ÎCCJ, Secția penală

A fost condamnat inculpatul G., la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor, prevăzută de art. 32 alin. 1 raportat la art. 188 alin. 1 C. pen. (faptă din 05.09.20218). În temeiul art. 65 și art. 66 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1(h) - dreptul de a deține, purta sau folosi orice categorie de arme și lit. (o) - dreptul de a se apropia de inculpații B., C., D., E. și F., precum și pedeapsa accesorie a interzicerii acelorași drepturi. În temeiul art. 396 alin. 6 în referire la art. 16 alin. 1(f) teza II C. proc. pen. s-a dispus încetarea procesului penal ca urmare intervenirii prescripției răspunderii penale față de inculpatul G. sub aspectul infracțiunilor de: - încăierare, prevăzută de art. 198 alin. 1 C. pen. - tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzută de art. 371 C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. 1 C. pen.

A fost condamnat inculpatul H., la o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor, prevăzută de art. 32 alin. 1 raportat la art. 188 alin. 1 C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. 1(a) și art. 76 alin. 1 C. pen. (faptă din 05.09.20218). În temeiul art. 65 și art. 66 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1(h) - dreptul de a deține, purta sau folosi orice categorie de arme și lit. (o) - dreptul de a se apropia de inculpații B., C., D., E. și F., precum și pedeapsa accesorie a interzicerii acelorași drepturi. În temeiul art. 396 alin. 6 în referire la art. 16 alin. 1(f) teza II C. proc. pen. s-a dispus încetarea procesului penal ca urmare intervenirii prescripției răspunderii penale față de inculpatul H. sub aspectul infracțiunilor de: - încăierare, prevăzută de art. 198 alin. 1 C. pen. - tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzută de art. 371 C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. 1 C. pen. - distrugere, prevăzută de art. 253 alin. 1 C. pen.

A fost condamnat inculpatul C., la o pedeapsă de 5 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor, prevăzută de art. 32 alin. 1 raportat la art. 188 alin. 1 C. pen. (faptă din 05.09.20218). În temeiul art. 65 și art. 66 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1(h) - dreptul de a deține, purta sau folosi orice categorie de arme și lit. (o) - dreptul de a se apropia de inculpații G., H., A. și I., precum și pedeapsa accesorie a interzicerii acelorași drepturi. În temeiul art. 396 alin. 6 în referire la art. 16 alin. 1(f) teza II C. proc. pen. s-a dispus încetarea procesului penal ca urmare intervenirii prescripției răspunderii penale față de inculpatul C. sub aspectul infracțiunilor de: - încăierare, prevăzută de art. 198 alin. 1 C. pen. - tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzută de art. 371 C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. 1 C. pen.

În temeiul art. 396 alin. 6 în referire la art. 16 alin. 1(f) teza II C. proc. pen. s-a dispus încetarea procesului penal ca urmare intervenirii prescripției răspunderii penale față de inculpatul I., sub aspectul infracțiunilor de: - încăierare, prevăzută de art. 198 alin. 1 C. pen. - tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzută de art. 371 C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. 1 C. pen.

În temeiul art. 396 alin. 6 în referire la art. 16 alin. 1(f) teza II C. proc. pen. s-a dispus încetarea procesului penal ca urmare intervenirii prescripției răspunderii penale față de inculpatul B. cetățenie română, căsătorit, studii 10 clase, stagiu militar satisfăcut, rectificator la S.C. J. S.A. Tecuci, fără antecedente penale, sub aspectul infracțiunilor de: - încăierare, prevăzută de art. 198 alin. 1 C. pen. - tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzută de art. 371 C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. 1 C. pen. - lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 193 alin. 2 C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. 1 C. pen.

În temeiul art. 396 alin. 6 în referire la art. 16 alin. 1(f) teza II C. proc. pen. s-a dispus încetarea procesului penal ca urmare intervenirii prescripției răspunderii penale față de inculpatul D., sub aspectul infracțiunilor de: - încăierare, prevăzută de art. 198 alin. 1 C. pen. - tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzută de art. 371 C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. 1 C. pen.

În temeiul art. 396 alin. 6 în referire la art. 16 alin. 1(f) teza II C. proc. pen. s-a dispus încetarea procesului penal ca urmare intervenirii prescripției răspunderii penale față de inculpatul F., sub aspectul infracțiunilor de: - încăierare, prevăzută de art. 198 alin. 1 C. pen. - tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzută de art. 371 C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. 1 C. pen.

