ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4441/2018
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4441/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
Prin contestația înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 03.08.2018, contestatoarea A., în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, au solicitat instanței judecătorești să dispună anularea parțială a Hotărârii Plenului CSM nr. 782/04.07.2018, solicitând să se constate nulitatea parțială a hotărârii contestate, anularea parțială a acestei hotărâri și modificarea acesteia în sensul completării numărului de locuri scoase la concurs după cum urmează:
- pentru promovare efectivă judecători ~ totalitatea locurilor efectiv vacante de Ia tribunale și de la curțile de apel;
- pentru promovare pe loc judecători - totalitatea locurilor la tribunale și la curțile de apel rezultând din studiul de impact ce urmează a fi efectuat de Consiliul Superior al Magistraturii, după realizarea studiului de impact de la punctul 2.
Contestatoarea a solicitat realizarea unui studiu de impact privind estimarea cu exactitate a numărului de locuri ce urmează a fi necesare derulării activității în condiții legale a fiecărui tribunal/curți de apel în parte,cu evidențierea distinctă a situației necesității suplimentării schemei de judecători la nivelul fiecărei secții.
În susținerea cererii, contestatoarea a arătat în esență că decizia atacată este una discreționară întrucât Consiliul Superior al Magistraturii nu a motivat sub nici un aspect de ce nu s-au scos la concurs toate locurile efectiv vacante la nivelul curților de apel, tribunalelor înainte de adoptarea hotărârii și de ce nu s-a estimat numărul de locuri necesar funcționării acestor instituții, în condițiile iminenței intrării în vigoare a noilor legi privind organizarea justiției, dar și a deficienței cronice la nivelul schemelor de personal de la instanțe.
În fine, contestatoarea a susținut că urmare a atitudinii mai puțin transparente a Consiliului Superior al Magistraturii, reclamanta poate pierde șansa de a fi promovată întru-un post de execuție în cadrul Curții de Apel Cluj, sau a Curții de Apel Alba Iulia sau Oradea, această pierdere de șansă fiind un prejudiciu real și cert.
Apărările intimatului
Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației ca inadmisibilă
Soluția Înaltei Curți
Examinând cu prioritate excepția invocată prin întâmpinarea depusă la dosar de intimatul CSM, Înalta Curte constată că această excepție este întemeiată pentru următoarele motive:
Potrivit dispozițiilor generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, autoritățile publice, în activitatea lor de organizare a executării legii și de aplicare în concret a legii, emit acte administrative producătoare de efecte juridice, dar realizează și operațiuni administrative și/sau operațiuni materiale care pregătesc, însoțesc sau desăvârșesc emiterea actelor administrative.
În ceea ce privește concursurile organizate de Consiliul Superior al Magistraturii privind accesul sau promovarea, actul administrativ producător de efecte juridice îl reprezintă hotărârea de validare a concursului pe care Consiliul Superior al Magistraturii o adoptă potrivit competențelor sale.
Prin Hotărârea nr. 782/04.07.2018, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât organizarea concursului de promovare în funcții de execuții a judecătorilor și procurorilor, la București la data de 16.09.2018. Prin aceeași hotărâre au fost stabilite posturile vacante pentru promovarea efectivă în funcții de execuții la tribunale și curți de apel, conform Anexei 2, parte integrantă din hotărâre.
Analizând caracteristicile intrinseci ale hotărârii, se observă că aceasta nu are aptitudinea de a produce efecte juridice în mod autonom, distinct de alte acte, nefiind suficient faptul că a fost emisă de o autoritate publică, în regim de putere publică, ea intrând în sfera operațiunilor administrative care se desfășoară în vederea emiterii actului administrativ susceptibil de a face obiectul controlului judecătoresc.
În privința concursurilor organizate de către Consiliul Superior al Magistraturii, hotărârea de validare a concursului reprezintă actul administrativ producător de efecte juridice, care, în măsura contestării sale la instanța competentă, poate determina aplicabilitatea prevederilor art. 18 alin. (2) din legea nr. 554/2004, atunci când persoana vătămată consideră că se impune verificarea și a legalității operațiunilor administrative realizate pentru emiterea respectivului act.
În aceste condiții, Înalta Curte reține că cererea de examinare a legalității Hotărârii nr. 782/2018 are un caracter inadmisibil, cât timp actul administrativ pentru care a fost adoptat acest act premergător nu a fost încă emis.
De asemenea și capătul de cerere privind realizarea unui studiu de impact privind estimarea cu exactitate a numărului de locuri ce urmează a fi necesare derulării activității în condiții legale a fiecărui tribunal/Curți de apel în parte,cu evidențierea distinctă a situației necesității suplimentării schemei de judecători la nivelul fiecărei secții, este inadmisibil pentru aceleași considerente, fiind vorba de o operațiune administrativă prealabilă care este de competența Consiliului Superior al Magistraturii.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 29 alin. (7) și alin. (7) din legea nr. 317/2004, va respinge ca inadmisibilă contestația formulată împotriva Hotărârii nr. 782 din 4 iulie 2018 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestația formulată de A. împotriva Hotărârii nr. 782 din 4 iulie 2018 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca inadmisibilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 decembrie 2018.