ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3612/2019

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ. și KK. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției:

(i) obligarea pârâtului la calcularea în mod legal a majorării salariale de 25% prevăzută de Legea nr. 153/2017, de la 01.01.2018 (și în continuare), raportat la nivelul indemnizației brute de încadrare din luna decembrie 2017, prin includerea prealabilă în această indemnizație a cotelor de contribuții (C.A.S. și C.A.S.S.) transferate de la angajator la angajat și aplicarea ulterioară a procentului de majorare de 25%;

(ii) obligarea pârâtului la plata diferențelor salariale de 21%, rezultate din calcularea majorării de 25% prevăzută de Legea nr. 153/2017, de la 01.01.2018, până la data rămânerii definitive a hotărârii, la nivelul indemnizației brute de încadrare din luna decembrie 2017, la care să fie incluse prin includerea în indemnizația de încadrare a cotei de contribuții transferată de la angajator la angajat, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație și dobândă legală la data plății;

(iii) obligarea pârâtului la includerea acestor majorări salariale în indemnizația de încadrare lunară și în ordinul de salarizare.

2.1. Prin Sentința civilă nr. 9430 din 13 decembrie 2018, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, apreciind, în esență, că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 7 alin. (2) Capitolul VIII din Anexa VI la Legea-cadru nr. 284/2010.

A reținut că în cauză capătul principal de cerere îl constituie obligarea pârâtului la emiterea unor ordine de salarizare începând cu data de 01.01.2018 pentru care Legea nr. 153/2017 a instituit o jurisdicție specială, respectiv a secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București.

2.2. Prin Sentința civilă nr. 97 din 5 aprilie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată de reclamanți, și a declinat competența materială de soluționare a prezentei cauze, în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a litigii de muncă și asigurări sociale.

A constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării acestuia.

Pentru a pronunța această sentință, Curtea de apel a reținut, în esență, că litigiul de față vizează modul de calcul al contribuțiilor sociale obligatorii ca urmare a transferului contribuțiilor de la angajator la angajat și efectul acestui mod de calcul asupra cuantumului indemnizației reclamanților, în contextul aplicării Legii nr. 153/2017.

Reclamanții nu au învestit instanța de judecată cu o acțiune în anularea unui act administrativ (ordinul Ministerului Justiției), pentru a fi incidente dispozițiile art. 7 din Anexa V la Legea nr. 153/2017, ci cu o acțiune în pretenții, capătul de cerere având ca obiect obligația de a face fiind accesoriu, considerat de reclamanți a fi remediul pentru înlăturarea pe viitor a neregulii invocate.

Or, în conformitate cu dispozițiile art. 123 alin. (1) C. proc. civ., cererile accesorii, adiționale, precum și cele incidentale se judecă de instanța competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competența materială sau teritorială a altei instanțe judecătorești, cu excepția cererilor prevăzute la art. 120.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134, art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente cauzei.

În speță, instanța de judecată a fost învestită cu o cerere privind obligarea pârâtului Ministerul Justiției la plata unor diferențe salariale rezultate din modul de calcul al contribuțiilor sociale obligatorii ca urmare a transferului contribuțiilor de la angajator la angajat, în contextul aplicării Legii nr. 153/2017.

Înalta Curte reține că în cauză nu sunt incidente dispozițiile speciale ale art. 7, Cap. VIII din Anexa VI la Legea-cadru nr. 284/2010, în raport de petitul acțiunii, apreciind că legiuitorul a prevăzut competența materială și teritorială exclusivă a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, strict în cazul litigiilor având ca obiect plângerile formulate de personalul vizat împotriva hotărârilor prin care se soluționează contestația împotriva actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, aceste prevederi neputând fi extinse prin analogie la orice litigii având ca obiect drepturile salariale ale magistraților, întrucât, fiind norme speciale, se aplică strict în ipoteza reglementată de către legiuitor.

Litigiul de față nu are natura unuia de contencios administrativ, întrucât reclamanții nu contestă un act administrativ tipic și nici nu deduc judecății un act administrativ asimilat, astfel cum prevăd dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. f) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în condițiile în care din actele dosarului nu rezultă că aceștia au adresat ordonatorilor de credite pârâți o cerere de acordare a diferențelor salariale solicitate pe calea acțiunii în instanță sau de emitere a unor noi ordine de salarizare, iar aceștia au respins-o sau nu au soluționat-o, astfel că nu sunt aplicabile nici dispozițiile de drept comun ale art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Înalta Curte reține că obiectul cauzei de față îl reprezintă strict acțiunea pentru plata unor drepturi salariale, respectiv o acțiune de drept comun, raportul juridic generator al drepturilor și obligațiilor corelative fiind un raport juridic de muncă, căruia îi sunt aplicabile dispozițiile Codului muncii.

Această soluție este în acord și cu Decizia nr. 9/2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, prin care s-a statuat că "nu fac obiectul procedurii de contestare administrativă alte categorii de drepturi (sporuri, compensații, ajutoare) reglementate de lege, ce pot intra în venitul brut al salariatului, nerecunoscute de angajator, și nici eventualele solicitări de acordare retroactivă a oricăror drepturi salariale, pentru aceste situații este aplicabil dreptul comun care permite formularea unei acțiuni directe la instanța competentă a statua asupra litigiilor privind drepturile salariale pretinse de părți, recunoscute sau nu de ordonatorii de credite."

Art. 266 din C. muncii statuează că "jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea,executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod", iar potrivit art. 269 alin. (2) din același cod "cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul/reședința/sediul."

Pentru aceste considerente, Înalta Curte apreciază este competentă să soluționeze cauza în primă instanță secția specializată în materia litigiilor de muncă din cadrul Tribunalului București, învestită inițial de reclamanți.

În consecință, în conformitate cu dispozițiile art. 133 alin. (2), art. 135 alin. (1) și alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK. și pe pârâtul Ministerul Justiției, în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 iunie 2019.

GGC - NN