ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3873/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată, la data de 28 mai 2015, pe rolul Curții de Apel Alba-Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. - executor judecătoresc a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Alba-Iulia, Comisia Superioară de Disciplină a Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești și Consiliul de Disciplină din cadrul Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Alba-Iulia, anularea Hotărârii nr. 5 din 23 februarie 2015 pronunțate în Dosarul nr. x/2015 de Consiliul de Disciplină din cadrul Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Alba-Iulia și anularea Hotărârii nr. 11/2015 pronunțate de Dosarul nr. x/2015 de Comisia Superioară de Disciplină din cadrul UNEJ.

Prin Sentința civilă nr. 226 din 16 decembrie 2015, Curtea de Apel Alba-Iulia a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului de Disciplină din cadrul Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Alba-Iulia și a Comisiei Superioare de Disciplină din cadrul UNEJ și, în consecință, a respins contestația formulată de reclamanta A. - executor judecătoresc în contradictoriu cu acești pârâți ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală.

A respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Alba-Iulia.

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta A. - executor judecătoresc a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate și, rejudecând pe fond, admiterea contestației sale, anularea hotărârilor contestate și închiderea dosarului disciplinar.

Recurenta-reclamantă susține, printr-o primă critică, casarea hotărârii întrucât cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei.

Apreciază recurenta-reclamantă că instanța de fond nu a înțeles natura cauzei și astfel a motivat contradictoriu, deoarece, prin petiție, s-a sesizat faptul că organul de executare a refuzat comunicarea către partea debitoare a unor anumite acte de executare, iar Colegiul Director al CEJ Alba-Iulia a formulat acțiune disciplinară sub aspectul sustragerii executorului judecătoresc de la obligațiile ce-i incumbă, prin refuzul comunicării actelor solicitate de instanța de judecată.

Instanța de fond avea obligația să cerceteze identitatea dintre pretinsa încălcare a obligațiilor executorului judecătoresc și motivația declanșării acțiunii disciplinare, iar în situația în care ar fi constatat că petiția avea un alt obiect, urma să respingă a acțiunea ca neîntemeiată.

În ipoteza în care instanța de fond trecea peste greșita motivare a acțiunii disciplinare făcută de titularul acțiunii, avea obligația să constate că instanțele disciplinare au judecat și sancționat executorul judecătoresc pentru altă faptă decât cea cu care au fost investite.

Din perspectiva motivelor de casare întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susține că nu a fost administrată nicio probă din care să rezulte că executorul judecătoresc a săvârșit abaterea disciplinară constând în sustragerea de la obligațiile ce îi reveneau, prin refuzul comunicării actelor solicitate.

Refuzul executorului judecătoresc poate fi contestat pe două căi procedurale, respectiv, fie plângere, în termen de 5 zile de la data la care s-a luat cunoștință de acest refuz, potrivit art. 56 alin. (2) din Legea nr. 188/2000, fie contestație la executare, potrivit art. 404 alin. (1)

1

din vechiul C. proc. civ., instanța de judecată urmând să se pronunțe în temeiul art. 108

1

din vechiul C. proc. civ.

În toate cazurile este obligatorie pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se constate refuzul executorului judecătoresc.

Mai arată recurenta-reclamantă faptul neluării în considerare a apărărilor sale, prin care s-a invocat că cererea formulată de B. S.A. în data de 18 iulie 2011 era prescrisă, iar pentru cererile din 2 noiembrie 2011 și 9 noiembrie 2012, anexa ce trebuia să conțină identificarea în concret a dosarelor, nu a fost transmisă niciodată.

Nu au fost luate în considerare, potrivit susținerilor recurentei-reclamante, că la epoca executării a comunicat toate actele execuționale, inclusiv către instanța de executare și că ori de câte ori petentul a schimbat avocații s-au formulat astfel de cereri.

Raportat la cererea de preschimbare a termenului formulată în data de 17 aprilie 2015 în fața Consiliului de Disciplină al CEJ Alba-Iulia, instanța de fond nu s-a pronunțat, acoperind astfel neregulile procedurale făcute de instanțele disciplinare.

