ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 27 mai 2025

Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulată în cauză de inculpații A. și B., constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 70/18.03.2024 pronunțată de Tribunalul Galați, în dosarul nr. x/2021, a fost respinsă cererea inculpatului C. de soluționare a cauzei potrivit procedurii simplificate prevăzute de art. 375 C. proc. pen. și a fost condamnat, la o pedeapsă de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor (în forma tentativei), prevăzută de art. 32 (1) raportat la art. 188 (1) C. pen., cu aplicarea art. 77 (a) C. pen. (faptă din 24.12.2025).

În temeiul art. 65 și art. 66 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului prevăzut de art. 66 alin. 1(h) C. pen. - dreptul a deține, purta și folosi orice categorie de arme pe o durată de 3 ani, precum și pedeapsa accesorie a interzicerii acelorași drepturi.

În temeiul art. 72 (1) C. pen., a dedus din pedeapsa cu închisoarea perioada reținerii și arestării preventive de la 24.12.2015 la 22.02.2016 și a arestului la domiciliu de la 22.02.2016 la 21.05.2016.

În temeiul art. 396 (6) în referire la art. 16 (1) (f) teza II C. proc. pen., a dispus încetarea procesului penal ca urmare intervenirii prescripției răspunderii penale față de inculpatul C. sub aspectul infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice, prevăzută de art. 371 C. pen., cu aplicarea art. 77 (a) C. pen. (faptă din 24.12.2015).

În temeiul art. 396 (5) în referire la art. 16 (1) (c) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor (în forma tentativei), prevăzută de art. 32 (1) raportat la art. 188 (1) C. pen., cu aplicarea art. 77 (a) C. pen. (faptă din 24.12.2025).

În temeiul art. 396 (6) în referire la art. 16 (1) (f) teza II C. proc. pen. a dispus încetarea procesului penal ca urmare intervenirii prescripției răspunderii penale față de inculpatul A. sub aspectul infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice, prevăzută de art. 371 C. pen., cu aplicarea art. 77 (a) C. pen. (faptă din 24.12.2015).

În temeiul art. 396 (5) în referire la art. 16 (1) (c) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul B., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor (în forma tentativei), prevăzută de art. 32 (1) raportat la art. 188 (1) C. pen., cu aplicarea art. 77(a) C. pen. (faptă din 24.12.2025).

În temeiul art. 396 (6) în referire la art. 16 (1) (f) teza II C. proc. pen. a dispus încetarea procesului penal ca urmare intervenirii prescripției răspunderii penale față de inculpatul B. sub aspectul infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice, prevăzută de art. 371 C. pen., cu aplicarea art. 77 (a) C. pen. (faptă din 24.12.2015).

În temeiul art. 1357 (1) și art. 1371 C. civ. a admis în parte pretențiile civile formulate de persoana vătămată D. și a obligat pe inculpatul C. la plata sumei de 80.000 RON cu titlu de daune morale.

În temeiul art. 320 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătătii a admis acțiunea civilă formulată de Spitalul Clinic Județean de Urgență Galați și a obligat inculpatul C. la plata sumei de 1.707,63 RON, reprezentând contravaloarea cheltuielilor ocazionate de spitalizarea persoanei vătămate D..

În temeiul art. 112 (1) (b) C. pen. a dispus confiscarea obiectelor folosite la comiterea infracțiunii, respectiv două fragmente de șipcă din lemn de culoare albastră, două securi și o bâtă de baseball.

În temeiul art. 7 (1) din Legea nr. 76/2008 a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul C. în vederea introducerii în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare.

Împotriva acestei hotărâri au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați, inculpatul C. și partea civilă D..

Prin decizia penală nr. 157/A din data de 12.02.2025 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2021, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați, inculpatul C. și partea civilă D..

În temeiul art. 419 C. proc. pen., au fost extinse efectele apelului declarat de inculpatul C. și în privința inculpaților - intimați A. și B..

S-a desființat, în parte, sentința penală nr. 70/18.03.2024 a Tribunalului Galați și, în rejudecare:

A fost redusă, de la 7 ani închisoare, la 3 ani și 4 luni închisoare, pedeapsa principală aplicată inculpatului C. pentru infracțiunea de tentativă la infracțiunea de omor prevăzută de art. 32 C. pen., raportat la art. 188 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 77 alin. (1) lit. a) C. pen., prin reținerea circumstanței atenuante legale a provocării conform art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., în referire la art. 76 alin. (1) C. pen.

S-au completat pedepsele complementare și accesorii aplicate inculpatului C., cu interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. - dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

S-au înlăturat dispozițiile privind soluția de achitare în ceea ce privește pe inculpații - intimați A. și B., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor (în forma tentativei), prevăzută de art. 32 alin. (1), raportat la art. 188 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 77 alin. (1) lit. (a) C. pen.

