ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 26 februarie 2025

Asupra recursului în casație, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Prin sentința penală nr. 59/2024 pronunțată de Tribunalul Hunedoara la data de 14.06.2024, în dosarul nr. x/2023, s-au hotărât următoarele:

În baza art. 404 alin. (1) lit. b), art. 399 alin. (1), alin. (4) C. proc. pen., a fost menținută măsura arestului preventiv dispusă față de inculpatul A..

În temeiul art. 32 raportat la art. 188 alin. (1) si 2 C. pen. a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor, cu executare în penitenciar, conform art. 60 C. pen.

În temeiul art. 67 alin. (2) C. pen., s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 3 ani, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și h) C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) si h C. pen.

În temeiul art. 371 alin. (1) și (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice, cu executare în penitenciar, conform art. 60 C. pen.

În temeiul art. 67 alin. (2) C. pen., s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 3 ani, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și h) C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) si h C. pen.

În baza art. 39 lit. b) C. pen. au fost contopite cele două pedepse aplicate, stabilindu-se o pedeapsă de 5 ani la care s-a adăugat un spor de 6 luni reprezentând o treime din cealaltă pedeapsă stabilită, în final pedeapsa rezultantă fiind de 5 ani și 6 luni închisoare, conform art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., pe care inculpatul o va executa în penitenciar, conform art. 60 C. pen.

În temeiul art. 67 alin. (2) C. pen., s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 3 ani, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și h) C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) si h C. pen.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen.. rap. la art. 72 alin. (1) C. pen. s-a dedus din pedeapsa principală, durata reținerii și a arestării preventive a inculpatului, din data de 28.07.2023 până la zi.

II. Împotriva acestei hotărâri au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara și inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 679 din data de 23 octombrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, în dosarul nr. x/2023, s-au decis următoarele:

A fost desființată sentința penală apelată sub aspectul conținutului pedepselor complementare și accesorii aplicate pe lângă pedeapsa principală stabilită în sarcina inculpatului.

În fapt, s-a reținut că la data de 27.07.2023, în jurul orei 20:00, pe fondul consumului de alcool și al unui conflict pre-existent între acesta și persoana vătămată B., inculpatul s-a înarmat cu o macetă și un tub spray cu substanță iritantă, ulterior deplasându-se pe terasa cu acces public a magazinului S.C. C. S.R.L. din loc. Sântandrei, atacând persoana vătămată B. care stătea la una dintre mese, pulverizându-i substanța iritantă în zona feței și încercând în repetate rânduri să o lovească cu maceta, țintind astfel zona superioară a corpului și a capului, fapta anterior descrisă tulburând ordinea și liniștea publică, fiind derulată în public, în prezența mai multor persoane.

III. Împotriva deciziei penale nr. 679 din data de 23 octombrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, în dosarul nr. x/2023, a declarat recurs în casație inculpatul A..

Prin cererea formulată, inculpatul A. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., solicitând să se aibă în vedere că instanțele fondului nu au interpretat probele și în favoarea sa și nu au ținut cont de principiul in dubio pro reo, încălcând regulile de procedură și dispunând condamnarea în baza unor prezumpții.

În susținerea acestei critici, a arătat că actele de vătămare reținute în sarcina sa, astfel cum au fost descrise de instanțe, nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor.

În acest sens, a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor din punct de vedere al laturii obiective, întrucât actele de punere în executare a omorului, prin natura lor și împrejurările în care au fost săvârșite, denotă intenția de a vătăma, și nu aceea de a ucide.

A motivat faptul că pentru a exista tentativa la omor nu este suficient ca doar obiectul folosit să fie apt să producă moartea, ci este obligatoriu ca și zona vizată să fie vitală, iar actele de executare trebuie să fie pasibile să producă moartea victimelor, condiție care în prezenta cauză nu este îndeplinită.

Deși infracțiunea de omor presupune intenția directă, inculpatul nu a urmărit rezultatul final, respectiv moartea victimei, în cauză nefiind dovedit acest aspect.

