ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Deliberând asupra recursului în casație de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 452 din 05.03.2018 a Tribunalului București, în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen.., raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., a fost achitat inculpatul A. pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 (26.11.2015).
În baza art. 9 raportat la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 7 (șapte) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de finanțare a traficului de droguri de mare risc (mai 2016).
În temeiul art. 67 alin. (2) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., s-a interzis inculpatului, pe o perioadă de 2 ani, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.
În temeiul art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., i s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.
În baza art. 47 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 7 (șapte) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la trafic internațional de droguri de mare risc (mai 2016).
În temeiul art. 67 alin. (2) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., i s-a interzis inculpatului, pe o perioadă de 2 ani, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.
În temeiul art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., i s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.
În baza art. 47 C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la trafic de droguri de mare risc (mai 2016).
În temeiul art. 67 alin. (2) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., i s-a interzis inculpatului, pe o perioadă de 2 ani, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.
În temeiul art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., i s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.
În baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. raportat la art. 38 alin. (1) C. pen., s-au contopit pedepsele stabilite și i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 7 ani închisoare, care a fost sporită cu 4 ani închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 11 (unsprezece) ani închisoare.
În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., i s-a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa închisorii, pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat), pe o perioadă de 2 ani, pedeapsă complementară ce se va executa în condițiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.
În baza art. 45 alin. (5) raportat la art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., i s-a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa închisorii, pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat), de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.
În temeiul art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus din durata pedepsei închisorii aplicate perioada în care inculpatul a fost reținut, arestat preventiv și arestat la domiciliu, de la data de 20.05.2016 la zi.
În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen.., a fost menținută măsura preventivă a arestului la domiciliu, dispusă față de inculpatul A. prin încheierea din data de 20.12.2017, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2017, definitivă prin Decizia penală nr. 554/29.12.2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.
În temeiul art. 404 alin. (4) lit. d) C. proc. pen.. raportat la art. 16 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reprezentantul Ministerului Public privind luarea măsurii de siguranță a confiscării speciale de la inculpatul A. a cantității de 9,64 grame de cocaină, ce a fost depusă la camera de corpuri delicte conform dovezii seria x nr. x/21.12.2015.
În temeiul art. 404 alin. (4) lit. d) C. proc. pen.. raportat la art. 16 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reprezentantul Ministerului Public privind luarea măsurii de siguranță a confiscării speciale de la inculpatul A. a sumei de 600 euro.
În temeiul art. 404 alin. (4) lit. d) C. proc. pen.. raportat la art. 1121 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen., s-a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reprezentantul Ministerului Public privind luarea măsurii de siguranță a confiscării extinse a unui ceas marca x, de culoare argintie, decorat cu pietre de culoare roșie-vișinie și albastră, care aparține inculpatului A..
În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen.., raportat la art. 249 alin. (4) C. proc. pen.., s-a ridicat măsura asigurătorie a sechestrului, în vederea confiscării extinse, instituită asupra unui ceas marca x, de culoare argintie, decorat cu pietre de culoare roșie-vișinie și albastră, care aparține inculpatului A., prin ordonanța din data de 14.07.2016, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT - Structura Centrală, în Dosarul nr. x/2016
În baza art. 404 alin. (4) lit. f) C. proc. pen.., s-a dispus restituirea către inculpatul A. a ceasului marca x, de culoare argintie, decorat cu pietre de culoare roșie-vișinie și albastră, depus la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT, conform procesului-verbal din data de 14.07.2016.
În temeiul art. 404 alin. (4) lit. d) C. proc. pen.. raportat la art. 1121 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen., s-a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reprezentantul Ministerului Public privind luarea măsurii de siguranță a confiscării extinse asupra sumei de 4862 RON, ridicată de la inculpatul A..
În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen.. raportat la art. 249 alin. (4) C. proc. pen.., s-a ridicat măsura asigurătorie a sechestrului, în vederea confiscării extinse, instituită asupra sumei de 4862 RON, ridicată de la inculpatul A., prin ordonanța din data de 24.05.2016, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT - Structura Centrală, în Dosarul nr. x/2016
În baza art. 404 alin. (4) lit. f) C. proc. pen.., s-a dispus restituirea către inculpatul A. a sumei de 4862 RON, depuse la Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București conform chitanței nr. x din 24.05.2016.