În baza art. 32 C. pen., raportat la art. 188 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 77 alin. (1) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., în referire la art. 76 alin. (1) C. pen., au fost condamnați inculpații A. și B., la pedeapsa de câte 3 ani și 4 luni închisoare fiecare, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la infracțiunea de omor în condițiile provocării (faptă din 24.12.2015).

În temeiul art. 65 și art. 66 C. pen. a aplicat inculpaților A. și B. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și h) C. pen. - dreptul de a fi aleși în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat; dreptul a deține, purta și folosi orice categorie de arme - pe o durată de 3 ani, precum și pedeapsa accesorie a interzicerii acelorași drepturi.

În temeiul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpații A. și B. în vederea introducerii în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare.

S-au modificat în parte dispozițiile sentinței penale apelate sub aspectul laturii civile, iar în rejudecare:

În temeiul art. 1357 alin. (1) C. civ., art. 1371 C. civ. și art. 1382 C. civ., s-au admis în parte pretențiile civile formulate de persoana vătămată D. și în raport de inculpații A. și B. și obligă și pe aceștia, alături de inculpatul C., în solidar, la plata sumei de 50.000 RON cu titlu de daune morale, prejudiciu redus prin reținerea culpei comune a părții civile la producerea acestuia.

S-a constatat că prejudiciul cauzat părții civile D. a fost achitat în parte, cu suma de 25.000 RON de către inculpatul - intimat A. cu ordinul de plată din data de 04.12.2024 prin contul bancar de la E..

S-a modificat sentința penală apelată sub aspectul stabilirii cheltuielilor judiciare, iar în rejudecare, în temeiul art. 274 alin. (1) și alin. (4) C. proc. pen. au fost obligați inculpații C., A. și B. la plata sumei de câte 3.000 RON, fiecare, cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat la urmărire penală și la judecarea cauzei în fond.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

*****

Împotriva deciziei din apel, nr. 157/A din data de 12.02.2025 pronunțată de Curtea de Apel Galați, la data de 20.03.2025, prin email, au formulat recurs în casație inculpații A. și B., prin avocat ales F., în termenul legal prevăzut de art. 435 din C. proc. pen.

În esență, prin cererea de recurs în casație formulată, apărarea inculpaților A. și B. a arătat că își întemeiază prezenta cerere de recurs în casație pe dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 și pct. 12 din C. proc. pen., solicitând admiterea în principiu, cât și pe fondul cererii de recurs în casație, urmând a se dispune casarea deciziei atacate și în rejudecare, să se dispună achitarea inculpaților.

S-a arătat prin cerere, că totodată, se consideră relevantă, în vederea aprecierii solicitării prezente drept admisibilă și întemeiată, disjungerea cauzei, prin rechizitoriu, cu privire la suspecții G. și H., cu toate că se cercetau presupuse infracțiuni cu privire la aceeași situație de fapt, aspect ce conduce la o evidentă privare a recurenților inculpați de posibilitatea de a se apăra în fața acuzațiilor fantasmagorice din rechizitoriu. Mai mult, modul chiar general în care a fost întocmit actul de acuzare este extrem de lacunar și ar trebui să conducă la stabilirea admisibilității și temeiniciei prezentei cereri, rechizitoriul fiind anulabil.

În continuare, apărarea recurenților a expus în cuprinsul cererii de recurs în casație, situația de fapt reținută în cauză prin rechizitoriul din 06.04.2021 emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați în dosarul nr. x/2015, (pag. 4-10 din cererea de recurs în casație), menționând apărarea că organele judiciare au reținut o situație de fapt ușor denaturată, ducând ancheta doar în sensul în care au "dictat" persoana vătămată D. și martorii care s-au aflat în autovehiculul I. de culoare albă. Organele de urmărire penală au crezut întru-totul declarațiile date de către aceștia, făcând astfel o situație destul de dificil de înțeles, care a și condus, de altfel, la condamnarea inculpaților fără ca aceste probe să răstoarne pe deplin prezumția de nevinovăție prevăzută la art. 4 din C. proc. pen.

A reiterat apărarea că pe tot parcursul derulării procesului penal care a făcut obiectul dosarului de urmărire penală nr. 1452/P/2015 și a dosarului în primă instanță și apel, nr. 2302/121/2021, inculpații au arătat în mod constant că persoana care a lovit persoana vătămată D. a fost inculpatul C., fiind singurul dintre inculpații din prezenta cauză care a avut, în momentul conflictului, contact cu persoana vătămată.

A precizat apărarea că, se poate observa că persoana de la care a pornit întregul conflict a fost în realitate martorul J., acesta fiind cel care s-a simțit deranjat de comportamentul inculpatului din interiorul fast-food-ului (deși s-a reținut prin chiar actul de sesizare că, pe fondul stării de ebrietate se manifesta foarte gălăgios, fără a fi agresiv, iar niciunul dintre părțile și subiecții procesuali din prezenta cauză nu au învederat că personalul fast-food-ului ar fi făcut vreo remarcă în ceea ce privește atitudinea acestuia), cel care a scos inițial bâta de baseball din mașină amenințând inculpații (în fața fast-food-ului "K.") și cel care i-a "fugărit" pe inculpați cu mașina până dincolo de zona L., însă, pe baza declarațiilor sale, pe alocuri mincinoase, s-a ajuns în situația de a se solicita condamnarea tuturor inculpaților din dosar, deci și a inculpaților A. și B..

