ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Deliberând asupra recursului în casație de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 52 din 3 martie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Maramureș, printre alții, a fost condamnat inculpatul A. pentru:
- tentativă la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 32 C. pen. raportat la art. 46 alin. (2) C. pen., art. 188 alin. (1) și la art. 189 alin. (1) lit. f) din C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen., art. 75 alin. (2) lit. a) C. pen., art. 76 alin. (1) C. pen., art. 41 alin. (1) C. pen., art. 43 alin. (5) C. pen., la pedeapsa de 8 ani închisoare.
În temeiul art. 67 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută la art. 66 lit. a) și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani.
În temeiul art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzută la art. 66 lit. a) și lit. b) C. pen.
- tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzută de art. 371 C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., art. 75 alin. (2) lit. a) C. pen., art. 76 alin. (1) C. pen., art. 43 alin. (5) C. pen., la pedeapsa de 3 luni închisoare.
În temeiul art. 67 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută la art. 66 lit. a) și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani.
În temeiul art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzută la art. 66 lit. a) și lit. b) C. pen.
În temeiul art. 38 alin. (2) C. pen., art. 39 pct. 1 lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, respectiv cea de 8 ani închisoare, pe care a sporit-o cu o treime din pedeapsa de 3 luni închisoare (respectiv 1 lună), inculpatul va executa pedeapsa rezultantă de 8 ani și 1 lună închisoare.
În temeiul art. 45 C. pen. raportat la art. 67 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută la art. 66 lit. a) și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani.
În temeiul art. 45 C. pen. raportat art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzută la art. 66 lit. a) și lit. b) C. pen.
În temeiul art. 399 C. proc. pen., s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului și, potrivit art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată următoarele perioade:
- reținerea din 08.02.2018;
- arestarea preventivă - 09.02.2018 - 14.08.2018;
- arestul la domiciliu - 14.08.2018 - 02.12.2020;
- arestarea preventivă - din 02.12.2020 la zi.
S-a constatat că inculpatul alături de alți coinculpați, a acoperit pretențiile civile ale părților civile B., aflat în Penitenciarul Gherla.
S-a constatat că inculpatul, alături de alți coinculpați, a acoperit pretențiile civile ale părții civile Spitalul Județean de Urgență "Dr. C." Baia Mare.
În temeiul art. 25 C. proc. pen., au fost obligați inculpații în solidar să plătească despăgubiri civile către partea civilă Spitalul de Recuperare Borșa, în cuantum de 2.109,52 RON, plus dobânda legală până la data plății efective.
În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpați.
Împotriva acestei hotărâri au formulat apel, printre alții, inculpatul A. și Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș.
În susținerea cererii de apel formulate, în esență, Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș a solicitat admiterea căii de atac promovate, desființarea hotărârii atacate și pronunțând o nouă hotărâre să se dispună înlăturarea circumstanței atenuante judiciară prevăzută de art. 75 alin. (2) lit. a) din C. pen., să fie majorate pedepsele aplicate inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, la durata de 20 de ani închisoare, pentru fiecare, să fie majorate pedepsele aplicate inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice, la durata de 2 ani închisoare, pentru fiecare și menținerea dispozițiilor neatacate.
De asemenea, inculpatul A. a solicitat admiterea prin intermediul cererii de apel formulate, desființarea sentinței atacate și rejudecarea cauzei de către Tribunalul Maramureș, întrucât hotărârea primei instanțe este nemotivată.
În acest sens, petitul principal al căii de atac formulate a pornit de la teza conform căreia între inculpatul A. și coinculpați nu a existat legătura subiectivă necesară reținerii coautoratului, cu consecința imposibilității reținerii circumstanței agravante prev. de art. 77 lit. a) C. pen.. De aceea, neavând niciun aport la agresarea persoanei vătămate B., nu se putea reține nicio infracțiune în raport de acesta și, prin urmare, nici infracțiunea complexă de tentativă de omor asupra a două persoane. Cu privire la tentativa de omor asupra persoanei vătămate D., a considerat că este necesar să privească contribuția inculpatului izolat față de atacul nepoților săi și să țină cont de faptul că, după aplicarea unei lovituri cu țapinul, A. a încetat atacul în mod voluntar și înainte de descoperirea faptei, fiind incidență cauza de nepedepsire a desistării, cu consecința reținerii infracțiunii de vătămare corporală.