În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen.. raportat la art. 249 alin. (4) C. proc. pen.., s-a ridicat măsura asigurătorie a sechestrului, în vederea confiscării speciale, instituită asupra telefonului mobil marca x, cu seria x și asupra telefonului mobil marca x, cu seria x, ambele aparținând inculpatului A., prin ordonanța din data de 08.08.2016, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT - Structura Centrală, în Dosarul nr. x/2016
În baza art. 404 alin. (4) lit. f) C. proc. pen.., s-a dispus restituirea către inculpatul A. a telefonului mobil marca x, cu seria x și a telefonului mobil marca x, cu seria x, depuse la camera de corpuri delicte a DGPMB, conform dovezii seria x nr. x/11.08.2016, respectiv seria x nr. x/11.08.2016.
În temeiul art. 7 alin. (1) raportat la art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 76/2008, cu modificările și completările ulterioare, s-a dispus prelevarea de la inculpatul A. de probe biologice în vederea introducerii profilului genetic în Sistemului Național de Date Genetice Judiciare.
2.) În baza art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. și art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul B. la pedeapsa de 4 (patru) ani și 8 (opt) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la trafic internațional de droguri de mare risc (11.05.2016).
În temeiul art. 67 alin. (2) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., s-a interzis inculpatului, pe o perioadă de 1 an, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.
În temeiul art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.
În baza art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. și art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul B. la pedeapsa de 3 (trei) ani și 4 (patru) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la trafic de droguri de mare risc (11.05.2016).
În temeiul art. 67 alin. (2) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., s-a interzis inculpatului, pe o perioadă de 1 an, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implica exercițiul autorității de stat.
În temeiul art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.
În baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. raportat la art. 38 alin. (1) C. pen., s-au contopit pedepsele stabilite și a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 4 ani și 8 luni închisoare, sporită cu 1 an, 1 lună și 10 zile închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 5 (cinci) ani, 9 (nouă) luni și 10 (zece) zile închisoare.
În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., s-a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa închisorii, pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat), pe o perioadă de 1 an, pedeapsă complementară ce se va executa în condițiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.
În baza art. 45 alin. (5) raportat la art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., s-a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa închisorii, pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat), de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.
În temeiul art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus din durata pedepsei închisorii aplicate perioada în care inculpatul a fost reținut, arestat preventiv și arestat la domiciliu, de la data de 13.05.2016 până la data de 10.06.2016.
În temeiul art. 7 alin. (1) raportat la art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 76/2008, cu modificările și completările ulterioare, s-a dispus prelevarea de la inculpatul B. de probe biologice în vederea introducerii profilului genetic în Sistemului Național de Date Genetice Judiciare.
3.) În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen.. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.., a achitat pe inculpatul C., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de favorizare a făptuitorului, în formă continuată, prevăzută de art. 269 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen.. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.., a fost achitat inculpatul C., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de favorizare a făptuitorului, prevăzută de art. 269 alin. (1) C. pen.
S-a constatat că inculpatul C. a fost reținut, arestat preventiv și arestat la domiciliu, de la data de 20.05.2016 până la data de 22.11.2016.
În temeiul art. 404 alin. (4) lit. d) C. proc. pen.. raportat la art. 1121 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen., s-a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reprezentantul Ministerului Public privind luarea măsurii de siguranță a confiscării extinse asupra sumelor de 287 RON și 900 dolari SUA, ridicate de la inculpatul C..
În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen.. raportat la art. 249 alin. (4) C. proc. pen.., s-a ridicat măsura asigurătorie a sechestrului, în vederea confiscării extinse, instituită asupra sumelor de 287 RON și 900 dolari SUA, ridicate de la inculpatul C., prin ordonanța din data de 24.05.2016, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT - Structura Centrală, în Dosarul nr. x/2016
În baza art. 404 alin. (4) lit. f) C. proc. pen.., s-a dispus restituirea către inculpatul C. a sumelor de 287 RON și 900 dolari SUA, depuse la Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București conform chitanței nr. x din 24.05.2016 și chitanței de depunere numerar nr. x/24.05.2016.
