ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 960/2021

Ședința publică din data de 23 noiembrie 2021

Deliberând asupra contestației formulate de persoana solicitată A., constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 190/F din data de 30 octombrie 2021, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a admis cererea formulată de autoritățile judiciare din Franța privind executarea mandatului european de arestare emis la data de 15.10.2021 de Tribunalul Toulon, Franța, și a dispus predarea persoanei solicitate A. către autoritățile judiciare din Franța, reținând, totodată, că aceasta nu a fost de acord cu predarea și nu a renunțat la regula specialității.

A dispus luarea măsurii arestării în vederea predării față de persoana solicitată A. pe o durată de 30 zile, începând cu data de 30 octombrie 2021 și până la data de 28 noiembrie 2021, inclusiv, și a dispus emiterea mandatului de arestare în acest sens.

Potrivit dispozițiilor art. 113 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, predarea se va realiza în termen de 10 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.

A constatat că persoana solicitată A. a fost reținută pe o durată de 24 de ore prin ordonanța de reținere nr. 100 din 30 octombrie 2021, emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2021, începând cu ora 00:08.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel București a reținut că la data de 30.10.2021 a fost înregistrată pe rolul acesteia sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București având ca obiect punerea în executare a mandatului european de arestare emis de către autoritățile judiciare franceze la data de 15.10.2021 împotriva cetățeanului francez A..

În motivarea sesizării s-a arătat că, la data de 29.10.2021, s-a înregistrat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București solicitarea autorităților judiciare din Franța privind punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 15.10.2021 împotriva numitului A., cetățean francez, urmărit internațional în vederea executării unei pedepse privative de libertate de 6 luni închisoare dispusă prin hotărârea judecătorească emisă de Tribunalul Toulon în 15.01.2020, fiind condamnat pentru comiterea infracțiunii de violențe recurente săvârșite începând cu luna martie 2014 asupra partenerei sale de viață, care a făcut plângere la poliție în data de 3 mai 2015, unele scene de violență descrise de ea fiind confirmate de vecini și de membri ai familiei, faptele fiind prevăzute de art. 222-14, 132-80, 222-44, 222-45, 222-47, 222-48-1 din C. pen. francez.

Prin ordonanța nr. 100/2021 din 30.10.2021, procurorul a dispus reținerea persoanei solicitate A. pe o durată de 24 ore, în conformitate cu art. 100 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, începând cu data de 30.10.2021, ora 00:08, până la data de 31.10.2021, ora 00:08.

La dosarul cauzei au fost depuse următoarele acte: ordonanța de reținere nr. 100/2021 din 30.10.2021 a persoanei solicitate A., copia cărții de identitate, mandatul european de arestare emis de autoritățile judiciare din Franța, cât și traducerea acestuia în limba română, copie cazier judiciar, verificarea efectuată de către DGPMB - Serviciul de Investigații Criminale - Biroul Urmărire în aplicația B. cu privire la alerta Schengen SINS, emisă de către autoritățile judiciare din Franța privind arestarea și extrădarea numitului A., ocazie cu care s-a constatat că alerta este valabilă.

La termenul de judecată din data de 30.10.2021, curtea de apel a procedat la verificarea identității persoanei solicitate A., în prezența apărătorului desemnat din oficiu, în conformitate cu art. 104 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată.

S-a notat că persoana solicitată A. a declarat următoarele: nu are obiecțiuni cu privire la identitate; a primit o copie a mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare franceze la data de 15.10.2021; este de acord cu drepturile conferite de regula specialității; nu este de acord cu predarea către autoritățile judiciare franceze; nu are cunoștință de pedeapsa de 6 luni închisoare la care a fost condamnat de către Tribunalul Toulon, Franța.

Persoana solicitată a mai arătat că a venit în România în luna mai 2021, că a fost adoptat la vârsta de 2 ani de o familie de naționalitate franceză, precum și faptul că a executat aproximativ 2 ani din pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată de autoritățile judiciare franceze, respectând obligațiile impuse în cadrul supravegherii socio-judiciare.

