ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3421/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat admiterea cererii, având ca obiect anularea Deciziei administrativ - jurisdicționale nr. 119/CJ/663/2013 emisă de către Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul MApN la data de 19.06.2013 și comunicată la data de 15.11.2013, anularea deciziei de imputare nr. A704/2013 și Hotărârii nr. A1390/08.05.2013, ambele fiind emise de către comandantul U.M. 02590 Craiova, acte pe care le-a apreciat ca fiind netemeinice și nelegale.

Prin Sentința nr. 102 din 26 septembrie 2014, Curtea de Apel Târgu Mureș a admis cererea reclamantei și a anulat Decizia nr. 119/CJ563/19.06.2013, Decizia de imputare nr. A704/15.03.2013 și Hotărârea nr. A1390/08.05.2013.

Prin Decizia nr. 73 din 19.01.2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursurile formulate de pârâtele Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor, prin reprezentant Ministerul Apărării Naționale, și U.M. 02590 Craiova - Spitalul Clinic Militar de Urgență "Ștefan Odobleja" Craiova, a casat integral Sentința nr. 102 din 26 septembrie 2014 și a dispus trimiterea cauzei în rejudecare la Curtea de Apel Târgu Mureș, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru soluționarea cauzei pe fond.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș sub nr. x/2013*.

1.2. Hotărârea primei instanțe

Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 38 din 31 martie 2017, în fond după casare, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, ca nefondată.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta A., invocând motivele de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., din perspectiva cărora a apreciat că hotărârea atacată conține motive contradictorii și că a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material.

În dezvoltarea acestor motive de recurs, recurenta reclamantă a susținut următoarele:

Motivul de nelegalitate prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. rezidă în lipsa considerentelor asupra îndeplinirii condițiilor răspunderii materiale, în speță litigiul plecând de la o decizie de imputare, precum și în existența unor considerente contradictorii.

Din perspectiva reclamantei, controlul judiciar asupra actelor emise din procedura O.G. nr. 121/1998 trebuie să plece de la condițiile răspunderii de gen, iar instanța este datoare să verifice temeinicia susținerile reclamantei (și nu să înlăture aceste susțineri, ca nefiind motive de nelegalitate, astfel cum, textual, rezultă din hotărâre), respectiv să analizeze temeiurile în drept aplicate prin actele contestate în cauză (în mod direct, sau ca acte preparatorii pentru cele deschise contestației).

În accepțiunea instanței de fond, prejudiciul derivă din plata sumelor, de către intimatul Spitalul Clinic, către OPSNAJ, instanța că apărările reclamantei vizează aspecte ce puteau fi invocate în raporturile dintre aceste două instituții publice, deși aceste raporturi juridice o exclud.

Considerentele instanței de fond, în maniera în care reliefează raționamentul judiciar, o lipsesc pe recurentă de abilitatea practică de a contesta o decizie de imputare, atât timp cât toate aspectele subliniate în cuprinsul acesteia derivă din alte raporturi juridice, începând cu constatările Curții de Conturi, precum și poziția exprimată de OPSNAJ în notificarea 190 și însușită de către spital fără o minimă cenzură, raporturi juridice ale căror efecte nu a putut să le combată în nici o altă procedură.

Practic, deși este personal civil, medic primar neurolog în cadrul Spitalului Clinic Militar de Urgență "Ștefan Odobleja" din Craiova, iar în speță se pune în discuție răspunderea sa materială, sunt puține considerentele instanței de fond ce se subsumează acestei instituții juridice, majoritatea considerentelor privind fie obligațiile legale sau contractuale existente între OPSNAJ și intimat, fie o incompletă analiză a legalității actului contestat, în aplicarea O.G. nr. 121/1998, fie respingerea unor susțineri ale reclamantei pentru considerente ce frizează inadmisibilitatea.

Ceea ce nu face obiectul considerentelor instanței este, spre exemplu, prejudiciul cauzat de fapta reclamantei, precum și a susținerilor reclamantei ce privesc necesitatea reevaluării acestui prejudiciu, reținut de către pârâți prin prisma "dublului tratament acordat pacienților aflați în stare de internare".

