ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 856/2021

Deliberând asupra cauzei de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 118 din data de 22 iunie 2021 a Curții de Apel Brașov, secția penală, s-a respins, ca nefondată, cererea formulată de petentul A., privind încetarea obligației de a nu conduce autovehicule pe parcursul termenului de supraveghere, obligație impusă prin Sentința penală nr. 50/F pronunțată la data de 3.07.2020 de Curtea de Apel Brașov.

Pentru a dispune în acest sens, Curtea de Apel Brașov a reținut că, prin Sentința penală nr. 50/F pronunțată la data de 3.07.2020 de Curtea de Apel Brașov în baza art. 485 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. a fost admis acordul de recunoaștere a vinovăției, încheiat la 19.05.2020, în dosarul penal nr. x/2020 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov relativ la inculpatul A. și, în consecință, în baza art. 337 din C. pen. raportat la art. 83 din C. pen. cu aplicarea art. 480 alin. (4) din C. proc. pen. a fost stabilită pedeapsa de 1 an închisoare în sarcina inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice (faptă din data de 15.02.2020).

În baza art. 83 alin. (1) și art. 84 alin. (1) din C. pen. a fost amânată aplicarea pedepsei de 1 an închisoare pe un termen de supraveghere de 2 ani.

Printre altele, în baza art. 85 alin. (2) lit. g) din C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatului i s-a impus obligația de a nu conduce autovehicule.

Sentința a rămas definitivă prin neapelare la data de 20.07.2020.

Potrivit dispozițiilor art. 78 alin. (2) din C. pen., instanța dispune încetarea executării unora dintre obligațiile pe care le-a impus, atunci când apreciază că menținerea acestora nu mai este necesară.

Instanța de fond a reținut că această condiție nu este îndeplinită în prezenta cauză, întrucât menținerea obligației impuse petentului (fost inculpat) A. de a nu conduce autovehicule este justificată în primul rând de faptul că aspectele invocate de petent în susținerea cererii sale sunt toate preexistente pronunțării Sentinței penale nr. 50/F din data de 3.07.2020 a Curții de Apel Brașov.

Astfel, petentul, în calitate de inculpat la acel moment, a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției în dosarul penal nr. x/2020 al Parchetului de pe lângă Curtea de apel Brașov. Acesta a fost asistat de avocatul ales, atât la parchet, cât și la instanță, a înțeles și a acceptat faptul că soluția de amânare a executării pedepsei este completată de respectarea unor măsuri și impunerea unei obligații.

Mai mult, petentul A. avea și la acel moment calitatea de executor judecătoresc, tocmai acest aspect fiind cel care a atras competența Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, respectiv a Curții de Apel Brașov.

Așadar, s-a reținut că petentul a încheiat acordul de recunoaștere a vinovăției în condițiile respective, acceptând inclusiv impunerea obligației de a nu conduce autovehicule pe durata termenului de supraveghere, deși știa că activitatea sa de executor judecătoresc presupune și deplasări în alte localități.

Cu privire la susținerea petentului că are domiciliul în orașul Bălan și face naveta la locul de muncă, în municipiul Miercurea Ciuc, instanța de fond a precizat că și acest aspect era preexistent încheierii acordului de recunoaștere a vinovăției, același fiind domiciliul petentului și în acel moment, după cum este menționat atât în acord, cât și în sentință. De altfel, chiar în cererea formulată s-a arătat că petentul face naveta din anul 2012.

Or, aspectele invocate în prezenta cerere nu sunt chestiuni noi, intervenite după pronunțarea sentinței prin care a fost admis acordul de recunoaștere a vinovăție, acestea au fost cunoscute de petent la acel moment și, cu toate acestea, a încheiat acordul de recunoaștere a vinovăției în condițiile stipulate.

De asemenea, motivele invocate nu sunt de natură a forma convingerea instanței că nu mai este necesară menținerea obligației impuse petentului A. de a nu conduce autovehicule pe durata termenului de supraveghere.

Mai mult, infracțiunea comisă de petent, de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, are o anumită gravitate concretă.

În concluzie, s-a arătat că la momentul încheierii acordului de recunoaștere a vinovăției și la momentul analizării lui de către instanța de fond, au fost avute în vedere fără îndoială toate componentele individualizării pedepsei, măsurile și obligația impusă (în acord cu dispozițiile art. 85 din C. pen.) asigurând cadrul complet al tratamentului sancționator pentru fapta săvârșită.

Împotriva acestei sentințe penale a formulat contestație petentul A..

În esență, a solicitat admiterea contestației, desființarea sentinței primei instanțe, și pe cale de consecință încetarea obligației de a nu conduce autovehicule pe parcursul termenului de supraveghere.

În susținerea contestației formulate, a precizat că a avut o atitudine cooperantă în cursul urmăririi penale, a colaborat cu organele de urmărire penală și și-a asumat răspunderea recunoscând fapta, procesul finalizându-se cu confirmarea acordului de vinovăție. De asemenea, a mai arătat că s-a supus măsurilor de supraveghere și a respectat obligația impusă în sarcina acestuia o perioadă mai mare de 1 an.