În temeiul art. 274 alin. (1) și (2) C. proc. pen.., a obligat pe inculpatul A. la plata sumei de 1000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
În temeiul art. 274 alin. (1) și (2) C. proc. pen.., a obligat pe inculpatul B. la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Împotriva acestei sentințe, au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT și inculpații A. și B..
Prin Decizia penală nr. 650 din 09 iulie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2017, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., s-au admis apelurile declarate de către inculpații A. și B. împotriva Sentinței penale nr. 452/05.03.2018 a Tribunalului București, secția penală, care a fost desființată, în parte, și, rejudecând:
În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor reținute în materialitatea lor în actul de sesizare, în sarcina inculpatului A., din infracțiunile prevăzute de art. 9 rap. la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, art. 47 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, art. 47 C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, în infracțiunile prevăzute de art. 47 C. pen. rap. la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, art. 47 C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.
S-a menținut pedeapsa de 7 ani închisoare, aplicată inculpatului A. pentru infracțiunea prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată aceluiași inculpat pentru infracțiunea prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) și (2) C. pen.
S-au menținut pedepsele complementare și accesorii aplicate pentru infracțiunile prevăzute de 47 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și art. 47 C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) și (2) C. pen.
În baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. raportat la art. 38 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca inculpatul A. să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 7 ani închisoare, sporită cu 1/3 din pedeapsa de 5 ani închisoare, inculpatul urmând a executa pedeapsa rezultantă finală de 8 ani și 8 luni închisoare.
În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., s-a aplicat inculpatului, pe lângă pedeapsa principală a închisorii, pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat), pe o perioadă de 2 ani, pedeapsă ce se va executa după executarea pedepsei principale a închisorii sau considerarea acesteia ca fiind executată.
În baza art. 45 alin. (5) C. pen. rap. la art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., s-a aplicat inculpatului alături de pedeapsa închisorii, pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pedeapsă ce se va executa începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la executarea pedepsei închisorii sau considerarea acesteia ca fiind executată.
S-a dedus din pedeapsa principală aplicată inculpatului A., aceea de 8 ani și 8 luni închisoare, durata reținerii, arestării preventive și a arestului la domiciliu, începând cu data de 20.05.2016 și până la data de 11.10.2018.
În baza art. 396 alin. (alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul B. pentru infracțiunile prevăzute de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și art. 48 alin. (1) C. pen. raportat al art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.
S-a înlăturat dispoziția privind obligarea inculpatului B. la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, pentru judecarea cauzei în fond.
S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate care nu contravin deciziei.
În baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT- Structura Centrală.
În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea apelurilor au rămas în sarcina statului.
Onorariile parțiale cuvenite apărătorilor pentru asistența juridică a inculpaților A. și B., au fost suportate din fondurile Ministerului Justiției.
Împotriva acestei decizii penale, la data de 08.02.2021, a formulat cerere de recurs în casație recurentul A..
Prin motivele de recurs în casație, recurentul A. a solicitat admiterea în principiu a recursului în casație, iar pe fond, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) raportat la art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., admiterea recursului în casație, casarea hotărârii recurate și achitarea sa, susținând că faptele de care a fost acuzat nu sunt prevăzute de legea penală.
În subsidiar, a invocat, cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. și, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel București întrucât pedeapsa aplicată se află în afara limitelor legale.
Totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 441 din C. proc. pen., a solicitat suspendarea executării hotărârii atacate.
În esență, în motivarea cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., recurentul A. a precizat că nu a avut cunoștință de intenția lui D. de a achiziționa droguri cu banii remiși.
Totodată, menționând că va proceda la analiza corespondenței dintre starea de fapt reținută de instanța de control judiciar și normele de incriminare în raport de care a fost condamnat, recurentul inculpat a precizat că, în cursul lunii mai 2016, a acordat un împrumut în cuantum de 10.000 de euro lui D., însă adevărata intenție și destinație a sumei de bani nu i-a fost niciodată declinată de acesta din urmă.
A susținut că fapta de a acorda un împrumut lui D. nu este prevăzută de legea penală, împrumutul neavând valențe infracționale, de ordin penal.
