ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 851/2021

Prin încheierea din data de 07 iulie 2021 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 76 alin. (1) - (3) din C. pen., art. 80 alin. (2) din C. pen., art. 83 alin. (1) din C. pen., art. 318 alin. (1) din C. proc. pen. și art. 480 alin. (1) din C. proc. pen. rap. la art. 1 alin. (3) - (5), art. 11 alin. (1) și (2), art. 16 alin. (1) și (2), art. 20, art. 23 alin. (11), art. 24 alin. (1), art. 126 alin. (1) și art. 148 alin. (2) - (4) din Constituția României, invocată de inculpata A. prin avocatul ales.

Pentru a hotărî în acest sens, prima instanță a reținut că, din conținutul motivării acestei excepții rezultă că inculpata este nemulțumită de modul în care C. proc. pen. în vigoare reglementează instituția circumstanțelor atenuante și cea a modalităților de individualizare a executării pedepselor, raportat la instituția renunțării la urmărirea penală și la cea a acordului de recunoaștere a vinovăției.

Deși s-a invocat faptul că textele apreciate ca fiind neconstituționale sunt contrare dispozițiilor art. 1 alin. (3) - (5), art. 11 alin. (1) și (2), art. 16 alin. (1) și (2), art. 20, art. 23 alin. (11), art. 24 alin. (1), art. 126 alin. (1) și art. 148 alin. (2) - (4) din Constituția României, nu s-a arătat în mod concret care anume este contradicția dintre textele legale și cele constituționale.

În acest sens, Curtea a reținut că articolele din Constituție invocate stabilesc faptul că România este stat de drept, democratic și social, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradițiilor democratice ale poporului român și idealurilor Revoluției din decembrie 1989, și sunt garantate, iar în România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie (art. 1 alin. (3) - (5), obligațiile statului român (art. 11 alin. (1) și (2), egalitatea în fața legii (art. 16 alin. (1) și (2), prioritatea pactelor și tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, față legile interne (art. 20), prezumția de nevinovăție (art. 23 alin. (11), dreptul la apărare garantat (art. 24 alin. (1), modalitatea de realizare a justiției (art. 126 alin. (1), obligațiile statului român ca urmare a aderării la prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene și Parlamentului, Președintelui României, Guvernului și autorității judecătorești, cu privire la aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării.

Toate aceste texte constituționale stabilesc reglementări de principiu, iar unele specifice au fost transpuse și în legislația penală, găsindu-și corespondent în dispozițiile art. 2, art. 4, art. 5, art. 10 din C. proc. pen.

Așa cum a statuat și Curtea Constituțională prin Decizia nr. 519/07.07.2015, liberul acces la justiție, prevăzut de art. 21 din Constituția României, semnifică faptul că orice persoană se poate adresa instanțelor judecătorești pentru apărarea drepturilor, a libertăților sau a intereselor sale legitime, iar nu faptul că acest drept nu poate fi supus niciunei condiționări.

De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție în Completul de 5 judecători a stabilit prin Decizia nr. 14/09.02.2015 că, pentru ca o cerere de sesizare a Curții Constituționale a României să fie admisibilă și să creeze obligația trimiterii sale la Curtea Constituțională, este necesar ca respectiva cerere să aibă legătură cu soluționarea cauzei și să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal și, implicit, asupra situației juridice din cauză.

Aceeași instanță a mai stabilit că examinarea acestor aspecte presupune stabilirea existenței unui interes procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate, incidența acestuia apreciindu-se din perspectiva relevanței și pertinenței asupra soluționării cauzei.

Este adevărat că, în cauză, în ceea ce privește dispozițiile art. 76 alin. (1) - (3) din C. pen., art. 80 alin. (2) din C. pen. și art. 83 alin. (1) din C. pen., par a fi îndeplinite condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1) și (2) din Legea nr. 47/1992, respectiv dispozițiile legale atacate ca fiind neconstituționale fac parte dintr-o lege, sunt ridicate în fața unei instanțe de judecată, de una dintre părțile din dosar, par a avea legătură cu soluționarea cauzei și nu au fost declarate ca atare printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale, însă aceste dispoziții stabilesc, fie efectele circumstanțelor atenuante (art. 76 alin. (1) - (3) din C. pen.), fie cazurile în care se poate dispune sau nu o anumită modalitate de executare a pedepsei, respectiv când nu se poate dispune renunțarea la aplicarea pedepsei (art. 80 alin. (2) din C. pen.) ori condițiile în care instanța poate dispune amânarea aplicării pedepsei (art. 83 alin. (1) din C. pen.).

