ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 784/2021

Asupra recursului de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 8 iulie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în Dosarul nr. x/2015, printre altele, a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale, cu privire la neconstituționalitatea art. 11 teza a II-a din Legea nr. 304/2004, art. 354 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 135/2010 și art. 52 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 304/2004, formulată de inculpata A., prin apărătorul ales.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că excepțiile invocate, raportat la obiectul dosarului, nu au legătură cu cauza, întrucât, din motivarea acestora, rezultă că se invocă mai mult o modalitate de interpretare a textelor invocate ca fiind neconstituționale, indiferent de forma și denumirea sub care este formulată critica, astfel că nu sunt îndeplinite condițiile pentru sesizarea Curții Constituționale, prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992.

În acest sens, s-a constatat că din conținutul motivării excepției rezultă că inculpata este nemulțumită de modul în care C. proc. pen. și Legea nr. 304/2004 reglementează procedura de urmat în situațiile în care un judecător nu mai poate participa la judecata unei cauze, din motive obiective.

S-a reținut că aceste texte legale au fost adoptate chiar de Parlament, ca unică autoritate legiuitoare, astfel că regulamentul emis de Consiliului Superior al Magistraturii a fost adoptat în baza legii adoptate de Parlament.

Așa cum a statuat și Curtea Constituțională prin Decizia nr. 519/07.07.2015, liberul acces la justiție, prevăzut de art. 21 din Constituția României, semnifică faptul că orice persoană se poate adresa instanțelor judecătorești pentru apărarea drepturilor, a libertăților sau a intereselor sale legitime, iar nu faptul că acest drept nu poate fi supus niciunei condiționări.

De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție, în Completul de 5 judecători, a stabilit, prin Decizia nr. 14/09.02.2015, că pentru ca o cerere de sesizare a Curții Constituționale a României să fie admisibilă și să creeze obligația trimiterii sale la Curtea Constituțională, este necesar ca respectiva cerere să aibă legătură cu soluționarea cauzei și să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal și, implicit, asupra situației juridice din cauză. Aceeași instanță a mai stabilit că examinarea acestor aspecte presupune stabilirea existenței unui interes procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate, incidența sa apreciindu-se din perspectiva relevanței și pertinenței asupra soluționării cauzei.

Curtea de Apel Ploiești a mai reținut că stabilirea în legea fundamentală a unor principii precum supremația Constituției României, egalitatea în fața legii, prioritatea pactelor și tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului, prezumția de nevinovăție, dreptul la apărare garantat ori liberul acces la justiție, nu înseamnă că aceste drepturi nu pot fi supuse unor condiții de exercitare.

S-a apreciat că, deși în cauză par a fi îndeplinite condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1) și (2) din Legea nr. 47/1992, respectiv dispoziția legală atacată ca fiind neconstituțională să facă parte dintr-o lege, să fie ridicată în fața unei instanțe de judecată, de una dintre părțile din dosar, să aibă legătură cu soluționarea cauzei și să nu fi fost declarată ca atare printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale, nu este îndeplinită și condiția privind efectul real, concret pe care admiterea unei atare excepții l-ar putea produce asupra cursului procesului penal și asupra situației juridice din cauză și nici cea a existenței unui interes procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate.

Așa cum a reținut și Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală prin deciziile nr. 113/A din 31 martie 2015, nr. 242/A din 25 iunie 2015 și nr. 333/A din 29 septembrie 2015, condiția privind legătura cu cauza nu poate fi interpretată ca una pur formală, ci trebuie subsumată ideii de interes al părții de a invoca excepția de neconstituționalitate.

În acest sens, Curtea de Apel Ploiești a reținut că, indiferent de soluția pe care ar putea să o adopte Curtea Constituțională, drepturile inculpaților sunt garantate atât prin dispozițiile a căror neconstituționalitate se solicită a fi constatată, cât și prin dispozițiile constituționale invocate ori prin cele prevăzute de art. 2, art. 4, art. 5 și art. 10 din C. proc. pen.

Astfel, a fost avut în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 304/2004, activitatea de judecată se desfășoară cu respectarea principiilor distribuirii aleatorii a dosarelor și continuității, cu excepția situațiilor în care judecătorul nu poate participa la judecată din motive obiective.

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, colegiile de conducere stabilesc compunerea completelor de judecată la începutul anului, urmărind asigurarea continuității completului, iar schimbarea membrilor completelor se face în mod excepțional, pe baza criteriilor obiective stabilite de Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești.

În fine, potrivit dispozițiilor art. 354 alin. (2) C. proc. pen., completul de judecată trebuie să rămână același în tot cursul judecării cauzei, iar când acest lucru nu este posibil, completul se poate schimba până la începerea dezbaterilor.

S-a reținut că toate aceste reglementări stabilesc procedura de urmat în situațiile în care un judecător nu mai poate participa la judecata unei cauze din motive obiective și acestea sunt situații excepționale, regula fiind că activitatea de judecată se desfășoară cu respectarea principiilor distribuirii aleatorii a dosarelor și continuității completului, chiar și în respectivele situații schimbarea completului putându-se face numai până la începerea dezbaterilor, astfel că sunt asigurate toate drepturile procesuale inculpaților.

Împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 teza a II-a din Legea nr. 304/2004, art. 354 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 135/2010 și art. 52 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 304/2004, cuprinsă în încheierea din 8 iulie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în Dosarul nr. x/2015, a declarat recurs inculpata A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Din analiza prevederilor legale sus indicate reiese că o cerere de sesizare a instanței de contencios constituțional poate fi formulată în orice fază a procesului penal, textul menționat prevăzând doar ca excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată și să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

În prezenta cauză, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege pentru a admite cererea formulată de recurenta inculpată și a dispune sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată.

