ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2701/2019

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr. x/2016, la data de 15.09.2016, reclamantul Municipiul Timișoara prin Primar în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a solicitat anularea Deciziei nr. 54695/16.06.2016 emisă de acesta din urmă, cu consecința anulării titlului de creanță, respectiv a Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/26.04.2016, Direcția Autorizare Programe, din cadrul MDRAP precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu. 1.

Hotărârea instanței de fond Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 54 din 14 februarie 2017, a respins acțiunea formulată de reclamantul Municipiul Timișoara prin Primar, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, reținând în esență că, depunerea contestației de către reclamant la 9.06.2016 s-a realizat cu depășirea termenului de 30 zile reglementat de art. 7 din Legea nr. 554/2004, astfel încât, în mod corect prin decizia nr. 54695/16.06.2016,autoritatea pârâtă a respins ca tardiv introdusă contestația astfel formulată și din această perspectivă, acțiunea reclamantei apare ca fiind neîntemeiată, urmând a fi respinsă ca atare. 1.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză și motivele înfățișate Împotriva sentinței nr. 54 din 4 februarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a promovat recurs reclamantul Municipiul Timișoara prin Primarul Municipiului, în condițiile art. 483 C. proc. civ. Invocând ca temei al cererii de recurs dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin argumentele prezentate în susținerea motivelor de nelegalitate, recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. În criticile de nelegalitate expuse, reluând apărările formulate în fața instanței de fond, recurentul-reclamant arată că instanța de judecată a reținut în mod greșit că cererile trimise prin poștă electronică sau prin fax nu beneficiază de prevederile art. 183 alin. (1) C. proc. civ.. Împrejurarea nemeționării în mod expres în C. proc. civ. a prevederilor art. 183 alin. (1) C. proc. civ. nu este un motiv ca instanța să aprecieze neîndeplinirea în termen a introducerii plângerii prealabile. Sustine recurentul că trimiterea prin e-mail a plângerii prealabile este în concordanță cu prevederile art. 154 alin. (6) coroborat cu art. 241 alin. (3) din C. proc. civ., mijlocul de comunicare ales a transmis textul în integralitatea lui iar sistemul informatic a confirmat primirea cestuia. În fine recurentul susține că, în opinia sa, este vorba de o procedură viciată de comunicare a Notei de constatare a neregulilor și ca atare termenul corect de la care se calculează cele 30 de zile înăuntrul căruia se poate depune contestație începe la data de 7 iunie 2016. În susținerea acestor argumente, recurentul-reclamant a făcut trimitere la actele depuse și administrate în cauză susținând că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală și netemenică. 1.

Apărările intimatului Prin întâmpinare,intimatul-pârât Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Intimatul-pârât a arătat că în mod corect instanța de fond a constatat întemeiată excepția inadmisibilității în raport de formularea tardivă a contestației administrative împotriva Informării nr. 33278/26.04.2016 privind situația cheltuielilor aprobate în Cererea de rambursare nr. x, aspect care echivalează cu neîndeplinirea procedurii administrative prealabile obligatorii,conform art. 7 din Legea nr. 554/2004. 1.

Procedura de soluționare a recursului Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului din data de 23 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 22 mai 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizând modalitatea de soluționare a cererii de chemare în judecată sub aspectul admiterii excepției inadmisibilității acțiunii, pentu tardivitatea depunerii contestației administrative invocată de pârât, Înalta Curte reține că nu este fondat recursul de față, pentru considerentele în continuare prezentate. În prealabil, Înalta Curte constată că prin criticile de recurs formulate, recurenta procedează la reiterarea aspectelor invocate în fața instanței de fond, cărora li s-a răspuns în mod corect în considerentele hotărârii recurate, condiții în care nu va relua argumentele expuse de judecătorul fondului, ci se va limita, doar, la analiza criticilor care se circumscriu unor veritabile motive de recurs. Totodată, analizând sentința atacată prin prisma criticilor expuse de către recurent, (care vizează aspecte ce tin și de fondul cauzei), referitor la criticile de nelegalitate, prin prisma motivului de casare, cel reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., verificate de către instanța de control judiciar, au un caracter nefondat, în chestiunea invocată de