Cu atât mai mult, s-a arătat că s-a demonstrat, în următoarele etape procesuale, că starea de fapt reținută prin actul de sesizare a instanței (care s-a fondat în cea mai mare parte pe declarațiile celor din cercul de prieteni ai persoanei vătămate, întrucât persoana vătămată a coborât din mașină înarmată cu bâta de baseball, folosită de către martorul J. în fața fast-food-ului) nu este total corectă, fiind reținută corect doar circumstanța atenuantă a provocării, iar atunci când martorul s-a speriat și a plecat cu mașina de pe loc, a lovit vehiculul I. de culoare verde din față și l-a lovit și pe inculpatul A., producându-i acestuia leziuni - pe fața dorsală a ante- piciorului drept, corespunzător articulației matarso-falangiene, cu echimoză violacee-roșiatică dispusă pe o arie de 2/2 cm, pe fond moderat tumefiat, cu limitarea mișcărilor active și pasive la acest nivel - care au fost produse prin lovire cu sau de un corp dur și care necesită 5-6 zile de îngrijiri medicale, dacă nu survin complicații.

Apărarea inculpatului a susținut că pe parcursul judecății în primă instanță, Tribunalul a reținut în mod justificat că, în ceea ce îi privește pe inculpații A. și B. nu a fost răsturnată prezumția de nevinovăție, menționând de asemenea, apărarea că situația de fapt a fost redată în mod greșit și reinterpretată succesiv în toate etapele procesuale pe care le-a urmat prezenta cauză. Astfel, a arătat că, din chiar actul de sesizare au fost descrise în mod greșit numite detalii pe baza declarațiilor persoanei vătămate și a martorilor din grupul acestea, care s-au dovedit a fi contradictorii: cât privește persoana vătămată D., acesta a arătat că cei din grupul advers (care erau înarmați cu bâte, o secure și posibil alte obiecte) au venit direct către el și au început să îl lovească cu obiectele cu care erau înarmați. Cel mai important, acesta a arătat că era confuz și amețit și că deși nu îi poate indica pe cei care l-au lovit, în grupul agresorilor se aflau "cu siguranță tinerii din comuna Vânători". De asemenea, nici audierea din faza de cercetare judecătorească nu a reușit să risipească neclaritățile, persoana vătămată arătând în mod generic că cei trei inculpați se aflau în grupul agresorilor, dar și că cei care l-au agresat "erau mai înalți decât inculpații din prezenta cauză".

S-a mai arătat că în ceea ce privește alegațiile martorilor J., M., N. și a persoanei vătămate D. referitoare la "blocajul" efectuat de inculpați în trafic, trebuie observat că vehiculul din față - x de culoare verde - a fost într-adevăr destul de aproape de vehiculul condus de martorul J., însă în spatele acestuia a oprit autovehiculul x de culoare albastră, condus de către inculpatul B. la o distanța care permitea orice manevră. Pe baza declarațiilor martorilor și a persoanei vătămate s-a reținut în mod greșit că vehiculul I. în care se afla persoana vătămată "a împins" vehiculul aflat în spatele acestuia, făcând referire apărarea la procesul-verbal întocmit cu ocazia examinării vehiculelor și planșele fotografice.

A precizat apărarea că, în apel, Curtea de Apel Galați a procedat la readministrarea parțială a probatoriului și în realitate, Curtea a făcut doar o reinterpretare a probelor, întrucât la dosar au fost depuse de către inculpați înscrisuri care dovedesc că aceștia au avut o conduită foarte bună în cadrul societății, și-au întemeiat familii, au lucrat neîntrerupt pe toată această perioadă, obținând subvenții din partea APIA și că nu au mai fost implicați niciun conflict de la data săvârșirii infracțiunii care face obiectul cauze și până în prezent; au fost audiate persoana vătămată și martorii J. și O., care au dat declarații asemănătoare cu cele care au fost administrate și în faza judecății în primi instanță, precum și în cursul urmăririi penale.

S-a arătat că prin Decizia instanței de apel a fost reținută, în aceeași manieră defectuoasă aspectul că autoturismul în care se afla persoana vătămată ar fi fost blocat întru totul de către inculpați, întrucât așa cum a demonstrat supra, inculpatul B. a oprit în spatele vehiculului martorului J., dar la o distanță care permitea efectuarea manevrelor de ieșire din acest "convoi".

