ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4517/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 24.10.2016, reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Botoșani a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași-Administrația Județeană a Finanțelor Publice Botoșani, suspendarea executării Deciziei privind nemodificarea bazei de impunere nr. x/29.09.2016, a Dispoziției de măsuri BTG-AIF X/04.10.2016, a Deciziei de impunere nr. x/29.09.2016 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x/29.09.2016 emise de AJFP Botoșani.

Pentru soluționarea cererii de suspendare, reclamanta a depus cauțiune în cuantum de 23.692,00 RON, conform Recipisei de consemanre nr. x emisă de A.-Sucursala Botoșani din 22.11.2016 .

La data de 31.10.2016, s-a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul reclamantei de B. Botoșani.

1.2. Soluția primei instanțe

Prin sentința civilă nr. 287 din 8 decembrie 2016, Curtea de Apel Suceava a admis, în parte, acțiunea reclamantei DGASPC Botoșani și cererea de intervenție accesorie formulată de B. Botoșani, a suspendat executarea Deciziei nr. F-BT X/29.09.2016, a Dispoziției de măsuri nr. BTG-AIF X/04.10.2016 și a Deciziei de impunere nr. x/29.09.201 emise de DGRFP Iași-AJFP Botoșani până la pronunțarea instanței de fond.

A respins capătul de cerere privind suspendarea executării Raportului de inspecție fiscală nr. x/29.09.2016, ca inadmisibil.

Împotriva acestei hotărâri, în condițiile art. 483 C. proc. civ., pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, și, pe fond, respingerea cererii de suspendare.

A susținut recurenta-pârâtă că instanța de fond în mod eronat a apreciat a fi fost îndeplinite condițiile impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea executării actului.

Referitor la condiția cazului bine justificat, reclamanta nu a adus nicio dovadă în sensul nelegalității actului contestat, act care se bucură de prezumția de legalitate.

De asemenea, nici condiția pagubei iminente nu a fost îndeplinită, de vreme ce reclamantei i-au fost impuse prevederi legale care sunt general valabile, neputându-i-se aplica un tratament preferențial față de alți contribuabili. Perturbarea produsă prin executarea sumei impuse nu conduce implicit și automat la concluzia îndeplinirii cerinței iminente.

3.1. Intimata-reclamantă Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Botoșani a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

3.2. Și intimatul-intervenient B. Botoșani a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, apreciind că recursul nu este motivat. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

4.1. Preliminar, Înalta Curte, după cum s-a reținut și în practicaua prezentei decizii, apreciază că susținerile recurentei se pot încadra în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., interpretarea greșită a normelor de drept material, astfel că excepția nulității recursului invocată de intimatul-intervenient prin întâmpinare este nefondată.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., instanța constată că recurenta nu a adus nicio critică circumscrisă acestui motiv.

4.2. Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul, întemeiat pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., este fondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Reclamanta a solicitat suspendarea, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, a executării Deciziei privind nemodificarea bazei de impunere nr. x/29.09.2016, a Dispoziției de măsuri BTG-AIF X/04.10.2016, a Deciziei de impunere nr. x/29.09.2016 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x/29.09.2016 emise de AJFP Botoșani.

Măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaționale, atât în sistemul de protecție instituit în cadrul Consiliul Europei, cât și în ordinea juridică a Uniunii Europene.

Legea română corespunde recomandării Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei R 89/13.09.1989, pentru că prevede, în art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, atribuția instanței de contencios administrativ de a ordona măsuri vremelnice de suspendare a executării actului administrativ, atunci când drepturile sau interesele legitime ale particularilor sunt impuse unui risc iminent de vătămare, în scopul evitării exercitării abuzive a prerogativelor de care dispun autoritățile publice în contextul puterii lor discreționare.

Suspendarea executării actului administrativ este o măsură provizorie de protecție a drepturilor și intereselor legitime ale subiectelor potențial vătămate prin aplicarea actului, până la momentul la care instanța competentă va evalua legalitatea acestuia.

Din dispozițiile generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, adoptat pe baza și în limitele legii, fiind executoriu din oficiu.

Conform art. 15 alin. (1) coroborat cu art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, odată sau după sesizarea instanței de contencios administrativ, persoana vătămată poate să ceară suspendarea executării actului administrativ până la soluționarea irevocabilă a cauzei.

Deci, cu alte cuvinte, executarea unui act administrativ va putea fi suspendată numai în situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Or, cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Îndoiala serioasă asupra legalității actului administrativ trebuie să rezulte cu ușurință în urma unei cercetări sumare a aparenței dreptului.

În jurisprudența sa constantă, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/și de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reținute de Înalta Curte ca fiind emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ (reducerea importantă a cuantumului sumelor reținute ca obligații bugetare suplimentare) etc. .

Intimata-reclamantă, prin acțiunea dedusă judecății, a invocat argumente privind nelegalitatea actelor emise de organele fiscale, iar aspectele reținute de prima instanță în admiterea cererii de suspendare - incidența prescripției, perioada pentru care au fost emise actele, natura juridică a sumelor în cauză - nu se circumscriu împrejurărilor amintite mai sus, apte să producă o îndoială serioasă asupra legalității actului, ci sunt motive care vor fi analizate de instanța învestită cu acțiunea în anulare.

Astfel, sunt întemeiate argumentele recurentei-pârâte în sensul că reclamanta nu a reușit să răstoarne prezumția de legalitate de care se bucură actele contestate.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte constată că, prin sentința civilă nr. 60 din 17 aprilie 2018 din Dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a respins cererea reclamantei Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Botoșani de anulare a Deciziei de impunere nr. x/29.09.2016 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x/29.09.2016, emise de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Botoșani, precum și a Deciziei nr. 313/21.12.2016 a Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor (acte ce fac și obiectul prezentei cereri de suspendare).

Această sentință constituie un reper în verificarea aparenței de nelegalitate, pentru că judecătorul fondului a avut posibilitatea administrării și interpretării unor probe și a efectuării unei evaluări aprofundate, posibilitate pe care mecanismul procesual al suspendării de executare nu o îngăduie.

În jurisprudența sa constată, secția contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție a statuat că o soluție de respingere a cererii de anulare a actului administrativ atacat reprezintă și o confirmare a prezumției de legalitate a actului administrativ a cărui suspendare se cere și conferă consistență concluziei că, în cauză, nu este îndeplinită condiția cazului bine justificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, pentru a fundamenta dispunerea măsurii provizorii a suspendării executării, în cadrul procedurii sumare reglementate de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, instanța de control judiciar apreciază că, în cauză, nu este îndeplinită condiția cazului bine justificat pentru suspendarea deciziei atacate, nemaiimpunându-se analiza motivelor de recurs privind condiția prevenirii pagubei iminente. De altfel, suspendarea actelor administrative reprezintă, așa cum s-a arătat, o situație de excepție, acestea bucurându-se de prezumția de legalitate și de veridicitate, care determină principiul executării lor din oficiu, iar a nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce, într-un stat de drept, este de neconceput.

4.3. Soluția instanței de recurs

Pentru cele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va admite recursul, va casa hotărârea recurată și, în rejudecare, va respinge cererea de suspendare, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Admite recursul formulat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Botoșani împotriva sentinței nr. 287 din 8 decembrie 2016 a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, rejudecând, respinge cererea de suspendare, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 decembrie 2018.

GGC - MP