În subsidiar, s-a precizat că în măsura în care se consideră că tentativa de omor a fost comisă în coautorat, urmează a se reține cauza de nepedepsire a împiedicării săvârșirii infracțiunii, constând în aceea că după epuizarea atacului, A. i-a solicitat martorului A. să apeleze numărul de urgență 112 și i-a îndemnat pe nepoții săi să înceteze atacul, consumarea infracțiunii fiind astfel împiedicată.
În acest context, a solicitat valorificarea actelor mai sus menționate, respectiv solicitarea de intervenție a organelor abilitate și de încetare a atacului, în accepțiunea noțiunii de circumstanțe atenuante a eforturilor depuse pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii.
Prin Decizia penală nr. 900/A/2021 din data de 24 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., printre altele, s-au admis apelurile declarate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș și inculpatul A., împotriva Sentinței penale nr. 52/03.03.2021 a Tribunalului Maramureș, care a fost desființată, în parte, doar sub aspectul laturii penale, al cuantumului pedepselor aplicate inculpatului, al greșitei rețineri a circumstanței atenuante și al reținerii incidenței prevăzute de art. 19 din Legea nr. 682/2002 în favoarea inculpatului A..
S-au majorat pedepsele aplicate inculpatului A. pentru:
- tentativă la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 32 C. pen. raportat la art. 46 alin. (2) C. pen., art. 188 alin. (1) și la art. 189 alin. (1) lit. f) din C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. și art. 19 din Lg. 682/2002, art. 41 alin. (1) C. pen., art. 43 alin. (5) C. pen. înlăturând prev. art. 75 alin. (2) lit. a) C. pen., art. 76 alin. (1) C. pen. de la pedeapsa de 8 ani închisoare la 9 ani închisoare;
- tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzută de art. 371 C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. și art. 19 din Legea nr. 682/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., înlăturând prev. art. 75 alin. (2) lit. a) C. pen., art. 76 alin. (1) C. pen., art. 43 alin. (5) C. pen., de la pedeapsa de 3 luni închisoare la 6 luni închisoare.
Au fost menținute pedepsele complementare și accesorii aplicate inculpatului.
În temeiul art. 38 alin. (2) C. pen., art. 39 pct. 1 lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, respectiv cea de 9 ani închisoare, care a fost sporită cu o treime din pedeapsa de 6 luni închisoare (respectiv 2 luni), inculpatul executând pedeapsa rezultantă de 9 ani și 2 luni închisoare.
În temeiul art. 45 C. pen. raportat la art. 67 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută la art. 66 lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 2 ani.
În temeiul art. 45 C. pen. raportat art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzută la art. 66 lit. a), lit. b) C. pen.
S-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii, a arestului preventiv și a arestului la domiciliu, astfel: reținerea din 08.02.2018, arestarea preventivă - 09.02.2018 - 14.08.2018, arestul la domiciliu - 14.08.2018 - 02.12.2020 și arestarea preventivă - din 02.12.2020 la zi.
Împotriva Deciziei penale nr. 900/A/2021 din data de 24 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, a declarat recurs în casație inculpatul A., la data de 23.07.2021, prin apărător ales, avocat E.
Inculpatul A. prin cererea de recurs în casație formulată
a solicitat admiterea cererii de recurs în casație și, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., casarea deciziei atacate și rejudecarea cauzei de către instanța de apel.
În concret, inculpatul a susținut că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., respectiv i-au fost aplicate pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege".
În cuprinsul cererii de recurs în casație formulate, din prisma cazului de casare invocat, a susținut, în esență, că pedepsele aplicate acestuia atât de instanța de fond cât și de instanța de apel se situează în afara limitelor legale în raport de trei aspecte, respectiv:
· în mod greșit nu a fost reținută cauza de atenuare a răspunderii prevăzută de art. 396 alin. (10) C. proc. pen.
· instanța de apel a majorat pedeapsa pentru tentativă la infracțiunea de omor doar în cazul inculpatului A., diferența de tratament fiind nejustificată în raport de ceilalți coinculpați;
· instanța de apel a înlăturat circumstanța atenuantă judiciară prevăzută de art. 75 alin. (2) lit. a) C. pen. reținută de către instanța de fond;
Concluzionând, inculpatul A. a apreciat că, prin Decizia nr. 900/A/2021 a Curții de Apel Cluj în mod greșit, s-a dispus condamnarea sa la executarea unei pedepse ce se situează în afara limitelor prevăzute de lege, prin aceea că instanța de judecată fie nu a dat aplicabilitate, fie, deși aplicate formal, nu a dat un efect concret unor cauze de reducere a pedepsei, ajungându-se astfel la o pedeapsă în deplină contradicție cu orice fel de exigență a proporționalității.
