ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 08.12.2021

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 999/2021

HOTĂRÂRE
08.12.2021
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 999/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 26 noiembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2021 s-a admis sesizarea formulată de I.G.P.R. - Centrul de Cooperare Polițienească Internațională - Biroul Național Sirene privind prelungirea termenului pentru predarea persoanei solicitate A. conform dispozițiilor art. 113 alin. (2) din Legea nr. 302/2004.

De asemenea, în baza art. 104 alin. (9) și alin. (10) din Legea nr. 302/2004 raportat la art. 208 alin. (2) C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării în vederea predării persoanei solicitate A. pe o durată de 30 de zile, de la 26.11.2021 până la data de 25.12.2021, inclusiv.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

La data de 25.11.2021, conform dispozițiilor art. 113 și art. 104 alin. (11) din Legea nr. 302/2004, a fost înaintată de către Biroul Sirene, cererea de prelungire a termenului de predare către autoritățile franceze a persoanei solicitate A., motivat de faptul că, organizarea preluării acestuia din România, urmează să aibă loc în perioada 29.11.2021 - 3.12.2021.

Totodată s-a notat faptul că prin Sentința penală nr. 190/F din 30.10.2021, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a admis cererea formulată de autoritățile judiciare din Franța cu privire la executarea mandatului european de arestare emis la data de 15.10.2021 de Tribunalul Toulon, Franța, față de persoana solicitată A.

S-a dispus luarea măsurii arestării în vederea predării față de persoana solicitată A. pe o durată de 30 zile, începând cu data 20 octombrie 2021 și până la data de 28 noiembrie 2021, inclusiv, astfel încât s-a dispus emiterea mandatului de arestare față de persoana solicitată A.

S-a constatat că persoana solicitată A. nu a fost de acord cu predarea și că nu a renunțat la regula specialității.

Totodată s-a dispus predarea persoanei solicitate A. către autoritățile judiciare din Franța iar potrivit dispozițiilor art. 113 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 aceasta se va realiza în termen de 10 zile de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În fine, s-a constatat că persoana solicitată a fost reținută A. pe o durată de 24 de ore prin ordonanța de reținere din 30 octombrie 2021, emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București în Dosarul nr. x/2021, începând cu ora 00:08.

A mai reținut prima instanță faptul că Sentința penală nr. 190/F din 30.10.2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală a rămas definitivă la data de 23.11.2021 prin Decizia penală nr. 960 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală.

Concluzionând, instanța de fond, în raport de dispozițiile art. 113 alin. (2) C. proc. pen., a constatat ca fiind întemeiată cererea formulată de Biroul Sirene, așa încât a prelungit termenul pentru predarea persoanei solicitate A. către autoritățile judiciare din Republica Franceză, aceasta urmând să aibă loc în termen de 10 zile de la noua dată convenită cu autoritatea competentă a statului emitent.

De asemenea, în baza art. 104 alin. (9) și alin. (10) din Legea nr. 302/2004 raportat la art. 208 alin. (2) C. proc. pen., s-a dispus menținerea măsurii arestării în vederea predării persoanei solicitate A. pe o durată de 30 de zile, de la 26.11.2021 până la data de 25.12.2021, inclusiv.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a formulat contestație persoana solicitată A.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, sub nr. x/2021, fiind repartizată aleatoriu Completului 8 pentru termenul de judecată din 8 decembrie 2021.

La 07 decembrie 2021, Centrul de reținere și arestare preventivă din cadrul I.P.J. Buzău a comunicat faptul că persoana solicitată A. a fost predat autorităților franceze la 2 decembrie 2021.

Examinând contestația formulată de persoana solicitată B., prin prisma criticilor invocate, dar și din oficiu, potrivit art. 4251 C. proc. pen. raportat la art. 110 din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:

Obiectul contestației de față îl constituie încheierea din data de 26 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2021, prin care, în temeiul prevederilor art. 104 alin. (9) din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a dispus menținerea arestării preventive a persoanei solicitate A., pe o durată de 30 de zile, cu începere de la 26.11.2021 până la data de 25.12.2021, inclusiv, în vederea predării acesteia către autoritățile judiciare din Franța în baza Sentinței penale nr. 190/F din 30.10.2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția II penală.

Potrivit art. 104 alin. (9) din Legea nr. 302/2004, instanța de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, dacă se impune menținerea arestării în vederea predării, pronunțându-se prin încheiere motivată, iar potrivit alin. (10) teza finală al aceluiași articol, durata totală a acestei măsuri, până la predarea efectivă către statul membru emitent, nu poate depăși în niciun caz 180 de zile.

Reținând dispozițiile legale anterior menționate, rezultă că în situația în care, ulterior admiterii cererii de punere în executare a mandatului european de arestare, prilej cu care s-a dispus și arestarea persoanei solicitate în vederea predării către autoritatea judiciară emitentă, nu se poate proceda la predarea/preluarea persoanei solicitate, din motive obiective, independente de voința autorităților implicate, măsura preventivă dispusă trebuie verificată periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, fără ca durata totală a acesteia, până la predarea efectivă, să poată depăși 180 de zile.

Distinct de această constatare, Înalta Curte reține că anterior termenului de judecată fixat în prezenta cauză (8 decembrie 2021), respectiv la data de 2 decembrie 2021, contestatorul persoană solicitată A. a fost predat autorităților judiciare franceze conform dispozițiilor Sentinței penale nr. 190/F din 30.10.2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, astfel cum rezultă din adresa comunicată la dosar, în data de 07.12.2021 de către Centrul de reținere și arestare preventivă din cadrul I.P.J. Buzău.

În acest context, din moment ce măsura arestării în vederea predării dispusă față de persoana solicitată A. prin încheierea din 26 noiembrie 2021 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, contestată în cauza pendinte, a încetat la data de 2 decembrie 2021, ca urmare a predării persoanei solicitate către autoritățile judiciare din Franța, Înalta Curte constată ca fiind finalizată procedura de punere în executare a mandatului european de arestare.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., raportat la art. 110 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva încheierii penale/F din data de 26 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2021.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va dispune obligarea contestatorului la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în sumă de 313 RON, va rămâne în sarcina statului și se va plăti din fondul Ministerului Justiției

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva încheierii penale/F din data de 26 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2021.

Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 08 decembrie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-06-03
0,98
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 561/2021
Asupra contestației de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: I. Prin Sentința penală nr. 80/F/23.04.2021 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, definitivă prin Decizia nr. 458/06.05.2021 a Înaltei C
ÎCCJ 2021-04-15
0,98
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 389/2021
, măsura preventivă dispusă trebuie verificată periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, fără ca durata totală a acesteia, până la predarea efectivă, să poată depăși 180 de zile. Verificând, în acest context, actele dosarului, se constată,
ÎCCJ 2020-12-29
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 878/2020
te A. către autoritățile franceze cu condiția respectării regulii specialității. În temeiul art. 98 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, predarea persoanei solicitate A. se face sub condiția ca, în cazul în care se va pronunța o p
ÎCCJ 2021-11-23
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 960/2021
Ședința publică din data de 23 noiembrie 2021 Deliberând asupra contestației formulate de persoana solicitată A., constată următoarele: Prin sentința penală nr. 190/F din data de 30 octombrie 2021, Curtea de Apel București, secția a II-a pe
ÎCCJ 2021-05-06
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 458/2021
Asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 80/F din 23 aprilie 2021 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în dosarul nr. x/2021, în baza art.
Sursă