ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 850/2020

Asupra contestației de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 227/F din 20 noiembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare din 06.11.2020, emis de Cour D`appel de Paris - Tribunal Judiciare de Paris, pe numele persoanei solicitate A. .

Totodată, a dispus predarea persoanei solicitate A. către autoritățile franceze cu condiția respectării regulii specialității.

În temeiul art. 98 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, predarea persoanei solicitate A. urmează a se face sub condiția ca, în cazul în care se va pronunța o pedeapsă privativă de libertate, să fie transferată în România.

S-a dispus arestarea în vederea predării a persoanei solicitate A. pe o perioadă de 30 de zile, cu începere de la data de 20.11.2020 până la data de 19.12.2020, inclusiv.

S-a constatat că persoana solicitată a fost reținută la data de 20 noiembrie 2020, ora. 04.00.

Pentru a hotărâre astfel, s-a reținut că, la data de 20 noiembrie 2020, a fost înregistrată, sub nr. x/2020, sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, privind punerea în executare a mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare franceze, la data de 06 noiembrie 2020, față de cetățeanul român A., urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunilor de furt în grup organizat, participare la un grup criminal organizat prevăzute de art. 311-1, 311-9, 311-13, 311-14, 311-15, 450-1, 450-3, 450-5 din C. pen. francez.

Analizând mandatul european de arestare, a reținut că acesta se referă la un total de 3 infracțiuni, persoana solicitată fiind autor al faptelor comise în jurisdicția JIRS din Paris și pe ansamblul teritoriului național și de manieră indivizibilă în România, în cursul anului 2018 până în data de 6 noiembrie 2019.

Astfel, în data de 19 februarie 2019, oficiul central de luptă împotriva delicvenței itinerante, a fost sesizat în legătură cu o anchetă asupra unei grupări infracționale formate din cetățeni români care comiteau furturi din camioane care circulau pe autostrăzile din Franța. Modul de operare consta în a se introduce în camion, în timp ce acesta era în mișcare, penetrând prin efracție mai întâi remorca, după care transferau marfa către complicii aflați într-o mașină care stătea lipită de camion. Acest mod de operare necesita prezenta a trei sau patru mașini și a vreo 10 persoane care asigurau buna desfășurare a acțiunilor. Au fost recenzate 21 de furturi între luna mai 2018 și luna noiembrie 2019, prejudiciul fiind de aproximativ 3,5 milioane de euro. Ancheta a dus la identificarea lui A., care era în legătură cu alți membrii ai grupării, fiind observat în iunie 2019, pe când săvârșea furturi în Franța. El a fost implicat și în furturi comise în luna octombrie 2019. S-a reținut că acesta locuiește în România.

În acest sens, a constatat că, în raport de infracțiunile ce fac obiectul mandatului european de arestare, pentru care persoana solicitată nu a fost urmărită sau condamnată în România, nu este incidentă vreuna dintre situațiile care, conform dispozițiilor art. 99 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 302/2004 republicată, constituie motiv obligatoriu sau opțional de refuz al executării mandatului european, iar faptele care motivează mandatul european de arestare sunt prevăzute și în dreptul nostru intern, potrivit art. 229 C. pen. și art. 367 C. pen. De altfel, faptele indicate permit predarea persoanei solicitate și fără îndeplinirea condiției dublei incriminări, în sensul art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Totodată, a constatat că pe numele persoanei solicitate s-a emis un mandat național de arestare preventivă de către autoritățile franceze, respectiv de către Cour D`appel de Paris - Tribunal Judiciare de Paris, mandat ce poartă titulatura acestei instanțe, fiind emis de către procurorul general al Republicii de pe lângă Tribunalul Judiciar din Paris.

Sub acest aspect, având în vedere apărările formulate de către persoana solicitată în sensul că, mandatul european de arestare nu a fost emis de către un organ judiciar competent, Curtea a subliniat că prin Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene (Marea Cameră) din 27 mai 2019, pronunțată în cauzele conexate C 508/18 și C 82/19 PPU, s-a statuat că "noțiunea de autoritate judiciară emitentă, în sensul articolului 6 alin. (1) din Decizia cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre, astfel cum a fost modificată prin Decizia cadru 2009/299/JAI a Consiliului din 26 februarie 2009, trebuie interpretată în sensul că nu vizează parchetele dintr-un stat membru care sunt expuse riscului de a fi supuse, direct sau indirect, unor ordine sau unor instrucțiuni individuale din partea puterii executive, cum este un ministru al justiției, în cadrul adoptării unei decizii referitoare la emiterea unui mandat european de arestare." De asemenea, prin Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene (Marea Cameră) din 27 mai 2019, pronunțată în cauza C 509/18, s-a stabilit că "noțiunea de autoritate judiciară emitentă, în sensul articolului 6 alin. (1) din Decizia cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre, astfel cum a fost modificată prin Decizia cadru 2009/299/JAI a Consiliului din 26 februarie 2009, trebuie interpretată în sensul că vizează procurorul general al unui stat membru care, deși din punct de vedere structural este independent de puterea judecătorească, este competent să efectueze urmărirea penală și care are, în acest stat membru, un statut care îi conferă o garanție de independență în raport cu puterea executivă în cadrul emiterii mandatului european de arestare."