Recurentul inculpat a mai susținut că D. a adoptat rezoluția infracțională a achiziționării drogurilor anterior momentului în care i-a acordat împrumutul.
A considerat că este neverosimilă trimiterea la suma de 10.000 de euro ca fiind oferită pentru achiziționarea a 430 de grame de cocaină, prețul presupus a fi oferit pentru respectiva cantitate de droguri fiind evident insuficient, în conformitate cu raportul anual al A.N.A., care a stabilit că prețul minim pentru cantitatea de cocaină achiziționată ar fi fost de 19.350 de euro. A arătat că insuficiența prețului pe care se presupune că l-a oferit constituie o chestiune reținută de prima instanță, dar nevalorificată în niciun fel în planul încadrării juridice a faptei.
A învederat că a formulat o cerere de chemare în judecată împotriva lui D., având ca obiect obligația de a face (restituirea împrumutului), dosarul fiind înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București, sub numărul x/2016.
În cuprinsul cererii de recurs în casație, recurentul a mai făcut trimitere și a prezentat conținutul unor declarații de martori, inculpați și al unor convorbiri telefonice, criticând faptul că instanța a omis să valorifice apărarea sa, după cum a adus critici modului în care instanța a interpretat probatoriul. Totodată, a precizat că este de neînțeles cum două declarații de inculpat despre care instanțele au recunoscut că sunt oscilante au servit la pronunțarea unei soluții de condamnare și nu au condus la aplicarea principiului in dubio pro reo.
Prin cererea de recurs în casație s-a susținut lipsa de tipicitate a conduitei recurentului inculpat, care ar fi fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, în condițiile în care a acordat un împrumut iar reprezentarea sa a fost că D. și E. se vor deplasa în Germania pentru a achiziționa un autovehicul.
În susținerea cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., a susținut că s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, întrucât a formulat un denunț în temeiul art. 19 din Legea nr. 682/2002, facilitând, astfel, identificarea și tragerea la răspunderea penală a altor persoane care au comis o infracțiune gravă, astfel cum este descrisă de art. 2 lit. h) al aceluiași act normativ, așa încât limitele de pedeapsă trebuiau reduse cu jumătate.
Recurentul a invocat că, la ultimul termen de judecată în fața curții de apel, instanța a respins cererea de efectuare a demersurilor solicitate și a omis să se pronunțe asupra incidenței cauzei speciale de reducere a pedepsei.
A apreciat că a fost în mod nelegal condamnat la o pedeapsă al cărei cuantum se situează în afara limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, dată fiind omisiunea aplicării dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002. În concret, a susținut că erau îndeplinite condițiile legale de aplicabilitate a cauzei legale de reducere a pedepsei, iar instanța nu a stabilit limitele legale de pedeapsă incidente, neacordând beneficiul menționat. A invocat principiul legalității pedepsei.
Totodată, a indicat jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, și anume, Decizia nr. 84/R.C din 8 martie 2019 și Decizia nr. 77/RC din 27 februarie 2019, Decizia nr. 3 din 28 februarie 2018 și Decizia nr. 4 din 13 februarie 2020, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.
În ceea ce privește această cauză legală specială de reducere a pedepsei, prevăzută de art. 19 din Legea nr. 682/2002, recurentul inculpat A. a subliniat că a formulat trei denunțuri, fiind înregistrate trei dosare penale (pentru care a precizat numerele de înregistrare) și a fost începută urmărirea penală in rem, facilitând identificarea și tragerea la răspundere penală pentru săvârșirea unei infracțiuni grave.
Așadar, a concluzionat că instanța de control judiciar nu s-a pronunțat asupra reținerii acestei cauze legale de reducere a pedepsei și a aplicat o pedeapsă în afara limitelor de pedeapsă, deși dacă se lua în calcul această reducere, pedepsele aplicate ar fi fost înjumătățite (reținând faptul că instanța a apreciat că se impune aplicarea minimului special pentru ambele infracțiuni).
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 13.04.2021, sub nr. x/2017.
S-au depus concluzii scrise din partea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT - Structura Centrală - Serviciul Judiciar, prin care a solicitat respingerea cererii de recurs în casație formulate de recurentul A..
