ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 26.06.2019

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3609/2019

HOTĂRÂRE
26.06.2019
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3609/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de revizuire înregistrată la data de 29 noiembrie 2018 pe rolul Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, revizuenta S.C. A. S.R.L. a solicitat revizuirea Deciziei nr. 1767 din 20 septembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2017.

În drept au fost indicate prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuenta susținând că soluția și considerentele deciziei supuse revizuirii sunt contrare considerentelor și soluției pronunțate prin Decizia civilă nr. 1218/18.11.2010, pronunțată în Dosarul nr. x/2009 de către Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal și celor din Decizia civilă nr. 112/R/11.03.2015 pronunțată în Dosarul nr. x/2011 de către Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.

Prin Decizia civilă nr. 1218/18.11.2010, pronunțată în Dosarul nr. x/2009 de către Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost admis recursul declarat de S.C. A. S.R.L. împotriva Sentinței civile nr. 544/CA/31.03.2010 a Tribunalului Timiș, a fost modificată în tot sentința recurată, în sensul admiterii acțiunii formulate de reclamantă și obligării pârâtului Primarul Municipiul Timișoara la emiterea în beneficiul acesteia a autorizației de construire pentru sala de festivități - Baza de agrement B., în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, sub sancțiunea plății de penalități.

În Dosarul nr. x/2017, revizuenta a acționat în sensul intrării în legalitate și punerii în executare a Deciziei civile nr. 1218/18.11.2010, solicitând obținerea certificatului de existență a construcției și intabularea acesteia în evidențele de carte funciară.

Curtea de Apel Timișoara, pronunțându-se în Dosarul nr. x/2017, a respins motivul de recurs invocat de revizuentă privind încălcarea de către instanța de fond a autorității de lucru judecat.

Revizuenta a argumentat că sunt întrunite condițiile de admisibilitate ale cererii formulate, solicitând anularea Deciziei civile nr. 1767 din 20 septembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. x/2017.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei, intimații Municipiul Timișoara prin Primar și Primarul Municipiului Timișoara au invocat excepția inadmisibilității cererii de revizuire, argumentând, în esență, că nu există identitate între cauza ce face obiectul Dosarul nr. x/2017 și cea care a făcut obiectul Dosarului nr. x/2009

Examinând cu prioritate termenul de formulare a cererii de revizuire, Înalta Curte constată că aceasta a fost depusă cu nerespectarea termenului prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pentru următoarele considerente:

Cererea de revizuire a fost întemeiată pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv existența hotărârilor potrivnice pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal în Dosarele nr. x/2009, nr. y/2011*** și nr. 5061/30/2017.

În raport de temeiul de drept invocat, termenul de formulare a cererii de revizuire se calculează potrivit art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind de o lună de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.

Ultima hotărâre pronunțată, a cărei anulare se solicită prin cererea de revizuire, este Decizia nr. 1767 din data de 20.09.2018, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, astfel încât termenul de introducere a cererii de revizuire se va calcula începând cu data de 20.09.2018, dată la care această hotărâre a dobândit caracter definitiv, conform art. 634 alin. (1) pct. 5 și alin. (2) C. proc. civ.

Potrivit art. 181 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., termenul de o lună, care a început să curgă de la data de 20.09.2018, s-a împlinit pe data de 20.10.2018.

Având în vedere că revizuenta Societatea A. S.R.L. a depus cererea de revizuire prin poștă, la data de 26.11.2018 (conform ștampilei aplicată pe plicul aflat la dosar), Înalta Curte constată că cererea este introdusă cu nerespectarea termenului legal, fiind tardiv formulată.

Pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 513 C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire a Deciziei civile nr. 1767 din 20 septembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2017, ca tardiv formulată.

Respinge cererea de revizuire formulată de Societatea A. S.R.L. împotriva Deciziei civile nr. 1767 din 20 septembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2017, ca tardiv formulată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Cererea de recurs se va depune la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 iunie 2019.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-05-28
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2124/2020
Asupra cererii de revizuire de față, Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Cererea de revizuire Prin sentința civilă nr. 1528 din data de 30 octombrie 2018, Tribunalul Timiș a admis acțiunea formulată de reclamanta A. S.
ÎCCJ 2022-03-02
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1253/2022
va sentinței civile nr. 101 din 28 martie 2017 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta A., prin mandatar B., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1
ÎCCJ 2021-06-16
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3692/2021
Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal la data de 15 noiembrie 2019 sub nr. x/2019, intimata-reclamantă A. a formulat revizuire împotriva deciziei civile nr. 73 din 18 ianuarie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara,
ÎCCJ 2019-05-22
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2701/2019
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr. x/2016, la data
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 559/2020
2017, Tribunalul Timiș, secția I civilă, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanții A. și B. împotriva pârâtei C.. A obligat-o pe pârâta C. să plătească reclamanților suma de 391.702 RON (echivalentul sumei de 86.697 euro la 10 oc
Sursă