ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4514/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată, inițial, pe rolul Tribunalului Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri, revocarea adresei-răspuns înregistrate sub nr. x/01.02.2016 emise de pârât și obligarea pârâtului să procedeze la eliberarea adeverinței tip potrivit dispozițiilor Legii nr. 216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic și consular al României și ale H.G. nr. 954/2015 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 216/2015.

Prin sentința civilă nr. 436 din 5 mai 2015, Tribunalul Dâmbovița a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești, în temeiul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 30.06.2016, sub nr. x/2016.

Prin sentința civilă nr. 246 din 27 octombrie 2016, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea reclamantului, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, reclamantul A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate și, pe fond, admiterea acțiunii.

A susținut recurentul-reclamant că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor Legii nr. 216/2015 privind acordarea pensiilor de serviciu membrilor Corpului diplomatic și consular al României, ale H.G. nr. 954/2015 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 916/2015 și ale Legii nr. 269/2003 privind Statutul Corpului diplomatic și consular al României.

Astfel, instanța în mod greșit a reținut că nu a avut vechimea corespunzătoare în cadrul Departamentului de Comerț Exterior, în calitate de membru diplomatic al Corpului diplomatic și consular al României, contrar art. 2 alin. (1) lit. d) și art. 17 alin. (1) și (3) din Legea nr. 269/2003.

A concluzionat că îndeplinește condițiile legale pentru a beneficia de pensia specială prevăzută de Legea nr. 216/2015, îndeplinind condițiile de vechime prevăzute de lege.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

Prin acțiunea dedusă judecății, reclamantul A. a învederat că, după adoptarea Legii nr. 216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic și consular al României, a formulat cerere la Casa Județeană de Pensii Dâmbovița, prin care a solicitat acordarea pensiei de serviciu, în temeiul dispozițiilor noii legi, cerere înregistrată sub nr. x/21.08.2015. În răspunsul la cererea sa, i s-a solicitat să depună adeverința-tip, eliberată conform H.G. nr. 954/2015.

S-a adresat pârâtului pentru eliberarea adeverinței-tip, cerere înregistrată sub nr. x/01.02.2016. Cererea i-a fost respinsă, pe motiv că nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 2 lit. g) și h) din H.G. nr. 954/2015.

Potrivit art. 15 și 16 din H.G. nr. 954/2015,

"Art. 15. - Stabilirea, plata și actualizarea pensiilor de serviciu și pensiilor de urmaș se efectuează de către casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

Art. 16. - (1) Prevederile Legii nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la stabilirea, plata, revizuirea, suspendarea, reluarea, încetarea, recuperarea sumelor încasate necuvenit și jurisdicția se aplică în mod corespunzător și pensiei de serviciu și pensiei de urmaș reglementate de Lege.

(2) Pensia de serviciu stabilită în baza Legii are regimul juridic al unei pensii pentru limită de vârstă pentru care sunt aplicabile dispozițiile legale în vigoare referitoare la încetarea raportului de serviciu, respectiv a raportului de muncă."

Conform art. 152 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, jurisdicția asigurărilor sociale se realizează prin tribunale și curți de apel.

Potrivit art. 153 lit. l) din lege, tribunalele soluționează în primă instanță litigiile privind alte drepturi și obligații născute în temeiul prezentei legi.

Deci, din punct de vedere material și funcțional, competența de soluționare a cauzei aparține secției de asigurări sociale a tribunalului.

Conform art. 55 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară,

"(1) Completul pentru soluționarea în primă instanță a cauzelor privind conflictele de muncă și asigurări sociale se constituie dintr-un judecător și 2 asistenți judiciari. Dispozițiile art. 11 și ale art. 52 alin. (1) se aplică în mod corespunzător."

Astfel, în cauză, este incident motivul de recurs de ordine publică prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., impunându-se, în temeiul art. 497 C. proc. civ., casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre competentă soluționare secției de conflicte de muncă și asigurări sociale a Tribunalului Dâmbovița.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de A. împotriva sentinței nr. 246 din 27 octombrie 2016 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului Dâmbovița, ca instanță de conflicte de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 decembrie 2018.

GGC - MP