ÎCCJ, Secția penală

Asupra recursului în casație de față;

În baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 1325 din data de 26.05.2016 pronunțată în Dosarul nr. x/2015, Tribunalul București, secția I penală,în baza dispozițiilor art. 386 C. proc. pen., a respins, ca nefondate, cererile formulate de inculpații A., B. și C., de schimbare a încadrării juridice a faptei reținute în sarcina lor din infracțiunea de tentativă de omor prevăzută de art. 32 rap. la art. 188 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 77 alin. (1) lit. a) C. pen. în infracțiunea de vătămare corporală, prevăzută de art. 194 alin. (1) lit. e) C. pen.

Au fost condamnați inculpații:

- A., la o pedeapsă de 7 (șapte) ani de închisoare (fapta din data de 20/21.05.2015) pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor prevăzută de art. 32 C. pen. rap. la art. 188 alin. (1) C. pen. cu aplic.art. 77 alin. (1) lit. a) C. pen.

În baza art. 67 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani.

În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

În baza dispozițiilor art. 399 alin. (1) C. proc. pen., a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului A.

În baza dispozițiilor art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsa închisorii de 7 ani aplicată inculpatului perioada reținerii și arestării preventive de la data de 27.05.2015 la zi.

În baza dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul A. după rămânerea definitivă a hotărârii.

- B., la o pedeapsă de 5 (cinci) ani de închisoare (fapta din data de 20/21.05.2015), pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor prevăzută de art. 32 C. pen. rap. la art. 188 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 77 alin. (1) lit. a) C. pen.

În baza art. 67 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani.

În baza art. 65 C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

În baza dispozițiilor art. 399 alin. (1) C. proc. pen. a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului B.

În baza dispozițiilor art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsa închisorii de 5 ani aplicată inculpatului, perioada reținerii și arestării preventive de la data de 27.05.2015 la zi.

În baza dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul B. după rămânerea definitivă a hotărârii.

- C., la o pedeapsă de 5 (cinci) ani de închisoare (fapta din data de 20/21.05.2015) pentru săvârșirea tentativei la la infracțiunea de omor prevăzută de art. 32 C. pen. rap.la art. 188 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 77 alin. (1) lit. a) C. pen.

În baza art. 67 C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani.

În baza art. 65 C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

În baza dispozițiilor art. 399 alin. (1) C. proc. pen. a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului C.

În baza dispozițiilor art. 72 C. pen. s-a dedus din pedeapsa închisorii de 5 ani aplicată inculpatului, perioada reținerii și arestării preventive de la data de 27.05.2015 la zi.

În baza dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul C. după rămânerea definitivă a hotărâri.

A fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea vătămată/parte civilă D. și, în baza dispozițiilor art. 397 C. proc. pen. rap. la art. 19 și urm. C. proc. pen. în referire la art. 1381 și urm. C. civ., au fost obligați inculpații A., B. și C., în solidar, la plata sumei de 3000 euro, echivalent în RON la cursul BNR din ziua plății, reprezentând daune morale către această parte civilă.

A fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar-Arseni și în baza dispozițiilor art. 397 C. proc. pen. rap. la art. 19 și urm. C. proc. pen. în referire la art. 1381 și urm. C. civ., au fost obligați inculpații A., B. și C., în solidar, la plata sumei de 16.996,80 RON către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar Arseni, reprezentând cheltuieli cu spitalizarea părții vătămate/parte civilă D.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

În noaptea de 20/21 mai 2015, în jurul orei 02:30, inculpații A., B. și C., aflându-se pe strada (...) din municipiul București, sectorul 4, pe fondul unui conflict spontan, au agresat persoana vătămată/parte civilă D. zis "E.".

Astfel, inculpatul A. a lovit partea vătămată D. lovituri cu pumnul, în zona dreaptă a feței, iar urmare a acestei lovituri persoana vătămată a căzut la pământ, lovindu-se de asfalt în zona cranio-facială stânga.

Ulterior, cei trei inculpați A., B. și C. au continuat să lovească victima cu pumnii și picioarele pe tot corpul, în timp ce aceasta era în stare de inconștiență.

Urmare loviturilor aplicate de cei trei inculpați, victimei D. zis E. i-au fost provocate leziuni traumatice care au necesitat 50 - 55 de zile de îngrijire medicală și care i-au pus în primejdie viața.

Referitor la această infracțiune inculpații au arătat că doar au vrut să-l bată pe partea vătămată care i-a înjurat, iar inculpatul C. nu a participat la altercație.

S-a mai avut în vedere că aspectele relatate de inculpați în declarațiile date în cursul judecății, cu intenția de a exonera de răspundere penală pe inculpatul C., au fost infirmate de depozițiile date de aceștia în cursul urmăririi penale, unde au arătat faptul că toți cei trei inculpați au lovit persoana vătămată chiar și după ce acesta era căzut la pământ.