În condițiile în care singurele lovituri aplicate victimei au fost la nivelul membrelor superioare, nu se poate aprecia că inculpatul a avut intenția de a ucide, aspect întărit și de circumstanțele în care s-a produs incidentul (zonă luminată, pe timp de zi, în fața unui bar și în prezența unor martori).

Prin urmare, a conchis că inculpatul nu a acționat cu intenția de a suprima viața victimei, rezultat pe care nici măcar nu l-a acceptat, ci a acționat doar cu intenția de a vătăma.

Un al doilea motiv al recursului în casație a vizat faptul că, deși în apel au fost invocate critici vizând soluționarea laturii civile, instanța de control judiciar nu s-a pronunțat asupra acestora.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 10.01.2025 sub nr. x/2023, fiind repartizată aleatoriu, cu prim termen de judecată pentru examinarea admisibilității în principiu la data de 12.02.2025.

La înaintarea dosarului în calea de atac, procedura de comunicare a recursului în casație a fost îndeplinită.

La data de 11.02.2025 a fost depus la dosarul cauzei raportul întocmit de magistratul-asistent raportor, acesta apreciind că cererea de recurs în casație îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 434-438 C. proc. pen.,. însă doar în ceea ce privește motivul vizând neprevederea faptei în legea penală.

IV. Prin încheierea din 12.02.2025, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2023, a fost admisă în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 679 din data de 23 octombrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, în dosarul nr. x/2023.

În esență, s-a reținut că cererea de recurs în casație îndeplinește condițiile prevăzute la art. 434-438 C. proc. pen., însă doar în ceea ce privește motivul vizând neprevederea faptei în legea penală.

Referitor la critica vizând faptul că, deși în apel au fost invocate critici vizând soluționarea laturii civile, instanța de control judiciar nu s-a pronunțat asupra acestora, Înalta Curte a reținut că aceasta nu se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. pen., întrucât se critică, pe de o parte, legalitatea constituirii de parte civilă, iar, pe de altă parte, temeinicia hotărârii sub acest aspect.

V. Examinând recursul în casație declarat de inculpatul A. prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., astfel cum au fost stabilite prin încheierea de admitere în principiu din 12.02.2025, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Preliminar, Înalta Curte reține că, în condițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, caz de casare ce vizează situațiile în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate din punctul de vedere al laturii obiective; dacă instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune.

Este de menționat că, din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., nu se poate realiza o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, fără a putea fi supuse cenzurii starea factuală reținută de instanța de apel.

De asemenea, nu poate fi invocat acest caz de casare pentru a se obține schimbarea încadrării juridice sau pentru a se constata incidența unei cauze justificative sau de neimputabilitate.

Înalta Curte subliniază că ceea ce s-a invocat de recurentul-inculpat ca temei al incidenței dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. și al solicitării de achitare vizează, în esență, neîntrunirea elementelor laturii obiective a infracțiunii de tentativă la omor din perspectiva elementului material și al urmării imediate, în sensul că loviturile aplicate de inculpat nu au fost apte să producă decesul victimei, nepunând în pericol viața persoanei vătămate, întrucât nu au fost vizate zone vitale ale corpului.

În analiza conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, Înalta Curte va porni de la situația de fapt stabilită cu autoritate de lucru judecat de instanța de apel, respectiv că la data de 27.07.2023, în jurul orei 20:00, pe fondul consumului de alcool și al unui conflict pre-existent între acesta și persoana vătămată B., inculpatul s-a înarmat cu o macetă și un tub spray cu substanță iritantă, ulterior deplasându-se pe terasa cu acces public a magazinului S.C. C. S.R.L. din loc. Sântandrei, atacând persoana vătămată B. care stătea la una dintre mese, pulverizându-i substanța iritantă în zona feței și încercând în repetate rânduri să o lovească cu maceta, țintind astfel zona superioară a corpului și a capului, fapta anterior descrisă tulburând ordinea și liniștea publică, fiind derulată în public, în prezența mai multor persoane.

În ceea ce privește prevederea faptei în legea penală și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte notează că inculpatul a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor, prevăzută de art. 32 raportat la art. 188 alin. (1) si (2) C. pen.. Prin urmare, faptele inculpatului vor fi analizate din perspectiva acestei încadrări juridice stabilite cu autoritate de lucru judecat de instanța de apel.

