ÎCCJ, Decizia nr. 227/2020

Asupra recursului de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 32/A din data de 7 februarie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. x/2008, s-a dispus, printre altele, admiterea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație - Direcția Națională Anticorupție, partea civilă Unitatea Administrativ Teritorială - Orașul Năvodari, inculpații A., B., C., D., E. și F. și de petenta S.C. G. S.A. împotriva Sentinței penale nr. 148/F din data de 10 iulie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală, în Dosarul nr. x/2008.

S-au extins efectele apelurilor declarate de inculpatele C., D., E. și F. și în privința inculpatei H.

S-a desființat, în parte, sentința penală atacată și rejudecând, a dispus următoarele:

În baza art. 323 alin. (1) și (2) din C. pen. anterior, art. 74 alin. (2) din C. pen. anterior, art. 76 alin. (1) lit. c) din C. pen. anterior și art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul I. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni (pct. D - Rechizitoriu).

S-a făcut aplicarea art. 71 din C. pen. anterior, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) din C. pen. anterior.

În baza art. 81 din C. pen. anterior și art. 82 din C. pen. anterior, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 din C. pen. anterior.

În baza art. 71 alin. (5) din C. pen. anterior, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul I. pentru infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 din C. pen. anterior raportat la art. 248

1

din C. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 din C. pen. fals intelectual, prevăzută de art. 289 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 din C. pen. și uz de fals, în formă continuată, prevăzută de art. 291 din C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior și art. 5 din C. pen., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

Împotriva Deciziei penale nr. 32/A din data de 7 februarie 2019 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. x/2008, au formulat contestații în anulare, printre alții, inculpații J., I., K., A. și L.

Prin Decizia nr. 352/A din data de 8 noiembrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2019, printre altele, au fost admise, în principiu, contestațiile în anulare formulate de condamnații J., I., K., A. și M., reținându-se, în esență, că, acestea îndeplinesc condițiile prevăzute de lege pentru a fi admise în principiu.

La termenul de judecată din data de 9 martie 2020, termen stabilit pentru soluționarea fondului contestațiilor în anulare formulate, prin Decizia nr. 76/A pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2019, printre altele, au fost respinse, ca nefondate, contestațiile în anulare formulate de condamnații A., I., K., J. și M. împotriva Deciziei penale nr. 32/A din data de 7 februarie 2019, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. x/2008.

Împotriva Deciziei nr. 76/A din data de 9 martie 2020, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2019, au formulat contestație în anulare contestatorii I., A. și M.

La termenul fixat pentru discutarea admisibilității în principiu a contestației în anulare formulate, contestatorul I., prin apărător ales, a invocat excepția de neconstituționalitate a sintagmelor "împotriva hotărârilor penale definitive" din cuprinsul dispozițiilor art. 426 din C. proc. pen. și "instanța de apel" din cuprinsul dispozițiilor art. 426 lit. d) din C. proc. pen., motiv pentru care s-a procedat la formarea dosarului asociat nr. x/2020

Prin încheierea din data de 1 octombrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2020, a fost respinsă cererea formulată de contestatorul I. de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a sintagmelor "împotriva hotărârilor penale definitive" din cuprinsul dispozițiilor art. 426 din C. proc. pen. și "instanța de apel" din cuprinsul dispozițiilor art. 426 lit. d) din C. proc. pen.

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a reținut că potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea instanței de control constituțional:

"(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă.

(3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

(4) Sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți. Dacă excepția a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând și susținerile părților, precum și dovezile necesare. Odată cu încheierea de sesizare, instanța de judecată va trimite Curții Constituționale și numele părților din proces cuprinzând datele necesare pentru îndeplinirea procedurii de citare a acestora."

În ceea ce privește condițiile de admisibilitate reglementate de legea de organizare și funcționare a instanței de control constituțional, secția penală a Înaltei Curți a constatat că, două condiții sunt îndeplinite în mod neechivoc, în sensul că ridicarea excepției de neconstituționalitate apare ca un incident procedural creat în fața unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului, și s-a invocat neconstituționalitatea unui text de lege în vigoare, respectiv a sintagmelor "împotriva hotărârilor penale definitive" din cuprinsul dispozițiilor art. 426 din C. proc. pen. și "instanța de apel" din cuprinsul dispozițiilor art. 426 lit. d) din C. proc. pen.

