ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 763/2023

Ședința publică din data de 15 noiembrie 2023

Deliberând asupra contestației de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 78 din data de 11 iulie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în temeiul art. 599 alin. (5) din C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, contestația la executare formulată de condamnatul A., în sensul aplicării dispozițiilor art. 55

1

din Legea nr. 254/2013 privind recursul compensatoriu.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul în cuantum de 340 RON pentru avocatul desemnat din oficiu contestatorului-condamnat s-a dispus a se avansa din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului Prahova.

Conform art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a obligat pe contestatorul-condamnat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a dispune astfel, curtea de apel a reținut că, la data de 31 mai 2023, s-a înregistrat contestația la executare formulată de condamnatul A. în temeiul dispozițiilor art. 598 din C. proc. pen. prin care a solicitat recalcularea restului de pedeapsă conform art. 55

1

din Legea nr. 169/2017.

În motivarea cererii, contestatorul-condamnat a arătat că se află în executarea unei pedepse aplicate prin sentința penală nr. 13/F/23 ianuarie 2020 a Curții de Apel Galați, definitivă prin decizia penală nr. 253 din data de 28 septembrie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

A mai arătat că, în perioada iunie 2012- iunie 2015, pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 2307/28 noiembrie 2011 a Judecătoriei Ploiești, definitivă prin decizia penală nr. 945 din data de 12 ianuarie 2012 a Curții de Apel Ploiești a executat-o astfel: 2 ani în Penitenciarul Mărgineni și 1 an în Penitenciarul Ploiești perioadă în care nu a beneficiat de prevederile art. 55

1

din Legea nr. 169/2017, solicitând în baza deciziei nr. 7 din 2018 a Î.C.C.J recalcularea restului rămas de executat.

La termenul de judecată din data de 11 iulie 2023, contestatorul condamnat a precizat că temeiul cererii îl constituie art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen. și că pe calea contestației la executare solicită deducerea unui număr de 216 zile.

Analizând actele dosarului, instanța a reținut următoarele:

Prin sentința penală nr. 13/F din data de 23 ianuarie 2020 a Curții de Apel Galați, contestatorul A. a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă prev. de art. 270 alin. (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 104 alin. (2) din C. pen., a fost revocată liberarea condiționată pentru pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 2307 din data de 28 noiembrie 2011 a Judecătoriei Ploiești, definitivă prin decizia penală nr. 945 din data de 12 ianuarie 2012 a Curții de Apel Ploiești și s-a dispus executarea restului de pedeapsă de 1463 zile închisoare.

Au fost contopite pedeapsa de 5 ani închisoare și restul de 1463 zile închisoare și s-a aplicat contestatorului pedeapsa rezultantă de 5 ani și 487 zile închisoare.

A fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 17/2020 din data de 28 septembrie 2020 de Curtea de Apel Galați.

Prin sentința penală nr. 57 din data de 11 mai 2021 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr. x/2021, definitivă prin decizia penală nr. 855 din data de 19 octombrie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost respinsă solicitarea formulată de apărătorul desemnat din oficiu al petentului condamnat A., în sensul reținerii dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., ca temei de drept al contestației la executare formulate.

A fost respinsă ca nefondată excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

A fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de petentul condamnat A., în sensul aplicării dispozițiilor art. 55

1

din Legea nr. 254/2013 privind recursul compensatoriu, pe calea contestației la executare formulate în temeiul art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen.

În motivarea sentinței, s-a reținut că petentul contestator a susținut că anterior liberării sale condiționate, a executat pedeapsa închisorii în condiții de detenție necorespunzătoare, aspect confirmat și de adresa emisă de Penitenciarul Ploiești conform căreia persoana privată de libertate ar beneficia de 216 zile conform legii recursului compensatoriu. Petentul a susținut că, din moment ce prin sentința în executarea căreia se află, s-a dispus revocarea liberării condiționate din pedeapsa principală rezultantă de 7 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 2307/28.11.2011 a Judecătoriei Ploiești, în mod normal, ar trebui dedusă și perioada celor 216 zile considerate ca executate.