titularul căii de atac. Din actele și lucrările dosarului reiese că reclamantul a încheiat cu autoritatea pârâtă Contractul de finanțare nr. x/2014 cod SMIS 48189, din cadrul Programului Operațional Regional 2007- 2013, pentru finanțarea proiectului cu titlul "Sprijinirea investițiilor în eficiența energetică a blocurilor de locuințe din Municipiul Timișoara, pentru familii cu un venit mediu sub 350 Euro/lună-Faza 2". În derularea acestui contract intimatul-pârât a emis cererea de rambursare nr. x finală, înregistrată sub nr. x/26.04.2016, prin care s-au stabilit ca neeligibile fiind excluse de la rambursare o serie de cheltuieli efectuate și declarate de beneficiar, pentru care s-a stabilit că acesta nu respectă regulile de eligibilitate instituite la nivel național și comunitar. Prin decizia nr. 54695/16.06.2016 a fost respinsă ca tardiv introdusă contestația Unității Administartiv Teritorilae Minicipiul Timișoara (UATM) împotriva Informării nr. 33278/26.04.2016 privind situația cheltuielilor aprobate în Cererea de rambursare nr. x, admiterea capătului de cerere vizând anularea acestei decizii nu poate conduce prin raportare la dispozițiile art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011) la anularea măsurilor reținute prin actele administrative contestate, întrucât acestea nu au fost analizate la momentul soluționării contestațiilor. Așa cum a reținut Curtea de Apel Timișopara, în privința comunicării acestei cereri de rambursare părțile au avut poziție divergentă, în sesnul că reclamantul a susținut că această comunicare s-a realizat în mod legal abia la 7.06.2016, conform dovezilor aflate la dosar, iar la data de 9.06.2016 a fost expediată prin poșta electronică contestația administrativă la adresa nr. x/26.04.2016, astfel încât, termenul de depunere a contestației curge de la data comunicării a acesteia, respectiv 7.06.2016, motiv pentru care contestația expediată la 9.06.2016 a fost în mod nelegal respinsă ca tardiv introdusă prin decizia nr. 54695/16.06.2016 . Pe de altă parte, intimata-pârâtă a susținut că s-a procedat la transmiterea adresei de informare privind cererea de rambursare nr. x finală la data de 26.04.2016, conform confirmării fax depusă la dosar și prin urmare transmiterea contestației la 9.06.2016 s-a realizat după expirarea termenului de 30 de zile care a început să curgă din 26.04.2016 și astfel în mod corect a fost respinsă ca tardiv introdusă contestația astfel formulată. Curtea de Apel Timișoara, raportat la probele administrate în cauză, a reținut că întreaga procedură de comunicare a cererii de rambursare nr. x finală, a depunerii contestației formulate împotriva acesteia, precum și a comunicării deciziei de soluționare a contestației s-a realizat între părți prin mijloace de comunicare electronică, respectiv prin poșta electronică, în concordanță astfel cu dispozițiile art. 148 alin. (2) și 199 alin. (1) C. proc. civ. și a dispoziției deciziei Curții Constituționale nr. 605/2016. A mai reținut instanța că, în speță, conform dovezii existente la dosar fond, autoritatea pârâtă a procedat la comunicarea către reclamant a Informării de plată 3 finală SMIS 48189 prin poștă electronică la data 26.04.2016, iar din corespondența electronică purtată la 7.06.2016 rezultă în mod expres faptul că cererea de plată aferentă proiectului Cod SMIS 48189 - CR 3 finală au fost retransmise ca urmare a solicitării telefonice a reclamante. Așa cum reiese din istoricul atașat fiecărui e-mail, aceasta a fost comunicată anterior reclamantei, astfel încât instanța a reținut că, la data de 7 iunie 2016, s-a procedat la o recomunicare a cererii de plată în discuție la solicitarea expresă a reclamantului, iar în speță termenul de depunere a contestației nu curge de la această dată, ci de la data comunicării realizate la 26.04.2016. Înalta Curte constată că, sub aspectul interpretării probatoriului administrat în cauză, instanța de fond a făcut aplicarea în mod corect a dispozițiilor art. 183 alin. (1) C. proc. civ. Pe lângă depunerea actelor procedurale personal sau prin reprezentant, prin poștă, curier rapid ori printr-un serviciu specializat de comunicare, C. proc. civ. prevede posibilitatea transmiterii actelor prin metode rapide, instantanee, respectiv faxul și poșta electronică [art. 148 alin. (2), art. 149 alin. (4), art. 199 alin. (1), art. 154 alin. (6), art. 241 alin. (3), art. 471 alin. (3) din C. proc. civ..]