ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1937/2022

Ședința publică din data de 30 martie 2022

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2017, reclamantul A. a chemat în judecată Uniunea Națională a Notarilor Publici din România, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună: anularea actelor de mediere transmise de către Consiliul UNNPR conform adresei nr. x/18.10.2017; obligarea intimatei la cercetarea faptelor reclamate și la emiterea unui răspuns la obiect și în termen legal; obligarea intimatei la plata daunelor morale evaluate la suma de 4.000.000 RON precum și a cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1730 din 10 aprilie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a respinge excepțiile și a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Uniunea Națională a Notarilor Publici din România, ca neîntemeiată.

Împotriva acesteia sentințe a formulat recurs reclamantul A., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate, iar în rejudecare admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

Prin decizia nr. 4835 din 1 octombrie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2017 s-a respins recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 1730 din 10 aprilie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Împotriva deciziei nr. 4835 din 1 octombrie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2017, revizuentul A. a formulat cerere de revizuire, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 și pct. 2 C. proc. civ.

A susținut revizuentul că decizia atacată nu arată legătura logico-juridică dintre obiectul procesului de mediere și obiectul solicitărilor sale, existența medierii și medierea însăși și nu lămurește refuzul UNNPR de a-i răspunde punctual cu privire la cercetarea disciplinară a membrilor Colegiului Director.

Obiectul cauzei este dat de nemulțumirea sa față de actul administrativ al UNNPR de a nu fi răspuns tuturor memoriilor și abia mai apoi nemulțumirea față de actul administrativ al procesului de mediere. Pe cale de consecință, medierea dintre el și Colegiul Director chiar dacă ar fi avut loc, nu poate justifica conflictul pe care îl are cu UNNPR, fiind un motiv străin de natura cauzei și asupra căruia instanța de recurs nu a motivat în nici un fel.

Mai mult, motivarea instanței cum că procesul de mediere ar fi avut loc și fără semnătura reclamantului, este contradictorie și străină de natura cauzei și străină de lege, care prevede în mod expres, că un proces de mediere nu poate avea loc decât în prezența semnăturilor părților.

De asemenea instanța de recurs nu a arătat nici legătura cauzală dintre neindicarea abaterilor disciplinare ale Colegiului Director și refuzul UNNPR de a răspunde memoriilor.

În concluzie, instanța de recurs, deși s-a pronunțat teoretic în sensul respingerii motivelor de recurs, nu s-a pronunțat deloc asupra motivelor de înlăturare a acestora.

În privința motivului de revizuire întemeiat pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., revizuentul a solicitat să se aibă în vedere neființa actului de mediere și astfel, judecata cauzei să se rezume la obiectul administrativ al acesteia, anume anularea actelor UNNPR.

Intimata-pârâtă Uniune Națională a Notarilor Publici din România a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire în principal ca inadmisibilă iar în subsidiar ca nefondată.

Sub aspectul inadmisibilității revizuirii, consideră că decizia atacată nu este o hotărâre care evocă fondul, nefiind îndeplinită cerința de admisibilitate impusă de art. 509 alin. (1) C. proc. civ., întrucât prin aceasta instanța a respins ca nefondat recursul, păstrând situația de fapt.

În subsidiar, consideră intimata că cererea de revizuire este vădit nefondată, și că, contrar afirmațiilor revizuentului, limitele învestirii nu au fost depășite de instanța de fond și cu atât mai puțin de instanța de recurs.

Referitor la motivul de revizuire întemeiat pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., arată că acest motiv de revizuire are în vedere dispariția fizică a bunului individual determinat, iar revizuirea pentru acest motiv se poate cere numai în ipoteza când debitorul a fost obligat să predea un lucru cert și determinat, care a pierit după darea hotărârii.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de revizuire și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de 513 C. proc. civ., coroborat cu art. 194-200 și art. 201 alin. (1), (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

Prin rezoluția din data de 14.01.2022, s-a fixat termen de judecată la data de 30 martie 2022, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Considerentele și soluția asupra cererii de revizuire

Înalta Curte, examinând cererea de revizuire, în conformitate cu dispozițiile art. 513 alin. (3) C. proc. civ., urmează a o respinge ca inadmisibilă pentru motivele în continuare arătate.

Amintește instanța că revizuirea este o cale extraordinară de atac reglementată de dispozițiile art. 509 - 513 C. proc. civ., care poate fi exercitată numai în condițiile și cazurile expres prevăzute de art. 509 - 511 C. proc. civ.

Dispozițiile legale ce o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile și în condițiile prevăzute în mod expres de lege.

Prin urmare, în cadrul acestei căi extraordinare de atac se analizează prioritar condițiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuție și nu se cercetează chestiuni ce țin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate.

Art. 509 C. proc. civ. reglementează condițiile de admisibilitate, atât cu caracter comun, pentru toate motivele ce pot fi invocate pe această cale, cât și condițiile specifice fiecăruia dintre motivele de la pct. 1-11.

În speță, revizuentul și-a întemeiat cererea de revizuire pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 și pct. 2 C. proc. civ., potrivit cărora:

"Art. 509 - (1) "Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: 1. s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut; 2. obiectul pricinii nu se află în ființă"(…).

