ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cauzei de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 588 din 4 decembrie 2020 pronunțată de Judecătoria Român în Dosarul nr. x/2019, s-a dispus, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) C. pen., condamnarea inculpatului A., la pedeapsa de 1 an închisoare.

Pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, prevăzută de art. 323 teza I C. pen., a fost condamnat același inculpat A. la pedeapsa de 3 luni închisoare.

S-a constatat că cele două infracțiuni sunt concurente sub forma concursului real, potrivit art. 38 alin. (1) C. pen.

În temeiul art. 88 alin. (3) C. pen., a fost revocată măsura amânării aplicării pedepsei de 1 an închisoare stabilite în sarcina inculpatului prin Sentința penală nr. 178 din 4 mai 2018 a Judecătoriei Român, definitivă prin neapelare (Dosar nr. x/2017), pentru comiterea infracțiunilor concurente de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) C. pen. și refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, prevăzută de art. 337 C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

S-a dispus aplicarea și executarea pedepsei de 1 an închisoare stabilite inițial în sarcina inculpatului prin Sentința penală nr. 178 din 4 mai 2018 a Judecătoriei Român, definitivă prin neapelare (Dosar nr. x/2017).

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare stabilită prin Sentința penală nr. 178 din 4 mai 2018 a Judecătoriei Român, definitivă prin neapelare (Dosar nr. x/2017), în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor, după cum urmează:

- pedeapsa de 9 luni închisoare stabilită pentru infracțiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) C. pen.

- pedeapsa de 9 luni închisoare stabilită pentru infracțiunea de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, prevăzută de art. 337 C. pen.

În temeiul art. 88 alin. (3) C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele stabilite anterior cu pedepsele aplicate pentru infracțiunile curente, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa rezultantă de 1 an și 7 luni închisoare.

În condițiile art. 404 alin. (4) lit. g) C. proc. pen., cu referire la art. 25 alin. (3) C. proc. pen., a fost desființat înscrisul întocmit în fals, respectiv permisul de conducere nr. x pretins eliberat la data de 22 august 2017 de B. (Republica Irlanda), aflat în original la dosar UP (document tip card din material plastic).

Au fost anulate formele de executare emise în baza Sentinței penale nr. 178 din 4 mai 2018 a Judecătoriei Român, definitivă prin neapelare (Dosar nr. x/2017), urmând a fi emise noi forme de executare potrivit prezentei hotărâri.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 800 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate în cauză.

În esență, pentru a hotărî astfel, prima instanță a avut în vedere, că prin rechizitoriul nr. x/2018 din 1 octombrie 2019, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului A., pentru săvârșirea infracțiunilor concurente de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) din C. pen. și uz de fals, prevăzută de art. 323 C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

În drept, instanța de fond a arătat că, în raport de probatoriul administrat în cauză, vinovăția inculpatului este pe deplin probată, că nu subzistă niciun echivoc asupra veridicității aspectelor de fapt reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare, în condițiile în care acestea rezultă cu prisosință din probele administrate.

Astfel, s-a apreciat că fapta inculpatului de a conduce autoturismul cu nr. de înmatriculare x pe drumurile publice de pe raza com. Dulcești, jud. Neamț, în condițiile în care nu deținea permis de conducere corespunzător vreuneia din categoriile de autovehicule prevăzute de lege, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) C. pen.

S-a mai reținut că, fapta inculpatului de a prezenta lucrătorilor de poliție care l-au oprit în trafic la data de 4 august 2018 un permis de conducere pretins eliberat de autoritatea competentă din Republica Irlanda, cunoscând că acesta este fals, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de uz de fals, prevăzută de art. 323 teza I C. pen.

Împotriva sentinței de fond a declarat apel inculpatul A..

Prin Decizia penală nr. 146 din data de 11 februarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul - inculpat A. împotriva Sentinței penale nr. 588 din 04.12.2020 pronunțată de Judecătoria Român în Dosarul nr. x/2019.

Împotriva Deciziei penale nr. 146 din data de 11 februarie 2021, a formulat recurs în casație inculpatul A., prin avocat ales C. la data de 17.03.2021, prin poștă, în termenul legal prevăzut de art. 435 C. proc. pen.