Or, conform relațiilor actualizate prezentate de către B. - accesat la data de 20 noiembrie 2020), procurorul francez beneficiază de o garanție de independență, iar mandatul european de arestare este emis în urma unei decizii pronunțate de către un judecător - art. 695-16 C. proc. pen. francez, motiv pentru care Curtea a apreciat că emiterea prezentului mandat de către un procuror nu constituie un motiv care să conducă la respingerea cererii de punere în executare a mandatului european de arestare.

În ceea ce privește apărarea persoanei solicitate în sensul că nu se poate proceda la punerea în executare a mandatului european de arestare, întrucât față de persoana solicitată s-a pus anterior în executare un mandat european de arestare emis în baza aceleiași hotărâri judecătorești, Curtea a apreciat-o ca fiind neîntemeiată.

În acest sens a reținut că, într-adevăr, față de persoana solicitată A. s-a dispus la data de 10 martie 2020 predarea către autoritățile judiciare franceze în baza mandatului european de arestare emis la data de 09 martie 2020, iar, ulterior, a fost respinsă cererea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București de menținere a măsurii arestării în vederea predării, măsura ce a fost constatată încetată de drept, la data de 08 aprilie2020. Însă, astfel cum rezultă din prevederile art. 113 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată, în cazul în care sunt depășite termenele maxime pentru predare, fără ca persoana în cauză să fie primită de către statul emitent, se va proceda la punerea în libertate a persoanei urmărite, fără ca acest fapt să constituie un motiv de refuz al executării unui viitor mandat european de arestare, bazat pe aceleași fapte.

Așadar, legiuitorul permite predarea persoanei solicitate inclusiv dacă față de aceasta s-a admis anterior predarea, dar s-au depășit termenele de predare, condiționând însă executarea de emiterea unui nou mandat european de arestare.

În această privință, Curtea a făcut trimitere și la jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit căreia, "dacă instanța a dispus prin sentință executarea mandatului european de arestare, predarea persoanei solicitate și arestarea acesteia, însă termenele maxime pentru predare au fost depășite fără ca persoana solicitată să fie primită de către statul emitent, parchetul, constatând că autoritatea judiciară emitentă insistă în executarea mandatului european de arestare, poate sesiza din nou instanța, iar instanța poate dispune printr-o nouă sentință executarea mandatului european de arestare, predarea persoanei solicitate și arestarea acesteia, în conformitate cu art. 107 alin. (1) și art. 111 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, republicată, acest din urmă text de lege stabilind că depășirea termenelor maxime pentru predare fără ca persoana solicitată să fie primită de către statul emitent, care conduce la punerea în libertate a acesteia, nu constituie un motiv de refuz al executării unui viitor mandat european de arestare, bazat pe aceleași fapte (I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 2790 din 29 iulie 2011).

În raport de aceste considerente, Curtea a constatat că persoana solicitată a fost anterior pusă în libertate tocmai în considerarea prevederilor art. 113 din Legea nr. 302/2004, republicată, în raport de situația generată de pandemia de COVID - 19, iar în cauză autoritățile franceze au procedat la emiterea unui nou mandat european de arestare bazat pe aceleași fapte.

De asemenea, a constatat că persoana solicitată A. nu a avut obiecțiuni privitoare la identitate, a specificat că nu dorește să renunțe la regula specialității și nu și-a dat consimțământul la predare. Cu toate acestea, în raport de împrejurarea că mandatul european de arestare nu este emis în vederea executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate, nefiind incidente prevederile art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, astfel că nu a fost identificat nici un motiv obligatoriu sau facultativ de refuz al punerii în executare a mandatului european de arestare ce face obiectul prezentei cauze.

În acest context, având în vedere că, potrivit art. 84 din Legea nr. 302/2004, republicată, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate, respectiv că acesta se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002, neexistând niciunul dintre motivele obligatorii sau facultative de refuz al executării, prevăzute de art. 99 din Legea nr. 302/2004 republicată și art. 2 și art. 3 din Decizia-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI, Curtea a apreciat că sunt îndeplinite condițiile pentru a se pune în executare mandatul european de arestare ce face obiectul prezentei cauze.