În temeiul art. 396 alin. 6 în referire la art. 16 alin. 1(f) teza II C. proc. pen. s-a dispus încetarea procesului penal ca urmare intervenirii prescripției răspunderii penale față de inculpatul E., sub aspectul infracțiunilor de: - încăierare, prevăzută de art. 198 alin. 1 C. pen. - tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzută de art. 371 C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. 1 C. pen. În temeiul art. 320 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătătii a fost admisă acțiunea civilă formulată de Spitalul Clinic Județean de Urgență Galați și a fost obligat inculpatul C. la plata sumei de 452,33 RON, reprezentând contravaloarea cheltuielilor ocazionate de spitalizarea persoanei vătămate G.. În temeiul art. 1357 alin. 1 și art. 1371 C. civ. s-au admis, în parte, pretențiile civile formulate de inculpatul-persoană vătămată A. și obligă în solidar inculpații B., C., E., F. și D. la plata sumei de 5.000 RON cu titlu de daune morale. S-a constat acoperite în totalitate pretențiile formulate de inculpatul G.. În temeiul art. 7 alin. 1 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpații A., H., G. și C. în vederea introducerii în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare. În temeiul art. 112 alin. 1(b) C. pen. s-a dispus confiscarea unui spray lacrimogen (atașat dosarului). În temeiul art. 274 alin. 1 C. proc. pen. au fost obligați inculpații A., H., G. și C. la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 5.000 RON fiecare. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, inculpații A., G., C. și H.. Prin decizia penală nr. 389 din 07.04.2025, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2020, s-au dispus următoarele: În baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. au fost admise apelurile formulate de inculpații A., G., H. și C.. A fost desființată, în parte, sentința penală nr. 122/13.05.2024a Tribunalului Galați și în rejudecare: 1. Inculpatului A. i s-a redus pedeapsa de la 5 ani și 6 luni închisoare la 3 ani și 6 luni închisoare pedeapsa principală aplicată inculpatului A., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, prev. de art. 32 C. pen., rap. la art. 188 alin. (1)-189 alin. (1) lit. f) C. pen. cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 76 alin. (1) C. pen. (faptă din 05.09.2018) prin completarea încadrării juridice cu dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002. 2. Inculpatului G. i s-a redus pedeapsa de la 5 ani închisoare la 3 ani închisoare pedeapsa principală aplicată inculpatului G. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor, prev. de art. 32 C. pen. raportat la art. 188 alin. (1) C. pen. (faptă din 05.09.2018), prin completarea încadrării juridice cu dispozițiile art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. și art. 76 alin. (1) C. pen. 3. Inculpatului H. i s-a redus pedeapsa de la 3 ani și 6 luni închisoare la 3 ani închisoare pedeapsa principală aplicată inculpatului H. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor, prev. de art. 32 C. pen., în referire la art. 188 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 76 alin. (1) C. pen. (faptă din 05.09.2018). 4. Inculpatului C. i s-a redus pedeapsa redus de la 5 ani și 6 luni închisoare la 3 ani și 3 luni închisoare pedeapsa principală aplicată inculpatului C., pentru infracțiunea de tentativă la omor, prev. de art. 32 C. pen. raportat la art. 188 alin. (1) C. pen. (faptă din 05.09.2018) prin completarea încadrării juridice cu dispozițiile art. 75 alin. (2) lit. a), b) C. pen., art. 76 alin. (1) C. pen. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate. Împotriva hotărârii instanței au formulat cereri de recurs în casație inculpații H. la data de 6 mai 2025, pe mail, C., prin avocat K. la data de 9 mai 2025 și A. la 29 mai 2025. În esență, au susținut: 1. Inculpatul C. Prin apărător ales, inculpatul, invocând cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. a solicitat admiterea recursului în casație și trimiterea cauzei la rejudecare instanței de apel. De asemenea, în temeiul art. 441 C. proc. pen. a solicitat suspendarea executării deciziei penale nr. 389/07.04.2025 a Curții de Apel Galați. În susținerea cererii de recurs în casație inculpatul C. a depus decizia nr. 410 RC din 20 iunie 2024 a ICCJ-SP în dosarul nr. x/2020 ca practică judiciară. S-a menționat că pe tot parcursul procesului penal i-a fost încălcat dreptul la apărare, respectiv: apărările inculpatului au fost tratate cu superficialitate, cererile acestuia la fel, nu s-a ținut cont de probele de la dosar din care rezultau dubii, dacă nu convingeri, că nu C. este autorul infracțiunii; referitor la legitimă apărare, pentru a fi respinsă, a fost invocată o deloc realistă diferență de zile de îngrijiri medicale, iar cu privire la tipicitate, care nu a fost stabilită și nu a fost reținută, nu s-a făcut niciun fel de analiză a împrejurărilor, nu au fost administrate probe, deși am cerut neîncetat, făcându-se referire la o adresă pe un paragraf de la dosar prin care se stabilea nemotivat modalitatea de producere a vătămării. În continuare a făcut referire la probele administrate în cauză, respectiv din declarațiile inculpaților și a martorilor prezenți la încăierare nu a rezultat că inculpatul Grigore l-ar fi lovit cu sabia pe inculpatul G.. Rezultă că era aproape imposibil ca acesta să-1 fi lovit pe G. și cu toate acestea să nu fie văzut de nimeni. Astfel, în plus față de inculpații A. și E., din ale căror declarații rezultă că nu C. l-ar fi lovit pe G., și