Curtea a reținut că potrivit art. 598 alin. (1) din C. proc. pen., contestația la executare se poate formula când se invocă o cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei sau orice alt incident ivit în cursul executării, o nelămurire cu privire la executare, în situația în care se pune în executare o sentință care nu este definitivă sau în situația în care persoana în contra căreia se execută hotărârea penală nu este aceeași cu persoana condamnată.

Astfel, instituția contestației la executare nu este o cale de atac extraordinară, ci este doar un mijloc procesual, cu caracter jurisdicțional, care poate fi folosit înainte de punerea în executare a hotărârii penale definitive - dacă s-a ivit un incident prevăzut de lege până în acest moment, în cursul executării pedepsei - dacă incidentul s-a ivit în perioada executării și chiar după ce s-a executat pedeapsa, dar în legătură cu executarea ei. Scopul acestui mijloc procesual este asigurarea punerii în executare a hotărârii penale definitive în conformitate cu legea, prin aplicarea acelor dispoziții de drept penal și de drept procesual penal care se referă la executarea unei condamnări penale. Pe cale de consecință, s-a apreciat că pe calea contestației la executare nu se poate schimba sau modifica soluția care a dobândit autoritate de lucru judecat.

Potrivit prevederilor art. 55

1

din Legea nr. 254/2013, modificată și completată prin Legea nr. 169/2017, "la calcularea pedepsei executate efectiv se are în vedere, indiferent de regimul de executare a pedepsei, ca măsură compensatorie, și executarea pedepsei în condiții necorespunzătoare, caz în care, pentru fiecare perioadă de 30 de zile executate în condiții necorespunzătoare, chiar dacă acestea nu sunt consecutive, se consideră executate, suplimentar, 6 zile din pedeapsa aplicată."

Dispozițiile art. 55

1

din Legea nr. 254/2013, introduse prin Legea nr. 169/2017, au drept efect considerarea ca executate a unui număr suplimentar de 6 zile din pedeapsa aplicată, pentru fiecare perioadă de 30 de zile executată într-un spațiu de cazare determinat de legiuitor, reprezentând o compensație adecvată față de încălcarea normelor minime de cazare (spațiul vital insuficient și/sau a condiții materiale precare de deținere). Această măsură reprezintă o ficțiune legală cu caracter compensatoriu care nu conduce la modificarea pedepsei, respectiv la micșorarea acesteia, în sensul art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen.

Astfel, s-a considerat că măsura are caracter administrativ-jurisdicțional, se pune în executare de către administrația penitenciarului și nu poate fi contestată pe calea procedurii prevăzute de art. 598 din C. proc. pen.

În acest sens, instanța a reținut că pedeapsa definitivă pronunțată de către o instanță de judecată poate fi modificată doar dacă intervine o altă hotărâre definitivă, sau în cazul în care legiuitorul adoptă o normă legală în acest sens.

În ceea ce privește intervenția legiuitorului (primar sau delegat) privind modificarea unei pedepse stabilite cu autoritate de lucru judecat, instanța a reținut că, potrivit C. pen. cauzele care înlătură sau modifică executarea pedepsei sunt grațierea și prescripția executării pedepsei (Partea generală. Titlul VIII), iar potrivit C. proc. pen. înlăturarea sau modificarea pedepsei este incidentă în cazul intervenirii unei legi penale noi privind dezincriminarea (art. 4 din C. pen.) sau modificarea limitelor speciale ale pedepsei (art. 6 din C. pen.), precum și în cazul amnistiei sau grațierii (Partea specială, Titlul V, Secțiunea a 4-a).

În raport de aceste norme legale, care în mod tradițional constituie dreptul comun în materie penală, modificarea unei pedepse stabilite cu autoritate de lucru judecat intervine în cazurile prevăzute de C. pen. sau C. proc. pen. sau în situația în care legiuitorul reglementează o normă specială în materie, normă care însă, față de caracterul derogatoriu de reglementare, trebuie să aibă caracter expres și neechivoc.