Pe de altă parte, conform relațiile furnizate de Ministerul Public, persoana solicitată nu este cercetată penal de către autoritățile judiciare române pentru a se pune în discuție amânarea predării persoanei solicitate, fiind însă incidente prevederile art. 98 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, predarea persoanei solicitate A. urmând a se face sub condiția ca, în cazul în care se va pronunța o pedeapsă privativă de libertate, să fie transferată în România.

Împotriva sentinței penale sentinței penale nr. 227/F din 20 noiembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a formulat contestație persoana solicitată A..

În susținerea motivelor contestației, apărătorul ales al persoanei solicitate contestatorului a solicitat admiterea contestației și, rejudecând, respingerea solicitării formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București privind punerea în executare a mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare franceze, la data de 06 noiembrie 2020.

A arătat că mandatul european de arestare din data de 06 noiembrie 2020 a fost emis în baza unui alt mandat european de arestare emis la data de 09 martie 2020 de către un procuror, precizând că urmărirea penală poate fi efectuată de procuror, însă măsura preventivă trebuie luată de un organ independent, respectiv de către un judecător.

Totodată, a arătat că deși dispozițiile art. 113 din Legea nr. 302/2004, republicată, permit, în situația în care termenele maxime de reținere sunt depășite fără ca persoana în cauză să fie predată, emiterea unui nou mandat european de arestare pentru aceleași fapte, în opinia sa, fiind vorba despre o măsură preventivă și nu despre o hotărâre de condamnare definitivă, un judecător ar fi trebuit să analizeze dacă se mențin temeiurile care au fost avute în vedere la momentul luării măsurii preventive.

Înalta Curte examinând contestația formulată de persoana solicitată A., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că aceasta este nefondată pentru considerentele care vor fi expuse în continuare:

Se constată că față de persoana solicitată A. s-a emis un mandat european de arestare de către autoritățile judiciare franceze, la data de 09 martie 2020, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt în grup organizat, participare la un grup criminal organizat prevăzute de art. 311-1, 311-9, 311-13, 311-14, 311-15, 450-1, 450-3, 450-5 din C. pen. francez, ce au corespondent în legislația penală română, potrivit art. 229 și art. 367 C. pen., mandat ce a fost recunoscut prin sentința penală nr. 53/F din 10 martie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2020, dispunându-se predarea acestuia către autoritățile judiciare franceze la data de 10 martie 2020.

Ulterior, s-a respins cererea parchetului de menținere a măsurii arestării în vederea predării, măsura arestării fiind constatată încetată de drept la data de 08 aprilie 2020.

În conformitate cu dispozițiile art. 113 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată, în situația în care instanța a dispus prin sentință executarea unui mandat european de arestare, predarea persoanei solicitate și arestarea acesteia, iar termenele maxime pentru care putea fi dispusă măsura privativă de libertate au fost depășite, fără ca persoana solicitată să fie predată către statul emitent, atunci când se constată de către parchet că autoritățile judiciare din statul emitent insistă în executarea mandatului european de arestare poate sesiza din nou instanța, iar aceasta să dispună printr-o nouă sentință executarea mandatului, predarea și arestarea persoanei solicitate, în conformitate cu prevederile art. 107 alin. (1) și art. 111 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, republicată.

În conținutul art. 111 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, republicată, prevăzându-se, în mod expres, că depășirea termenelor maxime de predare fără ca persoana solicitată să fie primită de statul emitent și care are drept consecință punerea în libertate a acesteia nu reprezintă un motiv de refuz al executării unui nou mandat european bazat pe aceleași fapte.

În ceea ce privește apărările persoanei solicitate în legătură cu împrejurarea că noul mandat de arestare nu a fost emis de un organ judiciar competent se constată că, în mod corect, judecătorul fondului a reținut că pe numele persoanei solicitate s-a emis un mandat național de arestare preventivă de către Cour D`appel de Paris - Tribunal Judiciare de Paris, mandat ce poartă titulatura autorității judiciare franceze, chiar dacă la rubrica emitent este menționat procurorul Republicii de pe lângă Tribunalul Judiciar din Paris, având în vedere jurisprudența Curții Europene de Justiție, prevederile C. proc. pen. francez, potrivit cărora procurorul beneficiază de independență dar și faptul că mandatul european de arestare a fost emis în urma deciziei pronunțate de un judecător din cadrul Curții de Apel din Paris.

Prin urmare, față de împrejurările că persoana solicitată A. a fost pusă în libertate, în raport de prevederile art. 113 din Legea nr. 302/2004, republicată, la expirarea termenelor limită pentru care se putea dispune corelativ măsurii predării și menținerea măsurii preventive a acestuia, precum și împrejurarea că autoritățile judiciare franceze au emis un nou mandat european de arestare bazat pe aceleași fapte, Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează să respingă, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 227/F din 20 noiembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat contestatorul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în sumă de 78 RON, urmând a fi plătit din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 227/F din 20 noiembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în sumă de 78 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 decembrie 2020.