Prin cererea de recurs în casație formulată, inculpatul A., prin apărător, a solicitat admiterea recursului în casație, casarea Deciziei penale nr. 146 din data de 11.02.2021 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, iar pe fond anularea condamnărilor dispuse de Judecătoria Piatra Neamț, prin Sentința penală nr. 588 din data de 04.12.2020.

Totodată, în baza art. 441 C. proc. pen., s-a solicitat, până la soluționarea definitivă a recursului în casație, suspendarea executării pedepsei dispuse prin Sentința penală nr. 588 din data de 04.12.2020 de Judecătoria Piatra Neamț rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 146 din data de 11.02.2021 a Curții de Apel Bacău.

În esență, în cuprinsul cererii de recurs în casație, apărarea inculpatului A. a criticat decizia instanței de apel care în mod nelegal și netemeinic a menținut condamnarea instanței de fond cu privire la infracțiunea de uz de fals, în lipsa unei cercetări și condamnări pentru infracțiunea de fals în înscrisuri oficiale, atât timp cât instanța de fond nu a fost investită și cu judecarea acestei infracțiuni. De asemenea, s-a mai criticat faptul că instanța de apel nu a reținut la pronunțarea deciziei penale împrejurarea că inculpatul a săvârșit aceste fapte fără vinovăția cerută de lege, respectiv inculpatul nu a cunoscut faptul că permisul este fals și tot timpul a avut convingerea că acesta este emis de autoritățile irlandeze.

Astfel, în motivarea cererii de recurs în casație, s-a arătat că decizia atacată este nelegală și netemeinică, întrucât reconfirmă condamnările dispuse de Judecătoria Român prin Sentința penală nr. 588/04.12.2020 pentru cele două infracțiuni deduse judecății în acest dosar, în condițiile în care nu există o cercetare judecătorească și o hotărâre a instanței de judecată anterioară sau concomitente acestui dosar care să ateste existența infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale cu privire la permisul de conducere seria x emis de autoritățile din Irlanda, sentință care să constate totodată că acest înscris oficial este fals.

De asemenea, a apreciat că instanța de apel în mod nejustificat a apreciat că relațiile solicitate de către apelantul-inculpat A. la termenul de judecată din 11.02.202, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Român privind stadiul cercetărilor din dosarul disjuns prin rechizitoriu privind infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale apreciate ca fiind drept neconcludente soluționării apelului, în condițiile în care cel puțin una dintre infracțiunile deduse judecății și pentru care s-a dispus condamnarea, respectiv infracțiunea de uz de fals, există și este strâns legată de infracțiunea ce face obiectul Dosarului nr. x/2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Român.

A mai susținut că instanța de apel în mod nelegal și netemeinic a menținut condamnarea instanței de fond cu privire la infracțiunea de uz de fals prevăzută de art. 323 C. pen., întrucât nu se poate dispune condamnarea unei persoane pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals cu privire la un înscris, respectiv permisul de conducere seria x emis de autoritățile din Irlanda, în condițiile în care înscrisul folosit nu a fost constatat anterior sau concomitent drept document fals printr-o hotărâre judecătorească ca urmare a cercetării judecătorești cu privire la infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale. Reținerea de către instanța de apel a situației că adresele efectuate de către organul de cercetare penală privind existența și emiterea de către autoritățile mai multor state cu privire la acest permis de conducere sunt suficiente pentru constatarea și tragerea la răspundere a inculpatului pentru faptele penale deduse judecății, în special a infracțiunii de uz de fals, este o situație care constituie depășirea unui cadru procesual cu care a fost investită instanța și totodată o complinire/acoperire a lipsei unei cercetări și condamnări pentru infracțiunea de fals în înscrisuri oficiale.

În opinia recurentului inculpat, reținerea de către instanța de apel prin decizia pronunțată și în considerente că inculpatul a condus un vehicul fără a poseda permis de conducere numai în baza adresei nr. x/21.11.2018 a IPJ Neamț nu constituie temei legal pentru reținerea și menținerii condamnării inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals întrucât aceasta din urmă privea permisul de conducere seria x emis de autoritățile din Irlanda.

