ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 263/2021

Deliberând asupra contestațiilor de față, în baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 05 martie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2016, între altele, în baza art. 2502 C. proc. pen. au fost menținute măsurile asigurătorii luate prin ordonanțele Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție nr. x/P/2015 din 17.12.2015 - inculpat A., nr. x/P/2015 din 17.12.2015 - inculpată B., nr. x/P/2015 din 17.12.2015 - inculpată C., nr. x/P/2015 din 06.11.2015 cu privire la bunurile mobile - sumă de bani ce aparține SC D. SRL, nr. x/P/2015 din 24.11.2015 cu privire la toate bunurile mobile și imobile ce aparțin inculpaților E., F., G. și SC D. SRL, nr. x/P/2015 din 25.11.2015 cu privire la toate bunurile mobile și imobile ce aparțin inculpaților H., I. și SC J. SRL, nr. x/P/2016 din 12.06.2017 cu privire la toate articolele pirotehnice aparținând SC J. SRL, aflate în custodia SC K. SRL, care în prezent se află în custodia Companiei Naționale Romarm SA - Uzina Mecanică Plopeni, nr. x/P/2016 din 19.09.2017 cu privire la bunurile mobile - sume de bani ce aparțin SC D. SRL, nr. x/P/2016 din 05.07.2018 cu privire la bunurile mobile și imobile ce aparțin inculpaților E., F., G., I., H., L., SC D. SRL, SC J. SRL, nr. x/P/2015 din 17.10.2016.- inculpată M., nr. x/P/2015 din 17.10.2016. - inculpat N..

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond, după o prezentare a ordonanțelor procurorului prin care s-a dispus instituirea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor inculpaților, raportându-se la dispozițiile art. 2502 C. proc. pen., astfel cum au fost introduse prin Legea nr. 6 din 18 februarie 2021, potrivit cărora "în tot cursul procesului penal, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanța de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv un an în cursul judecății, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menținerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menținerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse, prevederile art. 250 și 250/1 aplicându-se în mod corespunzător", a reținut că, în speță, subzistă toate temeiurile avute în vedere la luarea acestor măsuri.

Astfel, inculpații au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea unor infracțiuni de rezultat, existând suspiciunea rezonabilă că aceștia ar fi putut comite faptele pentru care sunt cercetați, cu respectarea prezumției de nevinovăție de care beneficiază potrivit art. 4 C. proc. pen.., art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 23 alin. (11) din Constituția României, cu atât mai mult cu cât, în privința lor s-a pronunțat deja o hotărâre judecătorească de condamnare, chiar nedefinitivă.

Totodată, s-a considerat că măsurile asigurătorii sunt necesare pentru a garanta repararea eventualelor pagube produse prin infracțiune și sunt luate asupra bunurilor inculpaților, până la concurența valorii probabile a presupuselor pagube.

Mai mult, având în vedere că inculpații M., N., C., B. și A. au fost trimiși în judecată pentru infracțiuni prevăzute de Legea nr. 78/2000, s-a arătat că luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie.

Referitor la susținerile inculpaților I. și F., potrivit cărora părțile sociale din cadrul societăților pe care le dețin nu ar avea nicio valoare, precum și că autoturismul O. ce aparține inculpatei I. ar fi în prezent, în totalitate, distrus, instanța de fond a apreciat că acestea nu au niciun suport probator.

În ceea ce privește susținerea inculpatei C. în sensul existenței unei situații identice cu cea a coinculpatei P., căreia i-au fost ridicate măsurile asigurătorii prin încheierea din 15.01.2016 pronunțată în Dosarul nr. x/2015 al Tribunalului București, secția I-a Penală, s-a reținut că, în actualul cadru procesual, instanța nu poate face aprecieri asupra temeiniciei cererii de constituire parte civilă sau asupra posibilității ca Primăria Sectorului 4 București să cumuleze atât calitatea de parte civilă, cât și pe cea de parte responsabilă civilmente în aceeași cauză.

Împotriva acestei încheieri au declarat contestații inculpatele I. și C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, motivele fiind pe larg expuse, atât în scris, precum și cu ocazia dezbaterilor, prin intermediul apărătorilor aleși, și consemnate în practicaua prezentei hotărâri.