Totodată, s-a arătat că, în ceea ce privește circumstanța atenuantă a provocării prevăzută și reglementată de art. 75 alin. (1) lit. a) din C. pen., prima instanță a apreciat că nu se poate reține o asemenea "scuză", însă în urma unei minuțioase analize, s-a ajuns la concluzia că în prezenta cauză instituția provocării este incidentă.

S-a susținut că, "se poate observa că în cadrul fiecărei etape procesuale s-a ajuns, câte puțin, la concluzia că declarațiile inculpaților au fost cele reale și că ancheta efectuată în cursul urmăririi penale a fost direcționată doar în concordanță cu cele declarate de persoana vătămată și de persoanele din anturajul acesteia. Luând în considerare materialul probator aflat la dosarul cauzei, s-ar putea ajunge la concluzia că inculpații au avut o atitudine sinceră pe tot parcursul procesului și nu au încercat ascunderea adevărului. Însă, având în vedere timpul foarte îndelungat care s-a scurs de la momentul săvârșirii infracțiunii și până la data declarațiilor date în cursul urmăririi penale (luna decembrie 2020 - filele x Parchet) și în fața instanțelor de judecată, se poate aprecia că neconcordanțele existente între declarațiile inculpaților se pot datora uitării tuturor detaliilor desfășurării acțiunii.

Astfel, declarațiile inculpaților au fost sincere și se poate trage inclusiv concluzia că în cauză sunt incidente dispozițiile referitoare la procedura simplificată (abreviată) a recunoașterii învinuirii, întrucât, la final, s-a ajuns la concluzia că doar inculpatul C. a lovit persoana vătămată și i-a provocat toate acele leziuni."

În opinia apărării recurenților inculpați, toate aceste leziuni pot fi cauzate în urma loviturilor aplicate de către inculpatul C., astfel că decizia de condamnare a celorlalți doi inculpați - A. și B. - nu are o bază solidă. În realitate, cei din urmă nu au participat în mod activ la săvârșirea infracțiunii, iar acest lucru este demonstrat atât de către prima instanță, cât și de toate argumentele pe care le-a expus atât pe parcursul etapelor procesuale, cât și prin prezenta cerere de recurs în casație.

A susținut apărătorul recurenților inculpați că decizia nr. 157 a Curții de Apel Galați este netemeinică și nelegală întrucât nu se putea dispune condamnarea inculpaților A. și B. doar pe declarațiile persoanei vătămate (care, așa cum s-a reținut sunt vagi și contradictorii) și pe susținerile (bazate doar pe prezumții și presupuse conexiuni ale organelor de urmărire) din actul de sesizare a instanței, în care se menționează că în prezenta cauză leziunile nu puteau fi produse doar de către o persoană. În continuare se poate observa că în ceea ce-i privește pe inculpații A. și B. nu a fost răsturnată prezumția de nevinovăție, având în vedere că nici instanța de apel nu a reușit să demonstreze implicațiile practice pe care le-au avut cei doi inculpați în săvârșirea infracțiunii.

A mai menționat apărarea recurenților inculpați prin cererea de recurs în casație că: în legătură cu participarea inculpaților A. și B. concluziile Curții sunt total nefondate; toată argumentația instanței de apel fiind formulată în urma unei interpretări abstracte a situației de fapt descrise în actul de sesizare și a anumitor probe care fac prielnică soluția dispusă în cauză, dar care nu se coroborează cu celelalte probe administrate; în legătură cu reținerea eronată a situației de fapt, s-a arătat că inculpații s-au urcat în mașină și au plecat imediat ce persoana vătămată a fost pusă la pământ, după ce inculpatul C. a lovit-o în mod repetat cu bâta de baseball, arătând că această afirmație este reală și cât se poate de fondată, în acest sens făcând referire la declarațiile polițiștilor locali.

Concluzionând, față de cele expuse în cererea de recurs în casație, apărătorul inculpaților recurenți, în ceea ce privește motivele pe care se întemeiază prezenta cerere de recurs în casație, a învederat că inculpații A. și B. au fost condamnați pe nedrept, fără a exista indicii că ar fi comis o faptă penală; din întregul material probator, coroborat cu situația de fapt reținută de către organele de urmărire penală și instanțele de judecată, nu reiese în chip neîndoielnic că aceștia ar fi contribuit în mod activ la săvârșirea infracțiunii, faptele lor neînscriindu-se în rigorile nomelor penale, astfel fiind incident cazul de la art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

În continuare, punctual, a fost expusă situația cu privire la fiecare dintre cei doi inculpați recurenți, apărarea reiterând că reținerile primei instanțe au fost cele corecte, întrucât standardul probator impus de dispozițiile C. proc. pen. în cazul unei condamnări este unul deosebit de înalt, respectiv "dincolo de orice îndoială rezonabilă", iar acesta este echivalent cu existența unor probe certe și sigure care să indice vinovăția persoanei acuzate dincolo de orice dubii care ar rezulta din probele administrate în cursul procesului penal cu privire la existența faptei, a persoanei care a comis-o ori a vinovăției acesteia.

