ÎCCJ, Decizia nr. 121/2020
ÎCCJ, Decizia nr. 121/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Asupra apelului de față;
În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 32/A din data de 7 februarie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2008 s-a dispus, printre altele, admiterea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație - Direcția Națională Anticorupție, partea civilă Unitatea Administrativ Teritorială - Orașul Năvodari, inculpații A., B., C., D., E. și F. și de petenta S.C. G. S.A. împotriva Sentinței penale nr. 148/F din 10 iulie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2008.
Astfel, s-a desființat, în parte, sentința penală atacată și rejudecând, instanța supremă a dispus:
În baza art. 323 alin. (1) și (2) din C. pen. anterior, art. 74 alin. (2) din C. pen. anterior, art. 76 alin. (1) lit. c) din C. pen. anterior și art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul H. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni (pct. D - Rechizitoriu).
S-a făcut aplicarea art. 71 din C. pen. anterior, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) din C. pen. anterior.
În baza art. 81 din C. pen. anterior și art. 82 din C. pen. anterior, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani.
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 din C. pen. anterior.
În baza art. 71 alin. (5) din C. pen. anterior, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, sa suspendat și executarea pedepselor accesorii.
În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul H. pentru infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 din C. pen. anterior raportat la art. 2481 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 din C. pen. fals intelectual, prevăzută de art. 289 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 din C. pen. și uz de fals, în formă continuată, prevăzută de art. 291 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior și art. 5 din C. pen., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.
Totodată, prin decizia sus menționată, au fost respinse, ca nefondate, apelurile formulate de inculpații H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X. și petentele Y., Z., S.C. AA. S.A. și S.C. BB. S.A. împotriva aceleiași sentințe.
Împotriva Deciziei penale nr. 32/A din data de 7 februarie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2008, au formulat contestații în anulare inculpații N., H., CC., A. și DD.
Prin Decizia nr. 352/A din data de 8 noiembrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2019, printre altele, au fost admise, în principiu, contestațiile în anulare formulate de condamnații N., H., CC., A. și V., reținându-se, în esență, că, acestea îndeplinesc condițiile prevăzute de lege pentru a fi admise în principiu.
Pentru a pronunța această soluție, instanța supremă a constatat că cererile contestatorilor N., H., CC., A. și V. vizează Decizia penală nr. 32/A din data de 7 februarie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, hotărâre penală definitivă, au fost introduse în termenul prevăzut de lege, de persoane care au calitatea de a exercita calea de atac, motivele pe care se sprijină contestațiile sunt dintre cele prevăzute de art. 426 din C. proc. pen., iar în sprijinul contestațiilor sunt invocate dovezi care se află la dosarul cauzei.
Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a constatat că motivele invocate de contestatori, respectiv instanța de apel nu a fost compusă potrivit legii (invocat de contestatorii N., CC., A. și V.), a existat un caz de incompatibilitate cu privire la doi dintre membrii completului de judecată (invocat de contestatorul N.) și incidența unei cauze de încetare a procesului penal - împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale (invocat de contestatorii H. și CC.), sunt prevăzute în art. 426 lit. d) și b) din C. proc. pen.
Prin urmare, în baza art. 431 alin. (2) din C. proc. pen., secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a admis, în principiu, contestațiile în anulare formulate de contestatorii condamnați N., H., CC., A. și V. împotriva Deciziei penale nr. 32/A din data de 7 februarie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2008.
Prin Decizia penală nr. 76/A din data de 9 martie 2020, pronunțată în Dosarul nr. x/2019, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, printre altele, a respins, ca nefondate, contestațiile în anulare formulate de A., H., CC., N. și V. împotriva Deciziei penale nr. 32/A din data de 7 februarie 2019, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2008.
Pentru a pronunța această soluție, cu titlu preliminar, instanța supremă a reținut că în reglementarea actuală, contestația în anulare este o cale extraordinară de atac mixtă, de anulare, prin efectul pe care îl produce - de a repune cauza în etapa judecății - pentru cazurile prevăzute de art. 426 lit. a), c), d), e), f), g) și h), constând în nerespectarea procedurii de judecată în apel și în nerespectarea unor dispoziții legale sancționate cu nulitate absolută, în timp ce pentru motivele prevăzute de art. 426 lit. b) și i), care privesc fondul cauzei, este o cale de atac de retractare, deoarece în aceste din urmă cazuri, instanța care a pronunțat hotărârea atacată este chemată să revină asupra ei și să dea o altă soluție corespunzătoare pe fond.
