ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1426/2022

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 21.10.2015, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Camera Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia și Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești, anularea Hotărârii nr. 8/26.06.2015 adoptată de Camera Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia și a Hotărârii nr. 19/25.09.2015 adoptată de Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești. 1.

Primul ciclu procesual Prin sentința nr. 94 din 22 aprilie 2016, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea reclamantului și a anulat Hotărârea nr. 8/26.06.2015 și Hotărârea nr. 19/25.09.2015. Prin Decizia nr. 4496 din 13 decembrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2015, s-a admis recursul formulat de Camera Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia prin Colegiul Director împotriva sentinței nr. 94 din 22 aprilie 2016 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a casat sentința recurată și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. În rejudecare, dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2015*. 1.

Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 66 din 28 martie 2019 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal s-a respins acțiunea în contencios administrativ formulată și precizată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Camera Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, prin Colegiul Director și Uniunea Naționala a Executorilor Judecătorești. 1.

Calea de atac exercitată Împotriva sentinței nr. 66 din 28 martie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A., solicitând admiterea căii de atac. În esență, referitor la procedura susceptibilă de a fi aplicată procesului disciplinar, a arătat că prima instanță în mod greșit a apreciat că procedura disciplinară se desfășoară exclusiv după dispozițiile art. 70-72 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000, articolele fiind în mod evident lacunare și conținând dispoziții generale. În acest sens, recurentul-reclamant a susținut că procedura disciplinară trebuia desfășurată conform art. 194-201 C. proc. civ., că Ordinul ministrului reprezintă un act administrativ inferior legii, iar valorificarea superioară a acestuia în raport cu legea, aduce atingere prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituție privind previzibilitatea și accesibilitatea legii și celor ale art. 15 alin. (1) din Constituție. Referitor la incompatibilitatea membrului completului disciplinar executor judecătoresc B., prima instanță în mod greșit a apreciat că nu i se poate aplica instituția recuzării, în cadrul procesului disciplinar. Astfel, având în vedere dispozițiile art. 72 din Legea nr. 188/2000, care prevăd completarea legii cu dispozițiile C. proc. civ., trebuia să se constate aplicabilitatea art. 42 din C. proc. civ., motivat de faptul că există un proces penal între părțile B. si A.. În continuare, recurentul-reclamant a criticat reținerile instanței de fond referitoare la pretinsa autosesizare a Colegiului Director al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, arătând că nu a fost întocmit vreun act de autosesizare, act care trebuia să fie comunicat pentru opozabilitate persoanei vizate, iar în lipsa unui act sau a comunicării acestuia, pretinsa autosesizare apare ca fiind ilegală. Contrar susținerilor instanței de fond, referitor la pretinsa lipsa de critici la adresa stării de fapt reținută și la lipsa de critici față de elementele constitutive ale abaterii disciplinare, recurentul-reclamant a arătat că nu a înțeles vreodată, să combată faptul că a refuzat predarea dosarului execuțional nr. x/2013 către Colegiul Director, dar și-a întemeiat refuzul pe faptul că, deși se prevede în mod general la art. 54 lit. i) din Statutul UNEJ obligația de a răspunde în termenul stabilit la toate solicitările Camerei sau ale Uniunii, prevederea este în contradicție cu considerentele ce privesc în mod special și direct speța, considerente evocate în Decizia nr. 810/2007 pronunțată de Curtea Constituțională: "În acest sens, arată că textele de lege criticate nu contravin prevederilor constituționale criticate, controlul activității executorilor judecătorești, nu se exercită într-o cauză determinată, ci raportat la ansamblul activității." (considerente, paragraf nr. 6) În concluzie, a arătat că i-a fost încălcat dreptul la un proces (disciplinar) echitabil, prevăzut de art. 6 din CEDO și art. 6 C. proc. civ. 4. Apărările formulate în cauză Intimatele-pârâte au formulat întâmpinări; intimata-pârâtă Camera Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia prin Colegiul Director a invocat excepția tardivității depunerii recursului, iar intimata-pârâtă Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a sa.