Cauza a fost înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, sub nr. x/2016/a36, fiind repartizată aleatoriu spre soluționare Completului nr. 6 pentru termenul din 25 martie 2021.

La acest termen, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepția tardivității contestației formulate de inculpata I., susținând că a fost promovată cu încălcarea termenului de 48 de ore prevăzut de art. 2501 C. proc. pen.

Examinând, cu prioritate, contestația declarată de inculpata I., prin raportare la excepția invocată de reprezentantul Ministerului Public și la dispozițiile legale incidente în speță, Înalta Curte constată că aceasta a fost promovată cu depășirea termenului legal de 48 de ore de la pronunțare sau, după caz, de la comunicare prevăzut de art. 2501 alin. (1) C. proc. pen.

Astfel, Înalta Curte arată că, potrivit dispozițiilor art. 2501 alin. (1) C. proc. pen., încheierea prin care instanța a dispus, în cursul judecății, luarea măsurii asigurătorii poate fi atacată cu contestație în termen de 48 de ore de la pronunțare sau, după caz, de la comunicare.

Verificând natura termenului de 48 de ore înăuntrul căruia se poate promova calea de atac, se constată că acesta este un termen procedural, ce trebuie calculat potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (2) C. proc. pen., în sensul că în cuprinsul său nu se socotește ora la care începe să curgă și nici ora la care se împlinește, și peremptoriu, a cărui nerespectare atrage decăderea din exercițiul dreptului și nulitatea actului făcut peste termen, respectiv constatarea tardivității acestuia.

În raport cu aceste prevederi, având în vedere că încheierea dată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2016, a fost pronunțată la 05 martie 2021, inculpata fiind prezentă la termenul de judecată, termenul de 48 ore în care aceasta putea declara contestație curge de la pronunțare.

Așadar, raportat la dispozițiile legale anterior menționate și având în vedere data pronunțării încheierii atacate, Înalta Curte constată că, la data de 11 martie 2021, când s-a formulat contestație, expirase termenul în care inculpata I. putea ataca dispoziția de luare a măsurii asigurătorii din cuprinsul acesteia.

Având în vedere cele expuse mai sus, Înalta Curte nu va mai proceda la examinarea pe fond a motivelor de contestație invocate de inculpata I. și, în conformitate cu dispozițiile art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) teza I C. proc. pen. raportat la art. 2501 alin. (1) C. proc. pen., va respinge, ca tardivă, contestația formulată de aceasta împotriva încheierii din 05 martie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2016.

Examinând, în continuare, contestația declarată de inculpata C., prin prisma dispozițiilor legale incidente în materia măsurilor asigurătorii, a criticilor formulate, precum și a actelor și lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată, pentru următoarele motive:

Potrivit dispozițiilor art. 249 alin. (1) și alin. (6) C. proc. pen., în cursul judecății, instanța, din oficiu, la cererea procurorului ori a părții civile, poate dispune luarea măsurilor asigurătorii, prin încheiere motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracțiune, împotriva acestei dispoziții inculpatul, procurorul sau orice persoană interesată putând face contestație, în condițiile art. 2501 alin. (1) C. proc. pen.

Potrivit art. 2502 din C. proc. pen., introdus prin Legea nr. 6 din 18 februarie 2021 privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2017/1.939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce privește instituirea Parchetului European (EPPO), publicată în Monitorul Oficial al României nr. 167/18.02.2021, în tot cursul procesului penal, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanța de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv un an în cursul judecății, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menținerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menținerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse, prevederile art. 250 și 2501 din C. proc. pen. aplicându-se în mod corespunzător.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, în Decizia nr. 19/2017 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 953 din 04.12.2017, prin care a fost admis recursul în interesul legii, a arătat că "Proporționalitatea dintre scopul urmărit la instituirea măsurii și restrângerea drepturilor persoanei acuzate trebuie asigurată indiferent de modul în care legiuitorul a apreciat necesitatea dispunerii sechestrului, ca decurgând din lege sau ca fiind lăsată la aprecierea judecătorului. Condiția decurge atât din art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale, cât și din art. 53 alin. (2) din Constituția României, republicată (măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății)".

Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului și exigențelor art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană, atât la luarea măsurii asiguratorii a sechestrului, cât și pe perioada în care aceasta este menținută, trebuie respectat testul de proporționalitate pentru ca măsura prin durata și scopul urmărit să nu se transforme odată cu trecerea timpului într-o sarcină excesivă pentru persoana ale cărei bunuri sunt indisponibilizate (cauza Forminster Enterprises Limited c. Republicii Cehe (hotărârea din 2008).

Prin Ordonanța nr. x/P/2015 din 17 decembrie 2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului pe toate bunurile mobile și imobile aflate în proprietatea inculpatei C. și instituirea popririi asupra tuturor sumelor de bani prezente și viitoare aflate în conturile deschise pe numele inculpatei la Q..

Prin Rechizitoriul nr. x/2015 din data de 05 mai 2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție s-a dispus trimiterea în judecată, printre alții, a inculpatei C., sub aspectul comiterii infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 297 alin. (1) C. pen., cauzând vătămarea intereselor legitime ale unor persoane fizice și ale Sectorului 4 al municipiului București.

Prin Sentința penală nr. 1897 din 16 decembrie 2019 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2016, s-a dispus, între altele, condamnarea inculpatei C. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 297 alin. (1) C. pen.

De asemenea, instanța a menținut măsurile asigurătorii instituite prin Ordonanța nr. x/P/2015 din 17 decembrie 2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție.

Împotriva Sentinței penale nr. 1897 din 16 decembrie 2019 a Tribunalului București, secția I penală, a formulat apel, printre alții, inculpata C..

La termenul din 05 martie 2021, cu ocazia verificării măsurilor asiguratorii instituite prin Ordonanța nr. x/P/2015 din 17 decembrie 2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, Curtea de Apel București a menținut măsurile.

Potrivit dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 78/2000, în cazul în care s-a reținut săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie.

Măsurile asigurătorii se mențin dacă sunt necesare și proporționale cu scopul urmărit, respectiv pentru repararea pagubei produse prin infracțiune.

Verificând temeiurile care au determinat luarea măsurii asigurătorii și raportat la infracțiunea de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 297 alin. (1) C. pen. imputată inculpatei C., menținerea măsurii asigurătorii asupra bunurilor acesteia este, în opinia Înaltei Curți, necesară pentru a se putea acoperi eventualele daune, în situația în care la finalul cercetării judecătorești se va constata că sunt întrunite condițiile pentru tragerea sa la răspundere penală și că este întemeiată acțiunea civilă formulată în cauză.

De altfel, în speță, măsura asigurătorie este expres prevăzută de lege, respectiv de art. 20 din Legea nr. 78/2000, potrivit căruia în cazul în care s-a săvârșit o infracțiune prevăzută de prezenta lege, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie.

Totodată, având în vedere că presupusele prejudicii nu au fost recuperate și nu s-a depășit un termen rezonabil de desfășurare a procedurilor judiciare, Înalta Curte, apreciază că, în cauză, nu au fost încălcate dispozițiile art. 1 Protocol nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Așa fiind, soluția menținerii măsurii asigurătorii în vederea recuperării prejudiciului produs părții civile prin infracțiune, este necesară și proporțională cu scopul urmărit.

Susținerile inculpatei C. invocate în actualul cadru procesual referitoare la modalitatea în care partea civilă Primăria Sectorului 4 București a înțeles să formuleze pretențiile civile în cauză, tind la a pune în discuție împrejurări ce vizează esențialmente fondul cauzei, iar nu chestiuni de legalitate ori de temeinicie a măsurilor asigurătorii.

Față de aceste considerente, constatând neîntemeiate criticile formulate, Înalta Curte, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestația promovată de inculpata C. împotriva încheierii din 05 martie 2021 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2016.

Totodată, față de culpa procesuală a celor două contestatoare, Înalta Curte, în baza art. 275 alin. (2) și (4) C. proc. pen., le va obliga pe acestea la plata sumei de câte 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardivă, contestația formulată de inculpata I. împotriva încheierii din 05 martie 2021 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2016.

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de inculpata C. împotriva aceleiași încheieri.

Obligă contestatoarele inculpate la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 martie 2021.

GGC - GV