A mai susținut că instanța de apel prin decizia pronunțată conferă legalitate instanței de fond care prin sentința pronunțată și-a depășit atribuțiile în raport cu ceea ce a fost investită prin rechizitoriul emis la data de 01.10.2019 în sensul că a efectuat cercetări și a desființat înscrisul întocmit în fals, respectiv permisul de conducere seria x emis de autoritățile din Irlanda în condițiile în care nu a fost învestit și cu cercetarea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale. Desființarea înscrisului întocmit în fals conform art. 404 alin. (4) C. pen. de către instanța de fond reprezintă practic constatarea falsului din înscris fără a fi fost investită cu cercetarea acestui fapt și constituie, de fapt, baza legală a condamnării pentru faptele deduse judecății;

Totodată, a precizat că, în cauză corespondența efectuată de organul de cercetare penală cu autoritățile române și irlandeze privind permisul de conducere seria x emis de autoritățile din Irlanda nu constituie suport legal pentru instanța de judecată (fond și apel) în desființarea unui înscris întocmit în fals atât timp cât instanța de fond nu a fost investită și cu judecarea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale. Reținerea acestei corespondențe de către instanța de apel ca fiind suficientă probării infracțiunilor deduse judecății sub aspectul tuturor elementelor constitutive ale infracțiunii și înlăturarea apărărilor inculpatului (săvârșirea infracțiunilor fără vinovăție din considerentul că nu știa că permisul posedat este fals) cu privire la inexistența cumulativă a tuturor elementelor infracțiunilor, arată, în opinia inculpatului, de fapt că instanța de apel conferă legalitate măsurilor dispuse de instanța de fond și totodată acoperă lipsa unei cercetări și judecăți pentru infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale.

Un alt aspect criticat vizează împrejurarea că instanța de apel nu a reținut la pronunțarea deciziei penale faptul că inculpatul a săvârșit aceste fapte fără vinovăția cerută de lege, respectiv inculpatul nu a cunoscut faptul că permisul este fals și tot timpul a avut convingerea că acest permis este emis de autoritățile irlandeze. Faptul că permisul era în regulă/legal este confirmat chiar de faptul că la data de 04.08.2018 când inculpatul a fost oprit în trafic, însuși agenții de poliție nu au constatat sau bănuit că acesta nu ar fi legal, fapt confirmat pe de o parte de faptul că l-au remis pe loc inculpatului fără aplicarea vreunei sancțiuni, iar pe de altă parte de faptul că agenții de poliție ridică de la inculpat permisul la două luni după, respectiv în 04.10.2018 conform procesului-verbal întocmit cu această ocazie și aflat la dosarul de urmărire penală.

Analizând cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că aceasta este nefondată, urmând a o respinge, pentru următoarele considerente:

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalității și cel al respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive și numai pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege.

Dispozițiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că recursul în casație urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Realizându-se în cadrul strict reglementat de lege, analiza de legalitate a instanței de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În speță, inculpatul A. a invocat cazurile de recurs în casație prevăzute de art. 438 pct. 7 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării dacă "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" și art. 438 pct. 12 C. proc. pen. "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege".

Criticile invocate de recurentul inculpat în susținerea cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 pct. 7 C. proc. pen. sunt subsumate, în esență, următoarelor chestiuni: nelegala condamnare pentru infracțiunea de uz de fals, atât timp cât nu s-a constatat printr-o hotărâre judecătorească împrejurarea că permisul de conducere este fals și neprevederea faptei în legea penală întrucât nu a fost săvârșită cu forma de vinovăție cerută de lege, recurentul neavând cunoștință că permisul de conducere este fals.

În acest context, cu privire la cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte amintește că acesta vizează acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv).

Criticile formulate de recurentul inculpat, respectiv că, în mod nelegal s-a dispus condamnarea sa cu privire la infracțiunea de uz de fals, în lipsa unei cercetări și condamnări pentru infracțiunea de fals în înscrisuri oficiale, atât timp cât instanța de fond nu a fost investită și cu judecarea acestei infracțiuni, sunt analizate, exclusiv, prin raportare la situația de fapt stabilită cu titlu definitiv prin hotărârea recurată, conform scopului recursului în casație, reglementat ca o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept, nu și faptic.