De asemenea, s-a reținut că reglementarea cazurilor de contestație în anulare s-a realizat prin încadrarea acestei căi de atac extraordinare într-un cadru legal strict care să fie în măsură să garanteze respectarea autorității de lucru judecat, principiu care asigură stabilitatea ordinii de drept și prestigiul justiției. Enumerarea limitativă a cazurilor în care se poate formula contestația în anulare și condițiile restrictive pe care le presupune existența lor, relevă importanța acestui principiu care însă trebuie să cedeze în fața unor necesități majore, cum sunt înlăturarea erorilor de procedură sau a erorilor de judecată. Împrejurările enumerate de legiuitor au un caracter excepțional, numai în astfel de situații fiind permis ca hotărâri intrate în puterea de lucru judecat să poată fi anulate prin intermediul exercitării acestei căi de atac extraordinare.
În ceea ce privește motivele de contestație în anulare formulate de condamnații CC. și H. prin care au solicitat încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, le-a apreciat ca fiind nefondate.
În acest sens, a reținut că potrivit art. 426 lit. b) din C. proc. pen., se poate face contestație în anulare atunci când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal.
De asemenea, instanța supremă a făcut referire la dispozițiile art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. conform cărora încetarea procesului penal se pronunță în cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. e) - j):
e) lipsește plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiție prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale;
f) a intervenit amnistia sau prescripția, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică;
g) a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracțiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condițiile legii;
h) există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege;
i) există autoritate de lucru judecat;
j) a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii.
Analizând motivele contestatorului CC., instanța a constatat că acesta a susținut, în esență, că termenul de prescripție generală a răspunderii penale de 10 ani s-a împlinit, în cazul său, încă din anul 2013, pentru ambele infracțiuni, în raport cu Decizia Curții Constituționale nr. 297/2018 (care determină inaplicabilitatea dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen.).
Totodată, s-a împlinit și termenul de prescripție specială a răspunderii penale de 15 ani la data de 18.04.2018, în condițiile în care suspendarea termenului de prescripție a operat în intervalul 15.09.2010 (data admiterii de către instanța de fond a sesizării Curții Constituționale a României) - 7.10.2010 (data intrării în vigoare a legii care abroga suspendarea de drept în acest caz).
Mai mult decât atât, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a constatat că cel de al doilea motiv relevat de contestatorul CC. a fost reiterat și de contestatorul H. care a solicitat încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescripției speciale a răspunderii penale cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 323 din C. pen. anterior la data de 6.02.2019.
În acest sens, contestatorul a invocat prevederile art. 128 alin. (1) și (3) din C. pen. anterior, arătând că prescripția își reia cursul ope legis, nefiind necesară intervenția instanței de judecată. De asemenea, a apreciat că suspendarea procesului penal, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 și art. 303 alin. (6) din C. proc. pen. anterior, putea fi considerată motiv de suspendare a cursului prescripției răspunderii penale numai până la data de 07.10.2010, când aceste texte au fost abrogate prin Legea nr. 177/2010 și nu până la data de 20.12.2011, data pronunțării deciziei Curții Constituționale.
În plus, s-a mai arătat că, în cauză, nu este incidentă Decizia nr. 10/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală întrucât, pe de o parte, instanța de apel nu a dezbătut și analizat incidența cauzei de încetare a procesului penal, condiții care au caracter cumulativ, iar pe de altă parte, nu s-a pronunțat pe instituțiile prescripției răspunderii penale și a suspendării cursului prescripției răspunderii penale (instituții de drept penal material), ci pe instituția de drept procesual a suspendării judecății, fără a se raporta în mod concret la fapta dedusă judecății reținută în sarcina contestatorului.
Preliminar analizei motivelor invocate de cei doi contestatori, instanța a subliniat faptul că prin Decizia nr. 10/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală s-a statuat că, "în interpretarea dispozițiilor art. 426 lit. b) din C. proc. pen., instanța care soluționează contestația în anulare nu poate reanaliza o cauză de încetare a procesului penal, în cazul în care instanța de apel a dezbătut și a analizat incidența cauzei de încetare a procesului penal".