excluzându-i pe aceștia doi (Grigore și G.), toți ceilalți inculpați angrenați în actele de violență, respectiv, H., B., D. și F. nu au declarat că Grigore l-ar fi lovit pe G.. Cu privire la pretinsele expertize, în realitate sunt doar adrese, nicio analiză de specialitate, pe câte un paragraf, care nu stabilesc identitatea autorului ci doar caracteristicile tăieturii de pe brațul inculpatului G., deci trimiterea la acestea pentru reținerea autorului este una contradictorie și nerealistă. În procesele-verbale de confruntare sunt redate doar aspecte contradictorii în raport de fiecare dintre inculpații supuși confruntării, pe același principiu putea să se rețină aserțiunile lui C., care, spre deosebire de ale celorlalți inculpați sunt susținute și de declarațiile de martori dar mai ales de faptul că niciun alt martor prezent nu a afirmat că l-ar fi văzut lovindu-1 pe inculpatul G.. S-a mai arătat că instanța de apel nu a răspuns criticilor formulate și nu a explicat cum celelalte declarații, dintre care două de martori, din care rezultă că inculpatul F. este cel care 1-a lovit pe inculpatul G., nu sunt conforme adevărului și trebuie înlăturare de la soluționarea cauzei. Prin această modalitate de analiză superficială a probatoriului s-a apreciat că instanța de apel a încălcat dreptul inculpatului la apărare, prev. de art. 6 CEDO, cu consecința pronunțării unei soluții eronate. Din toate actele dosarului rezultă că inculpatul a fost condamnat pentru o infracțiune neprevăzută de legea penală, respectiv pentru o infracțiune de tentativă la omor și nu pentru o vătămare corporală sau loviri și alte violențe, singurele ce i s-ar fi putut imputa inculpatului L. dacă el este cel care 1-a lovit pe inculpatul G. justificată de legitima apărare. Deopotrivă s-a arătat că nu a fost analizată vinovăția inculpatului L. și în permanență, atât la instanța de fond cât și la cea din apel, i-a fost respinsă cererea acestuia de efectuare a unei expertize pentru a fi înlăturat orice fel de dubiu și pentru a se putea stabili și reține elementele de tipicitate obiectivă și subiectivă ale pretinsei infracțiuni de tentativă la omor, consecința fiind condamnarea pentru o faptă neprevăzută de legea penală cu încălcarea dreptului la apărare prev. de art. 6 CEDO. Oricum ar fi fost mâna inculpatului G., înarmată sau dezarmată, în gardă, pe lângă corp sau îndreptată înainte, cert este că acea mână nu a fost deasupra capului la momentul aplicării loviturii pentru că ambele instanțe au reținut că lovitura a fost aplicată pe interiorul antebrațului, nu pe exterior. Ceea ce nu înseamnă altceva decât excluderea încadrării de tentativă la omor, o astfel de lovitură neîntrunind elementele de tipicitate obiectivă și neindicând o intenție de a suprima viața victimei, fiind în ipoteza unei vătămări corporale clasice sau a unor loviri și alte violențe. Totodată, a arătat că instanța de apel, cu încălcarea dreptului inculpatului la apărare și la un proces echitabil, prev. de art. 6 CEDO, nu a reținut o faptă tipică, subiectiv și obiectiv, de tentativă la omor, nestabilind în hotărâre elementele specifice aferente laturii obiective și subiective, oricum era imposibil din cauza insuficienței probatoriului, insuficiență cauzată de neefectuarea niciunei expertize, ci doar a unei adrese nemotivate, neargumentate, în care nu este analizat niciun element aferent conflictului, obiectului tăietor, caracteristicile acestuia, caracteristicile leziunii, trasologia loviturii ș.a.. Faptul că a fost reținut că lovitura a fost aplicată pe interiorul antebrațului exclude posibilitatea poziționării mâinii respective deasupra capului, doar dacă se reținea că lovitura a fost aplicată pe exteriorul antebrațului puteam discuta despre o eventuală lovitură aplicată deasupra capului, de sus în jos. Astfel, din punct de vedere obiectiv suntem cel mult în prezența unor loviri sau alte violențe sau a unei vătămări corporale, zilele de îngrijiri medicale fiind în cuantum de 50-55, lovitura a fost aplicată pe interiorul antebrațului, ceea ce exclude poziționarea mâinii deasupra capului iar probatoriul inculpatului a fost refuzat sistematic și neîntemeiat; doar dacă ar fi fost făcută o expertiză i-ar fi fost respectat dreptul inculpatului la apărare. Cu privire la temeinicia recursului în casație s-a făcut trimitere la din decizia penală nr. 410/RC/20.06.2024, pronunțată de ICCJ, în dosarul nr. x/2020, în care a fost admis un recurs în casație similar. 2. Inculpatul A., invocând cazurile de recurs în casație prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 și 12 C. proc. pen. a solicitat admiterea recursului în casație, casarea deciziei atacate, trimiterea spre rejudecare a cauzei. De asemenea, a solicitat suspendarea executării deciziei recurate și punerea în libertate a acestuia. Cu privire la cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. inculpatul a arătat că s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege sub următoarele aspecte: Prin decizia penală nr. 389 din 07 aprilie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Galați în dosarul nr. x/2020 au fost admise apelurile declarate de către inculpați și desființată, în parte, sentința penală nr. 122 din 13.05.2024 a Tribunalului Galați, în sensul reducerii pedepselor aplicate, respectiv inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, redusă de la 5 ani și 6 luni, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, prev. de art. 32 C. pen. raportat la art. 188 alin. (1)-189 alin. (1) lit. f) C. pen. A arătat că așa cum rezultă din motivarea