Instanța de fond a apreciat că nu poate fi reținută apărarea inculpaților care au arătat că nu au dorit să ucidă persoana vătămată, motiv pentru care fapta lor nu ar constitui infracțiunea de tentativă de omor ci infracțiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 194 alin. (1) lit. e) C. pen. (a pus în primejdie viața persoanei) deoarece cei trei inculpați au lovit victima în mod repetat, cu pumnii și picioarele, pe tot corpul și nu s-au oprit nici după ce acesta era căzut la pământ. Inculpații nu au acordat primul ajutor victimei, deși acesta era plin de sânge, inconștient și nu au sunat la salvare sau să acorde ei îngrijiri victimei ci l-au abandonat pe partea carosabilă a unui drum, într-o zona puțin luminată în dreptul unor gunoaie. Inculpații abandonând victima pe partea carosabilă au acceptat posibilitatea ca acesta să fie călcat de o mașină care ar fi trecut pe acea stradă. Numai întâmplarea a făcut ca victima să nu fie confundată cu un sac de gunoi și nu a fost călcată cu mașina de martorul F.

În drept, instanța de fond a apreciat că faptele inculpaților A., B. și C. întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor prevăzută de art. 32 C. pen. rap. la art. 188 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 77 lit. a) C. pen.

La individualizarea pedepselor aplicate, instanța a ținut cont de dispozițiile art. 72 C. pen. În ce privește pe inculpați care nu sunt cunoscuți cu antecedente penale și nu au recunoscut fapta săvârșită, instanța a aplicat o pedeapsă în măsură să îndeplinească funcția de prevenție specială a pedepsei.

Judecătorul cauzei pe fond a reținut că tentativa de omor, infracțiune contra vieții, poate constitui punctul de plecare în escaladarea conduitei infracționale a acestora, cu atât mai mult cu cât 2 dintre inculpați au fost sancționați administrativ pentru lovire sau alte violențe prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. din anul 1969, apreciind astfel că o sancțiune cu impact minim asupra persoanei inculpaților nu ar fi aptă să anihileze disponibilitatea acestora de a adopta conduită ilicită. Pedepsele pe care Tribunalul le-a aplicat inculpaților nu s-au situat sub minimul special prevăzut de lege, judecătorul apreciind că astfel de pedepse nu ar fi oportune datorită caracterului violent al infracțiunii de tentativă de omor comisă.

În ceea ce privește acțiunea civilă formulată de parte vătămată D. instanța a admis-o în parte și i-a obligat pe inculpați, în solidar, la plata sumei de 3.000 euro, echivalent în RON la cursul BNR din ziua plății, reprezentând daune morale, sumă considerată de instanță ca suficientă pentru prejudiciul moral suferit.

În ce privește cheltuielile cu spitalizarea acordate părții vătămate instanța a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic de Urgență, Bagdasar - Arseni astfel cum a fost formulată.

Împotriva acestei sentințe au formulat apeluri inculpații B., A. și C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Apelantul inculpat C. a solicitat instanței de control judiciar schimbarea încadrării juridice date faptei în primă instanță din infracțiunea de tentativă de omor prevăzută de art. 32 rap. la art. 188 alin. (1) C. pen. cu aplic.art. 77 alin. (1) lit. a) C. pen. în infracțiunea de vătămare corporală, prevăzută de art. 194 alin. (1) lit. e) C. pen. întrucât nu s-a făcut dovada intenției sale de a ucide. În subsidiar a solicitat redozarea pedepsei în raport de circumstanțele cauzei și circumstanțele sale personale.

Apelantul inculpat A. a criticat soluția primei instanțe întrucât: nu s-a făcut aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. deși a fost reținută aceeași situație de fapt ca cea din rechizitoriu, recunoscută de acesta fără rezerve; în mod greșit a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice faptei din infracțiunea de tentativă de omor prevăzută de art. 32 rap. la art. 188 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 77 alin. (1) lit. a) C. pen. în infracțiunea de vătămare corporală, prevăzută de art. 194 alin. (1) lit. e) C. pen.

Deși a recunoscut comiterea faptei i s-a aplicat pedeapsa de 7 ani închisoare fără nicio motivare sau justificare; instanța de fond nu a ținut seama de circumstanțele sale personale - necunoscut cu antecedente penale.

Apelantul inculpat B. solicitat schimbarea încadrării juridice date faptei în primă instanță din infracțiunea de tentativă de omor prevăzută de art. 32 rap. la art. 188 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 77 alin. (1) lit. a) C. pen. în infracțiunea de vătămare corporală, prevăzută de art. 194 alin. (1) lit. e) C. pen. și reindividualizarea pedepsei.

