ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4607/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Uniunea Națională a Notarilor Publici din România, anularea adreselor nr. x din 27.08.2015 și respectiv nr. X/4206/24.09.2015, la retractarea afirmațiilor privind faptul că ar fi adus profesiei grave prejudicii de imagine, la publicarea retractării într-un ziar de circulație națională, precum și la plata daunelor morale în sumă de 100.000 euro.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 476 din 15 februarie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția necompetenței sale materiale; a admis excepția inadmisibilității acțiunii și a respins acțiunea formulată de reclamantul A., ca inadmisibilă.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva sentinței civile nr. 476 din 15 februarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamantul A., solicitând casarea acesteia și rejudecarea cauzei, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Recurentul-reclamant a criticat, mai întâi, faptul că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra chestiunii privind calitatea de avocat a apărătorului B., încălcând astfel art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

În continuare, a argumentat că adresele contestate au fost emise în temeiul puterilor conferite UNPR de Legea nr. 36/1995, tocmai în vederea organizării executării legii, adică de stabilire a conduitei și a prestațiilor membrilor său și nu în afara dispozițiilor legale, așa cum greșit a reținut prima instanță, iar interesul legitim al recurentului este ca UNPR să emită numai acte conform competențelor sale prevăzute de lege.

Mai mult, efectele administrative ale respectivelor adrese chiar s-au produs, prin comunicarea lor către membrii Camerei Notarilor Suceava.

Caracterul "incipient" al procedurii administrative, reținut de prima instanță ca și justificare că nu s-ar putea discuta despre o procedură administrativă efectivă, nu este prevăzut de nici o normă juridică.

Recurentul a criticat și aprecierea primei instanțe că cele două acte administrative atacate ar reprezenta doar dispoziția legală de emitere a unei "scrisori deschise", ca reprezentând o caricaturizare a competențelor organelor de conducere a Camerei Notarilor.

1.4. Apărările intimatei

Legal citată, intimata Uniunea Națională a Notarilor Publici din România a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

A arătat că problema calității de avocat a apărătorului recurentului a fost invocată de instanță la primul termen de judecată, însă la termenul deferit pentru discutarea acesteia, avocatul reclamantului nu s-a prezentat, fiind depuse note scrise de către reclamant.

Intimata a mai susținut că în mod corect instanța de fond a constatat că cele două adrese nu se circumscriu categoriei actelor administrative tipice sau atipice, având doar scopul de a informa atât recurentul, cât și membrii Camerei Notarilor Publici Suceava asupra unor chestiuni de interes profesional și în legătură cu o situație specială.

2.1 Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 9 octombrie 2018, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

2.2. Considerentele și soluția instanței de control judiciar

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat și urmează a-l respinge, pentru considerentele ce urmează.

2.2.1. Mai întâi, analizând conduita procesuală a judecătorului fondului din perspectiva motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., invocat de recurent, Înalta Curte nu poate reține că, prin hotărârea dată, instanța ar fi încălcat vreuna din regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Criticile recurentului, subsumate acestui motiv de recurs, privesc în esență faptul că judecătorul fondului nu s-ar fi pronunțat asupra chestiunii privind calitatea de avocat a apărătorului B., încălcând astfel art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Această chestiune a fost invocată de reprezentantul intimatului-pârât la termenul din data de 18 ianuarie 2016, când instanța de fond a amânat judecata pentru a da posibilitatea avocatului care susținea că reprezintă pe reclamantul-recurent să facă dovada calității de avocat, luând, de asemenea, măsura citării reclamantului cu mențiunea că poate fi reprezentat de un avocat ales care să figureze activ în listele aflate la dispoziția instanței din Baroul București.

Reclamantul-recurent a depus note scrise prin care a criticat amânarea judecății și a argumentat legalitatea calității de avocat și de reprezentant a apărătorului ales B., iar la termenul din data de 15 februarie 2016 au lipsit, atât el, cât și avocatul ales.

În aceste condiții, întrucât apărătorul ales nu s-a prezentat pentru a pune concluzii și nici nu a depus dovezile solicitate, în mod legal a procedat prima instanță la dezbaterea pe fond și soluționarea cauzei.

2.2.2. În continuare, examinând hotărârea recurată din perspectiva motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că, în speță, recurentul-reclamant s-a adresat instanței de contencios administrativ solicitând, în esență, anularea adreselor cu nr. X din 27.08.2015, respectiv nr. X/4206/24.09.2015 emise de pârâta Uniunea Națională a Notarilor Publici din România.

Prin adresa nr. x/27.08.2015 emisă de Consiliul UNNPR și adresată Camerei Notarilor Publici din România, au fost consemnate constatările ședinței Consiliului Uniunii din data de 21.08.2015 cu referire la conflictul existent între reclamant și dl. C., ambii notari publici, și consecințele acestuia, făcându-se apoi referire la măsurile adoptate prin Hotărârea nr. 65/21.08.2015 a Consiliului Uniunii Notarilor Publici din România.