Examinând actele și lucrările dosarului, raportat la dispozițiile art. 104 din Legea nr. 302/2004 republicată, curtea de apel a reținut că din mandatul european de arestare emis de autoritățile judiciare franceze la data de 15.10.2021 rezultă că persoana solicitată A., cetățean francez, a fost condamnată de Tribunalul Corecțional din Nantes, la 09.03.2016, la pedeapsa de 3 ani închisoare delictuală și 5 ani supraveghere socio-judiciară pentru fapte de violență recurente, soldate cu concediul medical mai mare de 8 zile din partea persoanei care este sau a fost soțul, concubinul sau partenerul de viață legat de victimă printr-un pact civil de solidaritate, fapte comise în perioada 1.01.2014 și 2.05.2015.

S-a mai notat că persoana solicitată A. a recunoscut faptele de care a fost acuzat, minimizând o parte din ele, autoritățile judiciare franceze punând în vedere acesteia că, în cazul nerespectării supravegherii socio-judiciare va fi condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare.

Persoana solicitată A., plasat sub control judiciar de judecătorul responsabil cu aplicarea pedepsei, s-a sustras, nerespectând obligațiile pe care le avea în cadrul supravegherii socio-judiciare, motiv pentru care a fost condamnată de Tribunalul Toulon la pedeapsa de 6 luni închisoare.

În ceea ce privește solicitarea apărătorului din oficiu de respingere a cererii de punere în executare a mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare din Franța la data de 15.10.2021, curtea a constatat că nu este incident niciun motiv de refuz, prevăzut de art. 99 din Legea nr. 302/2004, republicată.

Curtea de apel a mai reținut că în cauză nu sunt incidente dispozițiile prevăzute de art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 republicată, întrucât persoana solicitată A. trăiește în România începând cu luna mai 2021, nefiind îndeplinită condiția de 5 ani privind rezidența continuă și legală pe teritoriul României.

Împotriva sentinței penale nr. 190/F din data de 30 octombrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală a formulat contestație persoana solicitată A..

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 04 noiembrie 2021.

Examinând contestația formulată de persoana solicitată A., în baza actelor și lucrărilor de la dosar, Înalta Curte urmează a o respinge, ca nefondată, în considerarea următoarelor argumente:

Cu titlu preliminar, instanța de control judiciar notează că, potrivit dispozițiilor art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată:

"Mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate". Totodată, alin. (2) al aceluiași text de lege statuează în sensul că:

"Mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI/13 iunie 2002", modificată prin Decizia-cadru 2009/299/JAI din 26 februarie 2009, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L81/24 din 27 martie 2009.

Din dispozițiile art. 85 și urm. din Legea nr. 302/2004, republicată, rezultă că rolul instanței de judecată în această procedură se rezumă la verificarea condițiilor de formă ale mandatului, la soluționarea eventualelor obiecțiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum și la motivele de refuz a predării pe care aceasta le invocă.

Învestit cu executarea unui mandat european de arestare, judecătorul hotărăște asupra arestării și predării persoanei solicitate, după ce, în prealabil, a verificat condițiile referitoare la emiterea mandatului, identificarea persoanei solicitate, existența dublei încriminări a faptelor penale ce se impută acesteia sau a situațiilor ce se constituie în motive de refuz la predare.

În acest fel, se pune în practică principiul recunoașterii și încrederii reciproce ce stă la baza executării, de către instanța română, a mandatului european de arestare emis de autoritatea judiciară străină competentă.

În aceste coordonate de principiu, Înalta Curte reține că, respectând rigorile legii, prima instanță a verificat îndeplinirea condițiilor care legitimează punerea în executare a mandatului european de arestare cu număr de referință x, emis la data de 15.10.2021 de procurorul Republicii de la Tribunalul Judiciar din Toulon față de persoana solicitată A. în vederea executării unei pedepse de 6 luni închisoare întrucât s-a sustras executării obligațiilor impuse pe perioada controlului socio-judiciar prin hotărârea de condamnare din data de 9 martie 2016 a Tribunalului Corecțional din Nantes pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 222-14, 132-80, 222-44, 222-45, 222-47, 222-48-1 din C. pen. francez.

