ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4496/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 21.10.2015, reclamanta Executor Judecătoresc A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Camera Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia și Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești, anularea Hotărârii nr. 8/26.06.2015 adoptată de Camera Executorilor Judecătorești și a Hotărârii nr. 19/25.09.2015 adoptată de Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești.

Pentru termenul din 26 februarie 2016, reclamanta a formulat cerere de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 48 alin. (5) și ale art. 49 lit. c) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești.

Prin încheierea de ședință din 18 martie 2016, Curtea de Apel Alba Iulia a admis cererea reclamantei și a sesizat Curtea Constituțională cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 48 alin. (5) și art. 49 lit. c) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești prin raportare la art. 1 alin. (4), art. 21 alin. (1), (2), (3) și (4), art. 126 alin. (1) din Constituție.

Prin sentința nr. 94 din 22 aprilie 2016, Curtea de Apel Alba Iulia admis acțiunea reclamantei și a anulat Hotărârea nr. 8/26.06.2015 și Hotărârea nr. 19/25.09.2015.

Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 C. proc. civ., pârâta Camera Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea contestației și menținerea hotărârilor atacate.

A susținut recurenta-pârâtă că în mod greșit a apreciat instanța de fond că, în fața Consiliului de disciplină, nu a fost respectată procedura, fiind încălcat dreptul la apărare al reclamantei.

Astfel, instanța a interpretat și aplicat greșit legea la situația de fapt dedusă judecății. Art. 48 alin. (3) din Legea nr. 188/2000, potrivit căruia "Audierea celui în cauză este obligatorie ...", este o stipulație care nu trebuie interpretată in abstracto.

Textul legal sancționează doar refuzul comisiei de a proceda la ascultarea celui cercetat disciplinar. Pentru ascultarea celui cercetat este necesară prezența acestuia și acordul său de a da o declarație în cauză. Consiliul de disciplină nu poate impune, astfel cum sugerează instanța de fond, luarea declarației subiectului cercetat peste voința sa.

Instanța de fond a ignorat apărările sale grefate pe art. 69 alin. (1) și (2) raportat la art. 71 alin. (2) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000, care statuează că executorul are dreptul să solicite probe în apărare, că refuzul executorului judecătoresc cercetat de a face declarații sau de a se prezenta la cercetări se constată prin proces-verbal și nu împiedică finalizarea cercetării și că, în cazul în care executorul judecătoresc, deși legal citat, nu se prezintă, judecarea se face în lipsă. Potrivit art. 48 alin. (2) din lege, contrar celor reținute de instanță, nu este obligatorie prezența executorului judecătoresc.

A mai arătat recurenta-pârâtă că instanța a încălcat principiul neinvocării și necercetării omisso medio. Reclamanta nu putea învesti instanța de judecată cu motive care nu au fost invocate și dezbătute în procedura recursului grațios, pentru că este atributul exclusiv al comisiei de disciplină ca, în limitele sesizării, să desființeze sau nu hotărârea care face obiectul controlului său de legalitate și temeinicie.

În continuarea recursului, recurenta-pârâtă a prezentat situația de fapt și aspecte privind exercitarea controlului activității executorilor judecătorești, reglementate de art. 60 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești și de art. 100 alin. (1) și art. 101 alin. (3) din OMJ nr. 210/2001 privind Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000.

Controlul profesional exercitat de Ministerul Justiției, prevăzut de art. 62 alin. (1) lit. b) din lege și de art. 101 alin. (2) din regulament, are în vedere calitatea actelor și lucrărilor efectuate de către executorii judecătorești, respectarea legii în activitatea profesională și conduita executorului judecătoresc în îndeplinirea atribuțiilor sale, în raport cu autoritățile publice și cu persoanele fizice sau juridice.

În ceea ce privește controlul profesional exercitate de Consiliul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, direct sau prin colegiile directoare ale camerelor, potrivit art. 102 alin. (1), art. 103 alin. (1) din regulament și art. 21 lit. k) din Statutul UNEJ, acesta va urmări desfășurarea activității executorilor judecătorești, calitatea lucrărilor precum și orice alte probleme, legalitatea lucrărilor executorilor judecătorești și conduita executorilor judecătorești în îndeplinirea atribuțiilor profesionale, verificând și calitatea actelor execuționale.

Astfel, cele două forme de control nu se exclud reciproc, prima formă de control având ca scop apărarea intereselor particulare, iar cea de-a doua formă, exercitată de colegiile directoare, vizând strict atitudinea executorului judecătoresc și conduita juridică a acestuia cu ocazia efectuării actului de executare și a desfășurării activității respective, fără a fi vizat în mod direct actul întocmit și fără a se ține cont de anularea acestuia, exercitarea acestei forme de control având ca scop creșterea prestigiului profesiei de executor judecătoresc și a calității serviciului de interes public prestat de aceștia, pentru ocrotirea interesului general social.

Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. A susținut că în mod corect instanța de fond a reținut încălcarea procedurii prevăzute pentru exercitarea acțiunii disciplinare, constând în lipsa cercetării prealabile și lipsa audierii executorului judecătoresc, abstențiuni de la procedură corect constatate de instanța de fond prin hotărârea recurată.

A mai arătat că limita controlului profesional se întinde până la controlul actelor de executare, astfel că, profesional, poate fi controlată persoana executorului judecătoresc și conduita sa, fără a putea să se controleze, să se judece și să se sancționeze de către organismele profesionale, aspecte privitoare la legalitatea și oportunitatea actelor de executare.

4.1. Înalta Curte apreciază că motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. este întemeiat, prin prisma faptului că instanța de fond nu a analizat susținerile și apărările părților, întemeindu-și soluția pronunțată numai pe aspectul nerespectării dreptului la apărare al reclamantei în fața Consiliului de disciplină.

4.2. Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, precum și cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părților.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părțile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanță în pronunțarea soluției, iar instanța ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalității și temeiniciei hotărârii, și considerentele pentru care s-a pronunțat soluția respectivă.

Obligația legală a instanței de a-și motiva hotărârea adoptată are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.

4.3. În cauză, din parcurgerea considerentelor sentinței recurate, se observă că prima instanță nu a analizat argumentele de nelegalitate invocate de reclamantă și nici apărările formulate de pârâte prin întâmpinare.

Instanța de fond a apreciat, în esență, că procedura desfășurată în fața CEJ nu a fost respectată, nefiind îndeplinită formalitatea ascultării reclamantei în procedura administrativă de cercetare a presupusei abateri disciplinare. A reținut că, deși reclamanta a fost reprezentată în fața consiliului de disciplină de avocat, legea stabilește expres ca fiind obligatorie prezența executorului judecătoresc, scopul fiind de a asigura dreptul efectiv la apărare. Astfel, finalizarea cercetării disciplinare nu se putea realiza efectiv, fără îndeplinirea acestei cerințe.

În plus de aceste argumente, prima instanță a făcut aprecieri de ordin general, cu privire la activitatea desfășurată de executorii judecătorești, citând art. 47, 53, 54 din Legea nr. 188/2000, fără, însă, a mai analiza susținerile reclamantei și nici argumentele formulate de pârâte prin întâmpinări.

4.4. Înalta Curte găsește a fi neîntemeiate aprecierile instanței de fond, în sensul că nu ar fi fost respectat dreptul la apărare al reclamantei executor judecătoresc A. în fața comisiei de disciplină, pentru că aceasta a fost reprezentată de avocat, care, de altfel, a formulat cereri și a invocat excepții în fața instanței disciplinare. Acest aspect a fost confirmat de apărătorul intimatei-reclamante prezent în fața instanței de control judiciar, fiind același avocat care a reprezentat-o în fața comisiei de disciplină.

4.5. Prin omisiunea analizării și cercetării, în mod efectiv, prin considerentele hotărârii recurate, a motivelor de fond invocate de reclamantă prin acțiune și a argumentelor/apărărilor pârâtelor, care necesitau un răspuns specific și explicit, au fost nesocotite dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și a fost încălcat, astfel, dreptul părților la un proces echitabil.

Examinarea hotărârii recurate se face în funcție de motivele de fapt și de drept avute în vedere de prima instanță, motive ce trebuie să fie în concordanță cu probatoriul administrat și argumentele expuse de părțile în proces, iar, în lipsa indicării unor asemenea motive, instanța de recurs se află în imposibilitatea analizării legalității soluției adoptate.

În consecință, Înalta Curte constată că situația de fapt existentă în speță nu a fost lămurită, ceea ce echivalează cu o necercetare efectivă a fondului cauzei și este de natură a prejudicia dreptul la un proces echitabil, cel puțin al uneia dintre părți.

4.6. Astfel, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție și asigurarea tuturor garanțiilor procesuale pe care judecata în primă instanță le conferă părților, se impune casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În raport de această împrejurare, nu se mai impune analizarea celorlaltor critici formulate de recurentă.

În fond după casare, instanța de trimitere urmează să examineze toate argumentele invocate de reclamantă prin acțiune și de pârâte prin întâmpinare.

4.7. Față de considerentele expuse, Înalta Curte, în baza dispozițiilor art. 497 C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va admite recursul, va casa hotărârea recurată și va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de Camera Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia prin Colegiul Director împotriva sentinței nr. 94 din 22 aprilie 2016 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 decembrie 2018.

GGC - MP