Prin încheierea din 12 octombrie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală în dosarul nr. x/2018, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., s-a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de A. Deciziei penale nr. 900/A/2021 din data de 24 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori.
S-a dispus trimiterea cauzei Completului nr. 10, în compunere de 3 judecători, fiind acordat termen la data de 9 noiembrie 2021, ora 09:00, Sala Secțiilor Unite, cu citarea recurentului inculpat și asigurarea apărării (încunoștințarea apărătorului ales și desemnarea unui apărător din oficiu).
Pentru a dispune astfel, Înalta Curte verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casație, a constatat că Decizia penală nr. 900/A/2021 din data de 24 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, recurată în prezenta cauză, face parte din categoria hotărârilor ce pot fi atacate cu recurs în casație și cererea de recurs în casație a fost formulată în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanței de apel, fiind așadar respectate dispozițiile art. 434 - 436 din C. proc. pen.
S-a apreciat că, din examinarea cererii de recurs în casație rezultă îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 437 alin. (1) din C. proc. pen., fiind menționate: numele și prenumele părții care a exercitat recursul în casație, semnătura recurentului inculpat, hotărârea care se atacă, cazul de recurs în casație pe care se întemeiază cererea și motivarea acestuia.
Înalta Curte, constatând că motivele expuse de către inculpatul A. prin cererea de recurs în casație se circumscriu în conținut cazului de recurs în casație invocat, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., iar cererea de recurs în casație îndeplinește condițiile de formă prevăzute de art. 434 - 438 C. proc. pen., a dispus admiterea acesteia în principiu, în baza art. 440 C. proc. pen.
****
Examinând cauza, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul în casație formulat de inculpatul A., este nefondat, pentru următoarele considerente:
Recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege care vizează exclusiv legalitatea hotărârii.
Ca atare, motivele de casare invocate trebuie să se raporteze la situația factuală și la elementele care au circumstanțiat activitatea infracțională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție neputând proceda la reevaluarea materialului probator sau la reaprecierea situației de fapt.
În ceea ce privește cazul de casare prevăzut în dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., se observă că acesta este incident dacă " s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", respectiv în situația în care pedeapsa stabilită și aplicată este nelegală, excluzându-se, printre altele, criticile privind individualizarea pedepsei.
Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție a relevat în mod constant faptul că legiuitorul, prin «pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege», a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport de încadrarea juridică și de cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidență a fost stabilită cu titlu definitiv de către instanța de apel.
Prin urmare, recursul în casație nu poate tinde la reevaluarea unor elemente sau împrejurări de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, iar Înalta Curte de Casație și Justiție nu este abilitată să acorde relevanță unor aspecte care ar putea influența criteriile de individualizare a pedepsei prin reținerea unor circumstanțe atenuante.
Concluzia este aceeași nu doar prin raportare la chestiunile faptice aflate la baza raportului penal de conflict, ci și a celor care definesc o anumită conduită procesuală a inculpatului, atunci când aceasta din urmă poate avea consecințe în planul tratamentului sancționator.
Evaluând prezenta cale de atac, în aceste coordonate de principiu, Înalta Curte constată că aceste considerații sunt valabile și cu privire la cazul de recurs invocat, prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., reprezentând, în concret, manifestarea de voință a inculpatului A. intervenită pe parcursul procesului penal, orientată spre obținerea unui tratament sancționator mai blând, manifestare al cărei conținut obiectiv nu ar putea fi reinterpretat pe calea recursului în casație, în unicul scop de a da acestuia efecte juridice opuse celor reținute prin hotărârea definitivă, fie în sensul înlăturării unui beneficiu deja recunoscut, fie dimpotrivă, al recunoașterii acestuia direct pe calea recursului în casație.
Din această perspectivă, Înalta Curte constată că motivele de critică formulate de inculpatul A. prin cererea de recurs în casație vizează faptul că instanța de apel nu a dat eficiență dispozițiilor 396 alin. (10) C. proc. pen., că, în mod greșit, s-a înlăturat circumstanța atenuantă judiciară prevăzută de art. 75 alin. (2) lit. a) C. pen. deși în cauză sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege precum și faptul că s-a decis majorarea pedepsei aplicate pentru tentativa la infracțiunea de omor.