Dispozițiile art. 55

1

din Legea nr. 254/2013 au fost introduse prin Legea nr. 169/2017 (act normativ în prezent abrogat), iar în expunerea de motive s-a arătat "Proiectul de lege își propune un dublu scop: de a acorda o compensare persoanelor care execută pedepse privative de libertate în condiții de supraaglomerare severă și de a contribui în același timp la degrevarea penitenciarelor. Astfel, toate persoanele private de libertate vor avea în mod automat vocația de a beneficia de liberare condiționată dacă îndeplinesc condițiile stabilite prin proiect. (…) Se are în vedere în primul rând ca acest mecanism să opereze în cadrul liberării condiționate, cu mențiunea însă că aceasta va fi o vocație și nu un drept recunoscut condamnatului care de plano să beneficieze de reducerea pedepsei pentru executarea în condiții necorespunzătoare. Astfel, mecanismul este conceput ca un instrument juridic potrivit căruia, în vederea acordării liberării condiționate, în calculul pedepsei ce poate fi considerată ca executată potrivit legii, se include ca măsură compensatorie executarea pedepsei într-un spațiu necorespunzător.’’

Așa fiind, în cauză, s-a reținut că față de structura normativă a dispozițiilor art. 55

1

din Legea nr. 254/2013, norma juridică fiind reglementată într-un singur articol, fără trimitere la alte dispoziții legale și fără adoptarea unor norme infralegale, în raport de scopul urmărit de legiuitor anterior enunțat, nu se poate susține că dispozițiile art. 55

1

din Legea nr. 254/2013 privind recursul compensatoriu, reglementează un caz de modificare a pedepsei stabilite cu autoritate de lucru judecat de instanța de judecată, neavând un caracter expres și neechivoc în acest sens, în condițiile în care în expunerea de motive ce a stat la baza adoptării normei legale se stipulează în sens contrar.

O interpretare contrară ar presupune ca instanța în a cărei circumscripție se află locul de deținere, corespunzătoare instanței de executare, să intervină asupra formelor de executare la fiecare 30 de zile executate într-un spațiu de cazare necorespunzător, cu consecința anulării mandatului de executare a pedepsei cu închisoarea, concomitent cu emiterea unui nou mandat de executare, împrejurări neprevăzute de legiuitor.

Așadar, s-a considerat că nefiind un caz de modificare a pedepsei definitiv aplicate de instanța de judecată, modalitatea de aplicare a dispozițiilor art. 55

1

din Legea nr. 254/2013 nu poate face obiectul unei contestații la executare, nefiind îndeplinite condițiile limitativ prevăzute de dispozițiile art. 598 din C. proc. pen.

S-a arătat, de asemenea, că persoana privată de libertate a executat anterior liberării condiționate o pedeapsă privativă de libertate în condiții de detenție necorespunzătoare, beneficiind de 216 zile considerate ca executate, însă această perioadă nu poate fi scăzută în acest stadiu al executării pedepsei din restul de pedeapsă contopit în pedeapsa în executarea căreia se află în prezent petentul condamnat, în sensul reducerii restului de pedeapsă de 1463 zile închisoare, cât timp restul de pedeapsă a fost stabilit cu autoritate de lucru judecat.

Astfel, s-a apreciat că beneficiul celor 216 zile considerate ca executate va putea fi avut în vedere la stabilirea fracției minime de pedeapsă ce se impune a fi din nou executată pentru ca persoana privată de libertate să poată beneficia de instituția liberării condiționate.

Curtea a reținut, raportat la motivele invocate de contestatorul condamnat A. în prezenta contestație la executare, dar și temeiul de drept al cererii, respectiv art. 598 lit. d) din C. proc. pen., în sensul deducerii din pedeapsa rezultantă aplicată de Curtea de Apel Galați unui număr de 216 zile câștigate ca beneficiu al dispozițiilor art. 55

1

din Legea nr. 254/2013, că acestea au fost analizate în mod definitiv prin sentința penală nr. 57 din data de 11 mai 2021 a Curții de Apel Ploiești, definitivă prin decizia penală nr. 855 din data de 19 octombrie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție ce a avut ca obiect contestație la executare.

În aceste condiții devin incidente dispozițiile art. 599 alin. (5) din C. proc. pen. conform cărora "cererile ulterioare de contestație la executare sunt inadmisibile dacă există identitate de persoană, temei legal, de motive și apărări", reținându-se că în ședința de judecată din data de 11 iulie 2021, contestatorul condamnat a susținut în fața instanței că a promovat contestația la executare cu privire la deducerea celor 216 zile, întrucât față de motivarea instanței în sensul că va beneficia de deducerea acestor zile la momentul liberării condiționate, locul de deținere i-a comunicat că deducerea trebuie făcută de instanța de judecată.