hotărârii și dispozitivul acesteia, reducerea limitelor de pedeapsă a fost consecința reținerii de către instanța de apel a circumstanțelor atenuante, efectul acestora fiind cel prevăzut de art. 76 alin. (1) C. pen. Astfel, a arătat că pedeapsa rezultată este nelegală fiind aplicată în afara limitelor de pedeapsă, respectiv sub minimul special care rezultă în urma reducerii cu 1/3. Limitele de pedeapsă prevăzute de art. 188 alin. (1) C. pen. sunt cele de 10 ani-20 ani. Tentativa are efectul prevăzut de art. (33 alin. (2) teza I C. pen., respectiv reducerea limitelor de pedeapsă la jumătate, astfel că limitele de pedeapsă rezultate sunt cuprinse între 5 ani -10 ani. Ca urmare a reținerii circumstanței atenuante prevăzute de art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., limitele de pedeapsă anterioare se reduc cu 1/3 potrivit art. 76 alin. (1) C. pen., rezultând limitele de pedeapsă finale cuprinse întreg ani și 4 luni - 6 ani și 8 luni. Stabilirea unei pedepse de 3 ani închisoare în condițiile în care minimul special era de 3 ani și 4 luni este nelegală. Astfel, în situația în care instanța va considera că instanța de apel a stabilit pedepse pentru 3 inculpați (G., H. și C.) în limite legale, acest lucru nu se poate face decât prin reținerea circumstanței reale menționată în motivarea hotărârii doar ca circumstanță personală în favoarea inculpatului G., respectiv depășirea duratei rezonabile a procesului penal cu trimitere la cauzele Beck c Norvegiei; Abramiuc c României și Beheyl C Belgiei l(pag. 22 alin. (4) hotărâre apel). În opinia instanței de apel, depășirea unei durate rezonabile a procesului penal a fost privită ca un criteriu de individualizare a pedepsei aplicate celor trei inculpați, procedându-se la o reducere a pedepsei cu încă o treime, ca un remediu pentru prelungirea în timp a incertitudinii cu privire la soarta celor acuzați. Având în vedere practica judiciară europeană, un astfel de remediu este efectiv și constituie, implicit, o reparație corespunzătoare, însă numai în măsura în care reducerea pedepsei este "măsurabilă și substanțială". Prin hotărârea judecătorească de condamnare instanța de apel a menționat expressis verbis că, dacă procesul penal nu s-a derulat într-un termen rezonabil, inculpatul G. este îndreptățit să obțină o pedeapsă mai ușoară. Stabilirea unor pedepse mai ușoare pentru cei 3 inculpați enunțați în precedent a avut loc deoarece numai în acest mod instanța de apel putea stabili pedepse de 3 ani pentru primii doi inculpați și 3 ani și 3 luni pentru cel din urmă, în condițiile în care minimul special era de 3 ani și 4 luni. Așadar, în ceea ce îl privește pe inculpatul A., instanța de apel a stabilit o pedeapsă nelegală, peste limita maximul special, respectiv 3 ani și 6 luni, fără a reține și în sarcina sa cauza de reducere a limitelor de pedeapsă cu încă o treime astfel cum a fost reținută și aplicată față de cei trei inculpați, cauza de reducere constând în depășirea duratei rezonabile a procesului penal, fiind o circumstanță reală aplicabilă tuturor inculpaților, nefiind una personală care poate fi reținută în mod individual. Astfel, maximul special al pedepsei ce putea fi aplicată inculpatului A. era de 2 ani 7 luni și 10 zile, calculat după cum urmează: Limitele de pedeapsă prevăzute de art. 189 alin. (1) lit. f) C. pen. sunt cele de 15 ani-25 ani. Tentativa are efectul prevăzut de art. 33 alin. (2) teza I C. pen., respectiv reducerea limitelor de pedeapsă la jumătate, astfel că limitele de pedeapsă rezultate sunt cuprinse între 7 ani și 6 luni -12 ani și 6 luni. Ca urmare a reținerii circumstanței atenuante prevăzute de art. 75 alin. (1) lit. a), C. pen., limitele de pedeapsă anterioare se reduc cu 1/3 potrivit art. 76 alin. (1) C. pen., rezultând limitele de pedeapsă cuprinse între 5 ani - 8 ani și 4 luni. Reținerea incidenței art. 19 din Legea nr. 682/2002 conduce la reducerea cu 1/2 a limitelor de pedeapsă anterioare, rezultând limite de pedeapsă cuprinse între 2 ani și 6 luni-4 ani și 2 luni. Reducerea limitelor de pedeapsă cu încă o treime având la bază situația similară a celorlalți inculpați și circumstanța reală a depășirii duratei rezonabile a procesului penal, reținută în motivarea hotărârii din apel, ar fi condus la stabilirea unor noi limite de pedeapsă cuprinse între 1 an și 8 luni - 2 ani 7 luni și 10 zile. Rezultă că pedeapsa aplicată inculpatului A. este peste limita legală care putea fi stabilită. Referitor la cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. a susținut că: Prin decizia penală, instanța de apel a reținut pentru condamnarea inculpatului A. următoarea situație de fapt și de drept: "Fapta inculpatului A. care în noaptea zilei de 05.09.2018 a aplicat persoanei vătămate B. multiple lovituri cu o sabie și cu o bâtă în zona capului și peste corp, cauzându-i leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare 9-10 zile de îngrijiri medicale și a aplicat persoanei vătămate D. multiple lovituri cu o sabie în zona capului, cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 13-14 zile de îngrijiri medicale, în ambele situații prevăzând și acceptând suprimarea vieții acestora, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor calificat, faptă prevăzută de art. 32 alin. (1) raportat la art. 188 alin. (1) - art. 189 alin. (1) lit. (f) C. pen.." Referitor la presupusele arme cu care inculpatul A. a săvârșit infracțiunea, a menționat că existența acestora a fost reținută de către instanță numai pe baza declarațiilor martorilor care se află în relații de prietenie și de