În mod greșit, instanța de fond a apreciat că judecata disciplinară se face exclusiv după normele procedurale prevăzute în Ordinul MJ nr. 210/2001, respectiv după Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000, fără a se lua în considerare și dispozițiile noului C. proc. civ.

Au fost încălcate dispozițiile art. 67 alin. (2) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000, conform cărora, în cazul exercitării acțiunii disciplinare, cercetarea prealabilă este obligatorie și se efectuează de inspectorii de specialitate din Ministerul Justiției sau de Colegiul director al Camerei executorilor judecătorești, lipsa cercetării prealabile conducând la nulitatea întregului proces disciplinar.

În speță, judecata disciplinară s-a desfășurat după regulile vechiul C. proc. civ., deși sunt aplicabile normele noului C. proc. civ., încălcându-se principiul legalității procesului civil, edictat de art. 7 și art. 24 C. proc. civ.

Instanțele disciplinare au nesocotit obligația de a desfășura judecata potrivit disp. art. 201 C. proc. civ. privitor la fixarea primului termen de judecată, au încălcat dreptul la un proces disciplinar echitabil, prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 6 din C. proc. civ.

Acțiunea disciplinară nu a întrunit condițiile de formă prevăzute de art. 194 - 200 C. proc. civ., instanța disciplinară a admis fixarea primului termen de judecată și citarea executorului judecătoresc, cu nerespectarea disp. art. 201 raportat la art. 194 - 200 C. proc. civ.

Instanța disciplinară nu a observat lipsa din acțiunea introductivă a mențiunilor dispuse de art. 194 lit. a) C. proc. civ., lipsind pentru Colegiul Director al CEJ Alba-Iulia mențiunea privitoare la contul bancar, iar pentru executorul judecătoresc, mențiunea codului numeric personal, codul de identificare fiscală și contul bancar.

Pe tot parcursul procesului disciplinar, susține recurenta-reclamantă, nu au fost respectate disp. art. 194 lit. e) cu referire la art. 150 C. proc. civ., în sensul că nu au fost depuse înscrisurile doveditoare, în copie certificată de parte, pentru conformitate cu originalul.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analiza motivelor de casare

În cuprinsul acestei critici, recurenta-reclamantă susține că prima instanță a analizat și s-a pronunțat cu privire la altă faptă decât cea existentă în plângerea formulată de B. sub nr. x din 15 octombrie 2014 și ar fi trebuit să constate că și instanțele disciplinare au sancționat-o pentru o altă faptă, diferită de plângerea sus-menționată.

Înalta Curte reține că prin sesizarea formulată de B. S.A. nr. 436 din 15 aprilie 2014, înregistrată la Camera Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Alba-Iulia, s-a pretins că executorul judecătoresc a refuzat comunicarea tuturor actelor de procedură întocmite în dosarele de executare și că, datorită necomunicării acestora, instanțele de judecată au suspendat judecata pricinilor.

Prin Hotărârea nr. 5 din 11 martie 2015, Consiliul de Disciplină din cadrul Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a fost admisă acțiunea disciplinară împotriva recurentei-reclamante sub aspectul săvârșirii abaterii disciplinare prevăzute de art. 47 lit. c) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești.

Abaterea disciplinară a constat în "săvârșirea unor fapte care aduc atingere onoarei, probității profesionale ori bunelor moravuri".

Această abatere disciplinară, împreună cu sancțiunea dispusă, au fost analizate de prima instanță, iar faptul menționării greșite a persoanei/instituției care a solicitat comunicarea actelor din dosarele de executare silită nu se încadrează în criticile subsumate motivului de recurs de la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Afirmația instanței de fond reprezintă o greșeală materială ce se poate îndrepta în conformitate cu prevederile art. 442 C. proc. civ., fiind fără efect asupra legalității hotărârii pronunțate, deoarece abaterea pentru care a fost sancționată recurenta-reclamantă nu distinge în funcție de ipotezele speței, respectiv dacă actele au fost solicitate de o parte interesată sau de instanța de judecată.

