ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra recursului în casație de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 139 din 25 martie 2020, Tribunalul Dolj, printre altele, a respins cererea inculpatului A. de aplicare a dispozițiilor art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. și a condamnat pe acesta la pedeapsa rezultantă de 5 ani și 9 luni închisoare pentru săvârșirea în concurs real a următoarelor infracțiuni: tentativă la omor, prevăzută și pedepsită de art. 32 din C. pen. raportat la art. 188 alin. (1) din C. pen., nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, prevăzută și pedepsită de art. 342 alin. (1) din C. pen., uzul de armă fără drept, prevăzută și pedepsită de art. 343 alin. (1) din C. pen. și tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzută și pedepsită de art. 371 din C. pen. și la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen., pe o durată de 3 ani.

În temeiul art. 65 din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen.

În temeiul art. 399 alin. (1) din C. proc. pen. și art. 72 din C. pen., a fost dedusă din pedeapsa aplicată inculpatului A. perioada reținerii și arestării preventive de la 29 iulie 2018 la zi și a fost menținută măsura arestului preventiv luată față de acesta.

În temeiul art. 112 alin. (1) lit. b) și f) din C. pen., au fost confiscate de la inculpatul A. bunuri folosite la săvârșirea infracțiunii (trei tuburi de cartuș percutate cu inscripția "x", calibru 7,65 mm și un cartuș nepercutat cu inscripția "x" de calibru 5,35 mm), precum și bunurile descoperite cu ocazia cercetării la fața locului și a căror deținere este interzisă de legea penală (un cuțit cu lama de 29 cm, având inscripția "Columbia", aflat în coletul cu nr. x, depozitat în camera de corpuri delicte a Tribunalului Dolj, un încărcător metalic și două cartușe cu glonț nepercutate, identificate în acesta).

Pe latură civilă, s-a luat act că persoana vătămată B. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel inculpatul A. și Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj.

Prin Decizia penală nr. 635 din 1 iulie 2020, pronunțată în Dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj și de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 139 din 25 martie 2020, pronunțată de Tribunalul Dolj, a desființat, în parte, sentința penală apelată și, rejudecând, a descontopit pedeapsa principală rezultantă de 5 ani și 9 luni închisoare, a repus în individualitatea lor pedepsele componente, a majorat cuantumul pedepselor principale și a condamnat pe inculpatul A. la o pedeapsă rezultantă de 7 ani și 4 luni închisoare, în regim de detenție, și la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și h) din C. pen., pe o durată de 2 ani.

În temeiul art. 65 din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și h) din C. pen.

În baza art. 72 din C. pen., s-a dedus din pedeapsa principală rezultantă de 7 ani și 4 luni închisoare aplicată inculpatului A. perioada reținerii și arestării preventive de la data de 29 iulie 2018 la zi, fiind menținute celelalte dispoziții.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că faptele inculpatului A. care, la data de 28 iulie 2018, în jurul orelor 00:00, în apropierea intersecției cu bulevardul 1 Mai din mun. Craiova, fără a fi deținător legal de arme sau posesor de permis de port armă, a îndreptat pistolul spre persoana vătămată B. (care a reușit să se aplece sub nivelul portierei, ridicând mâna stângă deasupra capului) și a executat imediat un foc de armă, împușcând persoana vătămată la nivelul antebrațului mâinii stângi, realizează conținutul constitutiv al infracțiunilor de tentativă la omor, prevăzută de art. 32 alin. (1) raportat la art. 188 alin. (1) C. pen., nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, prevăzută de art. 342 alin. (1) C. pen., uzul de armă fără drept, prevăzută de art. 343 alin. (1) C. pen., tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzută de art. 371 C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

În fapt, instanța de control judiciar a reținut, în baza propriei analize a materialului probator administrat în cauză, că între persoana vătămată B. și inculpatul A. a existat o stare conflictuală generată de faptul că persoana vătămată a sesizat organele de poliție cu privire la presupusa săvârșire de către inculpat, în perioada 10 iulie 2018 - 27 iulie 2018, a infracțiunii de furt calificat, constând în aceea că inculpatul i-ar fi sustras persoanei vătămate din curtea locuinței un autovehicul marca x.

