ÎCCJ, Secția penală

Asupra recursului în casație de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 80 din 29 iulie 2020 pronunțată în Dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Bistrița-Năsăud, printre alții, a fost condamnat inculpatul A., la pedepsele de:

- 3 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și h) C. pen., pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor, prev. de art. 32 alin. (1) C. pen. rap. la art. 188 alin. (1) și (2) C. pen., art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 76 C. pen.

- 3 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice, prev. de art. 371 C. pen.

- 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, prev. de art. 372 alin. (2) C. pen.

S-a constatat că infracțiunile au fost săvârșite în concurs real, prevăzut de art. 38 alin. (1) C. pen.

Conform art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., art. 45 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 ani și 6 luni închisoare la care s-a adăugat un spor de 3 luni închisoare (respectiv, 1/3 din totalul celorlalte pedepse), urmând să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani și 9 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), h) C. pen. pe o durată de 2 ani.

S-a făcut aplicarea art. 65 alin. (1) C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b), h) C. pen.

S-a dispus, conform art. 7 alin. (1), art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008, prelevarea de probe biologice de la inculpatul A..

Conform art. 112 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul A. a cuțitului - corp delict.

A fost obligat inculpatul C. să plătească inculpatului-parte civilă D. despăgubiri civile, reprezentând daune morale, în sumă de 2.000 RON.

A fost obligat inculpatul-parte civilă D. să plătească inculpatului-parte civilă C. despăgubiri civile, reprezentând daune morale, în sumă de 7.000 RON.

A fost obligat inculpatul A. să plătească părții civile D. despăgubiri civile în sumă de 15.000 euro (sau echivalentul în RON al acestei sume la data plății) cu titlu de daune morale.

A fost obligat inculpatul A. să plătească părții civile D. despăgubiri civile reprezentând daune materiale, în sumă de 3.000 RON.

S-au respins ca neîntemeiate celelalte pretenții civile formulate de părțile civile D. și C..

S-a luat act că Spitalul Județean de Urgență Bistrița și Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Bistrița-Năsăud (SMURD Bistrița) nu s-au constituit parte civilă în cauză.

A fost obligat inculpatul D. să plătească părții civile Serviciul de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud despăgubiri civile în sumă de 489,50 RON (reprezentând contravaloarea serviciilor de asistență medicală acordate părții civile-inculpat C.).

A fost obligat inculpatul A. să plătească părții civile Spitalul "E." din Cluj-Napoca despăgubiri civile în sumă de 2939,29 RON (reprezentând cheltuieli cu spitalizarea persoanei vătămate D.).

S-a acordat avocatului desemnat din oficiu, avocat F., 260 RON onorar avocat din oficiu (pentru apărarea inculpatului A. în faza de judecată), sumă care s-a avansat și suportat din fondurile Ministerului Justiției.

Au fost obligați inculpații A., D. și C. să plătească fiecare în favoarea statului câte 1.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare (sumă care include costul actelor medico-legale).

Prin Decizia penală nr. 129/A din data de 01 februarie 2021 pronunțată de către Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, printre altele, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., a fost respins ca nefondat apelul declarat de către inculpatul A. împotriva aceleiași sentințe.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., s-a stabilit suma de 500 RON reprezentând onorariu parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu (av. G.), sumă care va fi avansată din FMJ către Baroul Cluj.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 600 RON reprezentând o parte din cheltuielile judiciare avansate de stat.

Împotriva Deciziei penale nr. 129/A din data de 01 februarie 2021 pronunțată de către Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, a declarat recurs în casație inculpatul A., la data de 18.03.2021.

Prin motivele de recurs în casație, recurentul inculpat a invocat cazul de casare prevăzut de disp. art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

În motivare, apărarea, în esență, a arătat că infracțiunea cu privire la care înțelege să exercite calea de atac este cea de omor în forma tentativei, prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen. rap. la art. 188 din C. pen.