Referitor la motivul de nelegalitate prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se arată că instanța de fond o privează pe reclamantă de facultatea de a susține netemeinicia actelor contestate, legalizează practic posibilitatea preluării prejudiciului și a obligațiilor din cadrul altui raport juridic, în care nu sunt parte, precum și că, în cuprinsul deciziei de imputare și a actelor ulterioare se indică temeiuri ce sunt doar parțial aplicabile în perioada indicată. Mai mult, chiar și sub aspectul legalității deciziei de imputare, exclude obligația de motivare a înlăturării constatărilor procesului-verbal de cercetare administrativă nr. A1234/2013 și care îi sunt vădit favorabile.

Sunt încălcate dispozițiile art. 25 din O.G. nr. 121/1998, care condiționează emiterea deciziei de imputare, de cercetarea administrativă și procesul-verbal de cercetare administrativă și care impun ca decizia de imputare să fie temeinic motivată.

Instanța de fond reține că nu este obligatorie motivarea înlăturării procesului-verbal de cercetare administrativă (a constatărilor de fapt și a propunerilor acestuia) și mai mult, apreciază că indicarea Ordinului nr. 864/2011 ca temei al imputării, deși acesta nu este aplicabil pe întreaga perioadă indicată prin această decizie, nu înfrânge obligația de motivare.

Mai mult, instanța de fond exclude posibilitatea contestării temeiniciei deciziei de imputare și nu ia în considerare probele invocate în acest sens, deși proba legalității și temeiniciei acesteia revine intimatului, potrivit aceluiași art. 25 din O.G. nr. 121/1998, fiindu-i lezat instanței însăși substanța dreptului de acces la o instanță.

Totodată, realizează o aplicare a normelor regulamentare ce privesc obligațiile furnizorului de servicii medicale (art. 7 din anexa 3 a Ordinului nr. 265/2010, act normativ ce nu este indicat în decizia de imputare, din acest punct de vedere instanța suplinind obligația de motivare în drept a deciziei de imputare), ale spitalului sau instituției sanitare (art. 73 și art. 67 din H.G. nr. 1389/2010, art. 12 din Ordinul nr. 864/2011, act normativ ce nu poate retroactiva, pentru toată perioada indicată în decizia de imputare).

Dar motivarea deciziei de imputare, apreciată ca fiind legală, de către instanța de fond, permite, în schimb, aplicarea retroactivă a Ordinului nr. 1723/950/2012, pentru prescripții medicale eliberate în perioada ianuarie - noiembrie 2011, înainte de intrarea în vigoare a ordinului.

În acest mod, instanța de fond analizează greșit legalitatea actului administrativ contestat și exclude orice aspect de temeinicie, din cadrul controlului judiciar, deși în speță se regăsesc toate premisele unui contencios subiectiv, de plină jurisdicție.

Instanța de fond a realizat o greșită analiză a prejudiciului, ca și condiție de angajare a răspunderii materiale.

Dublul tratament privește doar perioada de internare, nu întreaga perioada a tratamentului acordat prin prescripția medicală, de 30 zile, dar s-a cerut restituirea contravalorii prescripțiilor medicale, în întregime

După cum rezultă chiar din anexele notificării 190, prescripțiile medicale acordate la externare, au fost prezentate în farmacii și la 3 săptămâni după externare, de către pacienți, neexistând un dublu tratament.

Instanța de fond a realizat și o greșită analiză a faptei licite, ca și condiție de angajare a răspunderii materiale.

Cu privire la răspunderea materială intrată sub sfera O.G. nr. 121/1998, art. 25 alin. (6) din acest act normativ instituie o sarcină a probațiunii similară conflictelor de muncă.

Reclamanta a susținut că eliberarea actelor de externare, inclusiv a prescripțiilor medicale, se realiza, în perioada indicată în decizia de imputare, conform dispozițiilor conducerii spitalului, cu o zi înaintea celei de externare.

Există la dosar o probă ce concordă acestei afirmații, procesul-verbal de cercetare administrativă A1234/2013, întocmit de către medicul desemnat de către conducerea intimatului, în procedura reglementată de O.G. nr. 121/1998) și care emană de Ia intimat.