Procedura de soluționare a recursului În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486 și art. 490 C. proc. civ. Prin rezoluția completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 10 martie 2022, cu citarea părților. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză 2.1. Cu titlu preliminar, Înalta Curte constatând că, în raport de criticile formulate în memoriu de recurs, s-a produs o eroare materială, atât în ceea ce privește indicarea de către recurentul-reclamant a numărului de dosar cât și a numărului sentinței recurate, apreciază că nu se impune discutarea excepției tardivității recursului invocată de către intimata-pârâtă Camera Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia prin Colegiul Director. Cât privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de intimata-pârâtă Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești direct în recurs, Înalta Curte, având în vedere regulile procesuale care guvernează recursul cu referire la imposibilitatea modificării cadrului procesual în această fază, precum și imperativul de a nu lipsi de eficacitate juridică o hotărâre judecătorească care, potrivit art. 435 alin. (1) C. proc. civ., este obligatorie și produce efecte juridice numai între părți și succesorii acestora, va califica excepția lipsei calității procesuale pasive ca fiind o apărare pe fondul recursului și o va avea în vedere la momentul examinării căii de atac. 2.2. Argumentele de fapt și de drept relevante Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare. Primul motiv de nelegalitate invocat se referă la procedura susceptibilă de a fi aplicată procesului disciplinar, recurentul-reclamant criticând modalitatea în care instanța de fond a făcut distincția între procedura aplicabilă abaterilor disciplinare și cea desfășurată în fața instanțelor judecătorești. În acest sens, a susținut că procedura disciplinară trebuia desfășurată conform art. 194-201 C. proc. civ. și nu exclusiv după dispozițiile art. 70-72 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000 așa cum a apreciat prima instanță. În legătură cu această critică, Înalta Curte observă că acțiunea disciplinară împotriva executorilor judecătorești este reglementată de prevederile art. 48 din Legea nr. 188/2000, iar în conformitate cu dispozițiile alin. (6) al acestui text de lege: "Procedura judecării abaterilor disciplinare se stabilește prin regulamentul de aplicare a prezentei legi." Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000, era cuprins în OMJ nr. 210/2001, la data efectuării cercetării disciplinare în prezenta cauză, și reglementa în amănunt procedura de desfășurare, așa cum rezultă din prevederile art. 69 și următoarele din acest act normativ. Așadar, susținerile recurentului-reclamant, referitoare la incidența C. proc. civ., raportat la prevederile art. 72 din Legea nr. 188/2000, ce statuează că: "prezenta lege se completează cu dispozițiile C. proc. civ..", nu pot fi reținute. Textul de lege la care face referire recurentul-reclamant se aplică doar în măsura în care legea specială nu distinge, însă, în privința procedurii disciplinare a executorilor judecătorești, legiuitorul a stabilit reguli procedurale distincte și precise, statuând atât asupra modalității de fixare a termenului, a citării, prezenței și ascultării părților și a garantării dreptului la apărare, a administrării probelor și a modalității de pronunțare a soluției, cât și a căilor de atac. În aceste condiții, nu pot fi aplicate prevederile C. proc. civ., așa cum a susținut recurentul-reclamant, deoarece reglementările cu caracter special, cum este în speță OMJ nr. 210/2001, derogă de la orice dispoziții cu caracter general și se aplică cu prioritate în materia pentru care au fost edictate. Al doilea motiv de nelegalitate se referă la incompatibilitatea membrului completului disciplinar, executor judecătoresc B. și la modalitatea de soluționare a cererii de recuzare formulată, în acest sens, recurentul-reclamant apreciind că excepția recuzării trebuia judecată, iar nu ignorată pe motiv că legea nu prevede, nefiind respectate garanțiile procesuale și dreptul la un proces echitabil. Înalta Curte observă că prin Hotărârea nr. 8/26.06.2015 Consiliul de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia s-a pronunțat asupra cererii de recuzare respingând-o motivat. Totodată, considerentele hotărârii Consiliului de Disciplină au fost analizate de Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, care a concluzionat în același sens prin hotărârea nr. 19/25.09.2015. Așadar, nu pot fi primite criticile recurentului-reclamant referitoare la faptul că excepția recuzării a fost ignorată și nici cele privitoare la aplicabilitatea dispozițiilor art. 42 C. proc. civ., fiind corectă reținerea primei instanțe în sensul că nicio dispoziție legală ce reglementează cercetarea și acțiunea disciplinară nu prevede instituția recuzării unui membru al Consiliului de disciplină, ci doar situația excepțională în care acest consiliu nu poate fi legal constituit din 3 membri, art. 61 alin. (4) din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, aprobat prin Ordinul nr. 210/2001 emis de Ministrul Justiției. Prin al treilea motiv de nelegalitate recurentul-reclamant a criticat reținerile instanței