În considerentele deciziei menționate, instanța supremă a arătat, cu referire la cazul de contestație în anulare prevăzut de art. 426 lit. b) din C. proc. pen. că acesta "se întemeiază exclusiv pe modul viciat al instanței de apel de a judeca și nu pe modul în care aceasta a examinat și motivat neincidența cazului de încetare a procesului penal. Numai în situația în care instanța de apel nu s-a pronunțat asupra cauzei de încetare a procesului penal - pentru care existau la dosar probele necesare care conduceau la soluția de încetare a procesului penal - se poate constata o eroare de procedură, adică o nepronunțare imputabilă instanței care, prejudiciind interesele legitime ale părții, îi dă dreptul să formuleze contestație în anulare".
Totodată, "rezultă cu claritate că poate fi introdusă contestație în anulare doar pentru încălcări ale legii de procedură, iar când aceasta este întemeiată pe prevederile art. 426 lit. b) din C. proc. pen., doar atunci când instanța a pronunțat o soluție de condamnare, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal (...).
S-a reținut și faptul că a interpreta altfel acest caz de contestație în anulare ar însemna transformarea contestației în anulare, ca și cale extraordinară de atac, într-un apel deghizat, permițându-se, contrar legii, pronunțarea unei soluții diametral opuse, exclusiv pe baza unei interpretări diferite date acelorași elemente avute în vedere de instanța de apel, de către judecători din cadrul aceleiași instanțe.
Prin urmare, o nouă analiză a fondului cauzei poate fi dispusă, exclusiv, în ipoteza în care în cadrul contestației în anulare apar elemente noi circumscrise unei erori de procedură a instanței de apel, pornindu-se, în mod obligatoriu, de la principiul prezumției legalității hotărârilor judecătorești.
Ca atare, orice aspect care a fost pus în discuția părților de către instanța de apel și cu privire la care s-a pronunțat definitiv constituie o chestiune care intră în puterea lucrului judecat, neputând fi invocată ca și caz de contestație în anulare.
În opinia instanței supreme, o interpretare contrară a textului de lege ar schimba natura juridică a contestației în anulare dintr-o cale extraordinară de atac într-o cale ordinară de atac, adică în exercitarea unui nou control judiciar asupra fondului cauzei, prin posibilitatea reexaminării legalității și temeiniciei soluției instanței de apel care, pe baza probelor de la dosar, a examinat și motivat lipsa incidenței cauzei de încetare a procesului penal".
Aplicând în speță considerațiile expuse anterior, obligatorii în raport cu dispozițiile imperative ale art. 477 alin. (3) din C. proc. pen., secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a constatat că instanța de apel a analizat în decizia penală atacată, efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, concluzionând că "și în prezent este în vigoare instituția întreruperii cursului prescripției răspunderii penale, însă sfera sa de aplicare este restrânsă la acele acte de procedură care trebuie comunicate suspectului sau inculpatului". Totodată, instanța de apel a constatat întreruperea cursului prescripției răspunderii penale, potrivit C. pen. anterior, cât și a C. pen. în vigoare, interpretat prin prisma Deciziei nr. 297/2018.
Prin urmare, instanța supremă a apreciat că verificarea susținerilor contestatorului CC. referitoare, în esență, la efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018 și împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale ar echivala cu o nouă analiză a fondului cauzei pe acest aspect, și, implicit, cu examinarea legalității și temeiniciei deciziei atacate care s-a pronunțat pe aceste chestiuni, contrar Deciziei nr. 10/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.
Așadar, având în vedere că instanța de apel s-a pronunțat asupra acestor aspecte în considerentele deciziei penale atacate, nu mai pot face obiectul analizei în calea extraordinară de atac a contestației în anulare - nefiind circumscrise unor erori de procedură a instanței de apel, în caz contrar, urmând a se încălca autoritatea de lucru judecat a hotărârii definitive pronunțate în cauză în lipsa unui motiv "substanțial și imperativ".