Or, s-a susținut că, din probele administrate nu se poate stabili câte persoane au participat la agresarea persoanei vătămate ori dacă au fost într-adevăr mai mulți coautori. S-a menționat că "este posibil din punct de vedere teoretic ca acești doi inculpați A. și B. să fi participat efectiv la agresarea persoanei vătămate, să fi sprijinit din punct de vedere moral și/sau material pe inculpatul C. ori doar să fi asistat la agresiune, fără să contribuie în vreun fel. Este posibil ca inculpații să fi intenționat inițial doar producerea de degradări mașinii, vătămarea integrității corporale sau suprimarea vieții (în mod direct ori indirect), însă toate acestea sunt posibilități teoretice nesprijinite de materialul probator. În egală măsură este posibil ca rezoluția infracțională de a lovi persoana vătămată să se fi format la fața locului, atunci când persoana vătămată D. a coborât din mașină, astfel că, celor care nu au participat efectiv la agresarea acestuia nu li se poate reține vinovăția specifică infracțiunii de omor (nici măcar sub forma complicității morale)."

Totodată, s-a menționat prin cererea de recurs în casație că "dacă se va dovedi orice mică implicație a celor doi inculpați (P. și B.), dorim să învederăm că aceștia nu au avut niciun moment reprezentarea unei posibilități a suprimării vieții victimei, astfel cei doi nici nu au prevăzut, nici nu urmărit și nici nu au acceptat rezultatul periculos al infracțiunii de omor. După cum am învederat și cum s-a și reținut în toate etapele procesului, cei doi au avut în tot șirul întâmplărilor o atitudine pașnică, îndreptată spre rezolvarea pe cale pașnică a situației conflictuale."

S-a precizat că, "în cel mai rău scenariu, dacă se va dovedi orice mică implicație a acestora în prezenta cauză, se poate reține în sarcina lor doar o formă a complicității, dar nu la tentativa la infracțiunea de omor, ci la infracțiunea de loviri sau alte violențe ori vătămare corporală, întrucât acestora le-ar fi putut "înflori" în minte o eventuală intenție în lovirea persoanei vătămate, având în vedere că aceasta a coborât din vehiculul I. de culoare albă nu pentru a discuta și rezolva problema pe cale pașnică, ci pentru a îi lovi pe cei din grupul inculpaților."

În consecință, apărarea recurenților inculpați a susținut că, luând în considerare toate aceste argumente, se poate reține că, raportat la situația de fapt reținută în prezenta cauză, inculpații A. și B. au fost condamnați pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală (art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.), întrucât în sarcina lor nu au fost reținute fapte care nu se încadrează în normativul penal care reglementează săvârșirea infracțiunii de omor, precum nu se încadrează perfect în normele care reglementează participația penală.

A arătat apărarea că al doilea motiv pe care își întemeiază prezenta cerere de recurs în casație este cel prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cete prevăzute de lege", întrucât inculpatul C. a solicitat judecarea cauzei în procedură simplificată (abreviată) a recunoașterii învinuirii, cerere care a fost respinsă atât de către prima instanță, cât și de către instanța de apel.

Astfel, s-a menționat că inculpatul C. încă din cursul urmăririi penale, fiind consecvent și în etapele ulterioare, acesta a recunoscut săvârșirea faptei, însă în plus față de ceea ce s-a reținut în actul de sesizare al instanței, acesta a adăugat că a fost provocat de către persoana vătămată, întrucât aceasta a coborât din mașină înarmată cu o bâtă, cu care a încercat să îl lovească, dar a fost deposedată de aceasta, inversându-se rolurile.

Sub acest aspect a făcut referire apărarea la faptul că instanța de apel a reținut ca fiind veridică declarația inculpatului C. care a recunoscut lovirea lui D., cu adăugarea că D. coborâse primul din mașină, înarmat cu o bâtă și prin urmare, instanța de apel a apreciat ca întemeiat motivul de apel formulat de inculpatul C., constând în reținerea circumstanței atenuante legale a provocării.

Așadar, s-a susținut că, în final situația reținută de către instanță a fost cea recunoscută de către inculpat, astfel că acesta trebuia să beneficieze de efectele procedurii simplificate, respectiv reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime, creându-se astfel o situație dificilă inculpatului, care conduce în mod automat la pronunțarea unei hotărâri nelegale și netemeinice.

De asemenea, prin cererea de recurs în casație, s-a solicitat în temeiul art. 441 alin. (1) din C. proc. pen., suspendarea executării hotărârii atacate - Decizia nr. 157/A/12.02.2025 pronunțată de către Curtea de Apel Galați) în urma admiterii în principiu a prezentei cereri, pentru motivele expuse în scris în susținerea acestei solicitări.

Pentru toate argumentele învederate prin prezenta cerere de recurs în casație, apărătorul recurenților inculpați a solicitat casarea deciziei nr. 157/A/12.02.2025 pronunțate de către Curtea de Apel Galați, iar în urma judecării de către Înalta Curte de Casație și Justiție să se dispună achitarea inculpaților A. și B..