Raportat la cele ce preced, existând identitate de persoană, de temei legal, de motive și apărări în cauza dedusă judecății având ca obiect contestație la executare promovată de condamnatul A., Curtea a respins-o ca inadmisibilă.

Împotriva sentinței penale nr. 78 din data de 11 iulie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a formulat contestație contestatorul A..

Prin motivele de contestație, contestatorul a solicitat, în esență, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen. pe calea contestației la executare deducerea unui număr de 216 zile invocând prevederile art. 55

1

din Legea nr. 169/2017 și decizia nr. 7 din 2018 a Î.C.C.J. privind recalcularea restului rămas de executat.

Examinând contestația în baza actelor și lucrărilor dosarului și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că este nefondată, pentru următoarele considerente:

Contestația la executare este mijlocul procesual prin care se rezolvă incidentele privind executarea pedepsei, fără a se putea modifica dispozițiile din hotărârea instanței care au intrat în autoritatea de lucru judecat.

Înalta Curte are în vedere că, potrivit dispozițiilor cuprinse în art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face atunci când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei și trebuie să cuprindă situațiile intervenite după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare în care fie pedepsele nu se mai execută (în caz de amnistie, prescripția executării pedepsei, grațierea, decesul persoanei condamnate), fie intervin modificări în sensul micșorării cuantumului pedepselor ce urmează a fi puse în executare sau care se execută.

În speță, condamnatul a solicitat, prin intermediul acestui mijloc procesual, deducerea din restul rămas de executat a unui număr de 216 zile, ca beneficiu al dispozițiilor art. 55

1

din Legea nr. 254/2013.

Înalta Curte constată că evaluarea prezentei contestații impune decelarea incidenței dispozițiilor art. 55

1

din Legea nr. 254/2013 în raport de analiza instanței de control constituțional în privința interpretărilor date de instanța supremă în cadrul mecanismelor de unificare a practicii judiciare prevăzute de recursul în interesul legii și hotărârea prealabilă pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, precum și de modificările legislative din cuprinsul legii speciale.

Potrivit art. 55

1

din Legea nr. 254/2013, la calcularea pedepsei executate efectiv se are în vedere, indiferent de regimul de executare, ca măsură compensatorie, și executarea pedepsei în condiții necorespunzătoare, caz în care, pentru fiecare perioadă de 30 de zile executate în condiții necorespunzătoare, chiar dacă acestea nu sunt consecutive, se consideră executate, suplimentar, 6 zile din pedeapsa aplicată.

Modalitatea de interpretare a dispozițiilor art. 55

1

din Legea nr. 254/2013 a condus la sesizarea instanței supreme prin intermediul mecanismelor de unificare jurisprudențială.

Prin decizia nr. 7 din 26 aprilie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, a stabilit că, în interpretarea dispozițiilor art. 55

1

din Legea nr. 254/2013, pentru determinarea restului de pedeapsă rămas neexecutat în vederea aplicării tratamentului sancționator de la art. 104 alin. (2) coroborat cu art. 43 alin. (1) din C. pen., trebuie recalculată - începând cu data de 24.07.2012 - perioada executată efectiv din pedeapsa din a cărei executare a fost dispusă liberarea condiționată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 169/2017 prin considerarea ca executate suplimentar a zilelor calculate în considerarea condițiilor de detenție necorespunzătoare.

Instanța supremă a reținut că evoluția procesului legislativ care a condus la adoptarea Legii nr. 169/2017 relevă, cu claritate, voința legiuitorului de a nu limita aplicarea dispozițiilor art. 55

1

alin. (1) și (8) din Legea nr. 254/2013 la persoanele private de libertate aflate în executarea pedepsei închisorii la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 169/2017 și de a nu limita acordarea măsurii compensatorii la instituția liberării condiționate, aplicabilă ulterior intrării în vigoare a legii menționate. S-a mai reținut că excluderea persoanelor liberate condiționat anterior din sfera de aplicare a dispozițiilor art. 55

1

alin. (1) și (8) din Legea nr. 254/2013, atunci când devin incidente dispozițiile în materia revocării liberării condiționate, ar contraveni voinței legiuitorului.

Totodată, prin Decizia nr. 15 din 26 septembrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a stabilit că, în interpretarea dispozițiilor art. 43 alin. (1) și alin. (5) C. pen., prin pedeapsa "executată sau considerată ca executată", ce constituie primul termen al recidivei, se are în vedere pedeapsa recalculată ca urmare a aplicării art. 55

1

din Legea nr. 254/2013.

S-a reținut că fiind vorba despre zile considerate ca executate, acestea se vor adăuga perioadei executate efectiv de condamnat, cu consecința reducerii sau chiar înlăturării restului rămas neexecutat din pedeapsa aplicată. Cum această măsură compensatorie se calculează, conform art. 55

1

alin. (8) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, pentru perioada executată în condiții necorespunzătoare începând cu 24 iulie 2012, rezultă că de aceasta beneficiază nu doar persoanele aflate în executarea efectivă a pedepsei la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 169/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal care a prevăzut această compensare, ci și persoanele liberate condiționat anterior acestui moment. Dacă în cazul persoanelor aflate în executarea a pedepsei, această măsură compensatorie are urmări în ce privește liberarea lor condiționată (prin adăugarea zilelor considerate ca executate la cele executate efectiv, cu consecința împlinirii mai rapide a fracției cerute de lege pentru ca acestea să aibă vocația la liberare), în cazul persoanelor deja liberate condiționat la momentul intrării în vigoare a legii măsura va avea ca efect reducerea corespunzătoare a duratei restului rămas neexecutat din pedeapsa închisorii cu partea considerată ca executată prin acordarea măsurii compensatorii.

De asemenea, prin Decizia nr. 8 din 11 martie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, a stabilit că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 55

1

din Legea nr. 254/2013 competența soluționării cererii prin care o persoană privată de libertate solicită acordarea zilelor compensatorii în baza art. 55

1

din Legea nr. 254/2013 pentru restul de pedeapsă rezultat dintr-o condamnare anterioară și care se regăsește în pedeapsa în a cărei executare se află, revine instanței de executare sau instanței în a cărei circumscripție se află locul de deținere, pe calea contestației la executare întemeiate pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen.

Jurisprudența instanței supreme, dezvoltată în aplicarea dispozițiilor art. 55

1

din Legea nr. 254/2013, ca urmare a interpretării realizate prin mecanismele de unificare a practicii judiciare, a condus la admiterea contestațiilor la executare formulate în considerarea acestor dispoziții legale și la deducerea perioadei în care contestatorul a fost încarcerat în condiții necorespunzătoare.

Astfel, s-a reținut că prin efectul legii, pentru perioadele în care a executat pedeapsa în condiții necorespunzătoare, condamnatului i se recunoaște pentru fiecare perioadă de 30 de zile executate în condiții necorespunzătoare, chiar dacă acestea nu sunt consecutive, ca executate, suplimentar, 6 zile din pedeapsa aplicată, ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 55

1

din Legea nr. 169/2017. Acest beneficiu nu este condiționat în nici un mod de anularea liberării condiționate de care a beneficiat anterior și împrejurarea că au fost avute în vedere zile respective la stabilirea perioadei ce trebuia executată efectiv pentru a deveni propozabil din perspectiva instituției liberării condiționate este una logică, acele zile fiind considerate ca efectiv executate potrivit prevederilor legale menționate. Pentru a recunoaște beneficiile ce i-au fost consacrate prin lege contestatorului, compensație pentru condițiile improprii de deținere, având în vedere Decizia RIL nr. 8/2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, care chiar dacă nu vizează aceeași problemă, stabilește linii jurisprudențiale de urmat, s-a admis contestația la executare. (ICCJ, secția penală, decizia nr. 739 din 12 noiembrie 2020, dosar nr. x/2020).

Ulterior deciziilor pronunțate de instanța supremă și dezvoltării unei jurisprudențe specifice, instanța de control constituțional, prin Decizia nr. 242 din 8 aprilie 2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 677 din 08.07.2021, a constatat că dispozițiile art. 55

1

din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, în interpretarea dată prin Decizia nr. 7 din 26 aprilie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, sunt neconstituționale.