Pe fondul acestei stări conflictuale, la data de 28 iulie 2018, în jurul orelor 00:00, persoana vătămată B., în timp ce se deplasa cu autoturismul pe strada x din mun. Craiova (se afla pe locul din dreapta față al autoturismului marca y, de culoare argintie, cu nr. de înmatriculare x, condus de martorul C., în autoturism aflându-se și martorul D.), la intersecția cu bulevardul 1 Mai, a observat circulând pe bulevardul 1 Mai, dinspre Ciupercă spre Sara, autoturismul marca z, de culoare neagră, cu nr. de înmatriculare x, în care se afla pe locul din dreapta față inculpatul A. (la volanul respectivului autovehicul a fost fratele inculpatului, martorul E., în mașina inculpatului fiind și martora F. - soția fratelui inculpatului, alături de cei doi copii minori ai martorilor E. și F.).

Totodată, s-a reținut că persoana vătămată le-a făcut semn inculpatului și fratelui acestuia să oprească autovehiculul, însă inculpatul i-a adresat injurii persoanei vătămate și și-a continuat deplasarea, fiind urmați de mașina în care se afla persoana vătămată.

În timpul deplasării, autovehiculul z condus de fratele inculpatului a frânat brusc, motiv pentru care a fost lovit în spate de către autovehiculul marca y condus de martorul C. și în care se afla persoana vătămată. Martorul C. a încercat să ocolească autovehiculul marca z prin dreapta, ocazie cu care mașina în care se afla inculpatul a fost lovită de mașina în care se afla persoana vătămată cu partea stânga față în partea dreapta spate a autovehiculului inculpatului.

Autovehiculul z a oprit la câțiva metri mai în față, iar persoana vătămată a coborât din autovehiculul marca y și s-a îndreptat către autovehiculul marca z pentru a discuta cu inculpatul A. (care se afla pe locul din dreapta față al autovehiculului marca z).

În momentul în care persoana vătămată a ajuns lângă portiera dreapta față a autoturismului z, inculpatul A., care avea asupra sa un pistol, deși nu este nici deținător legal de arme și nici posesor de permis de port armă, a îndreptat pistolul spre persoana vătămată (care a reușit să se aplece sub nivelul portierei, ridicând mâna stângă deasupra capului) și a executat imediat un foc de armă. Geamul portierei s-a spart, iar persoana vătămată a fost împușcată la nivelul antebrațului mâinii stângi. Fiind stropită de sânge pe față și căzându-i bucăți de cioburi în cap, persoana vătămată s-a refugiat de teamă în spatele autovehiculului marca y din care coborâse, alături de persoana vătămată refugiindu-se și martorii D. și C.

În timp ce persoana vătămată se retrăgea spre mașină, inculpatul a mai tras câteva focuri de armă în direcția acesteia, pe geamul autoturismului, după care autoturismul z a plecat de la fața locului, prin actele de violență comise de inculpat, respectiv focurile de armă executate de către inculpat pe stradă, loc accesibil mereu publicului prin natura sa, producându-se tulburarea ordinii și liniștii publice.

S-a mai reținut că persoana vătămată și-a dat jos tricoul și l-a înfășurat pe antebrațul stâng pentru a opri sângerarea și a fugit pe jos la Unitatea Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova, unde a primit îngrijiri medicale, fără a rămâne internat, fiindu-i stabilit diagnosticul preliminar "plagă împușcată antebraț stâng, transfixiantă, fără leziuni osoase, fără corp străin reținut", faptele inculpatului A. realizând, așa cum s-a arătat anterior, elementele constitutive ale infracțiunilor de tentativă la omor, prevăzută de art. 32 alin. (1) raportat la art. 188 alin. (1) C. pen., nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, prevăzută de art. 342 alin. (1) C. pen., uzul de armă fără drept, prevăzută de art. 343 alin. (1) C. pen., tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzută de art. 371 C. pen., cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen.

Referitor la critica formulată de inculpat prin care s-a arătat că în mod greșit prima instanță nu a dat eficiență procedurii abreviate a recunoașterii învinuirii în beneficiul inculpatului, s-a reținut că aceasta este nefondată, cu argumentarea, în esență, că recunoașterea faptelor trebuie să fie totală și necondiționată sub toate aspectele de fapt (singura contestare admisibilă fiind doar cu privire la încadrarea juridică a faptelor, însă prin contestarea încadrării juridice a faptelor nu se poate tinde la schimbarea, chiar și parțială, a situației de fapt astfel cum aceasta a fost expusă în actul de sesizare), or, în cauza pendinte, prin solicitarea de schimbare a încadrării juridice a infracțiunii de tentativă la omor în sensul reținerii circumstanței atenuante legale a provocării, prev. de art. 75 alin. (1) lit. a) din C. pen., inculpatul a urmărit schimbarea parțială a situației de fapt astfel cum aceasta a fost expusă în actul de sesizare.

