ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 18/2022

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 10 iulie 2018, pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâților Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, B. și C. la plata despăgubirilor evaluate la 10.000.000 euro reprezentând contravaloarea prejudiciului creat acestuia prin nerespectarea dreprului reglementat de art. 6 din C.E.D.O. ce a condus la condamnarea sa pe nedrept, precum și pentru nerespectarea art. 8 alin. (2) din aceeași Convenție, cu cheltuieli de judecată.

Sentința pronunțată de Tribunalul București Prin sentința civilă nr. 2242 din 18 octombrie 2019, Tribunalul București, secția a III-a civilă a admis excepția inadmisibilității cererii formulate în contradictoriu cu pârâta B.; a respins cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B., ca inadmisibilă; a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român, ca neîntemeiată; a respins în rest cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, și C., ca neîntemeiată.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel București Prin decizia civilă nr. 1086A din 28 septembrie 2020, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 2242 din 18 octombrie 2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, ca nefondat.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 1086A din 28 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a declarat recurs reclamantul A.. Totodată, prin cererea de recurs, reclamantul a arătat ca înțelege să atace și următoarele hotărâri: sentința penală nr. 709 din 26 octombrie 2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în dosarul nr. x/2015; decizia penală nr. 430 A din 10 martie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, în dosarul nr. x/2015; sentința civilă nr. 8498 din 26 iulie 2017, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, în dosarul nr. x/2017; încheierea din camera de consiliu din data de 11 octombrie 2017, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în dosarul nr. x/2017. De asemenea, a arătat că înțelege să atace comunicarea sentinței civile nr. 2242 din 18 octombrie 2019, pronunțată de Tribunalul București, în dosarul nr. x/2018, precum și cea a deciziei civile nr. 1086A din 28 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2018. Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 04 februarie 2021, sub nr. x/2018, fiind repartizată computerizat aleatoriu, spre soluționare, completului filtru nr. 2. Recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, schimbarea/modificarea, în tot, a hotărârilor menționate în cererea de recurs. Într-o expunere amplă a istoricului litigiului dedus judecății, a susținut că judecătorii nu au judecat corect cauza, astfel că nu a avut parte de un proces echitabil, fiind trimis în judecată pentru executarea unui mandat de 4 ani. A mai arătat că s-a adresat Judecătoriei Sectorului 2 București cu o cerere de chemare în judecată, prin care a solicitat decăderea fostei concubine din drepturile părintești și obligarea la plata pensiei de întreținere pentru cei trei copii minori, iar prin sentința civilă nr. 8498 din 26 iulie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2017, soluționarea cererii a fost declinată în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București. Această ultimă instanță i-a anulat cererea de chemare în judecată, în baza art. 200 alin. (3) pentru neîndeplinirea obligațiilor, deși nu i s-au comunicat actele de procedură și nici nu a fost chemat în instanță, împrejurări care evidențiază abuzul în serviciu/neglijența în serviciu și favorizarea infractorilor. A precizat că încheierea din 11 octombrie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2017, a fost comunicată la adresa din București, str. x, deși în cuprinsul acestei încheieri s-a reținut că este încarcerat, fapt ce denotă același abuz în serviciu/neglijență în serviciu și favorizarea infractorilor, precum și ascunderea adevărului prin fabricarea dosarului nr. x/2015 ce a produs o traumă în viața recurentului-reclamant și a celor trei copii minori. A susținut că a atacat cu apel sentința civilă nr. 2242 din 18 octombrie 2019 a Tribunalului București, tocmai pentru considerentul că această hotărâre nu menționează probele depuse în dosarul nr. x/2018 cu referire la trauma creată de dosarul penal și existența unui raport de cauzalitate între Statul Român, B. și C.. Nici comunicarea deciziei civile nr. 1086 din 28 septembrie 2020, în opinia recurentului-reclamant, nu este legală și temeinică, deoarece nu corespunde cererii de chemare în judecată și încalcă art. 3 din C.E.D.O. atâta timp cât nu s-a ținut cont de adeverințele A.N.A.F. din care rezultă că nu are venituri lunare sau anuale, respectiv nu deține proprietăți, terenuri sau alte bunuri, iar prin plata taxei judiciare de timbru în valoarea de 9.600 RON, celor trei copii minori cu dizabilități le-a fost îngrădit dreptul de a beneficia de indemnizație de stat în sumă de 1.000 RON, pe lunile noiembrie- decembrie 2020 și pe lunile ianuarie- februarie 2021. În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1349, art. 1357-1371 C. civ., art. 16, art. 20-24, art. 26-28, art. 30-31, art. 34, art. 44, art., 48-52 din Constituția României, art. 1-3, art. 5-6, art. 8, art. 14, art. 17, art. 19, art. 45, art. 53 din C.E.D.O.

