ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 966/2021

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 15/CA din data de 20 octombrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în dosarul nr. x/2021, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea formulată de contestatorul condamnat A. de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 426 din C. proc. pen., prin raportare la dispozițiile art. 396 alin. (5) și alin. (6) din C. proc. pen.

Prin aceeași decizie, în temeiul art. 431 alin. (2) din din C. proc. pen., a fost respinsă ca inadmisibilă în principiu contestația în anulare formulată de contestatorul condamnat A. împotriva deciziei penale nr. 72/A din 25.01.2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. x/2018.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel Timișoara a reținut următoarele:

La data de 27.07.2021, contestatorul condamnat A. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei penale nr. 72/A din 25.01.2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în dosarul nr. x/2018. Contestatorul a arătat că a fost condamnat în mod neîntemeiat la o pedeapsă cu executare, în condițiile în care nu avea antecedente penale, iar în urma emiterii unui mandat de arestare european, autoritățile italiene nu au procedat la arestarea lui. A susținut că decizia instanței nu este legală, deoarece deținea un permis de conducere valid. A precizat că nu înțelege de ce s-au judecat aspecte ce privesc validitatea permisului și înlăturarea acestuia ca mijloc de probă, de vreme ce instanța de judecată nu a fost învestită prin rechizitoriu să analizeze validitatea permisului, nefiind reclamată vreo infracțiune privind permisul.

A mai arătat contestatorul că singura infracțiune pentru care a fost trimis în judecată a fost cea de conducere fără permis, iar în contextul în care, în fața instanței de apel, a prezentat un permis de conducere european emis de autoritățile belgiene pe care acestea nu l-au infirmat și pe care nici autoritățile române nu l-au reclamat în cadrul rechizitoriului cu care era învestită instanța, în mod greșit a fost pronunțată o soluție de condamnare, singura soluție care ar fi putut fi pronunțată fiind cea de achitare, deoarece fapta nu există, contestatorul deținând în perioada reclamată permis de conducere valid din toate punctele de vedere.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 426, art. 428 alin. (2) coroborat cu art. 426 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. și, în subsidiar, art. 16 alin. (1) lit. d) și lit. h) din C. proc. pen.

Contestatorul condamnat a invocat excepția de neconstituționalitate a art. 426 din C. proc. pen., coroborat cu art. 396 alin. (5) și alin. (6) din C. proc. pen., apreciind că aceste dispoziții sunt de natură să încalce dreptul la apărare, întrucât un contestator care dorește anularea hotărârii pentru motive care țin de achitare, nu poate să o facă decât într-un anumit termen prevăzut de lege, deși dacă există motive de încetare a procesului penal poate să o facă oricând. S-a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr. 47/1992 privind sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, deoarece se încalcă art. 24 din Constituție, întrucât legea nu este previzibilă și clară privind exercitarea acestei căi extraordinare de atac.

Din analiza actelor dosarului, Curtea de Apel Timișoara a reținut următoarele:

Prin sentința penală nr. 520/2018 pronunțată de Judecătoria Lugoj, în dosarul nr. x/2018, în baza art. 335 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără a deține permis de conducere.

Inculpatul a formulat apel împotriva acestei sentințe, iar prin decizia penală nr. 72/A din 25.01.2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în dosarul nr. x/2018, a fost admis apelul acestuia, a fost desființată sentința penală apelată și rejudecând, s-a dispus reducerea de la 1 an și 6 luni închisoare la 1 an închisoare pedeapsa aplicată inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) din C. pen.. Au fost menținute în rest dispozițiile sentinței penale apelate.

Instanța de apel a constatat că fapta inculpatului A., care în mod repetat în cursul anilor 2016, 2017, a condus diferite mărci de autoturisme (B.) pe drumurile publice din Municipiul Lugoj, fără a deține permis de conducere, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducerea unui vehicul fără a deține permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) din C. pen.

Deși în fața primei instanțe nu s-a putut proceda la audierea inculpatului, întrucât acesta nu s-a prezentat la chemările instanței, în fața instanței de apel, la data de 18.10.2018, s-a procedat la audierea inculpatului, care nu a recunoscut faptele pentru care a fost trimis în judecată. Acesta a arătat că poseda permis de conducere eliberat în noiembrie 2014 de către autoritățile belgiene, data eliberării din 5.06.2017 de pe permisul de conducere tradus corespunzând cu data obținerii permisului preschimbat, cel vechi fiind deteriorat.