Instanța de contencios constituțional a reținut că "modalitatea de reglementare a dispozițiilor anterior menționate concură la ideea că voința legiuitorului nu a vizat aplicarea prevederilor referitoare la compensarea în cazul cazării în condiții necorespunzătoare și persoanelor care fuseseră liberate condiționat înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 169/2017" (par. 54). "Un alt argument care susține această concluzie este acela că, din coroborarea prevederilor Legii nr. 254/2013 cu cele ale Legii nr. 169/2017, se pot decela, într-o manieră exhaustivă, competența și atribuțiile fiecărui organ implicat în analiza și evaluarea condițiilor de detenție pentru a se putea aplica măsura compensatorie, prevăzută de art. 55

1

din Legea nr. 254/2013, la calculul fracției ce trebuie executată obligatoriu pentru a avea vocație la liberare condiționată, precum și etapele ce trebuie parcurse pentru ca instanța judecătorească să fie învestită și să se pronunțe referitor la dispunerea liberării condiționate. Or, în cazul recalculării perioadei executate efectiv din pedeapsa din a cărei executare a fost dispusă liberarea condiționată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 169/2017, prin considerarea ca executate suplimentar a zilelor determinate de condițiile de detenție necorespunzătoare, legea nu prevede o procedură ce trebuie urmată, în sensul reglementării organelor ce trebuie să dea relații în acest sens instanței judecătorești, modalitatea de solicitare a acestor date, dacă această modalitate de calcul se aplică în cazul recidivei, al reabilitării etc. Curtea apreciază că în acest caz nu se poate reține omisiunea de reglementare a legiuitorului, ci dimpotrivă exprimarea implicită a voinței sale, ce transpare din întreg ansamblul legislativ, în sensul că acesta nu a urmărit aplicarea prevederilor referitoare la compensarea în cazul cazării în condiții necorespunzătoare și persoanelor care fuseseră liberate condiționat înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 169/2017" (par. 55).

S-a mai reținut că "din perspectiva instituției liberării condiționate, intrarea în vigoare a Legii nr. 169/2017 are ca rezultat calcularea fracțiilor de pedeapsă ce trebuie obligatoriu executate (pentru a avea vocație pentru liberare condiționată), inclusiv prin aplicarea dispozițiilor art. 55

1

alin. (1) din Legea nr. 254/2013. Aplicarea modalității de calcul instituite prin dispozițiile art. 55

1

alin. (1) din Legea nr. 254/2013 nu are însă ca efect anularea celorlalte condiții prevăzute de art. 99 și art. 100 din C. pen.. Liberarea persoanei condamnate înaintea epuizării termenului pedepsei rămâne în continuare un beneficiu prevăzut de lege, și nu un drept, astfel că aplicarea dispozițiilor art. 55

1

alin. (1) din Legea nr. 254/2013 nu are ca efect admiterea automată a cererii/propunerii de liberare condiționată a persoanei condamnate. În acest sens, în expunerea de motive la Legea nr. 169/2017 s-a precizat că acest mecanism va opera "în cadrul instituției liberării condiționate, cu mențiunea însă că acesta va fi o vocație și nu un drept recunoscut condamnatului care, de plano, să beneficieze de reducerea pedepsei pentru executarea acesteia în condiții necorespunzătoare"(par. 65).

Curtea a considerat că "dispozițiile art. 55

1

din Legea nr. 254/2013 nu reprezintă o normă de drept penal material, ci o normă care reglementează în materia executării pedepselor, astfel că principiul aplicării legii penale mai favorabile, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituție, nu poate fi aplicat prin raportare la norma de lege criticată" (par. 66).

Astfel, Curtea Constituțională a constatat că "decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală conferă o interpretare a dispozițiilor art. 55

1

din Legea nr. 254/2013 de natură a crea persoanei față de care s-a dispus liberarea condiționată o situație juridică incertă în ceea ce privește efectele liberării condiționate sau ale săvârșirii unei noi fapte penale, cu încălcarea prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (5). Totodată, decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală determină o aplicare retroactivă a unei norme care nu are natura juridică a unei legi penale de drept substanțial sau material cu încălcarea prevederilor constituționale ale art. 15 alin. (2)" (par. 73).