Condiția de admisibilitate comună se referă la obiectul revizuirii, respectiv la hotărârile care se pot ataca pe această cale, o hotărâre pronunțată asupra fondului sau care evocă fondul.

Alin. (2) al art. 509 prevede că sunt supuse revizuirii și hotărârile care nu evocă fondul pentru motivele de revizuire prevăzute la pct. 3, pct. 4 și pct. 7-10, nu și la pct. 1 și 2, care constituie temeiul revizuirii de față.

Astfel, se poate cere revizuirea unei hotărâri judecătorești numai dacă este vorba despre o hotărâre definitivă pronunțată de instanța de apel, o hotărâre definitivă a primei instanțe împotriva căreia nu s-a declarat apel sau o hotărâre pronunțată de instanța de recurs, hotărâre prin care evocă fondul.

Evocarea fondului implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese reținută în fazele de judecata anterioare, fie aplicarea altor dispoziții legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite, în oricare dintre ipoteze urmând sa se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecății.

O hotărâre a instanței de recurs evocă fondul și atunci când se rejudecă pricina în fond după casarea cu reținere sau când, în recurs, s-a administrat proba cu înscrisuri noi care au fost determinante în pronunțarea soluției.

Prin urmare, nu pot forma obiectul revizuirii întemeiate pe pct. 1 și 2 al art. 509 C. proc. civ., întrucât nu evocă fondul, hotărârile instanțelor de recurs prin care s-a respins recursul.

Or, Înalta Curte constată că, în cauză, obiectul cererii de revizuire îl formează decizia nr. 4835 din data de 1 octombrie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2017, prin care s-a respins recursul formulat de reclamantul A., ca nefondat, hotărâre care nu face parte din categoria hotărârilor expres și limitativ prevăzute de textul C. proc. civ.

Hotărârea a cărei revizuire se cere nu evocă fondul, nefiind pronunțată după casarea cu reținere ori pe baza unor înscrisuri noi administrate în recurs și care să fi fost determinante în pronunțarea soluției, astfel că cerințele art. 509 C. proc. civ. nu sunt îndeplinite.

Trecând peste condiția de admisibilitate comună, Înalta Curte reține că nu sunt îndeplinite nici condițiile specifice motivelor de revizuire prevăzute de pct. 1 și 2 al art. 509 C. proc. civ.

Din perspectiva pct. 1 alin. (1) al art. 509 C. proc. civ. trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: prin decizia supusă revizuirii, instanța de recurs să fi dat ceea ce nu s-a cerut (ultra petita), să nu fi dat ceea ce s-a cerut (minus petita) sau să fi dat mai mult decât s-a cerut (plus petita).

Referitor la evocarea fondului, Înalta Curte constată că pentru a fi îndeplinită această condiție în ceea ce privește o decizie dată în recurs, instanța de recurs, prin soluția pronunțată, trebuia să fi dat o dezlegare pe fondul raportului juridic litigios dedus judecății în cadrul procesual fixat la prima instanță.

Ca atare, soluționând recursul, instanța de recurs, în analiza criticilor susținute prin motivele de recurs, pe care le găsește întemeiate în tot sau în parte, procedează la casarea hotărârii recurate și, în consecință, rejudecă procesul dând o soluție pe fondul oricăreia dintre cererile formulate în fața instanțelor de fond, iar în această rejudecare, fie acordă altceva decât s-a cerut (ultra petita), omite să soluționeze o cerere sau un capăt de cerere (minus petita), fie acordă mai mult decât s-a solicitat (plus petita).

Or, prin decizia ce se cere a fi revizuită Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a respins recursul formulat de reclamantul A., ca nefondat.

Se constată că în speță, ipoteza reglementată de textul de lege anterior menționat nu este respectată, întrucât prin decizia atacată pe calea revizuirii s-a respins ca nefondat recursul și, prin urmare, nu s-a evocat fondul, dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. nelăsând loc de interpretare asupra faptului că antamarea fondului cauzei, prin hotărârea a cărei revizuire se cere, este o condiție de admisibilitate a cererii de revizuire, în cauza de față instanța de recurs nesoluționând fondul cererii reclamantului.

Cu privire la motivul de revizuire întemeiat pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte observă că acest caz de revizuire are în vedere, prin sintagma "obiectul pricinii nu se află în ființă", ideea de dispariție fizică a bunului, or, acest motiv a fost invocat de către revizuent prin raportare la "inexistența actului de mediere", a cărui anulare a solicitat-o prin acțiunea introductivă.

Potrivit doctrinei și practicii judiciare, revizuirea unei hotărâri pentru motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ. poate fi cerută dacă, printr-o hotărâre definitivă, debitorul a fost obligat să predea creditorului un lucru cert și determinat, iar acesta a pierit după pronunțarea hotărârii.

În concluzie, ipoteza textului de lege se aplică atunci când există o obligație de a da și care presupune existența unui obiect material.

Sintagma obiectul pricinii nu mai este în ființă desemnează dispariția fizică a bunului obiect material al obligației de predare, circumstanțe în care executarea în natură a obligației nu ar mai fi posibilă, scopul revizuentului fiind să obțină contravaloarea lucrului pierit, condiții care nu se regăsesc în cauza de față.

Temeiul legal al soluției adoptate

Față de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 4835 din 1 octombrie 2020 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 martie 2022.