Cât privește cea de-a treia condiție, respectiv ca instanța de contencios constituțional să nu mai fi pronunțat o decizie în sensul admiterii în legătură cu această excepție de neconstituționalitate, s-a constatat că textul invocat nu a mai fost supus analizei Curții Constituționale.

Mai mult decât atât, Înalta Curte a constatat că excepția de neconstituționalitate este un incident apărut în cadrul unui litigiu, ceea ce înseamnă ca invocarea ei impune justificarea unui interes. Stabilirea acestui interes se face pe calea verificării pertinenței excepției, în raport, cu procesul în care a intervenit, impunându-se ca decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal.

Cerința relevanței este expresia utilității pe care soluționarea excepției invocate o are în cadrul rezolvării acestui litigiu. Irelevanța este situația în care o excepție de neconstituționalitate nu are legătură cu cauza în care a fost invocată, așadar nu este pertinentă pentru soluționarea litigiului.

Astfel, decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal. Aceasta presupune, pe de o parte, necesitatea existenței unei legături directe între norma contestată și soluționarea procesului principal, iar pe de altă parte, rolul concret pe care îl va avea decizia sa în acest proces, ea trebuind să aibă efecte materiale asupra conținutului deciziei judecătorului.

O altă condiție necesară și obligatorie este aceea a relevanței excepției, aceasta trebuind să vizeze numai acele dispoziții legale de care depinde judecarea cauzei.

Potrivit Legii nr. 42/1992 nu pot face obiectul sesizării Curții Constituționale cererile prin care se critică modalitatea de redactare a vreunui text de lege sau se solicită autorității de contencios administrativ o intervenție de natură legislativă asupra textului.

Astfel, instanța supremă a apreciat că nu s-au invocat neconcordanțe ale textului de lege cu norme constituționale, criticile vizând modalitatea de redactare a sintagmelor "împotriva hotărârilor penale definitive" din cuprinsul dispozițiilor art. 426 din C. proc. pen. și "instanța de apel" din cuprinsul dispozițiilor art. 426 lit. d) din C. proc. pen.

Totodată, s-a reținut că excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.

În acest context, instanța supremă a apreciat că prin excepția invocată se urmărește modificarea și completarea dispozițiilor legale ce fac obiectul excepției, criticându-se, în esență, faptul că o contestație în anulare nu poate fi atacată cu o altă contestație în anulare.

În concluzie, s-a opinat că nu există o legătură efectivă între necesitatea pronunțării unei hotărâri în contenciosul constituțional și soluționarea cauzei, deoarece aspectele invocate nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competența jurisdicției constituționale, sub forma unei excepții de neconstituționalitate.

Împotriva încheierii din data de 1 octombrie 2020, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2020, petentul I. a formulat recurs, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători sub nr. x/2020, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 16 noiembrie 2020, dată la care au avut loc și dezbaterile, susținerile reprezentantului Ministerului Public, ale apărătorului ales al recurentului petent I., precum și ultimul cuvânt al recurentului petent fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.

Examinând recursul formulat de recurentul petent I., Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători constată că este nefondat, din următoarele considerente:

Cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale din perspectiva dispozițiilor art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători constată că pentru a fi admisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale este condiționată de îndeplinirea cumulativă a celor patru cerințe stipulate expres de textul legislativ, respectiv:

a) starea de procesivitate, în care ridicarea excepției de neconstituționalitate apare ca un incident procedural creat în fața unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului;

b) activitatea legii, în sensul că excepția privește un act normativ, lege sau ordonanță, după caz, în vigoare;

c) prevederile care fac obiectul excepției să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

d) dispozițiile criticate să aibă legătură cu soluționarea cauzei.

