ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4498/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Prin cererea înregistrată, inițial, pe rolul Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 09.07.2015, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, anularea parțială a Deciziei Președintelui ANSPDCP nr. 52/2012 cu privire la art. 8 alin. (3), cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1365 din 23 noiembrie 2015, Tribunalul Brașov a admis excepția necompetenței materiale, invocată de pârâtă, și a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată în favoarea Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal.

1.2. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov la data de 25.11.2015.

Prin sentința civilă nr. 32 din 29 februarie 2016, Curtea de Apel Brașov a respins excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâtă prin întâmpinare, și a respins acțiunea reclamantei, ca nefondată, și a obligat reclamanta la plata sumei de 433,30 RON cheltuieli de judecată către pârâtă.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta S.C. A. S.R.L. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.

A susținut recurenta-reclamantă, în esență, că instanța a aplicat greșit normele de drept material, art. 1 alin. (5) din Constituție, art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, art. 5 și art. 21 alin. (3) din Legea nr. 677/2001 și art. 2, art. 3 alin. (5) și (6) și art. 10 din Legea nr. 102/2005.

Astfel, instanța de fond a analizat o falsă problemă, dacă interdicția impusă de art. 8 alin. (3) din Decizia Președintelui ANSPDCP nr. 52/2012 este sau nu în concordanță cu principiile legii naționale și europene. Însă, chestiunea supusă cenzurii instanței este dacă această dispoziție a fost sau nu edictată cu încălcarea principiului ierarhiei și forței juridice obligatorii a actelor normative.

Intimata-pârâtă Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția netimbrării recursului și excepția inadmisibilității recursului.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității, a apreciat intimata-pârâtă că, potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 677/2011 privind protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, oricare decizie emisă de autoritate de supraveghere în temeiul dispozițiilor legii poate fi contestată în termen de 15 zile de la comunicare la instanța de contencios administrativ, soluția instanței fiind definitivă și irevocabilă.

Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, constată că prezentul recurs este inadmisibil.

4.1. Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

Conform art. 26 din Legea nr. 677/2001,

"(1) Împotriva oricărei decizii emise de autoritatea de supraveghere în temeiul dispozițiilor prezentei legi operatorul sau persoana vizată poate formula contestație în termen de 15 zile de la comunicare, sub sancțiunea decăderii, la instanța de contencios administrativ competentă. Cererea se judecă de urgență, cu citarea părților. Soluția este definitivă și irevocabilă.".

4.2. Înalta Curte nu poate reține punctul de vedere al recurentei-reclamante, în sensul că nu ar fi incidente dispozițiile acestui articol, pe motiv că decizia ce face obiectul recursului este un act normativ, publicat în Monitorul Oficial, și pe motiv că este emisă în temeiul art. 3 din Legea nr. 677/2001 și nu al art. 25, pentru că articolul menționat nu distinge cu privire la felul deciziei emise de autoritatea de supraveghere, ci se referă la "oricare" decizie emisă în temeiul dispozițiilor legii.

Or, ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus (unde legea nu distinge, nici noi nu trebuie sa distingem).

4.3. De asemenea, menționarea eronată în sentință a căii de atac a recursului nu deschide părții o cale de atac pe care legea nu o acordă, deoarece căile de atac și termenele pentru exercitarea lor sunt determinate de lege și nu de instanța de judecată.

Prin urmare, instanța de control judiciar constată că recurenta-reclamantă nu are deschisă calea de atac exercitată împotriva hotărârii atacate, care nu face parte din categoria celor supuse recursului, având caracter definitiv.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 457 alin. (1) și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 32 din 29 februarie 2016 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 decembrie 2018.

GGC - MP