Procedura de filtru Prin raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, s-au reținut următoarele: recursul este formulat și motivat în termen legal, cererea de recurs îndeplinește conditiile de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c) și e) C. proc. civ., sub sancțiunea nulitatii, iar părțile au deschisă calea de atac a recursului împotriva deciziei recurate; referitor la obligația de plată a taxei judiciare de timbru, s-a avut în vedere că prin încheierea de ședinta din data de 28 iunie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis, în parte, cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată de recurentul-reclamant, a redus taxa judiciară de timbru stabilită în sarcina acestuia la 10.000 RON și a dispus eșalonarea plății acesteia în 48 rate a câte 208,33 RON lunar, începând cu 15 iulie 2021. În ceea ce privește criticile formulate de către recurentul-reclamant, raportorul a apreciat că acestea nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege, aspect de natură a atrage nulitatea recursului, reglementată de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Totodată, s-a constatat că în cauză, nu a fost exprimat de către părți acordul ca recursul, în situația în care este admisibil în principiu, să fie soluționat în complet de filtru, în condițiile art. 493 alin. (6) C. proc. civ. În condițiile prevăzute de art. 493 alin. (4) C. proc. civ., raportul a fost analizat în completul de filtru și a fost comunicat părților, iar prin punctul de vedere la raport, recurentul-reclamant a arătat că este de acord cu admiterea în principiu a recursului și admiterea căii de atac, astfel cum a fost formulată. Constatându-se încheiată procedura prealabilă, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluția din 09 noiembrie 2021, completul filtru a stabilit termen la data de 18 ianuarie 2022, în camera de consiliu, fără citarea părților, în vederea examinării admisibilității în principiu a recursului.

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție În condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. și art. 499 teza finală C. proc. civ., analizând cu prioritate excepția nulității recursului prin raportare la dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Cu titlu preliminar, este necesar a se menționa că, în lumina exigențelor instituite de prevederile art. 483 alin. (1) C. proc. civ., recursul este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia analiza ce urmează a se realiza constituie efectuarea controlului judiciar asupra judecății realizate de instanța de apel prin decizia recurată, din perspectiva dispozițiilor art. 488 C. proc. civ., pe baza criticilor formulate de titularul căii de atac prin cererea de recurs. În considerarea caracterului său de cale extraordinară de atac, recursul poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Corelativ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. stabilește că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar art. 489 alin. (1) din același act normativ prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, afară de cazul în care instanța de judecată ar invoca din oficiu motive de ordine publică. Interpretarea acestor prevederi legale impune, totodată, și concluzia că cerința motivării recursului implică, în mod necesar, ca recurentul să formuleze critici de nelegalitate prin raportare directă la soluția și motivele cuprinse în hotărârea recurată. Prin urmare, cererea de recurs trebuie să cuprindă critici pertinente la adresa hotărârii atacate, fiind necesar ca motivele de recurs să aibă corespondent în ipotezele prevăzute de art. 488 C. proc. civ. și, în același timp, să se raporteze la ceea ce s-a statuat prin hotărârea atacată, pentru ca instanța învestită cu judecarea recursului să poată exercita un control judiciar efectiv. Ca atare, instanța de recurs nu poate examina decât susținerile ce reprezintă veritabile critici la adresa hotărârii pronunțate în apel prin raportare la argumentele arătate de instanță în fundamentarea acesteia, care să permită încadrarea acestora în oricare dintre motivele de casare strict și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Prin prisma considerentelor de ordin