În cadrul acestei critici, recurenta-reclamantă are obligația să indice normele de drept material încălcate sau aplicate greșit prin hotărârea primei instanțe.

O primă susținere a recurentei-reclamante vizează aplicarea greșită a disp. art. 47 lit. c) coroborat cu art. 49 lit. c) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, în raport de dispozițiile art. 56 alin. (2) din Legea nr. 188/2000 și art. 404 alin. (1)

1

și art. 404 alin. (2) din vechiul C. proc. civ.

În concret, se pretinde de către recurenta-reclamantă nelegalitatea sancțiunii disciplinare, deoarece singurele modalități aflate la îndemâna părții pentru refuzul comunicării actelor din dosarele de executare sunt plângerea, potrivit art. 56 alin. (7) din Legea nr. 188/2000 și contestația la executare, conform prevederilor C. proc. civ.

Înalta Curte urmează să respingă susținerea analizată, avându-se în vedere că formularea unei sesizări disciplinare nu este condiționată de apelarea părții la cele două modalități procedurale distincte, cum nici exercitarea acțiunii disciplinare sau pronunțarea hotărârii disciplinare nu sunt ținute de alte demersuri judiciare.

Altfel, este greșită alegația recurentei-reclamante conform căreia era obligatorie pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dovedească reaua-credință a executorului judecătoresc.

Abaterea disciplinară și procedura disciplinară au o natură juridică proprie, se analizează după reguli speciale, fiind necesar a se demonstra că faptele imputate executorului judecătoresc au adus atingere "onoarei, probității profesionale ori bunelor moravuri".

A mai susținut recurenta-reclamantă prescripția față de cererea depusă de B. S.A. din data de 18 iulie 2011, însă abaterea disciplinară a fost apreciată în raport de numeroasele cereri formulate, ultima fiind din luna noiembrie 2012 și demonstrează respectarea disp. art. 60 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000, care stipulează că se exercită acțiunea disciplinară în termen de un an de la data când organele îndreptățite au luat la cunoștință de existența unei abateri, dar nu mai târziu de 3 ani de la data săvârșirii ei.

În plus, ipoteza recurentei-reclamante prin care aceasta a susținut că a comunicat anterior actele este nerelevantă și nesusținută de probe.

Cu referire la critica ce vizează cererea de preschimbare a termenului stabilit de Consiliul de Disciplină al CEJ Alba-Iulia, Înalta Curte va aprecia că solicitarea nu se înscrie în ipoteza prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nefiind vorba despre o normă de drept material, ci de procedură.

Critica nu poate fi încadrată în niciunul dintre motivele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., deoarece pct. 5 al art. 488 se referă la încălcarea regulilor de procedură de către instanța de judecată.

Aceleași concluzii se desprind și cu privire la criticile ce au ca obiect fixarea primului termen de judecată și citarea în fața instanței disciplinare, mențiunile din acțiunea disciplinară, depunerea înscrisurilor, lipsa certificării acestora.

Cu privire la nerespectarea dispozițiilor privind cercetarea prealabilă, art. 48 alin. (2) din Legea nr. 188/2000 arată că aceasta este obligatorie doar în cazul suspendării din funcție sau excluderii din profesie, norme speciale în raport cu cele ale C. proc. civ.

Încălcarea prevederilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 6 din C. proc. civ. se analizează în raport de procesul ce are loc în fața unei instanțe de judecată, recurenta-reclamantă neavând critici sub acest aspect.

În fine, ultima critică adusă hotărârii instanței de fond, prin care aceasta nu a admis incidența dispozițiilor noului C. proc. civ., va fi respinsă ca nefondată, deoarece are în vedere cercetarea prealabilă la care deja s-a răspuns anterior.

Față de acestea, în temeiul art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. împotriva Sentinței nr. 226 din 16 decembrie 2015 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 septembrie 2019.

GGC - MM