Argumentele inculpatului nu aduc în discuție veritabile aspecte de nelegalitate a pedepsei, subsumate cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., referitor la aplicarea unor pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Criticând faptul că instanța de apel nu a dat eficiență solicitării sale de a se judeca în procedura simplificată, neaplicând, astfel, prevederile art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. sau că, în mod greșit s-a înlăturat reținerea unei circumstanțe atenuante judiciare, inculpatul A., tinde la o reevaluare a însuși conținutului acestor particularități și a interpretării date acestora, în scopul recunoașterii unor efecte juridice diferite asupra tratamentului sancționator.
Așadar, criticile inculpatului nu se circumscriu cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., reprezentând o chestiune de apreciere a instanței de fond/apel, aceasta fiind singura în măsură să stabilească dacă, în contextul concret al unei cauze, un inculpat a recunoscut toate faptele necondiționat potrivit dispozițiilor legale în vigoare sau dacă acesta poate beneficia sau nu de reținerea unei circumstanțe atenuante.
Sub acest aspect se impune a se observa că instanța de apel a cenzurat în mod explicit critica inculpatului A. referitoare la aplicabilitatea prevederilor art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., (parag. 3 pag. 29 decizia atacată) respingând cererea de aplicare a cauzei de reducere a pedepsei pe considerentul că varianta declarată de inculpat cu privire la incidentul ce formează obiectul prezentului dosar este combătută de restul materialului probator administrat în cauză.
Or, dacă argumentația factuală asupra acestor chestiuni, reținute, cu titlu definitiv, de către instanța de apel, este sau nu conformă cu datele concrete ale cauzei constituie un aspect ce nu poate face obiectul cenzurii în actualul cadru procesual.
A solicita Înaltei Curți, pe calea recursului în casație, să cenzureze fundamentul faptic al concluziilor instanței de apel sub aspectul criticat echivalează cu a supune unei noi judecăți nu legalitatea pedepsei aplicată recurentului prin raportare la datele particulare ale speței, ci chiar situația de fapt stabilită cu titlu definitiv de către instanța de apel, ceea ce excedează scopului și obiectului recursului în casație, astfel cum sunt reglementate prin art. 433 și 447 din C. proc. pen.
Așa cum s-a argumentat în precedent, limitarea obiectului judecății în recurs în casație la cazurile strict prevăzute de lege înseamnă că nu orice presupusă încălcare a legii procesual penale sau a legii substanțiale constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acelea care corespund, în mod real, unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.
În acest context argumentativ, Înalta Curte arată că limitarea la chestiuni exclusiv de drept a demersului analitic cu privire la incidența cazului de recurs în casație prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., nu permite a se cenzura reținerea sau nereținerea unei cauze de reducere a pedepsei prin hotărârea definitivă de condamnare, ci numai dacă pedeapsa aplicată se situează în limitele rezultate ca efect al incidenței unei cauze de reducere a pedepsei, în ipoteza în care prin hotărârea definitivă de condamnare a fost reținută o astfel de cauză.
Distinct de aceste argumente, Înalta Curte constată că inculpatul a fost condamnat de către instanța de apel pentru săvârșirea infracțiunii de:
· tentativă la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 32 C. pen. raportat la art. 46 alin. (2) C. pen., art. 188 alin. (1) și la art. 189 alin. (1) lit. f) din C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. și art. 19 din Legea nr. 682/2002, art. 41 alin. (1) C. pen., art. 43 alin. (5) C. pen. la o pedeapsa de 9 ani închisoare; (conform art. 79 alin. (2) C. pen. limitele de pedeapsă se situează între 5 ani 7 luni 15 zile - 11 ani 4 luni și 15 zile);
· tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzută de art. 371 C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. și art. 19 din Legea nr. 682/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. la o pedeapsa de 6 luni închisoare.(conform art. 79 alin. (2) C. pen. limitele de pedeapsă se situează între 2 luni 7 zile - 2 ani sau amendă);
astfel, încât, pedepsele pentru fiecare dintre infracțiunile reținute se circumscriu limitelor prevăzute de lege.
Se constată, de asemenea, că la stabilirea pedepsei rezultante a fost corect aplicat tratamentului sancționator al pluralității de infracțiuni, respectiv a concursului de infracțiuni prevăzut de art. 39 C. pen.
Pentru considerentele expuse, potrivit art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 900/A/2021 din data de 24 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 157 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 900/A/2021 din data de 24 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori.
Obligă pe recurent la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A., în cuantum de 157 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09 noiembrie 2021.