Chiar aplicând art. 1364 C. civ., eventuala faptă ilicită a reclamantei trebuia reținută în concurs cu cea a intimatului, ce derogă prin dispoziție verbală de la regimul eliberării actelor medicale la externare. Or, dacă se reținea o faptă ilicită concurentă, constând în determinarea unui regim de eliberare ce contravenea art. 67 din H.G. nr. 1389/2010, trebuia reținută și o participare la cauzarea prejudiciului a intimatului.

Dar este greșit aplicat art. 1364 C. civ., precum și art. 67 din H.G. nr. 1389/2010, în ceea ce privește caracterul ilicit al eliberării prescripțiilor la externare. Contractul cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2011-2012, aprobat prin acest act normativ reglementează obligația de eliberare, la externare, a prescripției medicale (astfel cum reține instanța de fond), dar nici un act normativ nu reglementează ce înseamnă sintagma la externare.

Astfel, niciun act normativ nu exclude posibilitatea întocmirii cu o zi înainte a actelor medicale, la externare (atât timp cât acestea au toate rubrică privind data externării), iar interpretarea sintagmei la externare ca fiind similară datei externării lezează principiul "in dubio pro reo", pe care îl consider aplicabilă în materia răspunderii materiale .

Instanța de fond susține obligații reglementate prin H.G. nr. 1389/2010 sau celelalte acte normative, aplicabile în mod expres spitalelor sau unităților sanitare, respectiv furnizorului de servicii medicale și analizează raportul de cauzalitate rezultat din contractul dintre unitatea sanitară și Casa OPSNAJ, dar nu analizează condițiile răspunderii materiale: fapta ilicită trebuie analizată în raport de atribuțiile legale, regulamentare, sau cele prevăzute în fișa postului, în concret, lucru omis de la analiză .

În mod concret, prejudiciul trebuie verificat și acordat în limitele în care a existat (și dacă a existat) un dublu tratament, nefiind posibilă preluarea sumei achitate de către intimat; în primul rând, nu toată această sumă constituie prejudiciu, iar în cel de al doilea rând, la cauzarea prejudiciului a concurat și intimatul, prin regulile de contrasemnare a actelor medicale, la externare, stabilite.

Chiar dacă instanța de fond nu reține probațiunea în acest sens, trebuie avut în vedere procesul-verbal de cercetare administrativă, emanând de la intimat și care este susceptibil să facă proba directă și cu o relevanță mai mare decât relații comunicate, după ce au făcut plata sumelor.

1.4. Apărările formulate în cauză.

Ministerul Apărării Naționale pentru Comisia de jurisdicție a imputațiilor reprezentat prin Direcția pentru relația cu Parlamentul și asistență juridică a solicitat respingerea recursului reclamantei, apreciind că hotărârea instanței de fond este legală, fiind dată cu o motivare corespunzătoare și cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material aplicabile.

În esență intimatul pârât susține că în mod corect a reținut instanța de fond că procedura administrativă s-a derulat cu respectarea prevederilor O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor și salariaților civili din Ministerul Apărării Naționale, cât și cele ale Normelor metodologice de aplicare a ordonanței reprezentate de Ordinul ministrului apărării naționale nr. M.5 din 22.01.1999, fiind întrunite condițiile pentru atragerea răspunderii materiale a recurentei-reclamante pentru prejudiciul cauzat U.M. 02590 Craiova - Spitalul Clinic Militar de Urgență "Ștefan Odobleja" Craiova.

II. Soluția instanței de recurs

2.1. Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a cadrului normativ aplicabil și a probatoriului administrat în cauză, Înalta Curte apreciază că recursul reclamantei este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

2.1.1. Criticile formulate de recurenta - reclamantă subsumate motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat, sunt nefondate.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, precum și cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părților.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părțile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanță în pronunțarea soluției, iar instanța ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalității și temeiniciei hotărârii, și considerentele pentru care s-a pronunțat soluția respectivă.

Obligația legală a instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.

