ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra recursului în casație declarat de inculpatul A., împotriva Deciziei penale nr. 863/A din 18 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. x/2019, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 35 din 4 august 2020, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în Dosarul nr. x/2019, cu aplicarea art. 5 C. pen., privind legea penală mai favorabilă, a fost condamnat inculpatul A., pentru folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, cu referire la declararea falsă a numărului de animale deținute în proprietate, infracțiune prevăzută de art. 181 din Legea nr. 78/2000, în forma la zi, cu aplicarea art. 374 alin. (4), art. 396 alin. (10) C. proc. pen., la pedeapsa închisorii de 3 (trei) ani închisoare.

În baza art. 67 alin. (2), art. 66 C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), C. pen., pe o durată de 4 (patru) ani, în condițiile art. 68 C. pen.

În baza art. 65 alin. (1), (3) C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor menționate în pedeapsa complementară, din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până când pedeapsa principală se consideră executată, conform legii.

În temeiul art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei închisorii sub supraveghere pe durata termenului de încercare de 3 ani, stabilit conform art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca pe durata termenului de încercare inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Caraș-Severin, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune, desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare, care depășește 5 zile; d) să comunice Serviciului de Probațiune Caraș-Severin schimbarea locului de muncă; e) să comunice Serviciului de Probațiune Caraș-Severin informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., a fost obligat inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere, să presteze muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei Caransebeș sau la A.J.O.F.M. Caraș-Severin, pe o perioadă de 60 de zile.

În baza art. 93 alin. (2) C. pen., s-a impus inculpatului obligația să frecventeze unul dintre programele de reintegrare socială derulate de Serviciul de Probațiune Caraș-Severin sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 404 C. proc. pen., s-a atras inculpatului atenția asupra consecințelor nerespectării dispozițiilor art. 96 C. pen.

S-a constatat recuperat, prin compensare, prejudiciul în cuantum de 306.985,28 RON, cauzat prin infracțiunea pentru care condamnă inculpatul prin prezenta.

S-a constatat că, în cauză, s-a făcut constituire de parte civilă de către APIA București pentru suma de 742.566 RON și accesoriile legale, însă prejudiciul respectiv cerut privește o altă faptă decât aceea care face obiectul tragerii la răspundere penală a inculpatului, legată de o pretinsă falsă declarare a suprafețelor de teren, motiv pentru care a fost lăsată acțiunea civilă nesoluționată.

În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus restabilirea situației anterioare comiterii infracțiunii și desființarea următorului înscris: declarație de eligibilitate pentru suprafețele de pășune concesionate/arendate/închiriate de la consiliile locale comunale/orășenești/municipale, respectiv anexa 2 la formularul tip de cerere unică de plată pe suprafață 2011, aflată în original la Dosarul de urmărire penală nr. x/P/2015 al DNA - Serviciul Teritorial Timișoara.

Prin Decizia penală nr. 863/A din 18.09.2020, pronunțată în Dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondate, apelurile declarate de partea civilă Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) și inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 35 din 04.08.2020 a Tribunalului Caraș-Severin.

Împotriva hotărârii instanței de apel a formulat cerere de recurs în casație inculpatul A., la data de 12.11.2020, prin apărător ales, avocat B..

Prin cererea de recurs în casație formulată, inculpatul A. a solicitat admiterea cererii de recurs în casație și:

- în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., casarea Deciziei penale nr. 863/A/18.09.2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, cu consecința admiterii apelului declarat de inculpat, în sensul achitării sale pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 181 din Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, raportat la art. 16 lit. b) C. proc. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

- în temeiul art. 441 C. proc. pen., suspendarea în totalitate a executării hotărârii atacate, până la soluționarea recursului în casație.

A criticat hotărârea atacată pentru nelegala menținere a soluției de condamnare în condițiile în care s-ar fi impus achitarea sa întemeiată pe dispozițiile art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen. (fapta nu este prevăzută de legea penală)

A arătat că soluția de achitare întemeiată pe dispozițiile art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen. (fapta nu este prevăzută de legea penală) este compatibilă cu procedura accelerată a recunoașterii învinuirii prevăzută de art. 374 alin. (4) și art. 375 alin. (1) C. proc. pen. în baza Deciziei nr. 4 din 11 februarie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în recursul în interesul legii și publicată în Monitorul Oficial nr. 546/3.07.2019.

Faptele descrise în secțiunea II. În drept a rechizitoriului se referă la împrejurarea că inculpatul ar fi depus 2 înscrisuri (Adeverința nr. x din 02.05.2011 și Adeverința nr. x din 02.05.2011) prin care a făcut dovada deținerii unui număr de 2256 capete ovine și 15 capete bovine, înscrisuri ce nu sunt reale.