Conform art. 439 alin. (2) din C. proc. pen., instanța de apel a dispus comunicarea cererii de recurs în casație către procuror și părți, conform dovezilor de comunicare aflate la dosar.

La dosar nu au fost depuse concluzii scrise asupra recursului în casație.

După îndeplinirea procedurii de comunicare, dosarul de recurs în casație a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală și a fost înregistrat la data de 17.04.2025 pe rolul instanței supreme, când s-a stabilit termen pentru examinarea, în Cameră de Consiliu, a admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, conform art. 440 alin. (1) din C. proc. pen., la data de 27.05.2025, dată până la care, de asemenea, a fost depus raportul asupra recursului în casație.

v

Înalta Curte, analizând cererea de recurs în casație formulată de inculpații A. și B., constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele considerente:

În conformitate cu dispozițiile art. 440 alin. (2) C. proc. pen., în cazul în care, cu ocazia examinării admisibilității în principiu, se constată că, cererea nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau că nu s-au respectat dispozițiile art. 434 (ce stabilesc hotărârile supuse acestei căi extraordinare de atac), art. 436 alin. (1) și (6) C. proc. pen. (privind persoanele îndreptățite a promova recursul în casație), art. 437 (referitor la conținutul cererii) și art. 438 C. proc. pen. (ce reglementează cazurile în care se poate face recurs în casație), instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.

Reglementând conținutul cererii de recurs în casație, art. 437 alin. (1) C. proc. pen. stabilește că aceasta trebuie să cuprindă numele și prenumele, domiciliul sau reședința părții ori, după caz, numele și prenumele procurorului care exercită calea extraordinară de atac și organul judiciar din care acesta face parte (lit. a), indicarea hotărârii care se atacă (lit. b), indicarea cazurilor de casare pe care se întemeiază cererea și motivarea acestora (lit. c), precum și semnătura persoanei care a promovat recursul în casație (lit. d).

Rezultă, așadar, din cuprinsul textului de lege menționat că, cererea de recurs în casație se caracterizează printr-un anumit formalism, fără a cărui respectare aceasta nu poate produce efectul învestirii instanței cu soluționarea pe fond a căii extraordinare de atac. Astfel, din conținutul cererii trebuie să rezulte persoana care promovează recursul în casație, pentru a se putea verifica dacă aceasta se numără printre titularii căii extraordinare de atac, domiciliul sau reședința părții, întrucât judecarea cauzei, ulterior admiterii în principiu, se face cu citarea părților (conform art. 445 C. proc. pen.), hotărârea ce se atacă, precum și voința de a recura respectiva hotărâre și limitele acestei voințe, respectiv motivele în fapt și în drept ce au determinat exercitarea căii de atac, dat fiind faptul că numai între aceste limite operează controlul instanței de recurs.

Așa cum se prevede în art. 440 alin. (2) C. proc. pen., indicarea în cerere a tuturor elementelor de conținut la care se referă expres art. 437 alin. (1) C. proc. pen. constituie o condiție de admisibilitate a recursului în casație, a cărei neîndeplinire atrage în mod obligatoriu respingerea ca inadmisibilă a căii extraordinare de atac.

Examinând cererea de recurs în casație formulată de inculpații A. și B. sub aspectul îndeplinirii condițiilor de admisibilitate, Înalta Curte constată că aceasta respectă cerința prevăzută de art. 434 C. proc. pen., decizia recurată - nr. 157/A din data de 12.02.2025 pronunțată de Curtea de Apel Galați, fiind susceptibilă de a fi atacată cu această cale extraordinară de atac, iar calea de atac a fost exercitată de către inculpat, fiind astfel îndeplinite cerințele prevăzute de art. 434 alin. (1) și art. 436 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

De asemenea, cererea de recurs în casație formulată de inculpații A. și B., prin avocat, a fost declarată în termenul prevăzut de art. 435 C. proc. pen.

Analizând, în continuare, cererea de recurs în casație din perspectiva respectării dispozițiilor art. 437 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta îndeplinește cerințele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) lit. a), b), c) și d) C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind menționate numele și prenumele părții; hotărârea care se atacă; cazul de casare și motivarea; respectiv semnătura celui care a exercitat calea de atac.

În ceea ce privește condiția prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., se constată că inculpații A. și B. au indicat formal cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 și pct. 12 din C. proc. pen. ("inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală", respectiv "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege"), motivele invocate prin cererea de recurs neputând fi însă circumscrise cazurilor de recurs în casație indicate.

Astfel, sub acest aspect, Înalta Curte, judecătorul de filtru, reamintește că, în actualul cadru procesual, verificarea respectării dispozițiilor art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. (indicarea cazurilor de recurs în casație pe care se întemeiază cererea și motivarea acestora), raportat la art. 438 din C. proc. pen., care stabilește cazurile în care se poate face recurs în casație, presupune examinarea, din punct de vedere formal, a existenței motivării cererii de recurs în casație și a unei concordanțe aparente a acesteia cu unul dintre motivele de casare expres prevăzute de lege.