Așadar, potrivit art. 188 alin. (1) C. pen.: Uciderea unei persoane se pedepsește cu închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi, iar în conformitate cu dispozițiile alin. (2) al aceluiași articol: Tentativa se pedepsește.

Nu în ultimul rând, conform art. 32 alin. (1) C. pen.: Tentativa constă în punerea în executare a intenției de a săvârși infracțiunea, executare care a fost însă întreruptă sau nu și-a produs efectul.

Din analiza elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 188 alin. (1) C. pen., se constată, în esență, că infracțiunea de omor este una de rezultat care constă în suprimarea cu intenție a vieții, urmarea imediată fiind moartea victimei, iar legătura de cauzalitate trebuie dovedită.

Referitor la tentativa la infracțiunea de omor, din perspectiva dispozițiilor art. 32 alin. (1) C. pen., aceasta constă în punerea în executare a intenției de a ucide, executare care a fost întreruptă sau nu și-a produs efectul, rămânând fără rezultat.

În aceste coordonate, Înalta Curte constată că instanța de apel, evaluând coroborat materialul probator, și-a format convingerea, argumentată, că inculpatul-recurent, pe fondul unui conflict preexistent, dar și al consumului de alcool, a lovit persoana vătămată B. cu o macetă în repetate rânduri, vizând zona superioară a corpului și a capului, după ce, în prealabil, a încercat să-i înfrângă victimei rezistența prin pulverizarea unor substanțe iritante în zona feței.

În această ordine de idei, motivele invocate de recurentul-inculpat trebuie să se raporteze la situația factuală și la elementele care au circumstanțiat activitatea infracțională, astfel cum au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat de instanța de apel, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză. Aceasta, deoarece instanța de casație nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă numai dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

Analizând criticile formulate și acțiunea inculpatului, prin raportare la această stare de fapt, contrar celor susținute de apărare, Înalta Curte reține că sunt întrunite toate elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor săvârșită de inculpatul A., fapta neputând constitui în circumstanțele date, o infracțiune contra integrității și sănătății corporale.

Astfel, este adevărat că în cazurile în care se exercită violențe asupra victimei, producându-se doar lezarea integrității corporale a acesteia, apare ca fiind dificilă distincția între tentativă la infracțiunea de omor și una dintre infracțiunile contra integrității corporale, când acțiunea tentantă a fost realizată printr-o multitudine de acte încercate (întrerupte sau terminate), dar rămase fără obiect.

O astfel de ipoteză este invocată în speța de față de recurentul-inculpat care susține că acțiunile sale nu au fost apte să producă decesul și nu au determinat leziuni caracteristice infracțiunii de omor, nefiind vizate zone vitale ale corpului. Prin urmare, s-a apreciat că nu sunt întrunite cerințele laturii obiective a infracțiunii de omor, respectiv elementul material și urmarea imediată.

În examinarea acestei critici, Înalta Curte pornește de la definiția infracțiunii de tentativă la omor și are în vedere că, fiind o formă a infracțiunii, tentativa trebuie să realizeze toate cerințele de esență ale acesteia. Pe de altă parte, constituind un tip de infracțiune care se abate de la caracteristicile obișnuite, se deosebește de infracțiunea consumată prin neproducerea rezultatului cerut de legiuitor în dispozițiile art. 188 alin. (1) C. pen., respectiv decesul victimei.

Deși tentativa la omor nu obține rezultatul cerut de norma de incriminare - decesul unei persoane, aceasta produce o urmare periculoasă pentru ordinea de drept penal, urmarea imediată constând în starea de pericol ce se creează pentru dreptul la viață al persoanei agresate.

Practic, prin raportare la cauza dedusă judecății, pentru a fi reținută această formă a infracțiunii, este necesar ca faptele inculpatului să presupună acte ce caracterizează o stare de pericol pentru valoarea socială ocrotită (dreptul la viață), acte care, la momentul săvârșirii lor, erau susceptibile de a produce urmarea vizată, respectiv decesul victimei.