Sub un prim aspect, Înalta Curte notează că, prin criticile aduse deciziei atacate prezentate în motivele de recurs în casație formulate de recurentul inculpat, în realitate, nu se invocă nelegalitatea hotărârii, ci se solicită reanalizarea situației de fapt și reevaluarea materialului probator cu consecința stabilirii unei alte situații de fapt decât cea avută în vedere de instanța de apel cu titlu definitiv pe baza materialului probator administrat și care să conducă la o soluție favorabilă inculpatului, motive ce nu pot fi circumscrise cazurilor de casare expres și limitativ prevăzute de dispozițiile legale în materie, respectiv art. 438 alin. (1) C. proc. pen.. Analiza motivelor de recurs în casație nu vizează practic raportarea situației de fapt reținută la condițiile de tipicitate subsumate normei de incriminare ce sancționează penal infracțiunile de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) C. pen. și de uz de fals, prevăzută de art. 323 teza I C. pen., ci reprezintă o veritabilă solicitare de reinterpretare și valorificare a probatoriului administrat în sensul celor invocate.

Mai mult, susținerea recurentului inculpat în sensul că nu se poate pronunța o hotărâre de condamnare a inculpatului pentru infracțiunea de uz de fals prevăzută de art. 323 teza I C. pen. atât timp cât permisul de conducere nu a făcut obiectul unei cercetări judecătorești, finalizate cu o sentință judecătorească definitivă, concomitentă sau anterioară condamnării de la prima instanță prin care să se stabilească că este fals, nu poate fi primită de instanța de judecată, criticile invocate exced analizei instanței de recurs în casație, aspectul neputând fi valorificat în contextul niciunuia dintre cazurile de casare expres și limitativ reglementate de art. 438 C. proc. pen., legiuitorul statuând asupra analizei nelegalităților comise de instanțele de fond. Soluția dispusă prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Român cu privire la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 320 C. pen. nu are relevanță în analiza infracțiunii de uz de fals prevăzută de art. 323 teza I C. pen. și nu determină neclarități în ceea ce privește acuzația și situația de fapt reținută definitiv de instanța de apel.

Sub un al doilea aspect, în ceea ce privește criticile aduse de recurentul inculpat deciziei penale atacate și care vizează latura subiectivă a infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) C. pen., Înalta Curte amintește că dispozițiile ce reglementează cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen. corespund prevederilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., conferind instanței supreme posibilitatea de a examina în cadrul recursului în casație criticile prin care se invocă împrejurarea că fapta nu este prevăzută de legea penală și cele referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii, cu excepția celor ce vizează vinovăția, deci doar din perspectiva tipicității obiective a infracțiunii.

Susținerile inculpatului potrivit cărora fapta reținută în sarcina sa nu este prevăzută de legea penală, întrucât nu a avut cunoștință de faptul că permisul de conducere este fals, invocând în acest sens dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. nu pot fi verificate pe calea recursului în casație. Din perspectiva dispozițiilor procesual penale, noțiunea de faptă ce nu este prevăzută de legea penală include situațiile în care fapta atrage o altă formă de răspundere și pe cele în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, cu excepția laturii subiective, aceasta din urmă circumscriindu-se ipotezei prevăzute art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen.. (Decizia penală nr. 394/RC din data de 08.11.2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție).

În acest context, contrar susținerilor apărării, Înalta Curte apreciază că situația de fapt reținută în cauză și probele dosarului dovedesc că faptele inculpatului, astfel cum au fost descrise de către instanța de apel, se circumscriu elementelor ce caracterizează sub aspect obiectiv și subiectiv infracțiunile de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) C. pen. și de uz de fals, prevăzută de art. 323 teza I C. pen. și, de asemenea, constată că, în cauză, condamnarea nu se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, astfel că, instanța de apel a făcut o corectă aplicare a legii, iar din această perspectivă criticile recurentului inculpat sunt neîntemeiate.

Înalta Curte constată că recurentul inculpat prin cererea de recurs în casație formulată a invocat și cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., însă prin motivele prezentate nu a formulat critici concrete care pot fi încadrate în acest caz de casare.

În acest context argumentativ, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de recurentul inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 146 din data de 11 februarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de recurentul inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 146 din data de 11 februarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 07 septembrie 2021.

GGC - GV