Având în vedere că inculpatul a depus în fața instanței permisul de conducere tradus din limba franceză nr. x, data eliberării fiind 5.06.2018 și data obținerii 18.11.2014, instanța de apel a procedat la efectuarea de verificări pentru stabilirea autenticității permisului de conducere eliberat de autoritățile belgiene, a autovehiculelor pentru care este cunoscut dreptul de a conduce și a lămuririi împrejurării cu privire la data de 18.11.2014 ca fiind dată a obținerii permisului inițial de conducere, așa cum a susținut inculpatul.

Din informațiile furnizate de I.G.P.R. - Direcția Poliției Rutiere, prin canalele de cooperare polițienească, a rezultat că, în iunie 2018, A. a primit un permis belgian cu nr. x de la Administrația localității Anderlecht, în schimbul permisului său de conducere european. Prin adresa IGPF s-a comunicat instanței, că în urma verificărilor efectuate pe baza datelor comunicate, autoritățile de poliție din Belgia au transmis următoarele: A., deține permisul de conducere nr. x, categoriile AM și B, eliberat de autoritățile din Anderlecht, valabil până la data de 05.06.2028, că permisul de conducere în cauză a fost obținut în urma preschimbării unui permis de conducere european cu nr. x eliberat în România la data de 18.11.2014.

Prin urmare, instanța de apel a reținut că în cazul inculpatului, permisul de conducere a fost obținut în urma preschimbării unui permis de conducere european cu nr. x eliberat de autoritățile române la data de 18.11.2014, iar în urma verificărilor efectuate în evidențele autorităților române privind evidența permiselor de conducere din România s-a constatat că inculpatul nu deține și nu a deținut niciodată permis de conducere eliberat de autoritățile din România, având seria documentului mai sus menționată și care nu are corespondent în baza de date.

Cu referire la cererea de sesizare a Curții Constituționale, în legătură cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 426 din C. proc. pen., coroborat cu art. 396 alin. (5) și alin. (6) din C. proc. pen., Curtea de Apel Timișoara a respins-o inadmisibilă, nefiind îndeplinită una dintre cerințele de admisibilitate expres prevăzute de lege, respectiv existența unei legături dintre norma legală criticată și soluția ce ar putea fi dată în cauză, conform art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată.

Astfel, contestatorul a arătat că dispozițiile art. 426 din C. proc. pen. sunt de natură să încalce dreptul la apărare, deoarece un contestator care dorește anularea hotărârii pentru motive care țin de achitare, nu poate formula contestația în anulare decât într-un anumit termen prevăzut de lege, deși dacă sunt motive de încetare a procesului penal poate să o facă oricând, potrivit art. 426 lit. b) din C. proc. pen.

Curtea de Apel Timișoara a observat că art. 426 din C. proc. pen., a cărui neconstituționalitate se invocă, nu stabilește termenele în care se poate formula contestația în anulare, ci stabilește cazurile de contestație în anulare. Deși contestatorul susține că pentru motive care țin de achitare, nu se poate formula contestația în anulare decât într-un anumit termen prevăzut de lege, instanța a observat că nu este prevăzut de lege un astfel de caz de contestație în anulare, pentru motive care țin de achitare. Dacă contestatorul are în vedere termenul de 30 de zile prevăzut de art. 428 alin. (1) din C. proc. pen., instanța a constatat că acest articol nu are legătură cu soluționarea cauzei, deoarece nu s-a invocat niciunul din cazurile de contestație în anulare pentru care este prevăzut termenul de 30 de zile de introducere a acesteia.

În continuare, analizând admisibilitatea în principiu a contestației în anulare în temeiul dispozițiilor art. 431 și 426 din C. proc. pen., Curtea de Apel Timișoara a constatat următoarele:

Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, mijlocul procedural prin care sunt atacate hotărâri judecătorești definitive pronunțate cu încălcarea unor dispoziții care reglementează procedura de soluționare a apelului sau când împotriva aceleiași persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă. Având în vedere că prin contestația în anulare se poate aduce atingere autorității de lucru judecat a hotărârilor judecătorești definitive, legiuitorul a prevăzut în mod expres cazurile în care această cale de atac este admisibilă, reglementându-le prin art. 426 din C. proc. pen.

Instanța a apreciat că este inadmisibilă contestația în anulare din perspectiva faptului că motivul invocat de contestator nu se încadrează în cazurile reglementate expres și limitativ de art. 426 din C. proc. pen.. Ipoteza pe care petentul își întemeiază cererea este cea prev. de art. 426 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., care presupune intervenirea cazului de nulitate absolută a unei decizii în situația în care inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal. Or, din expunerea motivelor de fapt ale contestatorului, rezultă că acestea nu au legătură cu cazul invocat. Astfel, deși își întemeiază în drept cererea pe cazul prev. de art. 426 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. și anume "când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal", referirea la acest text de lege apare pur formală, întrucât criticile contestatorului vizează împrejurarea că fapta nu există, inculpatul deținând în perioada reclamată permis de conducere valid din toate punctele de vedere. Astfel, instanța a observat că nu există o corespondență între conținutul cazului de contestație în anulare invocat și aspectele de fapt învederate de petent.

