ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4374/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2015, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Senatul României - Secretariatul General al Senatului, a solicitat obligarea fostului angajator, Senatul României, la eliberarea adeverinței tip pentru pensie specială, conform art. 731 alin. (11) din Legea nr. 7/2006, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1253 din data de 13 aprilie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Senatul României - Secretariatul General al Senatului, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 1253 din data de 13 aprilie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., solicitând admiterea recursului și casarea hotărârii recurate.

Cererea de recurs a fost întemeiată pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. C. proc. civ., arată că instanța de fond, deși a redat dispozițiile art. 11 din Legea nr. 215/2015, nu a motivat soluția pronunțată, ci doar a prezentat aspectele de fapt ale cauzei și condițiile din Normele de aplicare a Legii nr. 7/2006.

În aceste condiții, susține că prima instanță a dat o hotărârea cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, apreciind în mod eronat că fostul angajator și-a îndeplinit obligațiile legale față de recurentul-reclamant.

La data de 11 iulie 2018, recurentul-reclamant a depus note precizatoare privind cererea de recurs, prin care solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate și admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată.

Intimatul-reclamant Senatul României a formulat întâmpinare, înregistrată la dosar la data de 09.08.2016, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii recurate ca temeinică și legală.

II. Procedura de soluționare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 27 iunie 2018, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Ulterior, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018, a fost fixat termen de judecată, în ședință publică, cu citarea părților.

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că este fondat recursul declarat în cauză.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamantul A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune având ca obiect obligarea pârâtului Senatul României - Secretariatul General al Senatului la eliberarea adeverinței tip pentru pensie specială, conform art. 731 alin. (11) din Legea nr. 7/2006.

Recurentul-reclamant a formulat recurs, invocând incidența motivelor de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că prin sentința civilă nr. 1253 din data de 13 aprilie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, deși a constatat că cererea reclamantului este neîntemeiată, în considerentele respectivei hotărâri a redat doar anumite texte de lege, cum ar fi art. 11 și art. 12 din Legea nr. 215/2015 pentru modificarea și completarea Legii nr. 7/2006 ori art. 3 alin. (1) lit. (b) din Normele cu privire la stabilirea pensiei de serviciu prevăzute de Legea nr. 7/2006, precum și condițiile pentru ca reclamantul să beneficieze de eliberarea adeverinței conform art. 73

1

alin. (12) din Legea nr. 215/2015, fără a arăta argumentele pentru care aceste texte de lege ar fi aplicabile cauzei și nici raționamentul logico-juridic care a condus la soluția respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Astfel, sentința primei instanțe nu cuprinde motivele pentru care aceasta a apreciat că cererea reclamantului este neîntemeiată în raport de starea de fapt și din perspectiva textelor de lege incidente cauzei.

În aceste condiții, instanța de control judiciar observă că din hotărârea recurată lipsește complet motivarea proprie a instanței de fond, ceea ce echivalează cu nejudecata fondului pricinii, respectiv aceasta nu a procedat la o analiză efectivă a susținerilor și apărărilor invocate de către părți ori a probatoriului administrat și nici nu a arătat argumentele proprii ce au stat la baza soluției pronunțate.

Potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, hotărârea pronunțată de prima instanță va cuprinde:

"b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Motivarea hotărârii judecătorești, care trebuie realizată într-o manieră clară și coerentă, este indispensabilă pentru exercitarea controlului judiciar de către instanța ierarhic superioară și constituie o garanție împotriva arbitrariului pentru părțile în proces, întrucât le furnizează dovada că solicitările și mijloacele lor de apărare au fost serios examinate de instanță.

Respectarea acestei dispoziții procedurale, cu valoare de principiu, se circumscrie obligației ce revine instanței de a garanta părților exercițiul efectiv al dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, reținându-se în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului că dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susținerile părților sunt examinate de instanță, aceasta având obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă sau cel puțin de a le aprecia (Hotărârea Albina împotriva României, Hotărârea Gheorghe împotriva României).

În aceste condiții, este evident că motivarea hotărârii atacate nu este de natură să furnizeze recurentului-reclamant dovada că susținerile și mijloacele de apărare pe care le-a invocat au fost serios examinate, împrejurare ce denotă, în fapt, necercetarea fondului cauzei și determină imposibilitatea instanței de recurs de a exercita controlul judiciar, atrăgând casarea sentinței atacate.

Prin urmare, sentința recurată în prezenta cauză nu răspunde cerinței prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., fiind de natură a crea reclamantului o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei la aceeași instanță spre rejudecare.

În consecință, Înalta Curte apreciază că este întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., aspect în raport de care, nu se mai impune analizarea criticilor subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocate în recurs de către recurentul-reclamant.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Față de considerentele mai sus expuse și văzând prevederile art. 497 C. proc. civ., precum și cele ale art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 1253 din data de 13 aprilie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 decembrie 2018.

GGC - MP