rudenie cu B. și D., or, singurele arme albe care au fost găsite și care au fost folosite în noaptea zilei de 05.09.2018 sunt cele aflate în mașinile persoanelor vătămate, fapt chiar recunoscut de către acestea prin declarațiile date ulterior. Mai mult decât atât, a arătat că instanța nu a stabilit caracteristicile acestei bâte și a acestei săbii, respectiv lungime, grosime, ascuțire, instanța limitându-se la a concluziona că au fost folosite și că nu se pot identifica din cauza stării de ebrietate în care se aflau toți inculpații, din cauza haosului general creat și din cauza spray-ului lacrimogen care a fost folosit. Cu privire la numărul de zile de îngrijiri medicale pe care cele două persoane vătămate le-au necesitat, respectiv 9-10 zile și 13 -14 zile, acest număr de zile de îngrijiri medicale fiind atipic unei tentative la infracțiunea de omor calificat, cauză în care s-a reținut că persoanele vătămate au fost lovite multiple ori cu bâta și cu sabia în zona capului. Astfel, raportul de cauzalitate dintre armele reținute a fi fost folosite și rezultatul periculos pe care acestea le-ar fi produs este inexistent, elementele obiective reținute de către instanța fiind într-o relație de contradicție referitoare la modul în care a fost săvârșită infracțiunea și rezultatul acesteia, rezultat care mai degrabă ar conduce la îndeplinirea elementelor constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală. Referitor la leziunea pe care persoana vătămată a suferit-o, aceasta chiar recunoscând în fața instanței că acele leziuni nu proveneau din loviturile aplicate de către inculpatul A., ci au fost urmarea încercărilor disperate ale soției acestuia de a-i îndepărta pe agresori de lângă A., fapt ignorat complet de către instanță, aceasta manifestând în continuare o atitudine superficială cu privire la aflarea adevărului și a înlăturării oricăror contradicții, respingând în mod repetat efectuarea unor expertize medico - legale pentru determinarea intensității loviturilor și a modului de acțiune și încălcând dreptul inculpatului la un proces echitabil conform art. 6 CEDO. Această atitudine a instanței de judecată a putut fi observată pe toată perioada derulării procesului penal întrucât aceasta a respins în mod constant audierea unor noi martori, continuând a se contrazice cu privire la situația de fapt reținută și ignorând afirmațiile persoanelor vătămate care recunoșteau folosirea și identificarea unor săbii aflate în posesia acestora. Astfel, instanța de apel afirmând în mod constant că inculpatul A. nu a fost agresat "în niciun fel", deși aceasta reține existența Certificatului medico - legal nr. 1133/A2-D/10.09.2018 care atestă multiple leziuni în zona abdomenului și în zona brațelor, leziuni provocate de către presupusele persoane vătămate. Cu privire la declarațiile esențiale pentru reținerea corectă a situației de fapt și de drept, instanța de apel a susținut că va exclude declarațiile martorilor date în cursul judecății și va reține declarațiile acestora din faza urmăririi penale, cu toate că persoanele vătămate au declarat în fața instanței de apel că au mințit în declarațiile date în timpul urmăririi penale și că nu au fost agresate în niciun fel de către inculpatul A., nemotivând motivele și criteriile de evaluare obiective care au condus la excluderea acestor declarații favorabile inculpatului. 3. Inculpatul H. Fără a indica vreun caz de casare dintre cele prevăzute la art. 438 C. proc. pen. a solicitat să se constate descrierea eronată a situația de fapt care face obiectul trimiterii în judecată pentru săvârșirea infracțiunea de tentativă de omor calificat prev. de art. 189 C. pen., art. 32 alin. (1) C. pen. rap. la art. 188 alin. (1) în ref. la art. 189 alin. (1) lit. f) C. pen. Astfel, a menționat că descrierea presupuselor fapte din rechizitoriu nu corespund cu probele administrate în cauză, în faza de cercetare penală probele din acest dosar au fost administrate în mod abuziv și ilicit cu încălcarea dreptului la apărare; trimiterea în judecată și condamnarea s-a făcut numai pe bază de prezumții fără a fi administrate probe directe care să certifice existența infracțiunii așa cum a fost stabilită prin rechizitoriu, organul de cercetare penală stabilind în mod nereal, fără probe că, acesta a venit înarmat cu o sabie. De asemenea, a menționat că instanța de fond nu a făcut o verificare amănunțită cu privire la probatoriul administrat în cauză, probatoriu care să confirme situația de fapt descrisă în rechizitoriu; rechizitoriul nu cuprinde o descriere a situației de fapt corespunzătoare infracțiunilor reținute în sarcina sa, ci mai mult o înșiruire a (probelor indirecte din care ar rezulta vinovăția). Deopotrivă, a arătat că descrierea faptei este și o condiție a asigurării posibilității de exercitare a unei apărări efective de către inculpat, statuată la nivel de principiu de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, caracterul echitabil al procedurii depinzând de o informare precisă și completă asupra acuzațiilor formulate împotriva unei persoane, respectiv asupra faptelor materiale imputate, precum și asupra încadrării juridice. Având în vedere faptul că, descrierea situației de fapt este incertă, nu se bazează pe probe clare, certe și directe, având în vedere că nu s-a stabilit pe bază de probe clare, directe, cui au aparținut acele săbii, precum și numărul săbiilor folosite în cauză, consider că, rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați, este lovit de nulitate și trebuie supus reexaminării. Pentru toate acestea a solicitat