Pentru a verifica incidența acestei ipoteze și pentru a încadra activitatea făptuitorului ca fiind tentativă la omor se impune realizarea unui examen care presupune verificarea dacă acțiunea a creat un pericol relevant din punct de vedere juridic pentru valoarea socială ocrotită și dacă rezultatul susceptibil de a fi produs poate fi consecința stării de pericol create prin acțiune.

Așadar, în situația în care se exercită violențe asupra victimei, producându-se doar lezarea integrității corporale a acesteia, pentru a putea aprecia că acțiunea făptuitorului realizează elementele constitutive ale unei infracțiuni de omor în formă tentată este necesar a se analiza:

- dacă a fost folosit un instrument vulnerant, apt să producă moartea;

- dacă acțiunea (atacul) făptuitorului a vizat o zonă vitală;

- care au fost gradul de intensitate al loviturilor aplicate și numărul acestora;

- alte împrejurări (participarea mai multor persoane la agresiune, consum de alcool, stări conflictuale etc.);

- urmările produse.

În ceea ce privește această ultimă împrejurare, Înalta Curte are în vedere că lipsa unor leziuni grave suferite de victimă nu are relevanță determinantă asupra încadrării juridice a faptei, infracțiunea de tentativă la omor subzistând și în cazul lipsei unor leziuni vizibile/grave, când făptuitorul a început executarea acțiunii circumscrise elementului material (uciderea), dar aceasta a fost întreruptă ori nu și-a produs efectul, putându-se concluziona că activitatea infracțională a fost curmată din cauze exterioare voinței făptuitorului. Practic, pentru existența infracțiunii de omor în formă tentată, nu este absolut necesar că leziunile traumatice să pună în primejdie viața victimei, astfel cum apărarea solicită să se constate, în acest caz acțiunile exercitate trebuind a fi susceptibile de a produce decesul victimei.

Analizând cauza dedusă judecății prin raportare la situația de fapt reținută definitiv de instanța de apel, Înalta Curte constată că elementul material al infracțiunii pentru care a fost condamnat inculpatul A. a constat în acțiunea violentă a inculpatului, de a lovi victima B. cu o macetă de mari dimensiuni peste mâini, zonele vizate fiind capul și partea superioară a corpului, după ce, în prealabil, a încercat să-i înfrângă victimei rezistența prin pulverizarea unor substanțe iritante în zona feței.

Așadar, contrar celor susținute de apărare, loviturile aplicate de inculpat cu ajutorul unei macete de aproximativ 30 de centimetri, obiect vulnerat care are prin natura sa aptitudinea de a produce decesul unei persoane, nu au vizat membrele superioare ale victimei, ci capul și zona superioară a corpului, chiar dacă au fost atinse și alte părți ale acestuia.

Astfel, potrivit celor reținute de instanța de apel, loviturile aplicate de inculpat au fost dirijate într-o anumită direcție, respectiv în zona capului, doar apărarea victimei, care a parat loviturile cu ajutorul membrelor superioare și al unui scaun, făcând să nu se producă urmări mai grave sau chiar decesul.

Prin modalitatea în care inculpatul a acționat, se poate aprecia că a prevăzut și acceptat că prin lovirea hazardată a întregului corp al victimei putea fi atinsă și o zonă vitală (capul sau alte organe interne), împrejurare care ar fi fost de natură să conducă la decesul victimei.

Referitor la numărul și intensitatea loviturilor, instanța de casație constată că acestea au fost exercitate în număr foarte mare cu o intensitate deosebită, victima fiind lovită pe aproximativ întreaga suprafață a corpului (zona capului, feței, membrelor superioare etc.), instanța de apel reținând că localizarea leziunilor traumatice sugerează că acestea s-au produs în încercarea victimei de a se apăra. Deși nu s-a reținut în raportul de expertiză medico-legală, instanțele fondului au constatat din planșele foto realizate la fața locului, înainte de a fi preluată de ambulanță, că persoana vătămată prezenta lovituri nu doar la nivelul membrelor, ci și al feței și al capului.