Din analiza dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 reiese că o cerere de sesizare a instanței de contencios constituțional poate fi formulată în orice fază a procesului penal, textul de lege menționat prevăzând doar condiția ca excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată și să aibă legătură cu soluționarea cauzei "indiferent de obiectul acesteia".

În ceea ce privește primele trei condiții prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători constată că acestea sunt îndeplinite. Astfel, excepția a fost invocată de recurentul petent I. în cadrul unui dosar aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, are în vedere neconstituționalitatea unor dispoziții legale în vigoare, iar textul de lege criticat nu a fost declarat neconstituțional printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Însă, pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, excepția trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces.

Prioritar examinării în concret a acestei condiții, se impun anumite considerații generale asupra excepției de neconstituționalitate.

Excepția de neconstituționalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condițiile legii, analiza conformității anumitor dispoziții legale cu Constituția României.

Potrivit art. 146 lit. d) din Constituția României, competența de a hotărî asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești, revine Curții Constituționale.

Sesizarea Curții Constituționale nu se face direct, deoarece prin Legea nr. 47/1992 se stabilește un veritabil filtru, în virtutea căruia instanța în fața căreia se invocă excepția de neconstituționalitate efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate, în funcție de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanței în fața căreia se invocă excepția posibilitatea de a controla constituționalitatea prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate.

Judecătorul cauzei nu are atribuții de jurisdicție constituțională, așa încât verificarea condițiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii legale atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.

Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerințele de admisibilitate a excepției sunt și cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția ridicată.

În aplicarea acestor dispoziții legale, judecătorul realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.

Astfel, în mod constant, instanțele judecătorești au statuat că o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii, când nu are legătură cu cauza sau când se urmărește o modificare sau completare a actului normativ.

Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.

În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Pentru a admite cererea de învestire a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate, instanța în fața căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluționarea cauzei a textului invocat ca neconstituțional. Partea care ridică excepția de neconstituționalitate nu trebuie să indice doar textele de lege pe care dorește să le supună controlului, ci are obligația să raporteze aceste dispoziții la legea fundamentală și să-și argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziția legală contestată corespunde sau nu cu prevederile constituționale și care sunt implicațiile declarării neconstituționalității acestor dispoziții asupra finalizării cauzei.

Din examinarea cererii de sesizare a Curții Constituționale formulate de recurentul petent I., Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători apreciază că obiecțiunile formulate cu privire la sintagmele "împotriva hotărârilor penale definitive" din cuprinsul dispozițiilor art. 426 din C. proc. pen. și "instanța de apel" din cuprinsul dispozițiilor art. 426 lit. d) din C. proc. pen., nu reprezintă, în realitate, critici de neconstituționalitate apte să provoace un examen al conformității normei legale cu legea fundamentală a României.

Astfel, se observă că, în concret, criticile formulate tind la modificarea și completarea textelor de lege, în sensul de a se reglementa posibilitatea părții de a formula contestație în anulare împotriva unei hotărâri pronunțate într-o cale extraordinară de atac. Or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, neputând modifica sau completa textele legale supuse controlului.

Modificarea sau completarea legii este atributul exclusiv al legiuitorului, Curtea Constituțională neavând o astfel de competență.

Raportat la prevederile art. 146 din Constituția României și art. 29 din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora Curtea Constituțională verifică constituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare atunci când este ridicată o excepție de neconstituționalitate a acestora în fața unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial, și față de faptul că, în speță, excepția invocată nu vizează, în realitate, o problemă de neconstituționalitate, ci de reformare legislativă, remediul procedural al excepției de neconstituționalitate nefiind folosit de recurenții petenți în scopul și finalitatea sa, adică pentru armonizarea prevederilor legale considerate neconstituționale cu legea fundamentală, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători apreciază că un asemenea demers este inadmisibil.

Față de cele dezvoltate anterior, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători va respinge, ca nefondat, recursul formulat de petentul I. împotriva încheierii din data de 1 octombrie 2020, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2020, iar în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul petent la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de petentul I. împotriva încheierii din data de 1 octombrie 2020, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2020.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 noiembrie 2020.

GGC - ED