ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 300/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2017 din data de 31 august 2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Botoșani, suspendarea executării actului administrativ fiscal reprezentat de Decizia de impunere nr. x/27.04.2012, emisă în baza Raportului de inspecție fiscală nr. x/27.04.2012 de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Botoșani, până la pronunțarea instanței de fond.

Prin întâmpinare, pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Botoșani a invocat excepția autorității de lucru judecat, în motivarea căreia a arătat că în Dosarul nr. x/2012, având ca obiect "suspendare executare act administrativ", reclamanta a solicitat suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/27.04.2012, soluția irevocabilă fiind de respingere, conform Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 5028/17.04.2013.

Prin Sentința nr. 162 din 25 octombrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâtă și s-a respins cererea având ca obiect "suspendare executare act administrativ" formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Botoșani, ca inadmisibilă.

Împotriva Sentinței nr. 162 din 25 octombrie 2017 a Curții de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În motivarea recursului declarat se arată că sentința atacată a fost dată cu aplicarea greșită a art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, reținându-se inadmisibilitatea prezentei cereri de suspendare, raportat la existența primei suspendări ce a făcut obiectul Dosarului nr. x/2012 al Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, cerere de suspendare ce a fost respinsă, în faza de recurs, de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Instanța de fond a reținut în considerentele sentinței recurate faptul că reclamanta a promovat două acțiuni având același obiect, diferența fiind aceea că în prezentul dosar a arătat că organele de urmărire penală au dispus clasarea sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, iar prin raportul de constatare întocmit în cursul urmăririi penale s-a arătat că societatea și-a dedus în mod legal TVA aferentă operațiunilor comerciale desfășurate cu S.C. B. S.R.L.

De asemenea, împrejurarea că reclamanta ar fi intrat în posesia unor probe noi nu reprezintă un motiv nou de suspendare, ci doar mijloace noi de probă în dovedirea aceluiași motiv de nelegalitate.

Or, recurenta-reclamantă susține că prezenta cerere de suspendare cuprinde motive diferite față de cele solicitate prin prima cerere de suspendare, aspectele învederate mai sus prezentând relevanță în ceea ce privește condiția cazului bine justificat.

Mai susține recurenta faptul că executarea actului administrativ fiscal este de natură a cauza societății grave și ireparabile prejudicii, motivele noi invocate sub acest aspect nefiind analizate în niciun fel de prima instanță.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Instanța de fond a fost învestită cu soluționarea unei acțiuni având ca obiect suspendarea, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, a executării Deciziei de impunere nr. x/27.04.2012, emisă în baza Raportului de inspecție fiscală nr. x/27.04.2012 de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Botoșani, până la pronunțarea instanței de fond.

Prin sentința recurată, Curtea de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția autorității de lucru judecat și a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva pârâtelor Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Botoșani, ca fiind inadmisibilă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, criticând faptul că instanța de fond a soluționat cauza prin admiterea în mod eronat a excepției autorității de lucru judecat, pronunțând o hotărâre nelegală.

Înalta Curte constată că în mod greșit a soluționat cauza Curtea de apel fără a intra pe fondul cererii de chemare în judecată, respingând acțiunea ca fiind inadmisibilă.

În cauză, intimata-pârâtă a invocat puterea de lucru judecat în raport de o soluție definitivă de respingere a unei cereri de suspendare formulată anterior în baza art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 până la pronunțarea instanței de fond, ce a făcut obiectul Dosarului nr. x/2012 al Curții de Apel Suceava.

Or, în baza art. 430 coroborat cu art. 431 alin. (1) C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat presupune întrunirea triplei identități: părți, obiect și cauză, ceea ce nu este cazul în speță.

Astfel, Curtea apreciază că în cauză nu poate fi reținut efectul pozitiv al puterii de lucru judecat a hotărârii judecătorești pronunțate în Dosarul nr. x/2012, iar interpretarea dată de prima instanță excepției autorității de lucru judecat nu va fi însușită de instanța de control judiciar, în considerarea următoarelor argumente:

Problema esențială care se impune a fi dezlegată în cauză vizează interpretarea art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, conform căruia "Nu pot fi formulate mai multe cereri de suspendare succesive pentru aceleași motive".

Înalta Curte constată că dispoziția legală are în vedere cereri întemeiate pe același temei juridic și prezentate aceleași motive de fapt, pentru a fi aplicabile prevederile art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, legiuitorul având în vedere că nu este posibilă formularea a mai multe cereri, cu același obiect și aceeași motivare.

Scopul urmărit de legiuitor prin art. 14 alin. (6) este acela de a opri reclamantul să reitereze motive identice după ce i se respinge o cerere de suspendare, ignorând efectul puterii de lucru judecat al hotărârii instanței, iar nu de a-l împiedica să utilizeze cele două căi procedurale.

Analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că sunt greșite considerațiile instanței de fond referitor la faptul că argumentele invocate de reclamantă în susținerea îndeplinirii condiției cazului bine justificat, și anume că organele de urmărire penală au dispus clasarea sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, iar prin raportul de constatare întocmit în cursul urmăririi penale s-a arătat că societatea și-a dedus în mod legal TVA aferent operațiunilor comerciale desfășurate cu S.C. B. S.R.L., ar coincide cu argumentele invocate în cadrul primei cereri de suspendare, respectiv aplicarea și interpretarea greșită de către organele fiscale a normelor de drept incidente în materia TVA.

Motivele prezentate de reclamantă în susținerea prezentei cereri de suspendare, în dovedirea cărora reclamanta a depus înscrisuri emanând de la organele de urmărire penală, reprezintă elemente noi în condițiile în care au intervenit ulterior formulării și soluționării primei cereri de suspendare.

Înalta Curte reține, în consecință, că instanța de fond a soluționat cauza prin admiterea în mod eronat a excepției autorității de lucru judecat, fără a judeca fondul pricinii (respectiv cererea de suspendare cu care a fost învestită), pronunțând astfel o hotărâre nelegală.

În raport de aceste considerente, se constată că instanța de fond nu a analizat principalele argumente invocate de reclamantă în susținerea cererii de chemare în judecată, respectiv îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ contestat, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului cauzei.

Prin urmare, în mod eronat prima instanță a apreciat că cererea de suspendare a executării actului administrativ, formulată de reclamantă în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, este inadmisibilă, astfel că sunt întemeiate criticile recurentei subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pentru toate considerentele expuse anterior, Înalta Curte constată că se impune casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei, conform art. 497, coroborat cu art. 480 alin. (3) C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Soluția casării cu trimitere are o justificare nu doar teoretică, ci și practică: ea este impusă de faptul că altminteri s-ar încălca efectiv dreptul părților la cele două grade de jurisdicție.

Cu ocazia rejudecării, instanța de fond va analiza acțiunea reclamantei în raport de temeiurile legale invocate, urmând a se valorifica toate apărările și susținerile părților și toate înscrisurile noi depuse la dosar de către ambele părți, în vederea asigurării accesului acestora la dublul grad de jurisdicție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva Sentinței civile nr. 162 din 25 octombrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - NN