Decizia nr. 73/2017 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 102/2014 a Curții de Apel Târgu

Circumstanțele cauzei; 1.1. Prin cererea înregistrată, inițial, pe rolul Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 03 decembrie 2013, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele B. din cadrul C. și cu D. Craiova - E. Craiova, anularea Deciziei nr. 119/CJ/563 din 19 iunie 2013 emisă de comisie și a Deciziei de imputare nr. A/704 din 15 martie 2013 și a Hotărârii nr. A/1390 din 08 mai 2013 emise de comandantul E. Craiova. 1.

Prin Încheierea nr. 733 din 14 februarie 2014 pronunțată în Dosarul nr. x/1/2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea de strămutare formulată de petentul C. Craiova și a strămutat cauza la Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția de contencios administrativ și fiscal. 1.

Prin sentința nr. 102 din 26 septembrie 2014, Curtea de Apel Târgu Mureș a admis cererea reclamantei și a anulat Decizia nr. 119/CJ/563 din 19 iunie 2013, Decizia de imputare nr. A/704 din 15 martie 2013 și Hotărârea nr. A/1390 din 08 mai 2013. 2. Calea de atac exercitată; 2.1. Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 C. proc. civ., au formulat recurs pârâții C. - reprezentant legal al Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor din C. și D. Craiova - E. Craiova. Recurentul-pârât C. - B. și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și, în consecință, respingerea acțiunii reclamantei. Recurenta-pârâtă D. Craiova - C. Craiova a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond; 2.2. Procedura de examinare a recursurilor în completul de filtru; Raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în Complet de filtru și comunicat părților în baza Încheierii de ședință din data de 19 mai 2016, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Prin Încheierea de ședință din data de 22 septembrie 2016, Completul de filtru, apreciind incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., a admis în principiu recursurile și a fixat termen pentru judecata cauzei pe fond. 3. Soluția și considerentele Înaltei Curți, potrivit art. 498 și 499 C. proc. civ.; 3.1. Recursurile formulate au fost admise, fiind întemeiate în limitele și pentru considerentele prezentate în continuare. 3.2. Așa cum s-a menționat la pct. 1.3 al prezentei decizii, Curtea de Apel Târgu Mureș a admis acțiunea reclamantei și a anulat actele administrative atacate. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că actul administrativ atacat în cauză a fost emis cu nerespectarea procedurii impuse de pct. 8 și 9 din Instrucțiunile privind răspunderea materială a militarilor și salariaților civili din C., în aplicarea prevederilor art. 5 din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, aprobat prin Ordinul nr. M/5/1999. 3.3. În recursurile formulate de autoritățile pârâte, a fost invocat motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, susținându-se, în esență, că instanța de fond a interpretat și aplicat în mod greșit dispozițiile pct. 8-11 din Instrucțiunile aprobate prin Ordinul nr. nr. M/5/1999 emis pentru aplicarea art. 5 din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor. 3.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-reclamantă a răspuns criticilor din cererile de recurs și a solicitat respingerea acestora, susținând, în esență, că soluția instanței de fond este legală și temeinică. 3.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin Adresa din 17 octombrie 2012, F. a comunicat D. - E. Craiova faptul că, în urma unui control efectuat de Curtea de Conturi în anul 2012, s-a constatat că E. Craiova a încălcat, prin medicii care au eliberat prescripții medicale, prevederile actelor normative în vigoare, fiind produsă o pagubă de 16.933,19 lei, care a fost achitată de E. cu OP din 15 noiembrie 2012. Comandantul E., prin Ordinul Zonal de Urgență nr. 208 din 24 octombrie 2012 a dispus efectuarea cercetării administrative a prejudiciului produs, iar comisia de cercetare a stabilit că, din prejudiciul respectiv, paguba de 14.998,94 lei a fost produsă de medicul A., prin eliberarea de prescripții medicale unor pacienți pe perioada când aceștia figurau ca fiind internați și, o prescripție, pentru un pacient care era decedat. În baza procesului-verbal de cercetare a fost emisă Decizia de imputare nr. A/704 din 15 martie 2015 prin care s-a dispus ca valoarea pagubei de 14.998,94 lei să fie regularizată prin angajarea răspunderii materiale a medicului A. Împotriva deciziei de imputare reclamanta a formulat contestație, care a fost soluționată prin Decizia nr. 114/2013 a Comandantului D. Prin Hotărârea nr. A/1390 din 08 mai 2013, emisă de Comandantul D., E. Craiova s-a respins contestația reclamantei împotriva Deciziei de imputare nr. A/704 din 15 martie 2015. Plângerea reclamantei împotriva Hotărârii nr. A/1390 din 08 mai 2013 a fost respinsă prin Decizia administrativ-jurisdicțională nr. 119/CJ/563 emisă de B. din cadrul C. la data de 19 iunie 2013. În considerentele sentinței recurate s-a reținut că, prin Ordinul nr. M/5 din 29 ianuarie 1999, emis de ministrul C., au fost aprobate Instrucțiunile privind răspunderea materială a militarilor și salariaților civili, potrivit cărora, pentru situația specifică a pagubelor produse terților este instituită o procedură derogatorie, în sensul că răspunderea se stabilește în cazurile în care C. a fost obligat la plata prejudiciilor respective prin hotărâri judecătorești rămase definitive și investite cu formulă executorie respectiv pentru despăgubiri reclamate de terțe persoane, care nu au la bază hotărâri judecătorești dar s-a probat vinovăția persoanelor implicate iar ministrul apărării naționale a aprobat plata acestora pe baza materialului cercetării, avizat de șeful G. și vizat pentru control financiar preventiv de șeful H.. Cu respectarea acestor dispoziții, comandantul unității militare care a plătit despăgubirile terțelor persoane fizice sau juridice dispune înscrierea valorii pagubelor în evidența contabilă, prin decizie de imputare. Astfel, instanța s-a referit la pct. 8 și 9 din art. 5 al Instrucțiunilor aprobate prin Ordinul nr. M5/1999, al căror conținut este următorul: „Art. 5 - Militarii răspund material pentru pagubele produse, din vina lor și în legătură cu îndeplinirea serviciului militar, terțelor persoane fizice sau juridice, la a căror reparare a fost obligată instituția publică de care aceștia aparțin.