Astfel, se constată că excepția a fost ridicată de o parte din proces, în fața unei instanțe de judecată, vizează dispoziții legale în vigoare, iar acestea nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Însă, pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, excepția trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces.

Prioritar examinării în concret a acestei condiții, se impun anumite considerații generale asupra excepției de neconstituționalitate.

Excepția de neconstituționalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condițiile legii, analiza conformității anumitor dispoziții legale cu Constituția României.

Potrivit art. 146 lit. d) din Constituția României, competența de a hotărî asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești, revine Curții Constituționale.

Sesizarea Curții Constituționale nu se face direct de către subiecții acțiunii penale. Prin Legea nr. 47/1992 se stabilește un veritabil filtru, în virtutea căruia instanța în fața căreia se invocă excepția de neconstituționalitate efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate, în funcție de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale.

În aplicarea dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, judecătorul realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită. Calea procedurală reglementată de aceste dispoziții legale nu oferă instanței în fața căreia se invocă excepția posibilitatea de a controla constituționalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate.

Judecătorul cauzei nu are atribuții de jurisdicție constituțională, așa încât verificarea condițiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii legale atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, întrucât instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.

Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei. Astfel, o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii, când nu are legătură cu cauza sau când se urmărește o modificare sau o completare a actului normativ. În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Pentru a admite cererea de învestire a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate, instanța în fața căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluționarea cauzei a textului invocat ca neconstituțional. Partea care ridică excepția de neconstituționalitate nu trebuie să indice doar textele de lege pe care dorește să le supună controlului, ci are obligația să raporteze aceste dispoziții la legea fundamentală și să-și argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziția legală contestată corespunde sau nu cu prevederile constituționale și care sunt implicațiile asupra finalizării cauzei în cazul declarării neconstituționalității acestor dispoziții.

Cu referire la condiția de admisibilitate ce vizează legătura cu soluționarea cauzei, aceasta are în vedere incidența dispoziției legale a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată în privința soluției ce se va pronunța în cauza dedusă judecății, a obiectului procesului penal aflat pe rolul instanței judecătorești. Textul de lege contestat pentru neconformitate cu legea fundamentală trebuie să fie determinant în judecarea și soluționarea cauzei aflate pe rolul instanței de judecată, condiție care nu poate însă să determine, doar prin ea însăși, în lipsa întrunirii cumulative a tuturor cerințelor prevăzute de lege, sesizarea Curții Constituționale.

Prin sintagma "să aibă legătură cu soluționarea cauzei" se înțelege că o normă legală are legătură cu soluționarea cauzei atunci când de modul în care este interpretată și aplicată depinde hotărârea ce se va pronunța, fiind esențială pentru rezolvarea respectivei pricini.

Astfel, instrumentul excepției de neconstituționalitate a fost pus de legiuitor la îndemâna părților pentru ca acestea, în raport cu interesele lor, să beneficieze de un control de constituționalitate a acelor prevederi legale care au rol hotărâtor asupra modului de soluționare a cauzei, iar nu a oricărei alte dispoziții legale ce poate fi incidentă în desfășurarea unui proces penal, fără a influența însă modul de rezolvare a acestuia.

În speță, din examinarea textelor indicate de recurentă ca fiind neconstituționale, respectiv a dispozițiilor art. 11 teza a II-a din Legea nr. 304/2004, art. 354 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 135/2010 și art. 52 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 304/2004, Înalta Curte constată, în acord cu instanța de fond, că nu există legătură între acestea și obiectul cauzei, Curtea de Apel Ploiești reținând în mod corect că nu este îndeplinită condiția privind efectul real, concret pe care admiterea excepției de neconstituționalitate l-ar putea produce asupra cursului procesului penal și a situației juridice din cauză și nici cea a existenței unui interes procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate, criticile formulate de autoarea excepției vizând aspecte ce țin de modalitatea în care C. proc. pen. și Legea nr. 304/2004 reglementează procedura de urmat în situațiile în care un judecător nu mai poate participa la judecata unei cauze, din motive obiective.

Referitor la examenul legăturii cu cauza, acesta trebuie realizat în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță. Stabilirea existenței interesului se face pe calea verificării pertinenței excepției în raport cu procesul în care a intervenit, astfel încât decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal. Prin urmare, cerința relevanței este expresia utilității pe care soluționarea excepției o are în cadrul rezolvării litigiului în care a fost invocată.

În aceste coordonate de principiu, ținând seama de particularitățile cauzei, Înalta Curte constată că prima instanță a apreciat în mod corect că, prin raportare la condițiile impuse de art. 29 din Legea nr. 47/1992, invocarea textelor de lege pretins neconstituționale nu impune sesizarea instanței de contencios constituțional, criticile aduse textelor a căror neconstituționalitate se susține vizând mai degrabă modalitatea de interpretare și aplicare a acestora, prerogativă ce revine instanței învestite cu soluționarea cauzei, și nu instanței de contencios constituțional.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata A. împotriva dispoziției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 teza a II-a din Legea nr. 304/2004, art. 354 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 135/2010 și art. 52 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 304/2004, cuprinsă în încheierea din 8 iulie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în Dosarul nr. x/2015.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata A. împotriva dispoziției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 teza a II-a din Legea nr. 304/2004, art. 354 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 135/2010 și art. 52 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 304/2004, cuprinsă în încheierea din 8 iulie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în Dosarul nr. x/2015.

Obligă recurenta la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 septembrie 2021.

GGC-GR