Curtea a mai reținut că stabilirea în legea fundamentală a unor principii precum supremația Constituției României, egalitatea în fața legii, prioritatea pactelor și tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului, prezumția de nevinovăție, dreptul la apărare garantat ori liberul acces la justiție, nu înseamnă că aceste drepturi nu pot fi supuse unor condiții de exercitare, că reținerea circumstanțelor atenuante este obligatorie oricum și în orice condiții sau că o persoană trimisă în judecată ar trebui să beneficieze de o anumită modalitate de executare a pedepsei, în cazul în care se stabilește vinovăția sa.

Prin urmare, Curtea a apreciat că legea penală actuală oferă suficiente criterii, atât pentru aprecierea reținerii de circumstanțe atenuante, cât și pentru individualizarea pedepsei ori a modalității de executare a acesteia, în cazul existenței unor probe în acest sens, astfel că nu este îndeplinită și condiția privind efectul real, concret pe care admiterea unei excepții de neconstituționalitate l-ar putea produce asupra cursului procesului penal și asupra situației juridice a inculpatei din cauză și nici cea a existenței unui interes procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate.

Cu privire la dispozițiile art. 318 și art. 480 din C. proc. pen., Curtea a reținut că acestea nici nu au legătură cu cauza de față, având în vedere că primul text vizează faza de urmărire penală, cel de al doilea vizează sesizarea instanței prin intermediul unui acord de recunoaștere a vinovăției, iar inculpata a fost trimisă în judecată prin rechizitoriu.

Așa cum a reținut și Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală prin deciziile nr. 113/A din 31 martie 2015, nr. 242/A din 25 iunie 2015 și nr. 333/A din 29 septembrie 2015, condiția privind legătura cu cauza nu poate fi interpretată ca una pur formală, ci trebuie subsumată ideii de interes al părții de a invoca excepția de neconstituționalitate.

În acest sens, Curtea a reținut că, indiferent de soluția pe care ar putea să o adopte Curtea Constituțională, drepturile inculpatei sunt garantate, atât prin dispozițiile a căror neconstituționalitate se solicită a fi constatată, cât și prin dispozițiile constituționale invocate ori prin cele prevăzute de art. 2, art. 4, art. 5, art. 10 din C. proc. pen.

De altfel, atribuțiile privind reglementarea modului de configurare a unor instituții precum circumstanțele atenuante ori individualizarea executării pedepsei revin Parlamentului României și exced controlului de constituționalitate, iar sub acest aspect excepția invocată este inadmisibilă, întrucât tinde la completarea legii procesual penale.

Împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 76 alin. (1) - (3) din C. pen., art. 80 alin. (2) din C. pen., art. 83 alin. (1) din C. pen., art. 318 alin. (1) din C. proc. pen. și art. 480 alin. (1) din C. proc. pen. cuprinsă în dispozitivul încheierii din data de 07 iulie 2021 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a declarat recurs inculpata A..

În esență, recurenta a menționat că textele invocate ca fiind neconstituționale au legătură directă cu soluționarea cauzei, că cererea de sesizare a Curții Constituționale pe care a formulat-o a fost inspirată și grefată pe sesizarea Curții Constituționale, ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel Cluj, prin încheierea din data de 04 martie 2021, pronunțată în Dosarul nr. x/1 17/2019.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte reține următoarele:

Înalta Curte constată că, art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, prevede că excepția de neconstituționalitate trebuie să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanță ori de procuror, în cauzele în care participă; să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale și să aibă legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerințele de admisibilitate ale excepției sunt și cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții cu excepția ridicată. În aplicarea acestui text de lege, instanța realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.

Se constată, așadar, că prin art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, a fost reglementată o formă a controlului de constituționalitate, în sensul soluționării excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în fața instanțelor judecătorești.

Drept urmare, prin alin. (1) al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, a fost reglementată o condiție și, pe cale de consecință, un control de pertinență al instanței de judecată în fața căreia a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, vizând constatarea că aceasta are legătură cu soluționarea cauzei.