Recurentul inculpat a susținut că fapta pentru care a fost trimis în judecată și condamnat nu este prevăzută de legea penală în modalitatea reținută și descrisă de instanță, acesteia lipsindu-i unul din elementele constitutive - latura subiectivă.

În acest sens, a arătat că a avut conduita care l-a adus în fața instanței sub stăpânirea unei puternice tulburări și emoții determinată de conduita provocatoare a inculpatului D., care 1-a lovit violent pe inculpatul C., pe care inculpatul l-a văzut în stare gravă, aspect reținut de ambele instanțe.

Așa cum constant a arătat, inculpatul, niciun moment, nu a avut nici cea mai mică intenție de a suprima viața lui D.. Așadar reținerea instanței de apel conform căreia omorul se săvârșește cu intenția de a suprima viața unei persoane (animus necandi), iar nu cu intenția generală de a vătăma, trebuia și trebuie interpretată și reținută în cel de-al doilea sens, acela că intenția sa a fost aceea generală de a vătăma și nu de a suprima viața.

Dovada clară a faptului că acesta nu a atentat la viața lui D. este conduita sa, care în primul rând a aplicat loviturile strict în apărarea lui C., (care așa cum declară martora H., părea mort, aceasta crezând că i-a fost tăiat capul de către inculpatul D.) și nu în ideea suprimării vieții lui D., deoarece, dacă nu exista vătămarea adusă lui C., inculpatul nu ar fi avut absolut nicio reacție față de D.. Nu se poate reține în argumentarea dovedirii intenției de a ucide intensitatea și numărul loviturilor și nici caracteristicile fizice ale cuțitului utilizat, deoarece a aplicat lovituri în zone nevitale, cu un cuțit de dimensiuni foarte mici. Un alt argument care conduce la ideea că inculpatul nu a avut nicio intenție de a suprima viața lui D. este acela că nu a avut nicio altercație anterioară cu acesta, nu a inițiat sau provocat incidentul dintre acesta și C., nici nu a fost de față la izbucnirea lui. Reacția inculpatului a fost de moment, și doar în scopul protejării lui C., neavând nimic cu inculpatul D.. De altfel, rezultă și din probatoriul administrat faptul că, deși D. avea un comportament neadecvat în bar în perioada anterioară incidentului, fața de acesta nu a făcut nici un gest provocator, astfel ca inculpatul A. să fi nutrit față de acesta sentimente agresive.

Prin urmare, nefiind dovedită fără nicio urmă de îndoială intenția de a suprima viața lui D., a considerat că în mod greșit instanța de fond a reținut intenția de suprimare a vieții acestuia și, prin urmare, infracțiunea pentru care a fost condamnat.

Cu prilejul examinării admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație cu care a fost învestită, prin încheierea din data de 14 mai 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru argumentele expuse în cuprinsul încheierii respective, a dispus admiterea în principiu a cererii de recurs în casație și a dispus trimiterea cauzei în vederea judecării acesteia completului competent, în compunere de trei judecători, pentru judecarea pe fond a recursului în casație, conform dispozițiilor art. 440 alin. (4) C. proc. pen.., fiind fixat termen în cauză la data de 22.06.2021.

Cu prilejul dezbaterilor de la acest termen, s-au luat concluziile apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat și ale Parchetului, acestea fiind redate pe larg în practicaua prezentei decizii.

Analizând recursul în casație formulat de inculpatul A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că este nefondat pentru următoarele considerente:

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalității și cel al respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive și numai pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege.

Dispozițiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că recursul în casație urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Realizându-se în cadrul strict reglementat de lege, analiza de legalitate a instanței de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În speță, inculpatul A. a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării dacă "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Cazul de casare invocat vizează acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv).