Se reține că infracțiunile ce formează obiectul mandatului european de arestare emis de autoritatea judiciară solicitantă intră în categoria faptelor prev. de art. 97 alin. (1) pct. 14 din Legea nr. 302/2004, care dau loc la predare fără îndeplinirea condiției dublei incriminări, nefiind incident niciunul dintre motivele obligatorii sau opționale de refuz la predare, prevăzute în mod expres și limitativ de art. 99 alin. (1) lit. a)-c) și alin. (2) din Legea nr. 302/2004, iar pe de altă parte, că persoana solicitată nu a ridicat obiecțiuni cu privire la identitatea sa.

În continuare, în considerarea dispozițiilor prevăzute de art. 100 din Legea 302/2004, republicată, Înalta Curte notează că din actele și lucrările existente la dosarul cauzei rezultă că persoana solicitată nu este cercetată de către autoritățile judiciare române într-o altă cauză penală.

Astfel, în raport cu aspectele învederate, Înalta Curte reține că instanța de fond, în mod temeinic și legal, a autorizat predarea persoanei solicitate A. către autoritățile judiciare din Franța și, pe cale de consecință, în temeiul art. 104 alin. (10) din Legea nr. 302/2004 republicată, a dispus arestarea acesteia pentru o perioadă de 30 de zile, în vederea predării.

Prin urmare, în acest context, evaluând criticile concrete formulate de către contestatorul persoană solicitată, personal și prin apărător desemnat din oficiu, cu ocazia dezbaterii pe fond a cauzei, instanța de control judiciar constată că acestea sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează a fi prezentate.

Se reține că, în esență, criticile formulate în contestație vizează motivele opționale de refuz a executării prevăzute de art. 99 alin. (2) lit. c) și i) din Legea nr. 302/2004, republicată, invocându-se împrejurarea că persoana solicitată trăiește în România și că nu a fost prezentă personal la judecată în statul solicitant în cauza în care s-a pronunțat hotărârea care face obiectul mandatului european de arestare, iar în subsidiar, măsura arestării în vederea predării luată față de aceasta de către prima instanță.

Potrivit art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, "Autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare în următoarele cazuri:

c) când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetățean român sau trăiește în România și are o rezidență continuă și legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani și aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranță în statul membru emitent.".

Astfel, în ceea ce privește condiția domiciliului pe teritoriul statului român, se reține că aceasta vizează o rezidență continuă și legală pentru o perioadă de cel puțin 5 ani.

În speță, această condiție nu este îndeplinită întrucât, așa cum rezultă din actele dosarului, respectiv din fișa de evidență eliberată de Ministerul Afacerilor Interne, Direcția pentru evidența persoanelor și administrarea bazelor de date, persoana solicitată A. nu figurează ca având domiciliul în România.

De altfel, contestatorul a precizat că se află în România abia din luna mai 2021.

Prin urmare, Înalta Curte reține că în cauză nu este incident motivul de refuz facultativ a executării mandatului european de arestare prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, persoana solicitată neîndeplinind condiția de a avea o rezidență continuă pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani.

Potrivit art. 99 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 302/2004, republicată, "Autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare în următoarele cazuri:

i) când persoana condamnată nu a fost prezentă personal la judecată (…)".

În cauză, nici această condiție nu este îndeplinită. Așa cum rezultă din actele dosarului, respectiv din conținutul mandatului european de arestare, persoana solicitată A. a fost prezentă personal la procesul în care s-a pronunțat hotărârea din data de 09.03.2016, prin care Tribunalul Corecțional din Nantes a condamnat pe aceasta la pedeapsa de 3 ani închisoare delictuală și 5 ani supraveghere socio-judiciară, cu 1 an închisoare pentru nerespectarea supravegherii socio-judiciare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 222-14, 132-80, 222-44, 222-45, 222-47, 222-48-1 din C. pen. francez.