Prin încheierea de admitere în principiu din 26 mai 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de recurentul inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 650 din data de 09 iulie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția I penală, s-a trimis cauza în vederea judecării recursului în casație la completul C3, în compunere de 3 judecători și s-a fixat termen de judecată, la data de 23 iunie 2021, cu citarea și asigurarea apărării recurentului inculpat A.. Prin aceeași încheiere s-a respins cererea de suspendare a executării hotărârii atacate.
Pentru a dispune astfel, Înalta Curte a constatat că aspectele antamate de inculpat relativ la conduita constând în acordarea unei sume de bani cu titlu de împrumut pentru achiziționarea unui autovehicul, ca faptă care nu este prevăzută de legea penală se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., iar cele referitoare la cauza legală de reducere a pedepsei prevăzută la art. 19 din Legea nr. 682/2002, sub aspectul aplicării unei pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.
Încheierea de admitere în principiu a tranșat motivele referitoare la aprecierea probatoriului de către instanța de apel, cele privind încadrarea juridică inclusiv sub aspectul formei de participație penală și incidența principiului in dubio pro reo, în sensul că acestea nu se încadrează în cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., întrucât scopul recursului în casație este de a supune examinării, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile și în niciun caz de a verifica temeinicia hotărârii.
Examinând recursul în casație formulat de recurentul A. împotriva Deciziei penale nr. 650 din data de 09 iulie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția I penală în limitele prevăzute de art. 447 și art. 442 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 și pct. 12 din C. proc. pen. și în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Recursul în casație este conceput ca o cale extraordinară de atac în care părțile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, pe motive de nelegalitate, însă doar în condițiile expres și limitativ prevăzute de legiuitor, respectiv a cazurilor de casare prevăzute de art. 438 din C. proc. pen.
Ca atare, motivele de casare invocate de recurent trebuie să se raporteze la situația factuală și la elementele care au circumstanțiat activitatea infracțională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv de instanța de apel, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție neputând proceda la reevaluarea materialului probator sau la reaprecierea situației de fapt.
În cauză, s-au invocat cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 și 12 din C. proc. pen.
Conform prevederilor art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării dacă "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală". Cazul de casare invocat vizează acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv).
În speță, prin decizia atacată, instanța de control judiciar a reținut că faptele pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată, în materialitatea lor, se circumscriu infracțiunilor de instigare la trafic intern de droguri de mare risc și instigare la trafic internațional de droguri de mare risc, prevăzute de art. 47 C. pen. rap. la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și art. 47 C. pen. rap. la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.
Conform art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea ori alte operațiuni privind circulația drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi. (2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) au ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani și interzicerea unor drepturi.
De asemenea, dispozițiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, prevăd că introducerea sau scoaterea din țară, precum și importul ori exportul de droguri de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi. (2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) privesc droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.
Potrivit art. 1 lit. c) din aceeași lege specială, drogurile de mare risc sunt drogurile înscrise în tabelele nr. I și II (cocaine = methylester de benzoylecgonine; tabel nr. II).
În conformitate cu dispozițiile art. 47 din C. pen., instigator este persoana care, cu intenție, determină o altă persoană să săvârșească o faptă prevăzută de legea penală.
Instigarea este forma participației penale ce constă în fapta de determinare cu intenție, prin orice mijloace, de către o persoană, numită instigator, a altei persoane, numită instigat, să săvârșească o faptă prevăzută de legea penală. Instigatorului îi aparține hotărârea de a săvârși o infracțiune (autor moral al infracțiunii), hotărâre pe care o transmite altei persoane, numită instigat, care va săvârși infracțiunea (autor material al infracțiunii). (C. Mitrache, Cr. Mitrache, Drept penal român - Partea generală, Ediția a III-a revăzută și adăugată, Universul Juridic, București, 2019, p.392).