Prin aceeași adresă s-a arătat că UNNPR se delimitează de acest conflict și s-a evocat necesitatea respectării dispozițiilor din Codul Deontologic al notarilor publici.

Împotriva adresei nr. x/2015 reclamantul-recurent a formulat o "somație"prin care a solicitat retractarea afirmațiilor cu privire la pretinse prejudicii de imagine și a unor alte susțineri evocate în cuprinsul acestei adrese cu referire la riscurile generării unui conflict între reclamant și notarul public menționat anterior, precum și publicarea acestei retractări într-un ziar de circulație națională.

Prin adresa nr. x/24.09.2015 emisă de Consiliul UNNPR, pârâtul-intimat a comunicat reclamantului-recurent că își menține poziția exprimată prin adresa a cărei revocare se solicită, retrăgând însă afirmația potrivit căreia ar fi fost invitat și nu ar fi fost prezent la ședința Consiliului Uniunii din 14.03.2014 care a avut loc la Cluj, precizare care a fost adusă la cunoștința notarilor publici din Camera Suceava.

Prin aceeași adresă, pârâtul-intimat a comunicat și refuzul acordării sumei de 50.000 euro solicitată de către reclamantul-recurent prin adresa înregistrată sub nr. x/29.08.2015 cu titlu de echivalent al creditului bancar pe care ar fi fost nevoit să îl contracteze în vederea susținerii biroului notarial întrucât ar fi scăzut activitatea, dar și pentru compensarea prejudiciului de imagine care i-ar fi fost produs reclamantului-recurent ca urmare a conflictului existent între acesta și notarul public C.

Prin acțiunea cu care a învestit instanța de contencios administrativ, recurentul-reclamant a criticat actele sus-menționate din perspectiva faptului că ar conține constatări nereale și denigratoare.

A solicitat să se constate "abuzul Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România în constatarea respectivelor realități denigratoare și defăimătoare la adresa sa, atât din punctul de vedere al necompetenței în sine cât și din punctul de vedere al nerealității și al necertificării unor asemenea afirmații și chiar și din cel al nerespectării deontologiei profesionale."

Prima instanță a respins acțiunea reclamantului-recurent ca inadmisibilă și aceasta este și concluzia instanței de control judiciar.

Între condițiile de exercitare a acțiunii directe în contencios administrativ se numără și acelea ca actul atacat să fie un act administrativ, tipic sau asimilat, astfel cum este el definit prin art. 2 alin. (1) lit. c) și art. 2 alin. (2) al Legii nr. 554/2004 și, respectiv, ca acest act sa vatăme un drept subiectiv sau un interes legitim privat ori public.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) teza 1 din Legea nr. 554/2004, actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.

Același text de lege asimilează, prin alin. (2), actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.

Reglementând obiectul acțiunii în contencios administrativ, art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prevede că, sesizând instanța competentă, persoana vătămată poate solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale.

De asemenea, potrivit tezei a II-a a acestui text, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel ce se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său, prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.

Rezultă din aceste prevederi legale, coroborate cu cele ale art. 18 din Legea nr. 554/2004 care reglementează soluțiile pe care le poate da instanța, că judecătorul de contencios administrativ este obligat să stabilească dacă acțiunea privește un act administrativ, tipic sau asimilat în sensul respectivei legi, un act preparator al unui act administrativ, care poate fi atacat numai odată cu acesta, sau simple adrese, notificări, puncte de vedere, etc. exceptate controlului judecătoresc în această procedură.

Față de cele de mai sus, raportat la obiectul acțiunii și conținutul actelor a căror anulare se solicită, Înalta Curte achiesează la concluziile instanței de fond privind faptul că cele două adrese nu constituie acte administrative în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, întrucât nu produc prin ele însele efecte juridice, în sensul că nu dau naștere, nu modifică și nu sting raporturi juridice, nu adoptă măsuri concrete în ceea ce privește angajarea răspunderii disciplinare a reclamantului-recurent sau a altor persoane, nereprezentând nici materializarea refuzului nejustificat prevăzut de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Deși prin adresa nr. x/24.09.2015, intimatul-pârât a comunicat recurentului-reclamant refuzul de a efectua plata sumei de 50.000 Euro (cu titlu de ajutor), argumentele recurentului nu vizează cenzurarea acestui refuz și nici nu formulează critici, în recurs, din această perspectivă.

Pentru aceste considerente, în conformitate cu prevederile art. 496 teza a II-a C. proc. civ., constatând că nu există motive care să atragă casarea sentinței recurate, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 ori potrivit art. 488 din Noul C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. împotriva sentinței civile nr. 476 din 15 februarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 decembrie 2018.

GGC - MP