S-a reținut că aceleași considerente sunt aplicabile și cu privire la celelalte motive invocate de contestatorul CC., respectiv de contestatorul H., privind împlinirea termenului de prescripție specială a răspunderii penale.
Contrar susținerilor contestatorului H., instanța supremă a constatat că a fost analizată incidența prescripției răspunderii penale, având un capitol distinct, cu această titulatură la pct. III.1.a. din decizia penală atacată, considerentele pe acest aspect fiind detaliate la filele x.
Deopotrivă, instanța de apel a menționat perioada în care cursul prescripției răspunderii penale a fost suspendat conform art. 128 din C. pen. anterior, respectiv art. 156 din C. pen. în vigoare, de 1 an 3 luni și 5 zile, interval de timp în care judecata în cauză a fost suspendată, cuprins între 15 septembrie 2010 (data încheierii de sesizare a Curții Constituționale) și 20 decembrie 2011 (data deciziei Curții Constituționale).
Totodată, s-a constatat că instanța de apel a specificat că a analizat "incidența prescripției răspunderii penale prin raportare la dispozițiile art. 124 C. pen. din 1969 sau, după caz, art. 155 alin. (4) C. pen. în vigoare, cu luarea în considerare și a duratei de 1 an 3 luni și 5 zile, perioadă în care cursul prescripției răspunderii penale a fost suspendat conform art. 128 C. pen. din 1968, respectiv art. 156 C. pen. în vigoare".
Mai mult decât atât, s-a reținut că, în contradicție cu afirmațiile contestatorului H., instanța de apel a analizat împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale prin raportare concretă la faptele pentru care acesta a fost trimis în judecată.
În acest sens, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a constatat că instanța de apel a reținut în considerentele deciziei penale atacate, la fila x, că "în raport de data comiterii faptelor (30.09.2002, respectiv 14.01.2004), termenul de prescripție a răspunderii penale s-a împlinit potrivit legii vechi atât pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (16 ani 3 luni și 5 zile), cât și pentru infracțiunile de fals intelectual și uz de fals (8 ani 9 luni și 5 zile)".
Având în vedere considerentele expuse de instanța de apel în decizia penală atacată, Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat că aspectele reliefate anterior privind durata suspendării cursului termenului de prescripție a răspunderii penale și intervalul de timp în care a fost suspendată judecata cauzei în primă instanță ca urmare a sesizării Curții Constituționale sunt chestiuni cu privire la care instanța de apel s-a pronunțat cu caracter definitiv, care intră în puterea lucrului judecat, nu mai pot fi invocate ca și motive de contestație în anulare.
Prin urmare, criticile contestatorilor privind suspendarea cauzei până la data de 7.10.2010, data intrării în vigoare a Legii nr. 177/2010 prin care au fost abrogate dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 și art. 303 alin. (6) din C. proc. pen. nu pot fi analizate în cadrul contestației în anulare, fiind deja analizate de instanța de apel, așa încât o reexaminare a deciziei penale pe acest aspect nu mai este posibilă, solicitările contestatorilor neputând fi circumscrise unor erori de procedură a instanței de apel, astfel cum se arată în considerentele Deciziei nr. 10/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.
Deși instanța de apel nu a calculat explicit, în considerentele deciziei penale, termenul de prescripție a răspunderii penale decât în cazul infracțiunilor pentru care acest termen s-a împlinit, instanța supremă a opinat că această împrejurare nu echivalează cu neanalizarea cauzei de încetare a procesului penal reprezentată de prescripția răspunderii penale, cum în mod eronat a arătat contestatorul H. Or, este evident că instanța de apel a analizat incidența prescripției în raport cu infracțiunile reținute în sarcina fiecăruia dintre inculpați, dispunând încetarea procesului penal în situațiile în care termenul de prescripție al răspunderii penale a fost împlinit.
Astfel, în raport cu data ultimului act material al faptei reținut în sarcina contestatorului H., menționată la filele x din decizia penală atacată și în cererea de contestație în anulare, respectiv 14.01.2004, precum și cu termenul de prescripție a răspunderii penale, calculat în conformitate cu prevederile art. 122 alin. (1) lit. b), art. 124 și art. 128 din C. pen. anterior, respectiv de 16 ani 3 luni și 5 zile, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a constatat că acesta nu era împlinit la data pronunțării Deciziei penale nr. 32/A/07.02.1019, motiv pentru care, în raport cu condamnarea pentru infracțiunea prevăzută de art. 323 alin. (1) și (2) din C. pen. anterior, nu este incidentă cauza de încetare a procesului penal reclamată de contestator.