Prin Decizia penală nr. 1204 din data de 11 august 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală în Dosarul nr. x/2015(2185/2016), în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. au fost respinse, ca nefondate, apelurile formulate de inculpații B., A. și C. împotriva Sentinței penale nr. 1325/26.05.2016 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală în Dosarul nr. x/2015.

În baza art. 422 C. proc. pen., s-a dedus prevenția celor trei inculpați de la 27.05.2015 la zi.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut următoarele:

Analizând situația de fapt astfel cum a fost reținută de prima instanță - și necontestată de inculpați sub aspectul elementelor materiale de fapt - instanța de control judiciar a apreciat că acțiunile tuturor celor trei inculpați, săvârșite în contextul în care inculpatul A. a lovit partea vătămată primul, cu pumnul în zona feței, determinând căderea acesteia și pierderea cunoștinței, după care toți cei trei inculpați au continuat să o lovească pe victimă cu pumnii și picioarele, demonstrează cel puțin prevederea și acceptarea rezultatului periculos specific infracțiunii de omor, respectiv pierderea vieții victimei.

S-a reținut că prima lovitură a fost suficient de puternică pentru ca victima să își piardă cunoștința, fapt ce a fost observat și de ceilalți doi inculpați implicați.

În aceste condiții, continuarea acțiunii de lovire a acesteia, cu intensitate, cu pumnii și picioarele, în zone vitale, în condițiile în care deja starea fizică a victimei era una cu potențial periculos pentru viața sa, confirmă faptul că din punct de vedere subiectiv toți cei trei inculpați au prevăzut faptul că în urma acțiunii lor victima își poate pierde viața și au acceptat acest rezultat.

S-a apreciat că soluția primei instanță, este corectă și în acord cu o practică constantă a instanțelor judecătorești, conform căreia, lovirea repetată a unei victime de mai mulți agresori, simultan, în condițiile punerii în pericol a vieții victimei, constituie pentru toți participanții fapta de omor, respectiv tentativă dacă victima supraviețuiește, indiferent dacă loviturile aplicate personal de fiecare din autori pot potențial să conducă la acest rezultat, fiind avută în vedere acțiunea și rezultatul convergent al acțiunilor individuale ale autorilor.

Sub aspectul reținerii dispozițiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen. față de inculpatul A., instanța de control judiciar a constatat că acesta nu beneficiază de aceste dispoziții legale, întrucât recunoașterea sa nu este concordantă cu situația de fapt reținută în rechizitoriu, sub aspectul laturii subiective, ceea ce este evident și din declarațiile date de inculpat și din solicitarea sa de schimbare a încadrării juridice în fapta de vătămare corporală.

În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepselor aplicate celor trei inculpați, s-a apreciat că instanța de fond a aplicat în mod corect și adecvat gradului de participare al fiecărui făptuitor criteriile legale de individualizare a pedepsei.

S-a avut în vedere că în cazul inculpaților B. și C., instanța de fond a manifestat clemență aplicând o pedeapsă la minimul special, instanța de apel constatând că niciun element de fapt nu ar permite în cazul acestor inculpați reținerea de circumstanțe atenuante.

În cazul inculpatului A., s-a reținut că aplicarea unei pedepse mai mari se justifică prin aceea că el a fost persoana care a aplicat prima lovitură, și cea mai gravă, victimei, înlesnind astfel și acțiunea agresivă a celorlalți doi inculpați, ca urmare a primei lovituri victima fiind în imposibilitatea de a mai riposta și de a se apăra.

S-a apreciat că nu există date, nici de fapt, și nici legate de situația personală a inculpatului, care să justifice diminuarea acestui cuantum.

Împotriva Deciziei penale nr. 1204 din data de 11 august 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2015(2185/2016) a declarat recurs în casație inculpatul A.

Prin recursul în casație formulat, inculpatul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., susținând, în esență, că pedeapsa aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor este în alte limite decât cele prevăzute de lege fiind rezultatul unei greșite individualizări întrucât instanța nu a reținut în favoarea sa dispozițiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen. și nu a redus pedeapsa cu o treime.

A arătat că la momentul judecării cauzei în fond, atât el cât și ceilalți inculpați cercetați în cauză, au solicitat judecarea în cadrul procedurii simplificate și au recunoscut faptele astfel cum au fost descrise în rechizitoriu.

Recurentul inculpat a mai arătat că a recunoscut săvârșirea faptei, că deși instanța de fond a reținut aceeași situație de fapt cu cea descrisă în rechizitoriu, nu a constatat incidența dispozițiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen. și în consecință i-a aplicat o pedeapsă în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Prin încheierea din 20 ianuarie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a constatat că cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. îndeplinește cerințele prevăzute de art. 434 - 438 C. proc. pen. iar motivele invocate s-ar putea circumscrie cazului de casare indicat, art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

Față de aceste aspecte, Înalta Curte a dispus admiterea în principiu a cererii de recurs în casație și trimiterea cauzei completului 5, în compunere de 3 judecători, stabilindu-se termen de judecată la data de 03 februarie 2017.