Cu referire la condiția de admisibilitate, privind legătura cu soluționarea cauzei, aceasta privește incidența dispoziției legale a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată în privința soluției ce se va pronunța asupra cauzei deduse judecății, a obiectului procesului penal aflat pe rolul instanței judecătorești. Textul de lege contestat pentru neconformitate cu legea fundamentală trebuie să fie determinant în judecarea și soluționarea cauzei aflate pe rolul instanței de judecată, condiție care nu poate însă să determine, doar prin ea însăși, în lipsa întrunirii cumulative a tuturor cerințelor prevăzute de lege, sesizarea Curții Constituționale.

Prin sintagma "să aibă legătură cu soluționarea cauzei" se înțelege că o normă legală are legătură cu soluționarea cauzei atunci când de modul în care este interpretată și aplicată depinde hotărârea ce se va pronunța, fiind esențială pentru rezolvarea respectivei pricini.

Instrumentul excepției de neconstituționalitate a fost pus de legiuitor la îndemâna părților pentru ca acestea, în raport cu interesele lor, să beneficieze de un control de constituționalitate a acelor prevederi legale care au rol hotărâtor asupra modului de soluționare a cauzei, iar nu a oricărei alte dispoziții legale ce poate fi incidentă în desfășurarea unui proces penal, fără a influența însă modul de rezolvare a acestuia.

Recurenta A. a invocat excepțiile de neconstituționalitate ale dispozițiilor art. 76 alin. (1) - (3) din C. pen., art. 80 alin. (2) din C. pen., art. 83 alin. (1) din C. pen., art. 318 alin. (1) din C. proc. pen. și art. 480 alin. (1) din C. proc. pen.

Or, Înalta Curte apreciază că dispozițiile criticate nu au legătură cu soluționarea prezentei cauze, având în vedere că, de fapt, nu se formulează o veritabilă critică de neconstituționalitate a textelor de lege, dorindu-se în realitate modificarea acestor prevederi legale ce privesc circumstanțele atenuante și cea a modalităților de individualizare a executării pedepselor, raportat la instituția renunțării la urmărirea penală și la cea a acordului de recunoaștere a vinovăției.

Prin urmare, având în vedere caracterul general al textelor constituționale invocate, precum și lipsa explicitării pretinsei relații de contrarietate a dispozițiilor de lege criticate, Înalta Curte constată că textele de lege sunt clare, astfel că nu este îndeplinită condiția privind efectul real, concret pe care admiterea unei excepții de neconstituționalitate l-ar putea produce asupra cursului procesului penal și asupra situației juridice a inculpatei din cauză, și nici cea a existenței unui interes procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate.

Or, scopul invocării excepției de neconstituționalitate nu poate fi doar acela de a supune formal jurisdicției constituționale orice dispoziție legală, ci de a împiedica o judecată și pronunțarea unei soluții întemeiate pe o dispoziție neconstituțională.

Cât privește invocarea de către recurentă a încheierii din data de 04 martie 2021, pronunțată în Dosarul nr. x/2019 prin care Curtea de Apel Cluj a invocat din oficiu excepția de neconstituționalitate a acestor articole și a sesizat Curtea Constituțională, Înalta Curte constată, pe de o parte, că practica judiciară nu constituie în dreptul român izvor de drept iar, pe de altă parte, situația juridică a inculpatei nu este similară cu cea a inculpatului din dosarul mai sus menționat.

Totodată, Înalta Curte apreciază că autorul excepției nu formulează veritabile critici de neconstituționalitate, ci, în realitate, susținerile sale vizează completarea dispozițiilor enunțate. Însă aceste aspecte nu pot fi cenzurate pe calea controlului de constituționalitate exercitat de instanța de contencios constituțional, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 "se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".

Pentru aceste motive, Înalta Curte, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 76 alin. (1) - (3) din C. pen., art. 80 alin. (2) din C. pen., art. 83 alin. (1) din C. pen., art. 318 alin. (1) din C. proc. pen. și art. 480 alin. (1) din C. proc. pen., cuprinsă în dispozitivul încheierii din data de 07 iulie 2021 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

În conformitate cu art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurenta la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 76 alin. (1) - (3) din C. pen., art. 80 alin. (2) din C. pen., art. 83 alin. (1) din C. pen., art. 318 alin. (1) din C. proc. pen. și art. 480 alin. (1) din C. proc. pen., cuprinsă în dispozitivul încheierii din data de 07 iulie 2021 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurenta la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 14 octombrie 2021.

GGC-GR