În consecință, încadrarea juridică s-a referit la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente false, inexacte sau incomplete, fără nicio trimitere la modalitatea alternativă a comiterii infracțiunii, respectiv prin folosirea sau prezentarea de declarații false, inexacte sau incomplete.

A apreciat că acesta a fost obiectul judecății și în același timp limitele în care trebuia să aibă loc judecata în fața primei instanțe.

Efectul acestui raționament este că inculpatul nu poate fi chemat să răspundă pentru altceva decât faptele descrise mai sus și pentru care a fost sesizată instanța de judecată.

În concret, cu privire la documentele în discuție, a apreciat că acestea nu au aptitudinea legală de a produce efecte juridice și nu pot fi încadrate în categoria documentelor la care se referă art. 181 din Legea nr. 78/2000.

Astfel, documentul intitulat Adeverința nr. x din 02.05.2011 a fost depus la dosarul cauzei în copie simplă.

Conform art. 286 C. proc. civ. (aplicabil în temeiul art. 2 C. proc. civ.) intitulat "Regimul copiilor":

(a) Copia, chiar legalizată, de pe orice înscris autentic sau sub semnătură privată nu poate face dovada decât despre ceea ce este cuprins în înscrisul original.

(b) Părțile pot să ceară confruntarea copiei cu originalul, prezentarea acestuia din urmă putând fi întotdeauna ordonată de instanță, în condițiile prevăzute la art. 292 alin. (2).

(c) Dacă este imposibil să fie prezentat originalul sau duplicatul înscrisului autentic ori originalul înscrisului sub semnătură privată, copia legalizată de pe acestea constituie un început de dovadă scrisă.

(d) Copiile de pe copii nu au nicio putere doveditoare.

(e) Extrasele sau copiile parțiale fac dovada ca și copiile integrale sau copiile asimilate acestora, însă numai pentru partea din înscrisul original pe care o reproduc; în cazul în care sunt contestate, iar originalul este imposibil să 'fie prezentat, instanța are dreptul să aprecieze, în limitele prevăzute la alin. (3) și (4), în ce măsură partea din original, reprodusă în extras, poate fi socotită ca având putere doveditoare, independent de părțile din original care nu au fost reproduse.

Este deci clar faptul că o copie simplă, ce poate fi în absența unui posibil control, o copie a unei copii, nu are nicio putere doveditoare.

În consecință, a arătat că nu se poate întemeia o condamnare pe înscrisul Adeverință nr. 1226 din 02.05.2011, ce nu are nicio forță juridică.

Pe de altă parte, documentul întitulat Adeverința nr. x din 02.05.2011 nu a fost depus la dosarul cererii de plată aferentă campaniei anului 2011, ci doar poartă data de 14.05.2011, fără niciun număr de înregistrare de unde să rezulte că a fost aferent cererii de plată depusă de inculpat.

În plus, acest document nici nu era destinat cererii de plată aferentă campaniei anului 2011, în condițiile în care poartă menținea că a fost emis pentru a servi la concesionarea pășunii de la Primăria Armeniș.

În rezumat, folosirea sau prezentarea de documente, faptă recunoscută de inculpat, dar care nu au aptitudinea legală de a produce consecințe juridice sau nu au fost destinate să servească cererii de plată aferentă campaniei anului 2011, nu sunt prevăzute de legea penală și nu pot atrage răspunderea în consecință.

În consecință, în mod nelegal, instanța de apel a decis condamnarea inculpatului, ignorând considerentele expuse mai sus și pronunțând o hotărâre ce se impune a fi casată, urmare a admiterii prezentului recurs în casație.

Judecătorul de filtru, prin rezoluție, a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent, în vederea examinării admisibilității în principiu a cererii, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen.

La data de 29.03.2021, a fost depus la dosar raportul întocmit de către magistratul-asistent, care a formulat concluzii de admitere în principiu a cererii de recurs în casație.

Prin încheierea din data de 11 mai 2021, a fost admisă în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 863/A din 18 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. x/2019, constatându-se faptul că prezenta cerere de recurs în casație a fost formulată în termenul legal și îndeplinește cerințele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) lit. a), lit. b), lit. c) și d) C. proc. pen., în cuprinsul acestora fiind menționate numele și prenumele părții, domiciliul acesteia, hotărârea care se atacă, cazul de recurs în casație pe care se întemeiază, motivarea acestuia, precum și semnătura persoanei care exercită calea de atac. De asemenea, s-a considerat că sunt respectate și dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1) și (6) și art. 438 C. proc. pen.