. Cu toate acestea, dispozițiile art. 183 din C. proc. civ. care sunt norme speciale, nu pot fi aplicate prin analogie întrucât nu fac referire și la aceste două metode de transmitere a actelor procedurale. De asemenea, este de menționat, așa cum s-a statuat și în considerentele deciziei Curții Constituționale nr. 605/2016, privind excepția de neconstituționalitate a art. 182 alin. (2) C. proc. civ., problema care se ridică în cazul transmiterii actelor de procedură prin intermediul faxului sau poștei electronice este certitudinea recepționării în termenul legal al acestora de către instanța de judecată. În acest sens sunt și dispozițiile art. 154 alin. (6) coroborat cu art. 241 alin. (3) din C. proc. civ., potrivit cărora mijlocul de comunicare trebuie să fie apt să asigure atât transmiterea textului, cât și confirmarea primirii lui. Prin urmare, dispozițiile legale criticate nu limitează dreptul părților de a comunica între ele, deoarece nimic nu le împiedică pe acestea să comunice astfel, prin orice mijloace, cu condiția, subînțeleasă, de a o face în termenele și condițiile prevăzute de lege. Un drept a cărui existență este neîndoielnică, fiindcă izvorăște dintr-un fapt juridic ce poate fi ușor de stabilit, prin probe sigure și convingătoare, așa cum este situația de față, analiza instanței de fond pornind de la faptul reținut ca dovedit că, din istoricul atașat fiecărui e-mail, reiese că cererea de plată aferentă proiectului Cod SMIS 48189 - CR 3 finală a fost comunicată anterior reclamantei, iar la data de 7 iunie 2016, s-a procedat la o recomunicare a cererii de plată în discuție la solicitarea expresă a reclamantului. Ca atare, termenul de depunere a contestației nu curge de la această dată, ci de la data comunicării realizate la 26.04.2016. Curtea reține totodată că potrivit dispozițiilor art. 7 Legea 554/2004, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual care i se adresează trebuie să solicite autorității pârâte emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia. Pentru motive temeinice, persoana vătămată, destinatar al actului, poate introduce plângerea prealabilă, în cazul actelor administrative unilaterale, și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului. Potrivit dispozițiilor art. 193 C. proc. civ., sesizarea instanței se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată. Curtea reține că dispozițiile art. 193 C. proc. civ. coroborat cu art. 7 alin. (1) Legea nr. 554/2004 instituie o procedură administrativă obligatorie, prealabilă sesizării instanței, exercitată sub forma recursului grațios sau ierarhic, care constă în aceea că, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, revocarea în tot sau în parte, a acestuia. Din înscrisurile administrate in cauză reiese că recurentul- reclamant a depus contestația cu depășirea termenului de 30 de zile reglementat de art. 7 din Legea nr. 554/2004, astfel în mod corect instanța de fond a constatat tardivitatea depuneriii acestei contestațiii administrative. Criticând sentința instanței de fond prin care a fost admisă excepția inadmisibilității având în vedere cele expuse anterior și argumentele expuse de recurentă, reiese că acesta incearcă să introducă o ipoteză nouă cu privire la momentul pe care instanța trebuie să îl aibă în vedere la verificarea îndeplinirii condițiilor anterior expuse, arătând că această comunicare s-a efectuat la data de 7 iunie 2016. Din examinarea probele administrate, pe fiecare în parte și pe toate în ansamblul lor reise că recurentul- reclamant a intrat în posesia Informării nr. 33278 din 26 aprilie 2016 privind situația cheltuielilor aprobate în cererea de rambursare nr. x în data de 26 aprilie 2016, (cerere transmisă prin fax) iar termenul de 30 de zile pentru depunerea contestațieiei se încheiea în data de 26 mai 2016. Or, introducerea contestațieiei impotriva sumelor declarate neeligibile ca urmare a neîncadrării acestora în prevederile Ordinului ne. 2368/2012, la data de 9 iunie 2016, apare ca tardiv formulată. Mai mult, așa cum s-a mențioant și în cuprinsul deciziei nr. 54695/16.06.2016, în data dde 7 iunie 2016 intimatul -pârât a retransmis prin email informarea nr. x din 26 aprilie 2016 ca urmare a solicitării telefonice a recurentului. În concluzie, raportat la data comunicării către recurent, formularea contestației administrative după împlinirea termenului de 30 de zile de la comunicare, apare tardivă, astfel că, în mod corect instanța de fond a constatat că prin decizia nr. 54695 din 16 iunie 2016 autoritatea părâtă a respins ca tardiv introdusă contestația, motiv pentru care a respis acțiunea ca neîntemeiată. III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru aceste considerente, constatând, în acord cu jurisprudența constantă a CEDO în privința art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, că stabilirea unor termene și condiții pentru valorificarea unor drepturi nu constituie în sine o limitare a accesului la justiție și că recurentul -reclamant a avut posibilitatea efectivă a revizuirii cheltuielilor declarate neeligibile aferente actului atacat, dar nu a obținut-o din motive care îi sunt imputabile, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge recursul de față ca nefondat.