Nu în ultimul rând, în această perioadă, s-a confruntat cu foarte multe dificultăți datorită acestei obligații, pe de o parte din cauza faptului că nu a putut face față obligațiilor zilnice familiale, iar pe de altă parte, având calitatea de executor judecătoresc, deplasarea sa pe teren este îngreunată, întrucât are domiciliul în orașul Bălan și sediul profesional în Miercurea-Ciuc și în fiecare zi trebuie să facă naveta apelând la mijloace de circulație alternative.

Totodată, a susținut că a fost nevoit să cedeze mai multe dosare în favoarea altor colegi, deoarece nu s-a putut deplasa la locul executării, în timp util, astfel și situația financiară a fost grav afectată, care și așa suferea modificări din cauza pandemiei, punând în pericol chiar asigurarea unui nivel de trai adecvat familiei.

La dosar s-a atașat răspunsul nr. x/11.05.2021 întocmit de Serviciul de Probațiune Harghita și fotocopiile cererilor de executare silită aferente dosarelor de executare silită nr. 36 și 37/2021.

Examinând contestația formulată de petentul A., în baza actelor și lucrărilor de la dosar, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, urmând a fi admisă, pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte va determina coordonatele normative aplicabile în cauză, respectiv: dispozițiile art. 87 alin. (1) din C. pen., potrivit cărora dacă pe parcursul termenului de supraveghere au intervenit motive care justifică fie impunerea unor noi obligații, fie sporirea sau diminuarea condițiilor de executare a celor existente, instanța dispune modificarea obligațiilor în mod corespunzător, pentru a asigura persoanei supravegheate șanse sporite de îndreptare; alin. (2) al aceluiași text de lege prevede că instanța dispune încetarea executării unora dintre obligațiile pe care le-a impus, atunci când apreciază că menținerea acestora nu mai este necesară.

Înalta Curte notează suplimentar că Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative și a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările și completările ulterioare, prevede în art. 48 alin. (1) următoarele:

"(1) În situația în care, pe parcursul termenului de supraveghere, consilierul de probațiune constată că se impune modificarea conținutului unora dintre obligațiile stabilite în sarcina persoanei supravegheate, impunerea unor noi obligații sau încetarea executării unora dintre cele dispuse, sesizează instanța de executare, potrivit art. 87 din Legea nr. 286/2009, cu modificările și completările ulterioare.

(2) Sesizarea instanței poate fi făcută și de către judecătorul delegat cu executarea, la cererea persoanei supravegheate sau a persoanei vătămate, după consultarea raportului întocmit de consilierul de probațiune."

Așadar, dispozițiile legale anterior menționate prevăd posibilitatea modificării condițiilor de executare a pedepsei a cărei aplicare a fost amânată, în sensul impunerii unor noi obligații, sporirii sau diminuării condițiilor de executare a celor existente sau încetarea executării unora dintre obligații, dacă pe parcursul termenului de supraveghere au intervenit motive care să justifice modificarea condițiilor de executare și, totodată, prin schimbarea dispusă să se asigure condamnatului șanse mai mari de îndreptare. Referitor la schimbarea condițiilor de executare, în cazul pedepsei a cărei aplicare a fost amânată, este esențial ca pe parcursul termenului de supraveghere să survină motive care să conducă la concluzia că unele din obligațiile impuse inițial nu mai sunt necesare.

Totodată, din interpretarea dispozițiilor legale anterior citate rezultă că executarea obligațiilor la care persoana condamnată a fost supusă pe perioada termenului de supraveghere poate înceta mai înainte de împlinirea termenului fixat prin hotărâre dacă se apreciază că executarea în continuare a acestora nu mai este necesară.

În atare condiții, în prezenta cauză, Înalta Curte urmează a analiza dacă în legătură cu obligația de a nu conduce autovehicule pe parcursul termenului de supraveghere impusă petentului A. prin hotărârea de condamnare definitivă (Sentința penală nr. 50/F din data de 03 iulie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, definitivă prin neapelare), au apărut temeiuri care să conducă la concluzia că această obligație nu mai este necesară.

În analiza demersului menționat, instanța reține că amânarea aplicării pedepsei constituie o măsură de individualizare a pedepsei, atunci când instanța apreciază că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei pentru o perioadă determinată. Totodată, instanța are în vedere că individualizarea pedepsei, în modalitatea amânării aplicării pedepsei, decurge din încrederea acordată condamnatului că, aflat sub influența unor măsuri de supraveghere, o perioadă de timp, scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea efectivă a acesteia.

Deopotrivă, Înalta Curte are în vedere totuși că obligațiile și măsurile de supraveghere impuse prin hotărârea de condamnare nu au caracter fix, legiuitorul prevăzând posibilitatea, ca în ipoteza intervenirii unor schimbări care nu existau la momentul luării hotărârii de condamnare, instanța de judecată să efectueze o nouă individualizare asupra conținutului amânării aplicării pedepsei a cărei executare a fost suspendată.