de fond referitoare la pretinsa autosesizare a Colegiului Director al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, arătând că nu a fost întocmit vreun act de autosesizare, act care trebuia să fie comunicat pentru opozabilitate persoanei vizate, iar în lipsa unui act sau a comunicării acestuia, pretinsa autosesizare apare ca fiind ilegală. Acțiunea disciplinară de față a vizat refuzul recurentului-reclamant, executor judecătoresc, de a comunica, în copie, dosarul execuțional nr. x/2013 solicitat de către Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia în vederea soluționării sesizării formulate de către debitorul C., conduită pentru care s-a reținut în sarcina executorului judecătoresc abaterea disciplinară constând în săvârșirea unor fapte care aduc atingere onoarei, probității profesionale ori bunelor moravuri, prevăzută de art. 47 lit. c) din Legea nr. 188/2000. Cu privire la această faptă, Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia s-a autosesizat, posibilitate care este prevăzută de art. 68 alin. (2) din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, aprobat prin Ordinul nr. 210/2001 emis de Ministrul Justiției. În acest sens, Înalta Curte observă că la dosarul de fond nr. x/2015 se află Hotărârea nr. 9/06.04.2015 a Colegiului Director din cadrul Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia prin care s-a decis promovarea acțiunii disciplinare împotriva executorului judecătoresc în cauză, iar la filele nr. x se află acțiunea disciplinară formulată de Colegiul Director, fiind format dosarul disciplinar nr. 8/2015, cu prim termen pentru soluționarea acțiunii disciplinare la data de 26.06.2015. Totodată, la dosarul de fond se află atașate citația pentru primul termen de judecată și adresa prin care s-a comunicat copia dosarului disciplinar nr. 8/2015, menționându-se că acesta conține 11 file (respectiv corespondentul dosarul de fond). Având în vedere că la dosarul de fond nr. x/2015 se află dovada comunicării dosarului disciplinar nr. 8/2015 către recurentul-reclamant (care cuprinde Hotărârea nr. 9/06.04.2015 și acțiunea disciplinară formulată de Colegiul Director), Înalta Curte va respinge ca nefondate criticile acestuia cu privire la neîntocmirea și necomunicarea actului de autosesizare în privința acțiunii disciplinare. Prin ultimul motiv de nelegalitate recurentul-reclamant a arătat că nu a combătut faptul că a refuzat predarea dosarului execuțional nr. x/2013 către Colegiul Director, dar și-a întemeiat refuzul pe faptul că, deși se prevede în mod general la art. 54 lit. i) din Statutul UNEJ obligația de a răspunde în termenul stabilit la toate solicitările Camerei sau ale Uniunii, prevederea este în contradicție cu considerentele ce privesc în mod special și direct speța, considerente evocate în Decizia nr. 810/2007 pronunțată de Curtea Constituțională: "În acest sens, arată că textele de lege criticate nu contravin prevederilor constituționale criticate, controlul activității executorilor judecătorești, nu se exercită într-o cauză determinată, ci raportat la ansamblul activității." (considerente, paragraf nr. 6) Pentru a răspunde în concret și acestor critici, Înalta Curte observă că paragraful nr. 6 din Decizia Curții Constituționale nr. 810/2007, reprezintă de fapt punctul de vedere al Guvernului României asupra excepției de neconstituționalitate și nu considerentele instanței, așa cum în mod eronat susține recurentul-reclamant care a redat doar parțial acest paragraf. Totodată, constată că prin Decizia nr. 810/2007 pronunțată de Curtea Constituțională s-a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 și art. 59 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 10 noiembrie 2000, care aveau următorul conținut: Art. 4: "Coordonarea și controlul activității executorilor judecătorești se exercită de către Ministerul Justiției."; Art. 59 alin. (1) lit. b): "(1) Controlul profesional se exercită de Ministerul Justiției, prin inspectori generali de specialitate, și de Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești, prin consiliul său de conducere, și va avea în vedere: b) calitatea actelor și lucrărilor efectuate de executorii judecătorești." Așadar, Înalta Curte, raportat la obiectul excepției de neconstituționalitate și la soluția pronunțată de Curtea Constituțională, nu poate primi argumentele recurentului-reclamant care, în opinia sa, justifică refuzul de a comunica, în copie, dosarul execuțional nr. x/2013 solicitat de către Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia în vederea soluționării sesizării formulate de către debitorul C.. Prin urmare, criticile formulate nu sunt de natură să schimbe soluția pronunțată de prima instanță, care în mod corect a reținut temeinicia și legalitatea actelor administrative contestate și prin care s-a stabilit că faptele reliefate în dosarul disciplinar nr. 8/2015 întrunesc elementele abaterii disciplinare prevăzute la art. 47 lit. c) din Legea nr. 188/2000 constând în "săvârșirea unor fapte care aduc atingere onoarei, probității profesionale ori bunelor moravuri". 2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs. Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, recursul formulat va fi respins ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE,