ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 778/2021

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 62 din data de 20 mai 2021 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestația la executare formulată de condamnatul A., aflat în Penitenciarul Ploiești, cu privire la sentința penală nr. 36 C. civ. din data de 18 octombrie 2018 pronunțată în dosarul nr. x/2018 al Curții de Apel Ploiești.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., a fost obligat contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Conform art. 272 alin. (1) C. proc. pen.. rap. la art. 275 alin. (6) C. proc. pen.., s-a dispus plata sumei de 313 RON, reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu contestatorului condamnat A., din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Prahova.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel Ploiești a reținut că, prin sentința penală nr. 36 C. civ. din data de 18 octombrie 2018 pronunțată în dosarul nr. x/2018 al Curții de Apel Ploiești, a fost admisă cererea de recunoaștere și executare a hotărârii judecătorești formulată de autoritățile judiciare din Marea Britanie prin intermediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

În baza art. 154 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004 și art. 8 din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, s-a dispus recunoașterea sentinței nr. T 20177056 pronunțată de Curtea Coroanei Kingston Upon Thames - Marea Britanie la data de 12.05.2017, rămasă definitivă la data de 12.05.2017, emisă față de cetățeanul român A. în vederea executării unei pedepse privative de libertate de 5113 zile + 91 zile închisoare consecutive pentru lipsa plății hotărârii de confiscare, pentru săvârșirea de către persoana condamnată a nouă infracțiuni, după cum urmează: trei infracțiuni de conspirație la trafic de persoane înspre Marea Britanie cu scopul exploatării sexuale; trei infracțiuni de conspirație la trafic de persoane în interiorul Marii Britanii cu scopul exploatării sexuale; o infracțiune de conspirație la controlul prostituției pentru câștiguri; o infracțiune de conspirație la controlul unui copil pentru prostituție și o infracțiune de conspirație la cauzarea prostituției unui copil pentru câștig, toate fiind prevăzute și contravenind secțiunii I (I) a Legii infracționale din 1977, fapte cu privire la care s-a constatat că au corespondență în infracțiunile de constituire a unui grup infracțional organizat prev. de art. 367 C. pen. și trafic de persoane prev. de art. 210 C. pen. și s-a dispus executarea acestei pedepse în România.

A fost dispusă transferarea persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România, în vederea executării pedepsei, conform C. proc. pen. român și în condițiile Deciziei-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008.

A fost dedusă, din durata pedepsei, perioada executată de persoana condamnată, de la data de 9.02.2017 la zi.

S-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei de 5113 zile + 91 zile închisoare pentru infracțiunile de constituire a unui grup infracțional organizat prev. de art. 367 C. pen. și trafic de persoane prev. de art. 210 C. pen., la rămânerea definitivă a sentinței.

Curtea a arătat că, la data de 15 aprilie 2021, pe rolul instanței a fost înregistrată contestația la executare formulată de condamnatul A., cu privire la sentința penală nr. 36 C. civ. din data de 18 octombrie 2018 pronunțată în dosarul nr. x/2018 al Curții de Apel Ploiești, notându-se că, prin cererea formulată, persoana condamnată a invocat incidența dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.. și art. 6 C. pen., referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile, ca o cauză de micșorare a pedepsei, solicitând reducerea pedepsei aplicate la maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina sa.

Examinând contestația, în raport de criticile invocate, de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale incidente în materie, dar și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea a constatat că aceasta este nefondată.

Astfel, în cuprinsul hotărârii contestate, s-a arătat că, prin natura sa juridică, contestația la executare reprezintă un mijloc procesual, cu caracter jurisdicțional, care poate fi folosit înainte de punerea în executare a hotărârii penale definitive, dacă s-a ivit un incident prevăzut de lege până în acest moment, în cursul executării pedepsei, dacă incidentul s-a ivit în perioada executării și chiar după ce s-a executat pedeapsa, dar în legătură cu executarea ei.

Totodată, Curtea a arătat că, atât soluțiile jurisprudențiale cât și opiniile exprimate în doctrină sunt unanime în a considera că prin acest remediu judiciar nu se pot invoca nevinovăția, greșita condamnare a contestatorului, greșita încadrare juridică a faptei, greșita individualizare a pedepsei sau alte aspecte ce țin de judecata în fond a cauzei și care se bucură de autoritate de lucru judecat.

De asemenea, s-a susținut că unul dintre elementele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care prevede, printre altele, ca soluția dată în mod definitiv oricărui litigiu de către instanțe să nu mai poată fi supusă rejudecării. Conform acestui principiu, niciuna dintre părți nu este abilitată să solicite reexaminarea unei hotărâri definitive și executorii cu unicul scop de a obține o reanalizare a cauzei și o nouă hotărâre în privința sa. Acestui principiu nu i se poate aduce derogare decât dacă o impun motive substanțiale și imperioase.

Instanța a învederat că o asemenea derogare, în care hotărârile penale definitive sunt susceptibile de modificări și schimbări în cursul executării, o constituie cazurile de contestație la executare expres și limitativ prevăzute de art. 598 lit. a)-d) C. proc. pen.., și se poate face numai ca urmare a descoperirii unor împrejurări care, dacă erau cunoscute în momentul pronunțării hotărârii, ar fi condus la luarea altor măsuri împotriva făptuitorului ori ca urmare a unor împrejurări intervenite după ce hotărârea a rămas definitivă.

Curtea a notat că, în speță, contestatorul a invocat cazul de contestație prevăzut de art. 598 lit. d) C. proc. pen.., însă a considerat că motivul invocat în susținerea lui, ce se referă la incidența art. 6 C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei, nu se circumscrie acestui caz, fiind vorba de un motiv apărut înainte de rămânerea definitivă a hotărârii, de care instanța a luat cunoștință și l-a avut în vedere la pronunțarea hotărârii.

Altfel spus, Curtea a constatat că acest aspect al hotărârii nu constituie un incident ivit cu ocazia punerii în executare sau executării hotărâri judecătorești definitive de condamnare a contestatorului, ci reprezintă un element care a făcut obiectul judecății privind cererea de recunoaștere a sentinței nr. T 20177056 pronunțate de Curtea Coroanei Kingston Upon Thames - Marea Britanie la data de 12.05.2017, rămasă definitivă la data de 12.05.2017, ce s-a făcut în raport de dispozițiile noului C. pen., fiind astfel avut în vedere principiul aplicării legii penale mai favorabile, ce a intrat în puterea lucrului judecat.

În acest sens, s-a mai arătat că, hotărârea vizată de contestația la executare, respectiv sentința penală nr. 36 C. civ. din data de 18 octombrie 2018 pronunțată în dosarul nr. x/2018 al Curții de Apel Ploiești, a rămas definitivă prin neapelare la data de 22 ianuarie 2019, iar calea de atac formulată de persoana condamnată, la data de 27.03.2019, a fost respinsă, ca tardivă, prin decizia nr. 151/A/24.04.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin urmare, Curtea a susținut că împrejurarea invocată de contestator nu mai poate fi pusă în discuție întrucât nu reprezintă o problemă de executare ci una de judecată, iar în privința acesteia, sentința contestată se bucură de prezumția de legalitate.

Împotriva sentinței penale nr. 62 din data de 20 mai 2021 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a formulat contestație, la data de 10 iunie 202, contestatorul condamnat A., în termen legal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți, secția penală la data de 22.06.2021, fiind fixat termen de judecată la data de 22.09.2021, cu citarea contestatorului și asigurarea apărării obligatorii.

Examinând contestația formulată de contestatorul condamnat A. prin prisma dispozițiilor legale incidente, în raport cu criticile invocate, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte notează că, pe calea contestației la executare pot fi soluționate incidentele ivite după ce hotărârea a rămas definitivă, respectiv înainte sau în timpul executării hotărârii penale sau după executarea acesteia, însă în legătură cu aceasta, fiind permisă astfel rezolvarea situațiilor juridice care afectează executarea unei hotărâri penale, fără a se putea invoca aspecte de fond deja avute în vedere de instanțe la momentul soluționării cauzei, întrucât, în caz contrar, s-ar aduce atingere autorității de lucru judecat și stabilității raporturilor juridice.

Potrivit art. 598 alin. (1) C. proc. pen.., contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:

a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

Dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.., invocate de contestatorul condamnat A., devin incidente atunci când se invocă amnistia, prescripția, grațiere sau orice altă cauză de stingere, respectiv de micșorare a pedepsei și trebuie să cuprindă situații intervenite după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare în care, fie pedepsele nu se mai execută (în caz de amnistie, prescripția executării pedepsei, grațierea, decesul persoanei condamnate), fie intervin modificări în sensul micșorării cuantumului pedepselor ce urmează a fi puse în executare sau care se execută.

În speță, la momentul recunoașterii sentinței nr. T 20177056 pronunțate de Curtea Coroanei Kingston Upon Thames - Marea Britanie la data de 12.05.2017, rămasă definitivă la data de 12.05.2017, instanța română competentă să aplice în cauză dispozițiile Legii nr. 302/2004 a analizat condițiile privind dubla incriminare a faptelor, precum și problema adaptării pedepsei la care a fost condamnat cetățeanul român A. și a soluționat aceste aspecte de fond ale cauzei, constatând cu privire la cele 9 infracțiuni și pedeapsa aplicată următoarele:

"Faptele pentru care persoanei condamnate A. i-a fost aplicată pedeapsa privativă de libertate de 5113 zile + 91 zile consecutive pentru lipsa plății hotărârii de confiscare ar fi constituit infracțiuni în situația în care ar fi fost săvârșite pe teritoriul României, iar autorul ar fi fost tras la răspundere penală, în condițiile legislației penale naționale.

Astfel, infracțiunile de conspirație la trafic de persoane în Marea Britanie cu scopul exploatării sexuale, conspirație la controlul prostituției pentru câștiguri, conspirație la controlul unui copil pentru prostituție și de conspirație la cauzarea prostituției unui copil pentru câștig care contravin secțiunii 1 (1) a Legii Infracționale 1977 din Marea Britanie se referă la infracțiunile de constituirea unui grup infracțional organizat prevăzută de art. 367 C. pen. și trafic de persoane prevăzută de art. 210 C. pen. român, prevăzute cu închisoarea de până la 10 ani pentru fiecare infracțiune.

În plus, Curtea constată că natura și durata pedepsei aplicate de autoritatea străină corespunde cu natura și durata pedepsei prevăzute de legea penală română, astfel că nu este necesar să adapteze pedeapsa aplicată de instanța statului emitent". (Sp. nr. 36 C. civ./18.10.2018, CA Ploiești, secția penală și pentru cauza cu minori și de familie, dosar nr. x/2018).

Așadar, atât în considerentele, cât și în dispozitivul sentinței penale nr. 36 C. civ. din data de 18 octombrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauza cu minori și de familie în dosarul nr. x/2018 (rămasă definitivă, prin neapelare, la data de 22 ianuarie 2019), au fost indicate, în mod expres, infracțiunile corespondente potrivit legii penale române celor pentru care s-a dispus condamnarea contestatorului A. în Marea Britanie și, de asemenea, a fost menționată încadrarea juridică a acestora în raport cu prevederile C. pen.

Pentru a obține reducerea cuantumului pedepsei rezultante de peste 14 ani închisoare, pe care o execută, în continuare, într-un penitenciar din România, contestatorul a solicitat să se dea eficiență dispozițiilor art. 6 C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei.

Potrivit art. 6 alin. (1) C. pen., când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.

Verificând dacă dispozițiile normei legale evocate prev. de art. 6 C. pen. și, implicit, decizia nr. 13/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (prin care s-a stabilit că dispozițiile art. 6 alin. (1) din noul C. pen. sunt aplicabile și cu privire la hotărârea de condamnare pronunțată de un alt stat față de cetățenii români, dacă aceasta a fost recunoscută în procedura reglementată de Legea nr. 302/2004) sunt aplicabile situației juridice a contestatorului, Înalta Curte constată că, după rămânerea definitivă a hotărârii de recunoaștere a condamnării pronunțate în străinătate, nu a intervenit o lege care să prevadă pedepse mai ușoare pentru infracțiunile reținute în sarcina acestuia, pentru a permite instanței să reconsidere concluzia la care s-a ajuns în legătură cu pedeapsa de executat, stabilită prin sentința penală nr. 36 C. civ. din 18 octombrie 2018 a Curții de Apel Ploiești (definitivă la 22.01.2019).

Recunoașterea hotărârii definitive de condamnare a contestatorului a fost pronunțată după intrarea în vigoare a actualului C. pen., iar chestiunea adaptării pedepsei aplicate de autoritățile britanice a fost analizată de instanța română raportat la limitele de pedeapsă în cazul infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen. (închisoarea de la 1 la 5 ani) și trafic de persoane, prevăzută de art. 210 alin. (1) C. pen. (închisoarea de la 3 la 10 ani), fiind de remarcat, totodată, că pentru concursul de infracțiuni comis s-a stabilit o pedeapsă unică de către instanța statului de condamnare, modalitate de calcul a pedepsei asupra căreia nu se poate interveni (mutatis mutandis decizia nr. 23/2019 a ICCJ - Secțiile Unite, publicată în M.OF. nr. 850/2009).

Așa cum s-a arătat anterior, aplicarea art. 6 C. pen. implică apariția unei legi noi, ulterioare rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, care să prevadă pedepse mai ușoare pentru aceleași infracțiuni, situație care nu se regăsește în cauză.

În realitate, prin susținerile sale, contestatorul pune în discuție chiar legalitatea și temeinicia hotărârii în baza căreia se face executarea, fiind criticată soluția instanței cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 166 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, referitoare la adaptarea pedepsei, chestiune ce excede obiectului prezentei cauze.

În consecință, Înalta Curte apreciază justă soluția primei instanțe asupra contestației la executare, având în vedere că prin hotărârea de recunoaștere a hotărârii străine de condamnare, pronunțată la data de 18 octombrie 2018, chestiunea referitoare la adaptarea pedepsei aplicate în statul de condamnare a fost analizată și rezolvată definitiv și are autoritate de lucru judecat, iar în cauză nu este incidentă situația de aplicare a legii penale mai favorabile în sensul reglementat de art. 6 C. pen.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte în baza art. 597 alin. (7) C. proc. pen.. va respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul condamnat A. împotriva sentinței penale nr. 62 din data de 20 mai 2021 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va obliga contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen.., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul condamnat A. împotriva sentinței penale nr. 62 din data de 20 mai 2021 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 septembrie 2021.

GGC - MM