să se constate nulitatea sentinței penale 122/13.05.2024, pronunțată în dosarul penal nr. x/2020 a Tribunalului Galați, întrucât a fost preluată (copy paste) din alte dosare penale, soluția primei instanțe este incompatibilă cu exigențele art. 6 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, vătămarea produsă subsemnatului fiind dovedită și nu poate fi înlăturată altfel decât prin desființarea hotărârii instanței de fond în integralitate și trimiterea spre rejudecare. Deși prin efectul devolutiv al apelului se produce o nouă judecată în fond, instanța de apel nu poate să suplinească lipsa motivării și nici să se pronunțe pentru prima dată, întrucât ar fi încălcat principiul dublului grad ele jurisdicție care guvernează procesul penal. Soluția primei instanțe este incompatibilă cu exigențele art. 6 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, vătămarea produsă subsemnatului fiind dovedită și nu poate fi înlăturată altfel decât prin desființarea hotărârii instanței de fond în integralitate și trimiterea spre rejudecare. În final, a arătat că i-a fost încălcat dreptul la apărare prin desemnarea unui apărător din oficiu, în condițiile în care avea apărător ales. Curtea de Apel Galați, în conformitate cu art. 439 alin. (2) C. proc. pen. a dispus comunicarea cererilor de recurs în casație formulată de către inculpați cu mențiunea că se pot formula concluzii scrise, în termen de 10 zile, după cum urmează: Cererea de recurs în casație formulată de inculpatul H. a fost comunicată: Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați la 7 mai 2025, inculpaților A. la 7 mai 2025 și la 13 mai 2025, în condițiile art. 264 raportat la art. 261 alin. (4) lit. g) C. proc. pen., G. la 7 mai 2025, C. la 7/8 mai 2025, B. la 8 mai 2025, D. la 8 mai 2025, F. la 8 mai 2025, în condițiile art. 264 raportat la art. 261 alin. (4) lit. g) C. proc. pen. și părții civile Spitalul Clinic Județean de Urgență "Sf. Apostol Andrei" Galați la 9 mai 2025. Cererea de recurs în casație formulată de inculpatul C. a fost comunicată: Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați la 12 mai 2025, inculpaților A. la 12/19 mai 2025, G. la 12/13 mai 2025, H. la 12 mai 2025, B. la 14 mai 2025, D. la 14 mai 2025, F. la 14 mai 2025 și părții civile Spitalul Clinic Județean de Urgență "Sf. Apostol Andrei" Galați la 14 mai 2025. Cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. la a fost comunicată: Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați la 30 mai 2025, inculpaților C. la 30 mai/6 iunie 2025, G. la 30 mai/3 iunie 2025, H. la 30 mai 2025, B. la 03 iunie 2025, D. la 03 iunie 2025, F. la 03 iunie 2025, în condițiile art. 264 raportat la art. 261 alin. (4) lit. g) C. proc. pen. și părții civile Spitalul Clinic Județean de Urgență "Sf. Apostol Andrei" Galați la 04 iunie 2025. Magistratul asistent constatând la termenul din data de 1 octombrie 2025 că nu este îndeplinită procedura de comunicare a recursurilor în casație cu toate părțile, în temeiul art. 439 alin. (5) din C. proc. pen. s-a procedat la comunicarea cererilor de recurs în casație formulate de inculpații A., C. și H. către intimatul inculpat E. și intimatul persoană vătămată I.. Cererile de recurs în casație formulate de către inculpații A., C. și H. au fost comunicate inculpatului E., persoanei vătămate I. la data de 6 octombrie 2025. Cu privire la cererile de recurs în casație formulate de către inculpații A., C. și H. nu au fost depuse concluzii scrise. Dosarul având ca obiect cererile de recurs în casație formulate de către inculpații A., C. și H. a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 30 iunie 2025 stabilindu-se termen pentru examinarea admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, conform art. 440 C. proc. pen., la data de 1 octombrie 2025 și, apoi la 29 octombrie 2025 fără citarea părților și fără participarea procurorului și întocmirea de către magistratul asistent a raportului asupra cererilor de recurs în casație. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând în raport cu prevederile art. 440 C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a cererilor de recurs în casație formulată de inculpații A., C. și H. împotriva deciziei penale nr. 389 din data de 07 aprilie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020, constată următoarele: Recursul în casație este o cale extraordinară de atac, de anulare, care poate fi exercitată împotriva deciziilor penale definitive pronunțate de curțile de apel și de Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanțe de apel, pentru cazurile strict și limitativ prevăzute de lege. Pentru a se asigura un just echilibru între respectarea principiului legalității, pe de o parte și respectarea autorității de lucru judecat a hotărârii definitive și a principiului securității raporturilor juridice, pe de altă parte, legiuitorul a limitat sfera hotărârilor judecătorești ce pot fi atacate cu recurs în casație și a stabilit anumite condiții pentru exercitarea căii extraordinare de atac referitoare la termenul în care poate fi declarată, la calitatea procesuală activă și la cazurile de casare. În conformitate cu prevederile art. 440 alin. (1) și (2) C. proc. pen..: "(1) Admisibilitatea cererii de recurs în casație se examinează în camera de consiliu de un complet format din un judecător, după depunerea raportului magistratului-asistent și atunci când procedura de comunicare este legal îndeplinită, fără citarea părților și fără participarea procurorului. (2) Dacă cererea de recurs în casație nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1) și (6), art. 437 și art. 438, instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație." Din examinarea dispozițiilor legale anterior enunțate rezultă că recursul în casație este supus unei verificări prealabile judecării în fond a acestuia, privind admisibilitatea în principiu a cererii. În această etapă procesuală, se examinează îndeplinirea condițiilor de admitere în principiu a recursului în casație, care rezultă din dispozițiile art. 434, art. 435, art. 436, art. 437 și art. 438 C. proc. pen.. Astfel, se verifică dacă hotărârea atacată este susceptibilă de recurs în casație, dacă cererea de recurs în casație a fost formulată în termenul prevăzut de lege și de o persoană care are calitate procesuală activă, dacă cererea este motivată sau are conținutul prevăzut de lege, dacă sunt invocate și motivate cazurile de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen.. și dacă procurorul sau partea a mai formulat anterior vreo cerere de recurs în casație. Procedând la verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de lege, se constată că inculpații A., C. și H. au formulat cereri de recurs în casație împotriva deciziei penale nr. 389 din 07.04.2025, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2020, în termenul legal de 30 de zile, calculat de la comunicarea deciziei atacate, conform art. 435 din C. proc. pen. Se mai constată că decizia penală nr. 389 din 07.04.2025, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2020, face parte din categoria hotărârilor supuse recursului în casație, conform art. 434 din C. proc. pen., fiind pronunțată de o curte de apel ca instanță de apel. Referitor la cerințele prevăzute la art. 436 alin. (1) din C. proc. pen., privind titularii cererii de recurs în casație, se reține că cererile au fost formulate de recurenții A., C. și H., în calitate de inculpați. Cu privire la condițiile prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) C. proc. pen. sunt menționate: numele, prenumele și domiciliul recurenților A., C. și H., hotărârea care se atacă (decizia penală nr. 389 din 07.04.2025, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2020), precum și semnătura acestora. 1. În ceea ce privește condiția prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., se constată că în cuprinsul cererii de recurs în casație formulată de inculpatul H. nu a fost indicat niciun caz de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen. Simpla enumerare a nemulțumirilor recurentului (cu referire la probe, la situația de fapt, lipsa motivare, încălcarea dreptului la un proces echitabil etc.) nu satisface exigențele cerinței de admisibilitate prev. de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., care presupune indicarea expresă a cazurilor de recurs în casație prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen. pe care se întemeiază cererea și motivarea acestora. Nu este suficient ca, din cuprinsul cererii, să reiasă doar voința de a recura, fiind necesar să rezulte și limitele acestei voințe prin indicarea cazurilor de casare, întrucât numai în aceste limite poate opera controlul instanței de casație, care nu are posibilitatea legală de a lua în considerare, din oficiu, unele cazuri de casare. Se constată că argumentele recurentului H. referitoare la o rejudecare a cauzei, prin reaprecierea și cenzurarea probelor, cu consecința configurării unei alte situații de fapt decât cea stabilită de instanțele inferioare și intrată în puterea lucrului judecat, precum și încălcarea dreptului la apărare și a unui proces echitabil, și, lipsa motivării, nu pot fi subsumate niciunui caz de casare care să permită reformarea hotărârii definitive. În jurisprudența instanței supreme s-a constatat că în situația în care argumentele aduse în susținerea cererii nu se subsumează în mod real unui caz de casare, nu există motive pentru a se constata admisibilitatea cererii de recurs în casație. Se mai impune precizarea că recursul în casație nu se poate transforma într-o cale de atac prin care se examinează cauza sub toate aspectele. Acesta își menține caracteristica de exercitare numai în cazuri strict determinate, ducând la o judecată care nu poartă asupra fondului, ci exclusiv a legalității hotărârii anterior pronunțate. 2. Referitor la condiția prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., se observă că recurenții inculpați A. și C. au indicat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. Înalta Curte reține că invocarea formală a unui caz de casare prevăzut de lege, deși necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibilă a cererii de recurs în casație. În etapa admisibilității în principiu se verifică și aparenta corespondență între motivele susținute și cazurile de casare în care acestea au fost încadrate. În ceea ce privește cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., acesta nu permite o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt ale instanței a cărei hotărâre a fost atacată neputând fi cenzurate în nici un fel. Se constată că aspectele invocate de recurenții inculpați A., C., în cererile formulate, care vizează, în esență, lipsa unui probatoriu cert care să facă dovada, dincolo de orice îndoială rezonabilă a vinovăției acestora, solicitarea de schimbarea încadrării juridice precum și încălcarea dreptului la un proces echitabil nu se circumscriu, nici măcar formal, cazului de recurs în casație invocate, prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. Dat fiind imperativul includerii în sfera controlului judiciar