Contestatorul a criticat decizia atacată pe motiv că nu s-a dispus achitarea, prezentând aceleași apărări și motive de netemeinicie a hotărârii de condamnare pe care le-a prezentat și în fața instanței de apel, însă aceste critici nu pot conduce la admisibilitatea în principiu a contestației în anulare, întrucât nu se încadrează în niciunul din cazurile de contestație în anulare.

Prin urmare, s-a constatat că este inadmisibilă contestația în anulare, întrucât motivele invocate nu pot fi încadrate în cazul de contestație invocat.

Împotriva deciziei penale nr. 15/CA din data de 20 octombrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în dosarul nr. x/2021, condamnatul A. a formulat o cale de atac intitulată "recurs".

Având în vedere că, prin decizia atacată, instanța s-a pronunțat și cu privire la cererea formulată de contestatorul condamnat A. privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 426 din C. proc. pen., prin raportare la dispozițiile art. 396 alin. (5) și alin. (6) din C. proc. pen. (cerere care a fost respinsă, ca inadmisibilă), iar soluția cu privire la excepția de neconstituționalitate era supusă căii de atac a recursului, dosarul a fost înregistrat pe rolul instanței supreme având ca obiect "Recurs - excepție de neconstituționalitate".

La termenul din data de 23 noiembrie 2021, apărătorul ales al recurentului a precizat că a formulat recurs împotriva hotărârii, respectiv împotriva soluției pronunțate cu privire la contestația în anulare, iar nu împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale.

În raport de precizarea formulată de apărătorul ales al recurentului, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepția inadmisibilității căii de atac, având în vedere că a fost declarată împotriva unei hotărâri definitive.

Analizând cu prioritate excepția inadmisibilității căii de atac invocate de reprezentantul Ministerului Public, Înalta Curte constată următoarele:

Dând eficiență principiului stabilit prin dispozițiile art. 129 din Constituția României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și a celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.

Revine, așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Potrivit dispozițiilor din Partea specială, Titlul III, Capitolele III, III

1

, V din C. proc. pen., admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Recurentul A. a înțeles să formuleze o cale de atac, intitulată "recurs", împotriva deciziei penale nr. 15/CA din data de 20 octombrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în dosarul nr. x/2021, prin care, în temeiul art. 431 alin. (2) din din C. proc. pen., a fost respinsă ca inadmisibilă în principiu contestația în anulare formulată de contestatorul condamnat A. împotriva deciziei penale nr. 72/A din 25.01.2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. x/2018.

Având în vedere că, în cauza în care a fost pronunțată hotărârea atacată, contestația în anulare a fost formulată împotriva unei hotărâri rămasă definitivă în fața instanței de apel, în mod corect aceasta a fost soluționată printr-o decizie, în procedura admisibilității în principiu a contestației în anulare, hotărâre care, conform legii, este definitivă.

Astfel cum s-a menționat deja, procesul penal se desfășoară în conformitate cu dispozițiile legale, iar hotărârile judecătorești sunt supuse numai acelor căi de atac prevăzute de lege.

C. proc. pen. reglementează următoarele căi de atac: apelul și contestația (căi ordinare de atac), contestația în anulare, revizuirea și recursul în casație (căi extraordinare de atac).

Calea de atac a recursului era reglementată în C. proc. pen. din 1968, prin dispozițiile art. 385

1

și următoarele, însă acest cod a fost abrogat prin Legea nr. 255/2013. În prezent, recursul poate fi exercitat doar în anumite situații expres prevăzute de lege (spre exemplu, recursul declarat împotriva soluției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea unei excepții de neconstituționalitate, potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale).

Inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual. Inadmisibilitatea operează automat și inevitabil ori de câte ori un act procesual este lipsit de bază legală.

Relativ la cele ce precedă, Înalta Curte constată că recurentul A. a formulat o cale de atac, intitulată recurs, împotriva deciziei penale nr. 15/CA din data de 20 octombrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în dosarul nr. x/2021, care este definitivă, iar în privința acestei hotărâri legea nu prevede posibilitatea exercitării căii de atac a recursului.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie atât o încălcare a principiului legalității, cât și a principiului constituțional al egalității în fața legii și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Drept urmare, având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei nr. 15/CA din data de 20 octombrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în dosarul nr. x/2021.

Conform dispozițiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va fi obligat recurentul inculpat la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul A. împotriva deciziei nr. 15/CA din data de 20 octombrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în dosarul nr. x/2021.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 noiembrie 2021.

GGC - MM