ÎCCJ, Secția penală

Deliberând cu privire la cauza de față, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 126 din 26.05.2020 pronunțată de Judecătoria Târgu-Cărbunești în Dosarul nr. x/2018, în baza art. 396 alin. (1), alin. (2) C. proc. pen.., rap.la art. 244 alin. (1) C. pen. cu aplic.art. 41 alin. (1) C. pen. a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 1(un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, în stare de recidivă, faptă prev. de art. 244 alin. (1) C. pen. (săvârșită la data de 07.03.2017).

În temeiul art. 16 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 864din C. pen. 1969 cu referire la art. 96 alin. (4) și (5) C. pen. s-a revocat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 375 din 27.03.2013 pronunțată în Dosarul nr. x/2012 al Judecătoriei Vaslui așa cum aceasta a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 725 din data de 20.06.2013 a Curții de Apel Iași.

În temeiul art. 43 alin. (1) C. pen., cu ref.la art. art. 96 alin. (5) C. pen. s-a adăugat pedeapsa de 1 an închisoare stabilită în prezenta cauză la pedeapsa de 2 ani și 6 (șase) luni închisoare, astfel cum a fost aplicată prin Sentința penală nr. 375 din 27.03.2013 pronunțată în Dosarul nr. x/2012 de Judecătoria Vaslui definitivă prin Decizia penală nr. 725 din data de 20.06.2013 a Curții de Apel Iași, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa finală de 3 (trei) ani și 6(șase) luni închisoare, în regim de detenție, conform art. 60 C. pen.

S-a luat act că persoana vătămată B., nu s-a constituit parte civilă în cauză.

A fost obligat inculpatul la 825 RON cheltuieli judiciare avansate de stat.

Prin Decizia penală nr. 128 din data de 04 februarie 2021 pronunțată de către Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost respins, ca nefondat, apelul inculpatului A., împotriva Sentinței penale nr. 126 pronunțată în data de 26.05.2020 de Judecătoria Târgu-Cărbunești în Dosarul nr. x/2018.

De asemenea, a fost obligat apelantul-inculpat la plata sumei de 600 RON cheltuieli judiciare statului.

Împotriva Deciziei penale nr. 128 din data de 04 februarie 2021 pronunțată de către Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori a declarat recurs în casație inculpatul A., la data de 05.03.2021.

Prin încheierea din 14 mai 2021, Înalta Curte a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de recurentul inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 128 din data de 04 februarie 2021 pronunțată de către Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, constatând că numai criticile referitoare la faptul că infracțiunea pentru care a fost condamnat inculpatul reprezintă, în esență, o contravenție, se încadrează în cazul de recurs în casație invocat (inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală).

Analizând cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că aceasta este nefondată, urmând a o respinge, pentru următoarele considerente:

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalității și cel al respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive și numai pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege.

Dispozițiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că recursul în casație urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Realizându-se în cadrul strict reglementat de lege, analiza de legalitate a instanței de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În speță, inculpatul A. a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării dacă "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală", susținând că împrejurarea că fapta pentru care a fost condamnat ar reprezenta o CONTRAVENȚIE, în sensul art. 13 lit. f) din legea 156/2000 (f - exercitarea activității de mediere în vederea angajării cetățenilor români în străinătate de către alte persoane juridice sau de către persoane fizice, în afara agenților de plasare, se sancționează cu amendă de la 25.000 RON la 40.000 RON).

Având în vedere aceste dispoziții, a susținut că latura obiectivă a infracțiunii de înșelăciune nu este realizată, exercitarea activității săvârșită de inculpat, în vederea angajării persoanei vătămate, încadrându-se în dispozițiile prevăzute de art. 13 lit. f) din legea 156/2000.

În acest context, cu titlu preliminar, Înalta Curte amintește că acest caz de casare invocat vizează acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv).

Critica formulată de recurent, respectiv că fapta pentru care a fost condamnat nu îndeplinește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, este analizată, exclusiv, prin raportare la situația de fapt stabilită cu titlu definitiv prin hotărârea recurată, conform scopului recursului în casație, reglementat ca o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept, nu și faptic.

Sub acest aspect, Înalta Curte notează că, prin critica adusă deciziei atacate prezentate în motivele de recurs în casație formulate de inculpat, se susține că fapta pentru care a fost condamnat reprezintă, în realitate, o contravenție, conform art. 13 lit. f) din Legea nr. 156/2000.

În acest context, contrar susținerilor apărării, Înalta Curte apreciază că situația de fapt reținută în cauză și probele dosarului dovedesc că faptele inculpatului, astfel cum au fost descrise de către instanța de apel, se circumscriu elementelor ce caracterizează sub aspect obiectiv și subiectiv infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 244 alin. (1) din C. pen. și, de asemenea, constată că, în cauză, condamnarea nu se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, astfel că, instanța de apel a făcut o corectă aplicare a legii, iar din această perspectivă criticile recurentului inculpat sunt neîntemeiate.

Astfel, susținerile recurentului conform cărora fapta ar reprezenta contravenție conform Legii nr. 156/2000 sunt nefondate având în vedere că Legea nr. 156/2000 asigură protecția cetățenilor români cu domiciliul în România care lucrează în străinătate, reglementând condițiile de funcționare, precum și procedura de înregistrare a persoanelor juridice care își desfășoară activitatea pe teritoriul României ca agenți de plasare a forței de muncă în străinătate, însă fapta săvârșită de inculpat constă în acțiunile dolosive ale acestuia prin care a indus în eroare persoana vătămată cu privire la o pretinsă activitate de mediere a angajării cetățenilor români în străinătate, neexistând o activitate legală a inculpatului de agent de plasare a forței de muncă, ci numai o acțiune de inducere în eroare a persoanei vătămate cu privire la această calitate.

În acest context argumentativ, Înalta Curte, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 128 din data de 04 februarie 2021 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

De asemenea, în temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 128 din data de 04 februarie 2021 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 iunie 2021.

GGC - GV