Totodată, a respins, ca nefondată, cererea de suspendare a executării hotărârii judecătorești recurate, formulată de recurentul-inculpat A..

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul în casație este nefondat, pentru următoarele considerente:

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege care vizează exclusiv legalitatea hotărârii.

Ca atare, motivul de casare invocat de recurent trebuie să se raporteze la situația factuală și la elementele care au circumstanțiat activitatea infracțională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv de instanța de apel, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție neputând proceda la reevaluarea materialului probator sau la reaprecierea situației de fapt.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut în dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., se observă că acesta este incident dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

În jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut că "dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curți de Casație și Justiție modificarea situației de fapt, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reținute de către instanța de apel, sunt prevăzute ca infracțiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc - din punct de vedere obiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina inculpatului" (Decizia nr. 350/RC/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, www.x.ro).

De asemenea, s-a statuat că "dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. nu permit o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator și stabilirea unei situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, examinarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt neputând fi cenzurate în niciun fel.

(...) Verificările pe care instanța de recurs în casație le face din perspectiva noțiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală vizează atât incriminarea abstractă, respectiv dacă conduita este prevăzută de vreo normă de incriminare, cât și condițiile de tipicitate obiectivă, respectiv identitatea dintre conduita propriu-zisă și elementele de conținut ale incriminării sub aspectul laturii obiective (nu însă și în ceea ce privește latura subiectivă, lipsa de tipicitate subiectivă constituind o teză distinctă prevăzută în art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. și care nu a fost preluată în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen..)" (Decizia nr. 78/RC/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, www.x.ro).

Totodată s-a reținut că acest caz de casare vizează "acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv)" (Decizia nr. 442/RC/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, www.x.ro).

De altfel, în cadrul definiției legale a infracțiunii, exprimată de art. 15 alin. (1) din C. pen., trăsătura esențială ca fapta să fie prevăzută de legea penală este enumerată distinct de aceea ca fapta să fie săvârșită cu vinovăție, nejustificată și imputabilă unei persoane, ceea ce relevă opțiunea legiuitorului ca prin sintagma "faptă prevăzută de legea penală" să se înțeleagă "orice faptă" - act de conduită, manifestare de voință exteriorizată care determină o schimbare în realitatea obiectivă, neconvenabilă ordinii sociale și, ca atare, incriminată de norma penală.

Aceeași viziune reiese și din modalitatea în care sunt reglementate cazurile care împiedică punerea în mișcare și exercitarea acțiunii penale prev. de art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., textul legal menționând distinct "fapta nu este prevăzută de legea penală" de " nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege".

Așadar, în temeiul cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție poate analiza exclusiv dacă faptele, astfel cum au fost reținute prin decizia recurată, corespund tiparului obiectiv de incriminare a faptelor pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului A., fără posibilitatea de a reaprecia probatoriul administrat sau de a statua asupra situației de fapt reținute.

Procedând la evaluarea acestei corespondențe, Înalta Curte constată, în prealabil, că inculpatul A. a fost condamnat, cu aplicarea art. 5 C. pen., privind legea penală mai favorabilă, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 181 din Legea nr. 78/2000, în forma la zi, cu aplicarea art. 374 alin. (4), art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., la pedeapsa închisorii de 3 (trei) ani închisoare, constând în "folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, cu referire la declararea falsă a numărului de animale deținute în proprietate".

Subsecvent, Înalta Curte observă că elementele faptice reținute de instanțe în urma aprecierii probatoriului administrat constau în aceea că inculpatul A. a depus la dosarul cererii de plată aferentă campaniei 2011, înscrisuri care au servit la A.P.I.A. Caraș-Severin la atestarea faptului că deține un anumit număr de animale, în concret adeverința nr. x din 02.05.2011 (în copie eliberată de Primăria Buchin, Caraș-Severin și adeverința nr. x din 02.05.2011 eliberată de Circumscripția sanitar-veterinară Buchin), documente care s-au dovedit a fi false sau inexacte, pe baza cărora inculpatul a obținut subvenții din fondurile Uniunii Europene și din bugetul consolidat al statului.

Ca atare, conduita de care este acuzat inculpatul constă într-o acțiune, respectiv depunerea, la dosarul cererii de plată aferentă campaniei 2011, de înscrisuri (adeverința nr. x din 02.05.2011, în copie, eliberată de Primăria Buchin, Caraș-Severin, și adeverința nr. x din 02.05.2011, eliberată de Circumscripția sanitar-veterinară Buchin), care s-au dovedit a fi false și inexacte, pe baza cărora inculpatul a obținut subvenții din fondurile Uniunii Europene și din bugetul consolidat al statului.