Pentru a se reține instigarea ca formă de participație penală, trebuie să se constate întrunirea cumulativă a următoarelor condiții:
a) Existența a cel puțin două persoane: instigatorul și instigatul. Instigatorul este persoana care desfășoară activitatea de determinare la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, iar instigatul este cel asupra căruia se efectuează această activitate;
b) Efectuarea unei activități concrete, obiective, de determinare din partea instigatorului asupra instigatului să săvârșească o faptă prevăzută de legea penală. Această condiție este de esența instigării ca formă a participației penale. Întrucât legea penală nu face nicio referire la mijloacele prin care se realizează instigarea, se înțelege că acestea pot fi multiple și variate, de la simple sfaturi, îndemnuri, rugăminți sau insinuări, până la constrângere, corupere (promisiuni de daruri sau alte foloase) etc.
c) Instigatul să nu fi luat anterior hotărârea de a săvârși fapta la care a fost îndemnat.
d) Activitatea de determinare să se efectueze cu intenție, adică instigatorul să fie conștient că îl determină pe instigat să săvârșească o faptă prevăzută de legea penală și să urmărească sau să accepte rezultatul acelei fapte.
e) Activitatea de determinare să fie urmată de săvârșirea faptei de către instigat. Instigarea implică cu necesitate ca autorul să fi dat curs instigării, fie prin săvârșirea faptei în forma consumată, fie a unei tentative pedepsibile.
Pentru a fi catalogat drept act de participație, demersul instigatorului trebuie să privească săvârșirea unei fapte tipice determinate și să se vizeze una sau mai multe persoane determinate. Nu este însă necesar ca instigatorul să stabilească în detaliu planul de comitere a infracțiunii - putând să îi lase instigatului libertatea de a decide locul, timpul sau modul în care va acționa. (F. Streteanu, D. Nițu, Drept penal - Parte generală, Vol. II, Universul Juridic, București, 2018, p.228).
Înalta Curte constată că prin decizia recurată s-a reținut ca situație de fapt că inculpatul A. i-a determinat pe inculpații D. și E. să se deplaseze în Olanda și să cumpere cantitatea de 500 grame cocaină cu suma de 10.000 de euro, pe care le-a pus-o la dispoziție; "în cursul lunii mai a anului 2016 (mai exact 7 mai 2016), în chiar ziua plecării din țară, către Olanda, inculpatul D., însoțit de inculpata E., au mers în curtea locuinței inculpatului A., care, i-a înmânat inculpatului D. suma de 10.000 euro, suma de bani fiind înmânată în prezența inculpatei E., iubita inculpatului D.. Deplasarea în Olanda s-a făcut cu autoturismul aparținând inculpatei E., F., x, pe care l-au condus, pe rând, inculpații D., E. și B." (...) "scopul deplasării în Olanda a fost unul clar de la bun început pentru inculpații A., D. și E. și necunoscut pentru inculpatul B." (...) "pentru a cumpăra cocaină" (...) și nu pentru cumpărarea unei mașini".
Deopotrivă, instanța de apel a mai reținut că, în afara comportamentului atent pe care l-a avut inculpatul A. pe toată perioada deplasării celor trei în străinătate (materializat prin apeluri telefonice, prin plata sumelor necesare pentru transport, cazare și mâncare), se constată că inculpatul a continuat să aibă un comportament atent, să fie implicat, și după prinderea în flagrant a celor trei în vamă.
Or, raportat la această bază factuală, instanța de recurs constată că recurentul A. a indicat în argumentarea cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., o situație de fapt diferită de cea reținută, cu caracter definitiv, de instanța de apel, susținând, în esență, că suma de bani a constituit un împrumut pentru achiziționarea unui autovehicul, care a fost invocată și în calea ordinară de atac a apelului.
Așa cum s-a arătat în cele ce preced, prin decizia din apel, instanța a evidențiat corespondența între baza factuală și elementele de tipicitate ale infracțiunilor de instigare la trafic intern de droguri de mare risc și instigare la infracțiunea de trafic internațional de droguri de mare risc, prevăzute de art. 47 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și art. 47 C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, în forma participației penale a instigării.
Achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I (fapta nu este prevăzută de legea penală) din C. proc. pen. ar fi putut să intervină numai în ipoteza în care situația de fapt reținută de instanța de apel ar fi fost în sensul celor relevate de recurent, respectiv că ar fi avut loc împrumutul unei sume de bani.
Or, de vreme ce susținerile recurentului inculpat A. tind, în esență, la reanalizarea situației de fapt și reevaluarea materialului probator, nu este aplicabil cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.