exercitat de instanța de casație numai a aspectelor de drept, cazul de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. vizează exclusiv situațiile în care fapta concretă, pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare, nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare sau cele în care instanța a ignorat o normă de dezincriminare a faptei, în ansamblul său ori ca efect al modificării unor elemente constitutive, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între activitatea factuală și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune. În consecință, acest caz de recurs în casație permite instanței de casație să analizeze doar dacă situația de fapt, astfel cum a fost reținută de către curtea de apel, corespunde tiparului obiectiv al infracțiunii pentru care s-a pronunțat hotărârea de condamnare. Criticile recurenților inculpați A. și C. aduc în discuție aspecte de temeinicie a hotărârii recurate, iar nu de legalitate, întrucât tind la reanalizarea situației de fapt și reevaluarea materialului probator administrat în cauză, aspecte care nu pot fi valorificate în contextul niciunuia dintre cazurile de casare expres și limitativ reglementate de art. 438 C. proc. pen. Recursul în casație nu permite reevaluarea unor elemente sau împrejurări factuale stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanțele de fond, Înalta Curte de Casație și Justiție nefiind abilitată, în procedura extraordinară supusă analizei, să dea o nouă interpretare materialului probator și să rețină o stare de fapt diferită de cea descrisă și valorificată ca atare în hotărârea atacată. Practic, în actualul cadru procesual, instanța de casație nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă numai dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare. 3. Însă în ceea ce privește condiția prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., dat fiind că în cuprinsul cererii de recurs în casație formulat de inculpatul A. este indicat și cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. și motivarea acestuia, se constată că este îndeplinită. Înalta Curte reține că, printre alte condiții, admiterea în principiu a recursului în casație necesită constatarea că motivul pe care acesta se sprijină este dintre cele prevăzute în art. 438 C. proc. pen. Prin raportare la cazul de casare invocat de inculpatul A. astfel cum a fost dezvoltat de acesta, circumscriindu-se dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. și pentru respectarea dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituția României și art. 8 C. proc. pen., se impune ca examinarea și pronunțarea asupra recursului în casație să fie făcută într-o etapă procesuală distinctă de cea reglementată prin art. 440 C. proc. pen. Relativ la cele ce precedă, având în vedere că cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. îndeplinește, în limitele anterior expuse, condițiile de formă prevăzute la art. 434 - art. 438 C. proc. pen. și în raport de cazul de casare invocat (art. 438 pct. 12 C. proc. pen.) și argumentele expuse în conținutul cererii în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., va fi admisă în principiu, cu precizarea că în procedura de examinare a admisibilității recursului în casație instanța supremă verifică doar aspectele strict formale care nu pun în discuție chestiuni ce țin de soluționarea fondului recursului în casație. Cu privire la cererile de recurs în casație formulate de inculpații H. (având în vedere că nu a indicat niciun caz de casare și criticile formulate) și C. (având în vedere că motivele formulate nu se încadrează cazului de casare prev. de art. 438 pct. 7 C. proc. pen. neputând fi încadrate în cadrul altui caz de casare) în temeiul art. 440 alin. (2) C. proc. pen.., vor fi respinse, ca inadmisibile, cererile de recurs în casație formulate de inculpații H. și C.. În ceea ce privește solicitarea formulată de recurentul-inculpat C. în raport de constatarea anterior menționată cererea de suspendare a executării deciziei recurate, urmând a fi respinsă, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 441 C. proc. pen. Cu privire la cererea de suspendare a executării hotărârii atacate formulată de recurentul-inculpat A. se constată că este neîntemeiată întrucât, în contextul admiterii în principiu a prezentei căi extraordinare de atac și a posibilelor soluții pe fondul acesteia, argumentele prezentate în susținerea solicitării analizate nu relevă necesitatea dispunerii măsurii cu caracter excepțional prev. de art. 441 alin. (1) C. proc. pen. Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen. va admite, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 389 din data de 07 aprilie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020. Va trimite cauza în vederea judecării recursului în casație la completul C8, în compunere de 3 judecători. Va fixa termen de judecată, în ședință publică, la data de 12 noiembrie 2025. Va dispune citarea inculpatului și se va desemna apărător din oficiu pentru inculpat. În temeiul art. 440 alin. (2) C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibile, cererile de recurs în casație formulate de inculpații C. și H. împotriva deciziei penale nr. 389 din data de 07 aprilie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020. În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurenții inculpați la plata sumei de câte 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Va respinge cererile de suspendare a executării hotărârii atacate formulată de recurenții-inculpații A. și C..