Evaluând contestația formulată de petentul A., prin prisma dispozițiilor legale incidente și a situației evocate în cuprinsul cererii, Înalta Curte apreciază că motivele invocate constituie temeiuri pentru încetarea obligației de a nu conduce autovehicule pe parcursul termenului de supraveghere de 2 ani.

Astfel, potrivit celor stipulate în răspunsul nr. x/11.05.2021 întocmit de Serviciul de Probațiune Harghita rezultă că modalitatea de raportare a persoanei la programul de supraveghere a fost una adecvată până în prezent, că întregul comportament al persoanei pe durata supravegherii a fost unul conform condițiilor prevăzute de lege, impuse de instanță și verificate de serviciul de probațiune, iar referitor la obligația pe care o are de respectat, aceea de a nu conduce autovehicule pe parcursul termenului de supraveghere, s-a adus la cunoștință faptul că îi este dificilă o asemenea restricție, mai ales în ceea ce privește activitatea profesională pe care o desfășoară.

Totodată, perioada de aproximativ 1 an și 3 luni din durata termenului de supraveghere de 2 ani în care petentul A. a executat obligația de a nu conduce autovehicule pe parcursul termenului de supraveghere a fost suficientă pentru ca instanța de judecată să aibă convingerea că executarea în continuare a acestei obligații nu mai este necesară, neexistând riscul de fugă a condamnatului în sensul că acesta nu s-ar mai supune executării celorlalte măsuri și obligații impuse în sarcina sa prin hotărârea definitivă de condamnare și astfel nu s-ar mai realiza reeducarea sa.

Durata executată până în acest moment coroborată cu respectarea întocmai a tuturor obligațiilor impuse de instanță, precum și a programului de supraveghere, astfel cum a fost stabilit de Serviciul de Probațiune, demonstrează faptul că a conștientizat consecințele negative ale faptei sale și nu există riscul reiterării acesteia, iar continuarea executării obligației de a nu conduce autovehicule pe parcursul termenului de supraveghere ar putea face ca pedeapsa efectiv executată să depășească limitele de proporționalitate ce trebuie să existe între comportamentul ilicit adoptat de petent și consecințele pe care acesta este obligată să le îndure.

Deloc de neglijat este și împrejurarea că prin O.M.J. nr. 4130/C/09.08.2021, petentul și-a pierdut funcția de executor judecătoresc, aspect în considerarea căruia se reține că riscul de reluarea a conduitei infracționale este unul destul de scăzut, persoana fiind nevoită să apeleze la mijloace de circulație alternative pentru deplasarea, în alte localități decât cele situate în municipiul Miercurea-Ciuc, în interes personal.

Raportând efectele aplicării interdicției prevăzute de art. 85 alin. (2) lit. g) din C. pen. asupra situației personale a inculpatului, Înalta Curte constată că în prezent măsura depășește nivelul de proporționalitate și echitate pe care trebuie să-l aibă orice măsură sancționatorie.

În opinia Înaltei Curți, la acest moment al executării pedepsei, un rol important îl are și reintegrarea socială a petentului prin intermediul desfășurării unei activități potrivite cu pregătirea și competența sa profesională, pentru a-i da astfel posibilitate să-și câștige în mod licit mijloacele financiare necesare unui trai decent.

De aceea, în condițiile în care petentul are posibilitatea de a desfășura în mod efectiv o muncă licită, față de evoluția de care acesta a dat dovadă în cursul executării pedepsei de până în prezent, Înalta Curtea apreciază ca fiind corectă soluția de încetare a obligației de a nu conduce autovehicule pe parcursul termenului de supraveghere.

Pentru aceste motive, Înalta Curte în baza dispozițiilor art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. va admite contestația formulată de contestatorul A. împotriva Sentinței penale nr. 118/F din data de 22 iunie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Penală, în Dosarul nr. x/2021.

Se va desființa sentința penală contestată și, rejudecând, se va admite cererea formulată de contestatorul A. și, în temeiul art. 87 alin. (2) din C. pen., dispune încetarea executării obligației ca pe durata termenului de supraveghere să nu conducă autovehicule, conform dispozițiilor art. 85 alin. (2) lit. g) din C. pen., astfel cum aceasta a fost impusă prin Sentința penală nr. 50/F din data de 03 iulie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală în Dosarul nr. x/2020.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de către stat, vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestația formulată de contestatorul A. împotriva Sentinței penale nr. 118/F din data de 22 iunie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Penală, în Dosarul nr. x/2021.

Desființează sentința penală contestată și, rejudecând, admite cererea formulată de contestatorul A. și, în temeiul art. 87 alin. (2) din C. pen., dispune încetarea executării obligației ca pe durata termenului de supraveghere să nu conducă autovehicule, conform dispozițiilor art. 85 alin. (2) lit. g) din C. pen., astfel cum aceasta a fost impusă prin Sentința penală nr. 50/F din data de 03 iulie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală în Dosarul nr. x/2020.

Cheltuielile judiciare avansate de către stat, rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 octombrie 2021.

GGC-GR