De asemenea, în raport cu data comiterii faptelor reținute în sarcina contestatorului CC. expuse la pct. B.2 din decizia penală atacată, precum și în cererea de contestație în anulare, respectiv 18.04.2003 și de termenele de prescripție a răspunderii penale calculate în conformitate cu prevederile art. 122 alin. (1) lit. b), art. 124 și art. 128 din C. pen. anterior, respectiv de câte 16 ani 3 luni și 5 zile, s-a constatat că acestea nu erau împlinite la data pronunțării Deciziei penale nr. 32/A/07.02.1019, motiv pentru care, în raport cu condamnările dispuse pentru infracțiunile prevăzută de art. 26 raportat la art. 248 cu referire la art. 2481 din C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior și de art. 323 alin. (1) și (2) din C. pen. anterior, nu este incidentă cauza de încetare a procesului penal reclamată de contestator.
În concluzie, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a apreciat ca fiind nefondate contestațiile în anulare declarate de condamnații CC. și H.
Împotriva Deciziei penale nr. 76/A din data de 9 martie 2020, pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2019, a formulat apel contestatorul H., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători sub nr. x/2020, primul termen fiind stabilit aleatoriu la data de 13 iulie 2020, dată la care au avut loc și dezbaterile, astfel încât susținerile reprezentantului Ministerului Public, ale apelantului și ale apărătorului desemnat din oficiu pentru acesta nu vor mai fi reluate.
Examinând apelul formulat, cu prioritate în ceea ce privește admisibilitatea acestuia, prin raportare la actele și lucrările dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători constată că este inadmisibil și va fi respins ca atare, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și principiului liberului acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.
Potrivit dispozițiilor din Partea specială, Titlul III, Capitolul III din C. proc. pen., admisibilitatea căii de atac a apelului este condiționată de exercitarea acesteia potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judiciar, termenele de declarare a căilor de atac și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
În conformitate cu dispozițiile art. 408 alin. (1) din C. proc. pen., sentințele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel, iar conform alin. (2) al aceluiași articol, încheierile pot fi atacate cu apel numai odată cu sentința, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu apel.
Raportând dispozițiile legale incidente la cauza dedusă judecății, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție reține că a fost sesizat cu apelul declarat de contestatorul H. împotriva Deciziei penale nr. 76/A din data de 9 martie 2020, pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2019, hotărâre definitivă, prin care a fost soluționată anterior contestația în anulare formulată de condamnat împotriva Deciziei penale nr. 32/A din data de 7 februarie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2018.
Potrivit art. 432 alin. (4) din C. proc. pen. "sentința dată în contestația în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă". Pentru ca o hotărâre pronunțată în calea de atac a contestației în anulare să poată fi atacată cu apel, aceasta trebuie să fie pronunțată printr-o sentință, această situație fiind posibilă doar în ipoteza în care este invocat cazul de contestație în anulare prevăzut de art. 426 lit. i) din C. proc. pen.
Or, Decizia penală nr. 76/A din data de 9 martie 2020, pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2019, este definitivă.
Prin urmare, contestatorul condamnat a exercitat calea de atac a apelului împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibilă de a face obiectul unei căi de atac ordinare sau extraordinare, aspect de natură a încălca coerența sistemului căilor de atac reglementate de lege, dispozițiile ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, dar și principiul unicității căilor de atac și modul de stabilire a ierarhiei acestora.
Or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, a principiului unicității căilor de atac reglementate de lege și a dispozițiilor ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, și din acest motiv, constituie o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.
Față de cele menționate mai sus, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. a) din C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de contestatorul H. împotriva Deciziei penale nr. 76/A din data de 9 martie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2019, iar în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., îl va obliga pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de contestatorul H. împotriva Deciziei penale nr. 76/A din data de 9 martie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2019.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă apelantul revizuent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul contestator, în sumă de 627 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 13 iulie 2020.