Plecând de la aceste coordonate teoretice, instanța de control judiciar constată că hotărârea pronunțată de prima instanță satisface cerințele prevăzute de art. 425, alin. (1), lit. b) din C. proc. civ., republicat, în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt și de drept care au determinat formarea convingerii instanței, fiind examinate efectiv toate problemele esențiale ridicate de părți, respectiv toate motivele de nelegalitate invocate de reclamantă, inclusiv condițiile de angajare a răspunderii materiale ale acesteia în contextul faptic dat.

De altfel, criticile reclamantei sub acest aspect, sunt generale și vagi, nefiind indicate în concret care sunt motivele contradictorii din cuprinsul hotărârii atacate și nici motivele străine de natura cauzei. De fapt, recurenta în cadrul acestui motiv de nelegalitate, așa cum se remarcă prin întâmpinare, își exprimă doar nemulțumirea față de modul cum instanța de fond a soluționat prezenta cauză.

Prin urmare, se poate concluziona că hotărârea instanței de fond este clară, precisă și inteligibilă, conține referiri la probele administrate în cauză și este în concordanță cu acestea, răspunde în fapt și în drept la toate pretențiile și apărările formulate de părți și conduce în mod logic și convingător la soluția cuprinsă în dispozitiv.

2.1.2. Referitor la susținerile recurentei subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanța de control judiciar constată că sunt și acestea neîntemeiate.

Contrar susținerilor reclamantei-recurente, instanța de fond, pe baza criticilor de nelegalitate invocate, deci a cadrului procesual fixat de reclamantă, a analizat în concret condițiile răspunderii materiale a acesteia, în contextul factual dedus judecății, pe baza mijloacelor de probă administrate de părți, fiind analizat în exclusivitate raportul juridic dintre reclamantă și unitatea sanitară cu care se află în raporturi de serviciu.

Prejudiciul nu a fost preluat din cadrul unui alt raport juridic, așa cum se susține, instanța de fond analizând contestația recurentei îndreptată împotriva unei decizii de imputare privind stabilirea răspunderii materiale a recurentei, urmare a stabilirii caracterul ilicit al conduitei reclamante, care a emis prescripții medicale unor pacienți pe perioada în care aceștia figurau ca internați, precum și o prescripție medicală unui pacient care era decedat, prin care s-a produs un prejudiciu direct Unității Militare 02590 Craiova.

Nu au fost încălcate dispozițiile art. 25 din O.G. nr. 121/1998, instanța apreciind în mod corect că actele emise în procedura administrativă, respectiv Decizia de imputare și hotărârea dată în soluționarea contestației administrative sunt temeinic motivate, cuprinzând atât motivele contestației invocate de reclamantă cât și considerentele pentru care acestea au fost înlăturate, valorizând în schimb constatările, concluziile și propunerile din procesul-verbal de cercetare administrativă nr. A 535 din 21.02.2013 în care este descrisă fapta reținută în sarcina reclamantei, caracterul ilicit al acesteia din perspectiva obligațiilor legale ale acestei și propunerea de sancționare a acesteia, pentru recuperarea prejudiciului identificat în patrimoniul spitalului.

În mod just s-a reținut de instanța de fond că Ordinul M 5 din 22.01.1999 nu prevede necesitatea de a motiva măsura de înlăturare a referatului privind modul de soluționare a contestației. De fapt, neînsușirea propunerilor de soluționare a contestației administrative, favorabil reclamantei, rezultă din argumentația care a stat la baza hotărârii de soluționare a contestației, contrară și incompatibilă cu cea propusă, astfel că rezultă implicit respingerea acestei propuneri, fără ca această concluzie să fie invalidată din lipsa unei mențiuni exprese a acestei dispoziții, cu identificarea corespunzătoare a referatului în cauză.

Recurenta este în eroare cu privire la valorificarea retroactivă a efectelor juridice a Ordinului 1723/950/2012, pentru prescripții medicale eliberate în perioada ianuarie - noiembrie 2011, deci înainte de intrarea în vigoare a ordinului, întrucât, nici în cuprinsul deciziei de imputare și nici în hotărârea atacată, nu se face vreo referire la acest ordin, care nu a constituit un element al motivării în drept a acestora.