Împotriva Deciziei penale nr. 635 din 1 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a declarat, la data de 20 august 2020, recurs în casație inculpatul A.

În motivarea cererii de recurs în casație, recurentul a susținut, în esență, faptul că i-au fost aplicate pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, întrucât în favoarea acestuia nu au fost reținute dispozițiile art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., instanța de apel apreciind, în mod injust, că a recunoscut faptele doar la nivel declarativ.

În drept, a invocat cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.

Pentru aceste considerente, recurentul a solicitat admiterea cererii de recurs în casație și, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., casarea deciziei atacate și rejudecarea cauzei de către instanța de apel.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 12 octombrie 2020, sub nr. x/2018*.

Prin Încheierea din 11 decembrie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată constatând că aspectele antamate de inculpat relativ la aplicarea unor pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, întrucât în favoarea acestuia nu au fost reținute dispozițiile art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., se circumscriu formal cazului prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. sub aspectul aplicării unei pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

La termenul acordat pentru dezbaterea recursului în casație, respectiv în ședința din data de 12 februarie 2021, Înalta Curte a luat concluziile acuzării și apărării asupra căii extraordinare de atac, acestea fiind detaliat redate în practicaua hotărârii.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul în casație este nefondat, pentru următoarele considerente:

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege care vizează exclusiv legalitatea hotărârii.

Ca atare, motivele de casare invocate trebuie să se raporteze la situația factuală și la elementele care au circumstanțiat activitatea infracțională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție neputând proceda la reevaluarea materialului probator sau la reaprecierea situației de fapt.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut în dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., se observă că acesta este incident dacă "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", respectiv în situația în care pedeapsa stabilită și aplicată este nelegală, excluzându-se, printre altele, criticile privind greșita individualizare a pedepsei.

În jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut că "legiuitorul, prin «pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege», a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport de încadrarea juridică și de cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidență a fost stabilită cu titlu definitiv de către instanța de apel." (Decizia nr. 463/RC/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, www.x.ro)

Prin urmare, recursul în casație nu poate tinde la reevaluarea unor elemente sau împrejurări de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, iar Înalta Curte de Casație și Justiție nu este abilitată să dea o nouă interpretare materialului probator și să rețină o stare de fapt diferită de cea descrisă și valorificată în hotărârea atacată.

Concluzia este aceeași nu doar prin raportare la chestiunile faptice aflate la baza raportului penal de conflict, ci și a celor care definesc o anumită conduită procesuală a inculpatului, atunci când aceasta din urmă poate avea consecințe în planul tratamentului sancționator. (a se vedea Decizia penală nr. 15 din 13 ianuarie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, publicată pe www.x.ro)

Este cazul manifestării de voință a recurentului inculpat A. intervenită pe parcursul procesului penal, orientată spre obținerea unui tratament sancționator mai blând, manifestare al cărei conținut obiectiv nu ar putea fi reinterpretat pe calea recursului în casație, în unicul scop de a da acestuia efecte juridice opuse celor reținute prin hotărârea definitivă, fie în sensul înlăturării unui beneficiu deja recunoscut, fie dimpotrivă, al recunoașterii acestuia direct pe calea recursului în casație.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că unica critică formulată de recurentul inculpat A. în recurs în casație vizează faptul că instanța de apel nu a dat eficiență dispozițiilor 396 alin. (10) din C. proc. pen., deși în cauză sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de acest text de lege.

Această critică nu aduce în discuție veritabile aspecte de nelegalitate a pedepsei, subsumate cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., referitor la aplicarea unor pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Criticând faptul că instanța de apel nu a dat eficiență solicitării sale de a se judeca în procedura simplificată, neaplicând, astfel, prevederile art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., recurentul inculpat A. tinde la o reevaluare a însuși conținutului acestor particularități și a interpretării date acestora, în scopul recunoașterii unor efecte juridice diferite asupra tratamentului sancționator.