Prin hotărârea pronunțată la data de 15.10.2020, constatând că persoana solicitată A. nu a respectat măsurile de supraveghere socio-judiciară la care a fost obligat prin hotărârea din data de 09.03.2016 a Tribunalului Corecțional din Nantes, autoritățile judiciare franceze au dispus punerea în executare parțială a acestei hotărâri pentru nerespectarea supravegherii socio-judiciare de către contestator, respectiv executarea pedepsei de 6 luni închisoare.

Cu alte cuvinte, hotărârea ce face obiectul mandatului european de arestare cu număr de referință x, emis la data de 15.10.2021 de procurorul Republicii de la Tribunalul Judiciar din Toulon față de persoana solicitată A., vizează exclusiv punerea în executare parțială a hotărârii din data de 09.03.2016 pronunțată de Tribunalul Corecțional din Nantes pentru nerespectarea supravegherii socio-judiciare de către contestator.

Ca atare, în raport de situația concretă arătată în cele ce preced, Înalta Curte constată că nu este incident motivul de refuz facultativ prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 302/2004, republicată, acesta fiind prezent la judecata care s-a soldat cu pronunțarea hotărârii de condamnare pentru a cărei executare se solicită predarea, respectiv, hotărârea din data de 09.03.2016 a Tribunalului Corecțional din Nantes.

În ceea ce privește măsura arestării în vederea predării, Înalta Curte reține că aceasta este obligatorie în situația dată în care s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare, legea nereglementând nicio alternativă.

Astfel, sunt incidente dispozițiile art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, potrivit cărora:

"După întocmirea sentinței prevăzute la art. 109 sau a încheierii prevăzute la alin. (2) ori (9), după caz, judecătorul emite de îndată un mandat de arestare. Dispozițiile C. proc. pen. cu privire la conținutul și executarea mandatului de arestare se aplică în mod corespunzător."

Din interpretarea sistematică a textelor care reglementează luarea măsurilor preventive pe parcursul procedurii, cât și cu ocazia soluționării cererii de punere în executare a unui mandat european cuprinse în art. 104 alin. (11) și 13 din Legea nr. 302/2004 rezultă că măsura arestării este obligatorie și se dispune de îndată atunci când s-a admis sesizarea și s-a dispus predarea. În acest sens, instanța de control judiciar notează că dispozițiile art. 104 alin. (9)-(11) din Legea nr. 302/2004 republicată privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, sub aspectul posibilității înlocuirii măsurii arestării cu o altă măsură mai blândă, în condițiile prevăzute de art. 211-222 din C. proc. pen., sunt aplicabile doar în cursul judecății, nu și după rămânerea definitivă a hotărârii prin care instanța s-a pronunțat asupra executării mandatului european de arestare prin sentință, hotărâre prin care se dispune, în mod obligatoriu și arestarea persoanei solicitate în vederea predării.

În ceea ce privește celelalte chestiuni referitoare la circumstanțele personale ce țin de reintegrarea socială a persoanei solicitate, Înalta Curte reține că acestea pot fi evaluate exclusiv de autoritățile judiciare din Franța, instanța națională nefiind abilitată să verifice apărările contestatorului sub acest aspect în cadrul procedurii de față.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte apreciază că soluția pronunțată de instanța de fond în urma efectuării verificărilor la care este îndrituită, conform dispozițiilor art. 85 și urm. din Legea nr. 302/2004, este temeinică și legală, motiv pentru care, în conformitate cu dispozițiile art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 190/F din data de 30 octombrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga pe contestator la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, urmând ca, potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 1012 RON, să fie plătit din fondul Ministerului Justiției.

Totodată, potrivit art. 275 alin. (6) rap. la art. 273 alin. (3) și (4) din C. proc. pen., onorariul cuvenit interpretului de limbă franceză se plătește din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 190/F din data de 30 octombrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă pe contestator la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 1012 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul cuvenit interpretului de limbă franceză se plătește din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 noiembrie 2021.