În speță, prin cererea de recurs în casație formulată, inculpații A. și B., prin apărător ales, au indicat formal cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 și 12 din C. proc. pen., solicitând casarea deciziei recurate, pronunțată de instanța de apel și achitarea inculpaților, în susținerea acestei solicitări apărarea inculpaților recurenți referindu-se la situația de fapt reținită de către Curtea de Apel, pe care o contestă și referiri la probele dosarului și vinovăția inculpaților.

Astfel, în concret, în ceea ce privește primul motiv de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., apărarea nu a susținut nelegalitatea hotărârii atacate în sensul condamnării pentru o faptă neprevăzută de legea penală, în accepțiunea cazului de casare invocat, prin raportarea situației de fapt reținută de instanța de apel la condițiile de tipicitate obiectivă subsumate normei de incriminare vizând infracțiunea de tentativă la infracțiunea de omor în condițiile provocării reținută în cauză în sacina inculpaților A. și B. (și pentru care instanța de apel a dispus condamnarea acestora, la pedeapsa de câte 3 ani și 4 luni închisoare fiecare, în baza art. 32 C. pen., raportat la art. 188 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 77 alin. (1) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., în referire la art. 76 alin. (1) C. pen.), ci, în realitate, apărarea inculpaților a solicitat reanalizarea situației de fapt și reevaluarea materialului probator, cu consecința stabilirii unei alte situații de fapt decât cea avută în vedere de instanța de apel cu titlu definitiv pe baza materialului probator administrat și care să conducă la o soluție favorabilă inculpaților, de achitare, aspecte care însă nu pot fi circumscrise cazurilor de casare expres și limitativ prevăzute de dispozițiile legale în materie, respectiv art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Împrejurarea că argumentația apărării inculpaților reprezintă de fapt o solicitare de reanalizare a situație de fapt și de reinterpretare și valorificare a probatoriului administrat rezultă din modul de formulare a motivelor de recurs în casație, în acest sens, relevante fiind, în esență, următoarele susțineri astfel cum au fost expuse de apărare în cuprinsul cererii de recurs în casație:

- a susținut apărarea că decizia de condamnare a celorlalți doi inculpați - A. și B. - nu are o bază solidă. În realitate, cei din urmă nu au participat în mod activ la săvârșirea infracțiunii, iar acest lucru este demonstrat atât de către prima instanță, cât și de toate argumentele pe care le-a expus atât pe parcursul etapelor procesuale, cât și prin prezenta cerere de recurs în casație;

- decizia nr. 157 a Curții de Apel Galați este netemeinică și nelegală întrucât nu se putea dispune condamnarea inculpaților A. și B. doar pe declarațiile persoanei vătămate (care, așa cum s-a reținut sunt vagi și contradictorii) și pe susținerile (bazate doar pe prezumții și presupuse conexiuni ale organelor de urmărire) din actul de sesizare a instanței, în care se menționează că în prezenta cauză leziunile nu puteau fi produse doar de către o persoană. În continuare se poate observa că în ceea ce-i privește pe inculpații A. și B. nu a fost răsturnată prezumția de nevinovăție, având în vedere că nici instanța de apel nu a reușit să demonstreze implicațiile practice pe care le-au avut cei doi inculpați în săvârșirea infracțiunii;

- situația de fapt a fost redată în mod greșit și reinterpretată succesiv în toate etapele procesuale pe care le-a urmat prezenta cauză. Astfel, a arătat că, din chiar actul de sesizare au fost descrise în mod greșit numite detalii pe baza declarațiilor persoanei vătămate și a martorilor din grupul acestea, care s-au dovedit a fi contradictorii;

- starea de fapt reținută prin actul de sesizare a instanței (care s-a fondat în cea mai mare parte pe declarațiile celor din cercul de prieteni ai persoanei vătămate, întrucât persoana vătămată a coborât din mașină înarmată cu bâta de baseball, folosită de către martorul J. în fața fast-food-ului) nu este total corectă;

- organele judiciare au reținut o situație de fapt ușor denaturată, ducând ancheta doar în sensul în care au "dictat" persoana vătămată D. și martorii care s-au aflat în autovehiculul I. de culoare albă. Organele de urmărire penală au crezut întru-totul declarațiile date de către aceștia, făcând astfel o situație destul de dificil de înțeles, care a și condus, de altfel, la condamnarea inculpaților fără ca aceste probe să răstoarne pe deplin prezumția de nevinovăție prevăzută la art. 4 din C. proc. pen.