Nu pot fi însușite nici criticile reclamantei referitoare la neîndeplinirea condițiilor răspunderii materiale angajată prin actele administrative contestate în prezenta cauză.

Potrivit art. 73 alin. (1) din H.G. nr. 1389/2010 și art. 12 alin. (1) din Ordinul 864/2011 (anexa 17) spitalele sunt obligate să suporte pentru asigurații internați în regim de spitalizare continuă și în regim de spitalizare de zi toate cheltuielile necesare pentru rezolvarea cazurilor respective, inclusiv pentru medicamente, materiale sanitare și investigații paraclinice.

De asemenea, prin Contractul x/30.04.2010 cât și Contractul x/30.04.2011, încheiate cu CASA OPSNAJ, s-a stipulat obligația furnizorului de servicii medicale, că actul medical se finalizează prin eliberarea, la externare, a prescripției medicale, cu sau fără contribuție personală, iar pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale, partea în culpă datorează daune-interese.

Eliberarea prescripțiilor medicale anterior externării, deci în perioada de internare, însă în vederea valorificării lor ulterior externării, contrar obligațiilor anterior enunțate, postează sarcina suportării contravalorii lor în sarcina spitalului, pentru că din punct de vedere temporal pacienții se află în stare de internare la emiterea prescripțiilor, deși dacă erau emise regulamentar, suportarea contravalorii lor, dacă era cazul, erau în sarcina Casei OPSNAJ.

Prin această conduită a reclamantei, spitalul a suportat contravaloarea unui dublu tratament pentru pacienții în cauză, atât pentru perioada de internare, cât și pentru cea ulterioară externării, astfel că prejudiciul constând în contravaloarea prescripțiilor la externare, eliberate neconform, se impunea a fi recuperat. Prejudiciul nu este reprezentat numai de contravaloarea medicamentelor pentru zilele în care pacienții au mai fost internați, ci pentru întreaga valoare a medicamentelor prescrise în aceste condiții, pentru că din punct de vedere legal, spitalele sunt obligate să suporte pentru asigurații internați toate cheltuielile necesare pentru rezolvarea cazurilor respective, inclusiv pentru medicamente, iar prescripțiile sunt emise în perioada în care beneficiarii lor erau legal internați.

Instanța de control judiciar nu poate valida afirmația reclamantei cu privire la caracterul neclar al sintagmei "la externare", orice persoană de bună credință fiind în măsură a ajunge la concluzia că nu vizează nici momentul anterior externării, nici cel ulterior, ci că data externării coincide exclusiv cu momentul finalizării actului medical, cu externarea pacientului din unitatea sanitară. De altfel, aceste apărări sunt contrazise de cele ulterioare formulate de reclamantă în care se susține că exista o astfel de practică în spitalul în cauză, derogatorie prin urmare de la regulile juridice aplicabile.

Este irelevantă sub aspectul antrenării răspunderii reclamantei împrejurarea că în unele cazuri prescripțiile au fost prezentate în farmacii și la 3 săptămâni după externare, în condițiile în care au fost eliberate cu încălcarea dispozițiilor legale (pentru pacienți internați și un pacient decedat).

Nu poate fi reținută ca și cauză exoneratoare de răspundere nici apărarea recurentei potrivit căreia eliberarea prescripțiilor medicale cu o zi înaintea zilei de externare se realiza conform dispozițiilor conducerii spitalului, existența acestuia nefiind dovedită în cauză, instanța de fond solicitând relații în acest sens de la unitatea spitalicească în cauză. Cu toate acestea, așa cum susține intimatul, reclamanta, chiar în condițiile existenței unui asemenea ordin, putea și era în măsură să realizeze caracterul vădit nelegal al acestuia și să-l conteste, asumarea acestei practici fiind făcută pe propria sa răspundere.

Prin urmare, actele administrative contestate sunt legale, astfel că hotărârea instanței de fond care le validează este motivată și dată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material aplicabile.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru toate considerentele expuse de fapt și de drept expuse, soluția adoptată de judecătorul fondului este legală, astfel că, pentru menținerea ei, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul reclamantei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva Sentinței nr. 38 din 31 martie 2017 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 iunie 2019.

GGC- NN