Dispozițiile precitate exclud din sfera de analiză a instanței de recurs situația de fapt și modalitatea de interpretare a probatoriului, în acest stadiu verificându-se exclusiv doar dacă faptele astfel cum au fost reținute de către instanța de apel sunt prevăzute ca infracțiuni, respectiv dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc din punct de vedere obiectiv elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina inculpatului.

Deopotrivă, prevederile art. 438 pct. 7 din C. proc. pen., nu permit o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator și, pe această cale, stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală.

Verificările pe care instanța de recurs în casație le face din perspectiva noțiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală vizează atât incriminarea abstractă, respectiv dacă conduita inculpatului este prevăzută de norma de incriminare, cât și condițiile de tipicitate obiectivă, respectiv identitatea dintre conduita propriu zisă și elementele de conținut ale incriminării sub aspectul laturii obiective.

În ceea ce privește latura subiectivă, aceasta nu poate face obiectul cenzurii în cadrul căii extraordinare de atac a recursului în casație, fiind o teză distinctă prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a din C. proc. pen., care nu a fost preluată de legiuitor în conținutul prevederilor art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. și care, oricum, presupune analiza elementelor factuale ale cauzei și este dedusă în urma interpretării materialului probator, împrejurări care nu țin de legalitatea, ci de temeinicia hotărârii.

În acest context, Înalta Curte constată că obiectul cenzurii instanței de recurs în casație se limitează la verificarea condițiilor de tipicitate obiectivă a infracțiunilor pentru care s-a dispus condamnarea recurentului inculpat, aceasta fiind analizată, exclusiv, prin raportare la situația de fapt stabilită cu titlu definitiv prin hotărârea recurată, conform scopului recursului în casație, reglementat ca o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept, nu și faptic.

În considerarea aspectelor teoretice relevate, se constată că, în cauză, recurentul inculpat a formulat critici subsumate laturii subiective a infracțiunii de tentativă de omor pentru care a fost condamnat, prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen. rap. la art. 188 din C. pen.

Or, așa cum s-a arătat și cum Înalta Curte a reținut în jurisprudența sa, având în vedere criticile formulate de către apărare potrivit cărora, în cauză, nu ar fi întrunite condițiile de tipicitate subiectivă, Înalta Curte apreciază că susținerile nu pot fi verificate pe calea recursului în casație, întrucât dispozițiile art. 16 lit. b) din C. proc. pen. prevăd această ipoteză ca o teză distinctă de cea în care soluția de achitare se dispune pe motiv că "fapta nu este prevăzută de legea penală", cazul de casare analizat preluând doar prima teză a art. 16 lit. b) din C. proc. pen.. Ca atare, din perspectiva dispozițiilor procesual penale, noțiunea de faptă ce nu este prevăzută de legea penală include situațiile în care fapta atrage o altă formă de răspundere și pe cele în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, cu excepția laturii subiective, aceasta din urmă circumscriindu-se ipotezei prevăzute art. 16 lit. b) teza a II a din C. proc. pen.

Față de cele anterior menționate, Înalta Curte constată neîntemeiate criticile formulate, situația de fapt reținută în cauză și probele dosarului dovedind că faptele inculpatului, astfel cum au fost descrise de către instanța de apel, se circumscriu elementelor ce caracterizează sub aspect obiectiv și subiectiv infracțiunea de tentativă la omor, prevăzută de art. 32 alin. (1) raportat la art. 188 din C. pen. și, de asemenea, constată că, în cauză, condamnarea nu se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, astfel că, instanța de apel a făcut o corectă aplicare a legii, iar din această perspectivă criticile recurentului inculpat sunt neîntemeiate.

În acest context argumentativ, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 129/A din data de 01 februarie 2021 a Curții de Apel Cluj, secția penală, și de Minori.

Având în vedere că recurentul se află în culpă procesuală, îl va obliga la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, în temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu urmând a rămâne în sarcina statului, potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 129/A din data de 01 februarie 2021 a Curții de Apel Cluj, secția penală, și de Minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 627 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 iunie 2021.

GGC - GV