Or, această critică a recurentului nu se circumscrie cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., invocat de către recurent, precum niciunui alt caz de casare expres și limitativ prevăzut de lege, fiind o chestiune de apreciere a instanței de fond/apel, aceasta fiind singura în măsură să stabilească dacă, în contextul concret al unei cauze, un inculpat a recunoscut toate faptele necondiționat potrivit dispozițiilor legale în vigoare.

Sub acest aspect se impune a se observa că instanța de apel a cenzurat în mod explicit critica recurentului inculpat A. referitoare la aplicabilitatea prevederilor art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., concluzionând că, prin solicitarea de schimbare a încadrării juridice a infracțiunii de tentativă la omor în sensul reținerii circumstanței atenuante legale a provocării, prev. de art. 75 alin. (1) lit. a) din C. pen., inculpatul a urmărit schimbarea parțială a situației de fapt astfel cum aceasta a fost expusă în actul de sesizare.

Or, dacă argumentația factuală asupra acestei chestiuni, reținută, cu titlu definitiv, de către instanța de apel, este sau nu conformă cu datele concrete ale cauzei constituie un aspect ce nu poate face obiectul cenzurii în actualul cadru procesual.

A solicita Înaltei Curți, pe calea recursului în casație, să cenzureze fundamentul faptic al concluziilor instanței de apel sub aspectul criticat echivalează cu a supune unei noi judecăți nu legalitatea pedepsei aplicată recurentului prin raportare la datele particulare ale speței, ci chiar situația de fapt stabilită cu titlu definitiv de către instanța de apel, ceea ce excedează scopului și obiectului recursului în casație, astfel cum sunt reglementate prin art. 433 și 447 din C. proc. pen.

Așa cum s-a argumentat în precedent, limitarea obiectului judecății în recurs în casație la cazurile strict prevăzute de lege înseamnă că nu orice presupusă încălcare a legii procesual penale sau a legii substanțiale constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acelea care corespund, în mod real, unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.

Instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic fapta penală, ci verifică exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

Limitarea la chestiuni exclusiv de drept a demersului analitic al instanței de recurs în casație este confirmată de jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, exemplificativă în materia de referință fiind Decizia nr. 23/RC din 19 ianuarie 2017 a instanței supreme (publicată pe www.x.ro), potrivit căreia "cazul de recurs în casație prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. nu permite Înaltei Curți de Casație și Justiție să cenzureze reținerea sau nereținerea unei cauze de reducere a pedepsei prin hotărârea definitivă de condamnare, ci numai dacă pedeapsa aplicată se situează în limitele rezultate ca efect al incidenței unei cauze de reducere a pedepsei, în ipoteza în care prin hotărârea definitivă de condamnare a fost reținută o astfel de cauză".

Distinct de aceste argumente, Înalta Curte constată că inculpatul A. a fost condamnat, în apel, la pedeapsa de:

- 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor, prevăzută și pedepsită de art. 32 din C. pen. raportat la art. 188 alin. (1) din C. pen.

- 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, prevăzută și pedepsită de art. 342 alin. (1) din C. pen.

- 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de armă fără drept, prevăzută și pedepsită de art. 343 alin. (1) din C. pen.

- 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzută și pedepsită de art. 371 din C. pen.

Constatând incidența concursului real de infracțiuni, instanța de apel a procedat la contopirea celor patru pedepse astfel stabilite, în condițiile art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., dispunând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare, la care a adăugat, în mod corect, un spor de 1 an și 4 luni închisoare, respectiv fracția de 1/3 din totalul celorlalte trei pedepse.

Ca urmare, instanța de apel a aplicat inculpatului A. în mod corect pedeapsa rezultantă de 7 ani și 4 luni închisoare, făcând o corectă aplicare a dispozițiilor art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen.

Pentru considerentele prezentate, constatând că aspectele invocate de recurentul inculpat A. în recurs în casație nu reprezintă, în fapt, împrejurări referitoare la aplicarea pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege, astfel că acestea nu se circumscriu cazului invocat, prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., sau vreunui alt caz de casare expres și limitativ prevăzut de lege, iar pedeapsa principală rezultantă aplicată inculpatului este în limite legale, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de acesta împotriva Deciziei penale nr. 635 din data de 1 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Urmare acestei soluții, în temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va dispune obligarea recurentului inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Totodată, potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., va dispune ca onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 157 RON, să fie plătit din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 635 din data de 1 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul A., în cuantum de 157 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 februarie 2021.

Procesat de GGC - LM