Contrar celor susținute de apărare, leziunile prezentate de victimă nu au fost unele superficiale, intensitatea loviturilor fiind deosebit de puternică și profundă. Dovadă în acest sens sunt multiplele plăgile tăiate suferite de victimă, ce au impus efectuarea mai multor suturi.

Nu trebuie pierdut din vedere în aprecierea distincției între tentativă la infracțiunea de omor și una dintre infracțiunile contra integrității corporale, faptul că acțiunea idonee, materializată în acțiunile violente ale inculpatului, a fost aptă să conducă la realizarea urmării imediate, respectiv a decesului persoanei vătămate.

Prin urmare se poate conchide că, acționând de această manieră, inculpatul a prevăzut că se poate produce urmarea imediată, respectiv decesul persoanei agresate, în condițiile în care aceasta a fost lovită cu o macetă de dimensiuni mari, în zona capului, loviturile fiind multiple și de o intensitate deosebit de ridicată.

În ceea ce privește urmarea imediată și faptul că loviturile aplicate nu au determinat leziuni caracteristice unei infracțiuni contra vieții, Înalta Curte apreciază că existența tentativei la infracțiunea de omor nu este condiționată de punerea în primejdie a vieții.

În acest sens, este și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, care, prin decizia nr. 480/21.12.2015, a reținut că aprecierea medico-legală în legătură cu punerea în primejdie a vieții nu poate constitui prin ea însăși un criteriu de încadrare a faptei în tentativă la omor, ci cel mult un element de fapt ce urmează a fi coroborat în mod obligatoriu și cu alte circumstanțe reale și personale, respectiv intenție, regiune corporală vizată, numărul loviturilor, instrumentul utilizat.

Având în vedere circumstanțele comiterii faptei (folosirea unui obiect vulnerant, apt să producă moartea, intensitatea ridică a loviturilor și numărul multiplu al acestora, zonele vizate de lovituri, acțiunea prealabilă a inculpatului de a încerca să înfrângă rezistența persoanei vătămate, urmările produse, dar și amenințările prealabile, concomitente, cât și ulterioare epuizării faptei), Înalta Curte constată că acțiunea inculpatului a fost aptă în sine să conducă la suprimarea vieții victimei B.. În aceste condiții, circumstanțele de săvârșire depășesc sfera unor prezumții, transformându-se în certitudini concrete, reliefate de instanța de apel prin probele de la dosarul cauzei.

În speță, urmarea imediată nu s-a produs datorită hazardului, acțiunii victimei de a se apăra și intervenției unor factori externi (strigătele unor martori). Așadar, decesul victimei nu s-a produs din cauze independente de voința inculpatului, ceea ce a făcut ca infracțiunea de omor să rămână în faza tentativei, chiar dacă leziunile suferite nu au pus în primejdie viața victimei B., aceasta având nevoie de un număr de 25-30 de zile de îngrijiri medicale.

Conchizând sub acest aspect, Înalta Curte constată că față de dinamica activității infracționale și de criteriile anterior evocate, în cauză se impune reținerea comiterii tentativei la infracțiunea de omor, chiar dacă din raportul de expertiză medico-legală rezultă că leziunile traumatice constatate nu au pus în primejdie viața victimei.

În raport cu aceste considerente, Înalta Curte constată că acțiunea inculpatului A., care la data de 27.07.2023, în jurul orei 20:00, pe fondul consumului de alcool și al unui conflict pre-existent, i-a pulverizat victimei B. substanță iritantă în zona feței după care a lovit-o cu maceta în repetate rânduri peste membrele superioare, vizând zona superioară a corpului și a capului, realizează latura obiectivă a infracțiunii de tentativă la omor, prevăzută de art. 32 alin. (1) raportat la art. 188 alin. (1) C. pen.

Pentru aceste motive, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 679 din data de 23 octombrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, în dosarul nr. x/2023.

Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat va fi obligat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În conformitate cu dispozițiile art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurentul-inculpat, precum și pentru intimata-parte civilă, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 679 din data de 23 octombrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, în dosarul nr. x/2023.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile cuvenite apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul-inculpat A., în cuantum de 720 RON, și apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul-parte civilă B., în cuantum de 540 RON, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 februarie 2025.