Răspunderea materială a militarilor care au produs pagube terțelor persoane, din vina lor și în legătură cu îndeplinirea serviciului militar, se stabilește în cazurile în care C. a fost obligat la repararea prejudiciilor respective, prin hotărâri judecătorești rămase definitive și investite cu formulă executorie. De asemenea, răspunderea materială se stabilește și pentru despăgubirile reclamate de terțe persoane, care nu au la bază hotărâri judecătorești dar s-a probat vinovăția persoanelor implicate, iar ministrul apărării naționale a aprobat plata acestora pe baza materialului cercetării, avizat de șeful G. și vizat pentru control financiar preventiv de șeful H.

Despăgubirile de natura celor descrise la punctul 8, care nu atrag stabiliri de răspundere materială, deoarece întrunesc condițiile legale spre a fi scăzute din evidența contabilă, se plătesc reclamanților (terților) - pe baza materialului cercetării - cu avizul șefului G. și aprobarea ordonatorului de credite abilitat, stabilit prin ordin al ministrului apărării naționale în condițiile art. 18 din ordonanță.” Or, din conținutul dispozițiilor de la alineatul al doilea al pct. 8 de la art. 5 al Instrucțiunilor, rezultă, în mod evident, că aprobarea ministrului C. este obligatorie doar în situația plății despăgubirilor cerute/ reclamante de terțe persoane, fără să se facă nicio referire la procedura cercetării administrative și la emiterea deciziei de imputare. Din acest motiv, concluzia instanței de fond este greșită, fiind lipsită de temei legal. Totodată, instanța de fond a ignorat faptul că Spitalul recurent reprezintă, potrivit prevederilor art. 165 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, o unitate sanitară/ instituție publică cu personalitate juridică, având patrimoniu și buget proprii. Este adevărat că, din punct de vedere militar/ al ierarhiei administrative, E. recurent este subordonat ierarhic C., dar, din punct de vedere funcțional și financiar, se bucură de autonomie, iar cerința unei aprobări a ministrului C. pentru plata/imputarea unui prejudiciu de cca. 15.000 lei este lipsită de orice temei legal. Astfel fiind, soluția instanței de fond este nelegală, recursul fiind admis, iar cauza trimisă pentru rejudecare, urmând ca instanța să procedeze la soluționarea pe fond a litigiului cu care a fost învestită.