Or, astfel cum au fost formulate criticile apărării inculpaților prin intermediul recursului în casație de față, Înalta Curte constată că aspectele invocate prin motivele de recurs în casație privind neprevederea de legea penală a faptei pentru care au fost condamnați inculpații A. și B., care ar fi putut fi analizate prin intermediul cazului de casare indicat, au fost invocate prin raportare la probatoriul cauzei și situația de fapt reținută de instanța de apel, însă nu prin raportare la aspecte de drept ce se impun a fi analizate în calea de atac a recursului în casație, motiv pentru care, se constată că în cauză nu este incident cazul de casare invocat, prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., acesta fiind așadar invocat doar formal în prezenta cauză.

Înalta Curte reamintește că, în calea extraordinară de atac a recursului în casație, se analizează cauza numai în limitele cazurilor de casare prevăzute de art. 438 din C. proc. pen., verificând exclusiv legalitatea hotărârii atacate, aspectele privind netemeinicia deciziei instanței de apel neputând fi analizate în prezenta cale de atac, fiind exclusă rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze în parametrii în care a avut loc judecata în fond și apel.

Această cale extraordinară de atac nu are ca finalitate remedierea unei greșite aprecieri a faptelor și a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare. Instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Așadar, vinovăția inculpatului, schimbarea încadrării juridice, starea de fapt reținută în cauză cu titlu definitiv și concordanța acesteia cu probele administrate, nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanței supreme în procedura căii extraordinare de atac a recursului în casare, după cum nu se poate realiza o reindividualizare a pedepselor.

În continuare, și în ceea ce privește al doilea motiv de recurs în casație întemeiat pe dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., Înalta Curte reține că și acest caz de casare a fost invocat formal, fără ca argumentele apărării să se subsumeze acestui caz de casare.

În apărare, în esență, s-a susținut că, întrucât inculpatul C. a solicitat judecarea cauzei în procedură simplificată (abreviată) a recunoașterii învinuirii, cerere care a fost respinsă atât de către prima instanță, cât și de către instanța de apel și cum în final situația reținută de către instanță a fost cea recunoscută de către inculpat, acesta trebuia să beneficieze de efectele procedurii simplificate, respectiv reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime.

O astfel de solicitare nu poate fi examinată prin prisma cazului de recurs în casație invocat și anume art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., ca urmare a faptului că reținerea sau nu a cauzei legale de reducere a pedepsei reprezintă o chestiune de apreciere a instanței, fie în primă instanță, fie în apel, care excede cadrului legal al acestei căi extraordinare de atac.

Aplicarea dispozițiilor art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., privind reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime în situația recunoașterii vinovăției, este o chestiune de fond, ce trebuia avută în vedere de instanță la individualizarea judiciară a pedepsei, ca un criteriu obiectiv. Aplicarea acestor prevederi legale are consecințe asupra limitelor de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunea dedusă judecății, în procesul complex al individualizării pedepsei realizat cu ocazia judecării pe fond a cauzei.

Conform legii, dar și a practicii judiciare, o astfel de critică în sensul că instanța de apel nu a dat eficiență dispozițiilor art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. prin reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime, nu se circumscrie cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. sau vreunui alt caz de casare expres și limitativ prevăzut de lege, astfel că și acest caz de casare a fost formal invocat în cauză.

În consecință, întrucât în etapa admisibilității în principiu se verifică și aparenta corespondență între motivele susținute și cazurile de casare în care acestea au fost încadrate, Înalta Curte, față de cele anterior reținute în cauză, apreciază că recursul în casație formulat de inculpații A. și B. nu îndeplinește cerința prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. rap. la art. 438 din C. proc. pen., întrucât motivele invocate nu pot fi cenzurate prin prisma niciunuia dintre cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., iar îndeplinirea formală a unei condiții, respectiv indicarea unor cazuri de casare prevăzute de lege, deși necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibil a recursului în casație.

Sub acest aspect, se are în vedere și practica conturată a instanței supreme prin care s-a apreciat că, indicarea formală a unuia din cazurile de casare prevăzute de lege fără ca argumentele aduse în susținere să se subsumeze cazului de casare invocat, nu este suficientă pentru constatarea admisibilității cererii de recurs în casație.

În concluzie, revenind la verificarea condițiilor cerute de lege în conținutul art. 440 din C. proc. pen., față de cele reținute anterior, Înalta Curte constată că prezenta cerere de recurs în casație formulată de inculpații A. și B. nu îndeplinește cumulativ condițiile prevăzute de art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., în cauză nefiind îndeplinită cerința prev. de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., rap. la art. 438 din C. proc. pen., astfel că, Înalta Curte va constata inadmisibilitatea prezentei cereri.

Pentru considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca inadmisibilă cererea de recurs în casație formulată de inculpații A. și B. împotriva deciziei penale nr. 157/A din data de 12.02.2025 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2021.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga inculpații la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

În baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., respinge ca inadmisibilă cererea de recurs în casație formulată de inculpații A. și B. împotriva deciziei penale nr. 157/A din data de 12.02.2025 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2021.

Obligă inculpații la plata sumei de câte 50 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 mai 2025.