În cauză, de asemenea, s-a invocat și cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., în conformitate cu care hotărârile sunt supuse casării în cazul în care "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de legea penală", relativ la cauza legală de reducere a pedepsei prevăzută la art. 19 din Legea nr. 682/2002.
Potrivit art. 19 din Legea nr. 682/2002, republicată, privind protecția martorilor stabilește: "Persoana care are calitatea de martor în sensul art. 2 lit. a) pct. 1 și 2, și care a comis o infracțiune gravă, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecății denunță sau facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit astfel de infracțiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege."
Acest caz de recurs în casație este incident atunci când sunt încălcate limitele prevăzute în partea specială, dispozițiile privind concursul de infracțiuni, recidivă, circumstanțe atenuante sau măsuri educative. Jurisprudența referitoare la acest caz de casare este relevantă, stabilindu-se că o pedeapsă depășește, de regulă, limitele prevăzute de lege dacă se situează în afara limitelor speciale ale pedepsei prevăzute de C. pen. pentru o anumită infracțiune.
În jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut că "legiuitorul, prin «pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege», a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport de încadrarea juridică și de cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidență a fost stabilită cu titlu definitiv de către instanța de apel." (Decizia nr. 463/RC/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, www.x.ro).
În ceea ce privește critica recurentului inculpat A. care a susținut că, în mod greșit, nu s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 și, pe cale de consecință, nu s-au redus limitele speciale prevăzute de lege la jumătate, Înalta Curte constată că această critică nu este întemeiată.
Preliminar, Înalta Curte constată că pedeapsa rezultantă finală de 8 ani și 8 luni închisoare aplicată recurentului prin decizia recurată, este legală, pentru infracțiunile de trafic intern de droguri de mare risc și de trafic internațional de droguri de mare risc, pe care le-a comis în calitate de instigator.
Astfel, pedeapsa aplicată în cuantum de 7 ani închisoare reprezintă limita minimă stabilită de lege pentru instigare la infracțiunea de trafic internațional de droguri de mare risc, prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, fiind situată în limitele prevăzute de lege, de la 7 la 15 ani închisoare.
De asemenea, pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată de instanță reprezintă limita minimă stabilită de lege pentru instigare la infracțiunea de trafic de droguri de mare risc prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, fiind situată în limitele prevăzute de lege, de la 5 la 12 ani închisoare.
Stabilindu-se ca pedeapsă principală rezultantă pedeapsa cea mai grea, aceea de 7 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 1/3 din pedeapsa de 5 ani închisoare, potrivit art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. raportat la art. 38 alin. (1) C. pen., în cuantum final de 8 ani și 8 luni închisoare, au fost respectate dispozițiile legale.
Jurisprudența Înaltei Curți s-a conturat în sensul că, în ipoteza în care prin hotărârea definitivă de condamnare a fost reținută cauza de reducere a pedepsei prevăzută de art. 19 din Legea nr. 682/2002, decizia instanței de apel poate fi cenzurată dacă pedeapsa aplicată se situează între limitele de pedeapsă rezultate ca efect al incidenței acestei cauze legale de reducere a pedepsei (în acest sens, Decizia penală nr. 23/RC din 19 ianuarie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, Decizia penală nr. 155/RC din 02 mai 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, Decizia penală nr. 92/RC din 14 martie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, Decizia penală nr. 219/RC din 09 iulie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, Decizia penală nr. 426/R din 13 noiembrie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală).
Dată fiind natura juridică a dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, de cauză specială, cu caracter personal, de reducere a limitelor de pedeapsă, acestea se valorifică exclusiv în cadrul procesului de stabilire a pedepsei în fața instanțelor care soluționează fondul acuzațiilor care fac obiectul unei cauze penale.
Totodată, în raport de actele dosarului, Înalta Curte constată că susținerile recurentului inculpat A. cu privire la incidența dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 nu se confirmă din moment ce, la dosarul cauzei x/2017, nu există dovezi privind întrunirea condițiilor de incidență a acestor dispoziții legale invocate.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte, va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 650 din data de 09 iulie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2017.
În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 650 din data de 09 iulie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2017.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 iunie 2021.