Analizând recursul în casație declarat de inculpatul A., Înalta Curte constată că motivele invocate de acesta nu sunt întemeiate, pentru considerentele ce se vor expune în continuare:

În intenția de a răspunde cerințelor jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului și de a se conforma prevederilor Convenției, în privința asigurării celerității procesului penal prin desfășurarea acestuia într-un termen rezonabil, actualul legiuitor român a reconfigurat sistemul căilor de atac, reducând numărul gradelor de jurisdicție.

În acest context, noua legislație procesual penală prevede o singură cale de atac ordinară, și anume apelul, recursul devenind astfel o cale extraordinară de atac, sub denumirea de "recurs în casație", exercitat doar în cazuri anume prevăzute de lege și numai pentru motive de nelegalitate.

Așa cum reiese chiar din Expunerea de motive la Proiectul noului C. proc. pen., recursul în casație este o cale extraordinară de atac ce urmărește verificarea legalității hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de către curtea de apel.

Prin recursul în casație este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept aplicabile. Recursul în casație vizează așadar exclusiv legalitatea hotărârilor definitive. Scopul acestei căi extraordinare de atac este respectarea principiului legalității, ceea ce presupune ca întreaga activitate procesuală să se desfășoare în conformitate cu dispozițiile legale.

Potrivit dispozițiilor art. 447 C. proc. pen., instanța este obligată să se pronunțe asupra tuturor cazurilor de recurs în casație invocate prin cerere de procuror sau de părți, verificând exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

Conform art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Inculpatul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., susținând, în esență, că pedeapsa aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor pentru care a fost condamnat este în alte limite decât cele prevăzute de lege fiind rezultatul unei greșite individualizări, întrucât instanța de fond nu a reținut în favoarea sa dispozițiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen. și nu a redus pedeapsa cu o treime.

Înalta Curte constată că aspectele invocate de inculpatul A. nu se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., pentru următoarele considerente:

Astfel cum rezultă din cele ce preced, în calea de atac a recursului în casație este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept aplicabile, fiind vizată exclusiv legalitatea hotărârilor definitive, dar numai în limitele cazurilor de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen., fără să se procedeze la analiza sau la reaprecierea situației de fapt, o atare verificare nefiind posibilă.

Ori, în speță, pentru a răspunde acestei din urmă critici formulate de inculpat, instanța trebuie să reaprecieze situația de fapt ceea ce nu este posibil întrucât în cadrul căii de atac a recursului în casație nu se poate înfăptui o nouă judecată.

Numai în situația în care instanțele ar fi reținut dispozițiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen. și nu ar fi redus, în mod corespunzător, limitele de pedeapsă cu o treime ca urmare a acestor prevederi legale abia atunci se putea considera că inculpatului i-a fost aplicată o pedeapsă în alte limite decât cele prevăzute de lege și ar fi fost incident cazul de casare prevăzut de art. 438 pct. 12 C. proc. pen. invocat de inculpat.

Dispozițiile art. 188 C. pen. prevăd că uciderea unei persoane se pedepsește cu închisoarea de la 10 la 20 de ani, iar aliniatul 2 al aceluiași articol sancționează și tentativa.

Art. 33 alin. (2) teza I C. pen. prevede că tentativa se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea consumată ale cărei limite se reduc la jumătate.

Prin urmare, se constată că în speță, instanțele de fond și de apel l-au condamnat pe inculpat pentru comiterea tentativei la infracțiunea de omor, prevăzută de art. 32 C. pen. rap. la art. 188 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 77 alin. (1) lit. a) C. pen. la pedeapsa de 7 ani închisoare, în condițiile în care limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru această infracțiune sunt între 5 și 10 ani, instanțele reținând de asemenea și circumstanța agravantă prevăzută de dispozițiile art. 77 alin. (1) lit. a) C. pen. (săvârșirea faptei de trei sau mai multe persoane împreună). Așa fiind, Înalta Curte constată că pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată inculpatului A. de instanța de fond și menținută de instanța de apel, este în limitele prevăzute de lege fiind orientată spre mediul prevăzut de textul incriminator astfel încât motivul de recurs în casație invocat de inculpat nu subzistă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1204 din data de 11 august 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2015 (2185/2016).

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat A. la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Conform art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A., în sumă de 90 RON, va rămâne în sarcina statului, iar onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații inculpați C. și B., în sumă de câte 360 RON, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1204 din data de 11 august 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2015(2185/2016).

Obligă recurentul inculpat A. la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A., în sumă de 90 RON, rămâne în sarcina statului.

Onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații inculpați C. și B., în sumă de câte 360 RON, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 03 februarie 2017.

Procesat de NN