ÎCCJ, Decizia nr. 386/2021
ÎCCJ, Decizia nr. 386/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Prin Decizia civilă nr. 3767 din 17 iunie 2021, pronunțată în Dosarul nr. x/2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a declinat soluționarea cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, B., C., D., E. în favoarea Curții de Apel București.
Astfel, Înalta Curte a admis excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție invocată din oficiu în cauză și, în temeiul dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 97 din C. proc. civ., și față de obiectul acțiunii, respectiv anularea Deciziei nr. 1898 din 8 octombrie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, act pe care reclamantul îl consideră act administrativ, precum și faptul că domiciliul reclamantului este în municipiul București, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.
Împotriva deciziei menționate, a declarat recurs recurentul A., dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători sub nr. x/2021.
În cererea de recurs, recurentul reia istoricul cauzei și își exprimă nemulțumirea față de procedura de soluționare a dosarului pe fondul cauzei și față de soluțiile pronunțate în cauză.
Se solicită admiterea recursului și, prin urmare, casarea Hotărârii nr. 3767 din 17 iunie 2021, prin raportare la art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., respectiv pentru încălcarea regulilor de procedură cu privire la stabilirea competenței materiale precum și să fie controlată nerespectarea procedurilor legale efectuate la verificarea competenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în judecarea Dosarului nr. x/2021 și la declinarea competenței de a judeca dosarul în favoarea unei instanțe inferioare, în raport de Hotărârea judecătorească nr. 1848/2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă. Apreciază că revine tot Înaltei Curți de Casație și Justiție competența de a soluționa cauza. Totodată, afirmă că în materie judiciară, regula pentru rezolvarea unui litigiu este de a trimite cauza instanței superioare de control, nicidecum instanței inferioare.
În cauză a fost depusă întâmpinare de către intimata Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă prin care se invocă excepția inadmisibilității.
La data de 8 decembrie 2021, recurentul a depus la dosar o cerere intitulată "cerere de modificare a cererii de chemare în judecată". Față de data depunerii cererii de modificare a recursului, instanța a calificat această cerere ca fiind note scrise.
II. Considerentele Înaltei Curți
În temeiul art. 248 alin. (1) și (2) coroborat cu art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare, este întemeiată excepția inadmisibilității recursului, invocată prin întâmpinare de către intimata Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, excepție de procedură ce face inutilă, în tot, expunerea și cercetarea în fond a cauzei.
Potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) din C. proc. civ.:
"(1) Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din cuprinsul ei".
Reglementarea sus menționată reia în esență și detaliază în conținut, în ambianța juridică a căilor de atac, unul din principiile fundamentale ale procesului civil consacrat de art. 7 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., care dispune că:
"(1) Procesul civil se desfășoară în conformitate cu dispozițiile legii. (2) Judecătorul are îndatorirea de a asigura respectarea dispozițiilor legii privind realizarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părților din proces".
Legalitatea căilor de atac înseamnă că acestea sunt instituite prin lege, o hotărâre judecătorească neputând fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din cuprinsul ei.
Aceasta este o regulă cu valoare de principiu constituțional, art. 129 din legea fundamentală proclamând dreptul părților interesate și al Ministerului Public de a ataca hotărârile judecătorești numai "în condițiile legii".
Textul constituțional evocă nu numai faptul că mijloacele procesuale de atac ale hotărârilor judecătorești sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea însăși a acestora trebuie să se realizeze în condițiile legii, respectiv cât privește obiectul căii de atac, subiecții acesteia, termenele de exercitare, motivele pentru care acestea pot fi exercitate, ordinea în care acestea se exercită.
Principiul legalității căii de atac stabilește, așadar, că legea este cea care recunoaște sau nu dreptul la exercitarea unei căi de atac, iar nu judecătorul sau părțile dintr-un proces.
În acest context, susținerile recurentului nu pot face obiect de analiză în prezenta cauză, câtă vreme a exercitat recurs împotriva unei hotărâri judecătorești pronunțate conform art. 132 alin. (3) din C. proc. civ., care nu este supusă niciunei căi de atac.
Potrivit dispozițiilor art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.:
"Dacă instanța se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanței judecătorești competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicțională competent". Prin urmare, hotărârea atacată nu este supusă apelului și nici recursului.
Rezultă că hotărârea atacată cu recurs este o hotărâre de dezînvestire a instanței care este o hotărâre definitivă, conform art. 634 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.
Rezultă din dispozițiile mai sus enunțate că hotărârea atacată în prezenta cauză nu este supusă niciunei căi de atac, astfel că demersul recurentului este inadmisibil.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 248 alin. (1) și (2) coroborat cu art. 457 alin. (1) și art. 132 alin. (3) din C. proc. civ., va fi respins, ca inadmisibil, recursul ce formează obiectul prezentei cauze.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul A. împotriva Deciziei nr. 3767 din 17 iunie 2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2021.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 decembrie 2021.