Înalta Curte reține că decizia instanței de contencios constituțional a condus la o infirmare a interpretării realizate de instanța supremă prin mecanismele de unificare a practicii judiciare, prin Decizia nr. 7/2018 și Decizia nr. 8/2019 pronunțate în procedura hotărârii prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept și Decizia nr. 15/2018, pronunțată în cadrul recursului în interesul legii și prin deciziile de speță, face inoperantă aplicarea acestui beneficiu persoanei condamnatului prin prisma cazului prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen.

Prin urmare, decizia instanței de control constituțional, explicitată prin considerentele sale, conduce la o modificare jurisprudențială directă și eficientă mai ales că exclude caracterul de normă de drept substanțial a celei incidente în raport cu solicitarea (dispozițiilor art. 55

1

din Legea nr. 254/2013).

Această rezolvare a fost reținută și de jurisprudența instanței supreme, ulterioară deciziei Curții Constituționale, astfel: dispozițiile art. 55

1

din Legea nr. 254/2013 nu au fost reglementate de legiuitor ca o cauză de reducere a pedepsei pentru a se putea analiza aplicarea legii penale mai favorabile și continuarea producerii acestor efecte pe toată durata executării pedepsei, ci au fost acordate ca măsuri compensatorii pentru perioada executată în condiții necorespunzătoare. Prin urmare, acesta este caracterul lor, de măsuri compensatorii și nu de cauză de reducere a pedepsei și acest caracter rezultă în mod neechivoc din denumirea marginală - compensarea în cazul cazării în condiții necorespunzătoare -. În acest sens sunt și considerentele deciziei nr. 242 din 08 aprilie 2021 a Curții Constituționale (ICCJ, secția penală, decizia nr. 79 din 10 februarie 2022, dosar nr. x/2021; ICCJ, secția penală, decizia nr. 569 din 27 septembrie 2022, dosar nr. x/2022; ICCJ, secția penală, decizia nr. 737 din 23 noiembrie 2022, dosar nr. x/2022).

Conchizând, instanța de control judiciar constată că dispozițiile art. 55

1

din Legea nr. 254/2013, referitoare la calculul zilelor câștigate, în raport cu perioada executării pedepsei în condiții necorespunzătoare de detenție, pot fi evaluate într-o fază procesuală distinctă de contestația la executare, respectiv la momentul analizei condițiilor de acordare a liberării condiționate.

Curtea constată că din perspectiva instituției liberării condiționate, intrarea în vigoare a Legii nr. 169/2017 are ca rezultat calcularea fracțiilor de pedeapsă ce trebuie obligatoriu executate (pentru a avea vocație pentru liberare condiționată și nu un drept), inclusiv prin aplicarea dispozițiilor art. 55

1

alin. (1) din Legea nr. 254/2013.

În egală măsură, este util a se aminti că dispozițiile în discuție (art. 55

1

din Legea nr. 254/2013) au ieșit din vigoare prin Legea nr. 240/2019 privind abrogarea Legii nr. 169/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, precum și pentru modificarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

În consecință, având în vedere invocarea de către contestator a dispozițiilor art. 55

1

din Legea nr. 254/2013, modificată și completată prin Legea nr. 169/2017, drept cauză de micșorare a restului rămas de executat, Înalta Curte constată că, în mod corect, instanța Curții de Apel Ploiești a concluzionat că nu se impune deducerea duratei pedepsei care trebuie executată, prin aplicarea dispozițiilor art. 55

1

alin. (1) din Legea nr. 254/2013, aspect care a fost analizat și prin sentința nr. 57 din data de 11 mai 2021 a Curții de Apel Ploiești, definitivă prin decizia penală nr. 855 din data de 19 octombrie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție ce a avut ca obiect contestație la executare, solicitând, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., reducerea pedepsei aplicate prin reținerea dispozițiilor art. 55

1

din Legea nr. 254/2013 pentru perioada executată în intervalul 2012-2015, respectiv scăderea a 216 zile.

Pentru aceste considerente, constatând că în mod legal și temeinic instanța de fond a stabilit incidența dispozițiilor art. 599 alin. (5) din C. proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul A. împotriva sentinței penale nr. 78 din data de 11 iulie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în cuantum de 100 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul A. împotriva sentinței penale nr. 78 din data de 11 iulie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în cuantum de 100 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 noiembrie 2023.