ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 17.06.2021

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3767/2021

HOTĂRÂRE
17.06.2021
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3767/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 17 iunie 2021

Asupra cererii de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 8 martie 2021, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții pârâții Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, B., C., D., E., a solicitat:

-constatarea nulității și anularea Deciziei nr. 1898/08.10.2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție ca fiind un act administrativ unilateral individual prin care a fost grav vătămat, fiind de fapt corolarul unei succesiuni de ilegalități săvârșite asupra sa ca justițiabil care am formulat acțiunea în justiție pentru aflarea adevărului, o cerere în urma căreia, în loc de dreptate și adevăr, a fost supus pe o perioadă îndelungată unui proces de umilire, hărțuire, tracasare și în final, discriminare prin faptul că în mod intenționat mi s-a îngrădit accesul liber la justiție;

- în baza dispozițiilor prevăzute la art. 307 C. proc. civ., să se procedeze la sesizarea parchetului cu competență materială, respectiv secția de investigare a infracțiunilor în justiție din codrul Parchetului general unde se află înregistrat Dosarul nr. x/2019 pentru cercetarea mai multor infracțiuni prevăzute în Titlul IV, Infracțiuni contra înfăptuirii justiției din C. pen. săvârșite de către mai mulți magistrați judecători implicați în administrarea actului de justiție în dosarele civile aflate pe rolul Tribunalului București, Curții de Apel București și Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru a se efectua cercetările penale ce se impun sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de "fals intelectual" (art. 321 C. pen.), "abuz în serviciu" (art. 297 C. pen.), "discriminarea" prevăzută la C. pen. la art. 77, 282, 297 și 369 pentru faptul că o autoritate judecătorească i-a îngrădit accesul liber la justiție și a fost supus unui tratament înjositor;

- obligarea judecătorilor care se fac vinovați de cercetare abuzivă și neadministrare cu bună credință a actului de justiție (denegarea de dreptate și de justiție) prin aplicarea greșită a legii, în mod intenționat, la plata de daune materiale în cuantum de 1 (un) milion euro sau echivalentul în RON pentru prejudiciile morale grave ce mi-au fost cauzate;

- obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Prin întâmpinarea formulată, pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție a invocat exceptia inadmisibilității acțiunii, pe motiv că obiectul nu intră în sfera de competență a contenciosului administrativ, decizia pronunțată de instanță nefiind act administrativ, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a ÎCCJ, această instituție nefiind comitent în raport cu judecătorii.

În cauză a fost parcursă procedura de comunicare actelor de procedură între părțile litigante, iar, prin rezoluția din data de 14 aprilie 2021 a Completului învestit cu soluționarea cauzei s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii la data de 17 iunie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

Verificând cu prioritate, în temeiul art. 131 alin. (1) din C. proc. civ., excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție invocată din oficiu, Înalta Curte urmează a o admite, pentru motivele în continuare arătate.

Înalta Curte de Casație și Justiție a fost învestită cu o cerere prin care reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții pârâții Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, B., C., D., E., a solicitat anularea Deciziei nr. 1898 din 8 octombrie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție Înalta Curte de Casație și Justiție ca fiind un act administrativ unilateral individual prin care acesta a fost vătămat.

Amintește instanța și dispozițiile art. 97 din C. proc. civ., potrivit cărora: "Înalta Curte de Casație și Justiție judecă: 1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competența sa."

Totodată, dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ stipulează că: "1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.", alin. (3) al aceluiași articol prevăzând în mod expres că: "Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său (. . . . . . . . . .)".

Așa, fiind, în considerarea dispozițiilor legale sus-enunțate și a obiectului prezentei acțiuni, respectiv anularea deciziei nr. 1898 din 8 octombrie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, act pe care reclamantul îl consideră act administrativ, precum și faptul că domiciliul reclamantului este în municipiul București, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Curtea de Apel București.

Temeiul legal al soluției adoptate

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. art. 132 alin. (3) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va declina soluționarea cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, B., C., D., E. în favoarea Curții de Apel București.

Declină soluționarea cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, B., C., D., E. în favoarea Curții de Apel București.

Fără cale de atac.

Pronunțată astăzi, 17 iunie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-05-30
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2994/2024
Ședința publică din data de 30 mai 2024 Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei 1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a X
ÎCCJ 2021-12-13
0,95
ÎCCJ, Decizia nr. 386/2021
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Prin Decizia civilă nr. 3767 din 17 iunie 2021, pronunțată în Dosarul nr. x/2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de con
ÎCCJ 2021-11-15
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5549/2021
Ședința publică din data de 15 noiembrie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curț
ÎCCJ 2021-03-09
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1414/2021
fiscal s-a respins ca nefondată excepția nulității cererii de chemare în judecată, invocată de pârâtă. S-a respins acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca neîntemeiată. 3. Cererea de recurs R
ÎCCJ 2021-01-15
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 151/2021
Ședința publică din data de 15 ianuarie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.1. Cererea de chemare în judecată Prin contestația înregistrată pe rolul Curții de
Sursă