ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4494/2018

Circumstanțele cauzei 1.1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 10.11.2015, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași-Administrația Județeană a Finanțelor Publice Neamț, anularea Deciziei nr. 5272/12.05.2015 prin care a fost respinsă contestația reclamantei, ca nedepusă în termen, și anularea Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. 2310/17.02.2015 ce i-a fost comunicată la 27.05.2015. 1.

Soluția primei instanțe Prin sentința civilă nr. 34 din 8 aprilie 2016, Curtea de Apel Bacău a admis, în parte, acțiunea reclamantei, a anulat Decizia de soluționare a contestației nr. 5272/12.05.2015 și a obligat pârâta DGRFP Iași să soluționeze în fond contestația administrativă, și a respins, ca prematur formulată, cererea de anulare a Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. 2310/17.02.2015, obligând pârâta la plata către reclamantă a sumei de 750 RON, cheltuieli de judecată. 2. Calea de atac exercitată Împotriva acestei hotărâri, în condițiile art. 483 C. proc. civ., reclamanta A. a formulat recurs, solicitând casarea sentinței și trimiterea cauzei la prima instanță pentru judecarea în fond a cererii de anulare a deciziei de angajare a răspunderii solidare. A susținut recurenta-reclamantă că în mod eronat instanța a respins, ca prematur formulată, cererea de anulare a deciziei. Astfel, din interpretarea art. 216 alin. (1), art. 217 alin. (1) și art. 218 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, rezultă că legiuitorul a dispus parcurgerea de către contestator a procedurii prealabile, care dă posibilitatea organului fiscal de a reveni asupra deciziei. Articolele menționate nu fac nicio distincție cu privire la situația în care contestația administrativă este respinsă pe fond sau în temeiul unei excepții procedurale. Nu există temei legal care să impună că, în cazul în care contestația este respinsă pentru neîndeplinirea unei condiții procedurale, să se procedeze la o reînvestire a organului administrativ și soluționarea contestației de fond.

Apărările intimatelor-pârâte Intimata-pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Neamț a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. A arătat că, de vreme ce organul fiscal nu s-a pronunțat asupra măsurilor dispuse, în mod legal a constatat instanța că este prematură acțiunea vizând aceste măsuri, fondul raportului juridic fiscal.

Decizia instanței de recurs Înalta Curte, examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate și cu dispozițiile legale incidente în cauză, constată că recursul este nefondat. 4.1. Instanța de fond a constatat că, nelegal, organul fiscal a respins contestația administrativă formulată de reclamanta A. împotriva Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. 2310/17.02.2015 ca nefiind depusă în termen și a obligat organul fiscal să soluționeze pe fond contestația administrativă. Recurenta-reclamantă critică soluția instanței de fond în ceea ce privește respingerea capătului de cerere vizând anularea Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. 2310/17.02.2015, apreciind că instanța putea analiza legalitatea acestei decizii, chiar dacă organul fiscal nu a soluționat pe fond contestația sa împotriva acestei decizii. 4.2. Înalta Curte reține că, potrivit prevederilor art. 205 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, în vigoare în perioada analizată, împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale, se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune a celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii. Potrivit art. 210 alin. (1) Codul de procedură fiscală, în soluționarea contestației, organul competent se pronunță prin decizie sau dispoziție, după caz, iar alin. (2) al aceluiași articol statuează că decizia sau dispoziția emisă în soluționarea contestației este definitivă în sistemul căilor administrative de atac. Conform dispozițiilor art. 218 alin. (2) din același cod, deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației potrivit art. 212, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă în condițiile legii. De asemenea, potrivit art. 2 din Codul de procedură fiscală, prezentul cod constituie procedura de drept comun pentru administrarea impozitelor taxelor, contribuțiilor si a altor sume datorate bugetului general consolidat. Deci, procedura de contestare la organul fiscal este obligatorie în situația dată, fiind urmată de procedura în fața instanței de judecată. Conform dispozițiilor art. 47 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, actul administrativ fiscal poate fi modificat, anulat sau desființat în condițiile prezentului cod. Din interpretarea coroborată a textelor legale menționate mai sus, Înalta Curte apreciază că nu poate fi contestată direct la instanța de contencios administrativ decizia de angajare a răspunderii solidare, ci decizia dată de organul fiscal competent în soluționarea contestației împotriva actului administrativ-fiscal după contestarea acestuia în procedura recursului administrativ reglementată de art. 205 și următoarele din Codul de procedură fiscală. 4.3. Instituirea recursului grațios reprezintă o cale pusă la dispoziție de către legiuitor prin care persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate publică are posibilitatea de a obține recunoașterea dreptului pretins sau a interesului său legitim direct de la organul emitent, aceasta fiind rațiunea pentru care s-a statuat că decizia de impunere poate fi atacată la organul fiscal competent. Dispozițiile legale menționate din Codul de procedură fiscală nu instituie jurisdicții speciale administrative, în sensul art. 21 alin. (4) din Constituție și art. 6 din Legea nr. 554/2004, ci reglementează proceduri de recurs administrativ prin care se dă posibilitatea organelor care au emis actele administrative atacate, sau organelor superioare acestora, de a reveni asupra măsurilor luate sau de a le redimensiona în limitele prevăzute de lege, în acest sens statuând în mod constant Curtea Constituțională prin deciziile sale (deciziile nr. 409/2004, nr. 563/2006, nr. 673/2006). 4.4. Nu pot fi reținute susținerile recurentei-reclamante, în sensul că art. 216-218 Codul de procedură fiscală nu fac nicio distincție cu privire la situația în care contestația administrativă este respinsă pe fond sau în temeiul unei excepții. Procedura de soluționare a contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale, reglementată de art. 205-218 Codul de procedură fiscală, este o procedură administrativă obligatorie, instanța de judecată neputând proceda la soluționarea în fond a cauzei, înainte ca organul administrativ competent să soluționeze contestația pe fondul ei. Or, în cauză, instanța a obligat organul fiscal să soluționeze pe fond contestația administrativă. Decizia de angajare a răspunderii solidare emisă de organul fiscal va fi analizată de către instanța de contencios administrativ, însă numai în situația în care se solicită și anularea deciziei prin care a fost soluționată pe fond contestația împotriva acesteia, având în vedere dispozițiile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora instanța este competentă a analiza si a se pronunța si asupra legalității operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecații. 4.

Înalta Curte are în vedere și jurisprudența sa anterioară reprezentată, cu titlu de exemplu, de deciziile nr. 1538/2010, nr. 1163/2011, nr. 3183/2011, 1658/2012, nr. 5394/2013, nr. 1134/2014, prin care s-a reținut, în esență, că obiectul unei acțiuni în contencios administrativ se limitează la atacarea deciziilor emise în soluționarea contestațiilor formulate în procedura prealabilă împotriva actelor administrativ-fiscale, reglementată de art. 205-218 Codul de procedură fiscală, ceea ce nu permite atacarea în mod direct a actelor administrativ-fiscale de impunere, a raportului de inspecție fiscală, a dispoziției de măsuri. Prin urmare, recurenta-reclamantă A. este ținută să urmeze procedura imperativ prevăzută de Codul de procedură fiscală, ca lege specială în această materie, decizia de angajare a răspunderii solidare nefiind un act administrativ-fiscal ce poate fi contestat direct la instanța de contencios administrativ. 4.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, urmează a respinge recursul, ca nefondat.