Înalta Curte constată că, sub aspectul laturii obiective, sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute art. 181 din Legea nr. 78/2000, cerințele de tipicitate fiind îndeplinite dacă documentele sau declarațiile folosite sau prezentate sunt falsificate (respectiv înscrisurile au fost supuse unor acțiuni prealabile de contrafacere a scrierii sau subscrierii ori de alterare în orice mod, iar declarațiile sunt necorespunzătoare adevărului, în cazul de față adeverința nr. x din 02.05.2011, în copie, eliberată de Primăria Buchin, Caraș-Severin, și adeverința nr. x din 02.05.2011, eliberată de Circumscripția sanitar-veterinară Buchin).

Prin urmare, pentru existența infracțiunii este irelevant dacă documentele sau declarațiile folosite sau prezentate sunt false ori doar inexacte sau incomplete, fapta urmând a constitui infracțiunea analizată ori de câte ori acțiunea specifică verbum regens, implicând astfel de documente, a avut rezultatul prevăzut de norma de incriminare, respectiv obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene și din bugetul consolidat al statului, bineînțeles, dacă subiectul activ a acționat cu rea-credință.

Astfel, Înalta Curte constată că legea penală nu impune, pentru existența faptei, o cerință de formă pentru documentele ori declarațiile false, inexacte sau incomplete prezentate, nerestrângându-se sfera ilicitului penal la folosirea de documente în original, fiind suficient ca acestea să fie prezentate (în original sau în copie) și să se producă rezultatul urmărit, respectiv finanțarea pe nedrept din fondurile Uniunii Europene și din bugetul consolidat al statului a inculpatului. Ca argument suplimentar, Înalta Curte reține că, potrivit art. 36 alin. (4) din Legea nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, "Redactarea textelor se face prin folosirea cuvintelor în înțelesul lor curent din limba română modernă, cu evitarea regionalismelor. Redactarea este subordonată dezideratului înțelegerii cu ușurință a textului de către destinatarii acestuia". Or, potrivit dicționarului explicativ al limbii române, prin document se înțelege "Act prin care se adeverește, se constată sau se preconizează un fapt, se conferă un drept, se recunoaște o obligație; text scris sau tipărit, inscripție sau altă mărturie servind la cunoașterea unui fapt real actual sau din trecut", astfel că nu pot fi incidente dispozițiile art. 286 C. proc. civ., privind regimul copiilor, aplicabil în temeiul art. 2 C. proc. civ. și în materie penală.

Chiar dacă ar fi aplicabile prevederile art. 286 C. proc. civ., se constată că, potrivit acestui text de lege, doar copiile de pe copii nu au o putere doveditoare, copiile, chiar și simple, de pe un înscris, făcând dovada cu privire la cele menționate în înscrisul original, existând posibilitatea, nu obligativitatea, de a se efectua confruntarea acestora cu originalul.

Mențiunea pe care o face recurentul în sensul că este clar că o copie simplă, ce poate fi în absența unui posibil control, o copie a unei copii, nu are nicio putere doveditoare, introduce un element de fapt nereținut de instanțele care s-au pronunțat în primă instanță și în apel asupra acțiunii penale exercitate în ceea ce îl privește, și anume, dubiul cu privire la calitatea acelor înscrisuri de a reprezenta o copie simplă sau o copie a unei copii (se constată că nici măcar recurentul nu menționează expres că ar fi vorba despre copii ale unor copii). Or, așa cum s-a arătat mai sus, în calea de atac a recursului în casație nu se pot aduce modificări situației factuale, astfel cum a fost stabilită în mod definitiv de instanța de apel, aspect valabil și în ceea ce privește adeverința nr. x din 02.05.2011, eliberată de Circumscripția sanitar-veterinară Buchin.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită de inculpatul A. și configurarea legală a tipului de infracțiune, fiind întrunite elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de art. 181 din Legea nr. 78/2000.

Față de cele anterior evocate, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A., împotriva Deciziei penale nr. 863/A din 18 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. x/2019.

Văzând și dispozițiile art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. conform cărora cheltuielile judiciare sunt suportate de persoana căreia i s-a respins recursul, va obliga recurenta la plata acestora.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A., împotriva Deciziei penale nr. 863/A din 18 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. x/2019.

Obligă recurentul-inculpat A. la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 22 iunie 2021.

GGC - GV