teoretic expuse, Înalta Curte constată că prin demersul judiciar inițiat, recurentul-reclamant nu a invocat incidența vreunuia dintre cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. și nici nu a expus critici care să tindă a demonstra nelegalitatea judecății finalizate prin decizia recurată și să permită încadrarea într-unul dintre motivele de casare prevăzute de norma imperativă invocată. Astfel fiind, simplele susțineri a recurentului-reclamant în sensul că judecătorii nu au judecat corect cauza și, prin aceasta, nu a avut parte de un proces echitabil, în contextul reluării aspectelor ce țin de istoricul litigiului și nelegala comunicare a încheierii din 11 octombrie 2017, pronunțate în dosarul nr. x/2017, cu consecința favorizării infractorilor, precum și ascunderea adevărului prin fabricarea dosarului nr. x/2015, fapte ce au produs o traumă în viața sa și a celor trei copii minori ai săi, nu se circumscriu noțiunii de critici de nelegalitate a actului procedural atacat, care să permită instanței de recurs exercitarea controlului judiciar, atât timp cât nu au fost expuse argumentele ce au condus către această concluzie care să se grefeze pe raționamentul curții de apel ce a determinat adoptarea soluției de respingere a apelului declarat de aceeași parte. Condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate de recurent instanței de apel și încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., întrucât, potrivit legii, nu orice nemulțumire a părții poate duce la casarea unei hotărâri. Nici criticile în ceea ce privește atacarea cu apel a sentinței civile nr. 2242 din 18 octombrie 2019 a Tribunalului București, pe considerentul că această hotărâre nu menționează probele depuse în dosarul nr. x/2018 cu referire la trauma creată de dosarul penal, nu relevă motive de nelegalitate a deciziei atacate ce pot fi deduse judecății în recurs câtă vreme modalitatea de administrare și interpretare a probatoriului reprezintă o chestiune de fapt ce este analizată în cadrul cercetării aspectelor legate de fondul cauzei. În acest context, se impune a fi menționat că atributul stabilirii situației de fapt și al aprecierii probelor utile spre această finalitate, adică a rejudecării fondului, aparține în mod exclusiv instanțelor de fond, nefiind permisă instanței de recurs o substituire în prerogativele determinate de lege câtă vreme obiectul și scopului recursului sunt reglementate, în mod imperativ, prin dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora: "recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile." În aceleași coordonate se încadrează și pretinsele nereguli legate de comunicarea deciziei recurate din perspectiva conținutului cererii de chemare în judecată și a dispozițiilor art. 3 din C.E.D.O. în condițiile în care partea se rezumă a prezenta elemente care circumstanțiază situația de fapt și probele administrate și apreciate în cauză în ceea ce privește modalitatea de stabilire a cuantumului taxei judiciare de timbru, aspectele învederate fiind străine de considerentele deciziei recurate. Drept urmare, în absența unor expuneri care să reflecte raționamentul eronat al instanței de apel, sub aspectul indicării normelor de drept material pretins a fi încălcate ori fără argumente clare prin care să se arate maniera pretins eronată de interpretare a dreptului material incident în cauză, instanța de recurs nu poate decela care anume sunt aspectele de nelegalitate ale hotărârii recurate ce pot fi circumscrise cazurilor expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., așa încât sancțiunea care intervine, în sensul prevederilor art. 489 alin. (2) din același act normativ, este cea a nulității, care operează nu doar atunci când recursul este nemotivat, ci și atunci când criticile propriu-zise nu sunt susceptibile de încadrare în motivele de nelegalitate prevăzute de lege. Cum, în cauză, nu pot fi reținute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., motive de ordine publică, pentru argumentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) din același act normativ, va constata nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1086A din 28 septembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.