ÎCCJ, Decizia nr. 111/2021

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

I. Prin încheierea din data de 10 decembrie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2020 a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea formulată de petentul A., de sesizare a Curții Constituționale.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală a fost înregistrat Dosarul nr. x/2020, având ca obiect cererea formulată de petentul A. privind strămutarea Dosarului nr. x/2020 al Curții de Apel Brașov, secția penală.

În dosarul menționat, petentul A. a depus o cerere de sesizare a Curții Constituționale, iar în vederea soluționării acestei cereri s-a format dosarul asociat cu nr. x/2020

În amplele memorii depuse la dosar, petentul A. a invocat următoarele excepții de neconstituționalitate:

- Excepția de neconstituționalitate dispozițiilor art. 80, art. 81, art. 91 și art. 93 din C. proc. pen. și art. 3 alin. (2), art. 6 alin. (1) și (2), art. 8, art. 13 alin. (1) și (2), art. 80 alin. (1), art. 90 alin. (1), (2) lit. b) și (3) din C. proc. civ. referitoare la neprevederea dreptului persoanei vătămate de a beneficia de asistența de specialitate din oficiu. A apreciat că dispozițiile legale menționate intră în contradicție cu prevederile art. 24 alin. (1) și (2), art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1) și (2), art. 20 alin. (1) și (2), art. 21 alin. (1), (2) și (3), art. 22 alin. (1) și (2), art. 23, art. 24 alin. (1) și (2), art. 42 alin. (1), art. 44 alin. (2), art. 58, art. 52 alin. (1), (2) și (3), art. 59 alin. (1), art. 124 alin. (1) și (2), art. 131 din Constituția României, art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1) din Declarația Universală a Drepturilor Omului "privind eliminarea discriminărilor", art. 2, art. 7, art. 8, art. 10 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, art. 13, art. 14, art. 17 ale Directivei 2012/29/UE a Parlamentului European.

- Excepția de constituționalitate a dispozițiilor art. 287 din C. proc. pen., referitoare la lipsa de la dosarul cauzei, pe toată durata acestuia a documentelor, actelor, măsurilor derulate de instituțiile de cercetare penală abilitate. A apreciat că dispozițiile legale menționate intră în contradicție cu prevederile art. 16, art. 20, art. 21, art. 24, art. 31 din Constituție.

- Excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 21 alin. (1), (2) și (3), art. 22 alin. (1), art. 23, art. 24, art. 27, art. 31 din Legea nr. 211/2004, privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii și protecției victimelor infracțiunilor, apreciind că dispozițiile legale menționate încalcă prevederile art. 24 alin. (1) și (2), art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1) și (2), art. 20 alin. (1) și (2), art. 21 alin. (1), (2) și (3), art. 22 alin. (1) și (2), art. 23, art. 24 alin. (1) și (2), art. 42 alin. (1), art. 44 alin. (2), art. 58, art. 52 alin. (1), (2) și (3), art. 59 alin. (1), art. 124 alin. (1) și (2), art. 131 din Constituția României, art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1) din Declarația Universală a Drepturilor Omului "privind eliminarea discriminărilor", art. 2, art. 7, art. 8, art. 10 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, art. 13, art. 14, art. 17 ale Directivei 2012/29/UE a Parlamentului European.

- Excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, apreciind că dispozițiile legale menționate încalcă prevederile art. 24 alin. (1) și (2), art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1) și (2), art. 20 alin. (1) și (2), art. 21 alin. (1), (2) și (3), art. 22 alin. (1) și (2), art. 23, art. 24 alin. (1) și (2), art. 42 alin. (1), art. 44 alin. (2), art. 58, art. 52 alin. (1), (2) și (3), art. 59 alin. (1), art. 124 alin. (1) și (2), art. 131 din Constituția României, art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1) din prevederile Declarației Universale a Drepturilor Omului "privind eliminarea discriminărilor", art. 2, art. 7, art. 8, art. 10 din prevederilor Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, art. 13, art. 14, art. 17 ale Directivei 2012/29/UE a Parlamentului European, întrucât părțile care invocă excepția de neconstituționalitate nu participă sau nu au cunoștință de data la care se va pronunța încheierea, prevederile criticate fiind lipsite de predictibilitate și transparență.

- Excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341, art. 347, art. 408, art. 425, art. 351 alin. (2) din C. proc. pen. referitoare la neprevederea dreptului persoanei vătămate de a beneficia de dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală, apreciind că dispozițiile legale menționate sunt contrare dispozițiilor art. 24 alin. (1) și (2), art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1) și (2), art. 20 alin. (1) și (2), art. 21 alin. (1), (2) și (3), art. 22 alin. (1) și (2), art. 23, art. 24 alin. (1) și (2), art. 42 alin. (1), art. 44 alin. (2), art. 58, art. 52 alin. (1), (2) și (3), art. 59 alin. (1), art. 124 alin. (1) și (2), art. 131 din Constituția României, art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1) din Declarația Universală a Drepturilor Omului "privind eliminarea discriminărilor", art. 2, art. 7, art. 8, art. 10 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, art. 13, art. 14, art. 17 ale Directivei 2012/29/UE a Parlamentului European.

- Excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 367 alin. (9) din C. proc. pen., referitoare la neprevederea dreptului persoanei vătămate de a beneficia de suspendarea judecății până la soluționarea unei excepții de neconstituționalitate invocată, apreciind că dispozițiile legale menționate sunt contrare art. 24 alin. (1) și (2), art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1) și (2), art. 20 alin. (1) și (2), art. 21 alin. (1), (2) și (3), art. 22 alin. (1) și (2), art. 23, art. 24 alin. (1) și (2), art. 42 alin. (1), art. 44 alin. (2), art. 58, art. 52 alin. (1), (2) și (3), art. 59 alin. (1), art. 124 alin. (1) și (2), art. 131 din Constituția României, art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1) din Declarația Universală a Drepturilor Omului "privind eliminarea discriminărilor", art. 2, art. 7, art. 8, art. 10 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, art. 13, art. 14, art. 17 ale Directivei 2012/29/UE a Parlamentului European.

Petentul a apreciat că sunt îndeplinite condițiile de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepțiilor menționate.

Examinând cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de petentul A., Înalta Curte a constatat că aceasta este inadmisibilă.

Potrivit dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, modificată și republicată, "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial, privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia".

Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, s-a constatat că cerințele de admisibilitate ale excepției sunt și cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții cu excepția ridicată. În aplicarea acestui text de lege, instanța realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.

Astfel, alin. (1) al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, prevede condiții privind atât obiectul excepției de neconstituționalitate - respectiv legi sau ordonanțe în vigoare sau dispoziții în vigoare ori asemenea acte normative - cât și o condiție relativă la existența unei legături între norma atacată sub aspectul constituționalității și obiectul cauzei, cu soluționarea căreia a fost învestită instanța, în fața căreia s-a invocat excepția de neconstituționalitate.

Totodată, dispozițiile alin. (2) și (3) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992 cuprind alte două condiții de admisibilitate ale excepțiilor de neconstituționalitate, vizând titularul dreptului de a invoca o asemenea excepție (părțile, procurorul sau instanța din oficiu) și nepronunțarea anterioară a unei decizii privind neconstituționalitatea acelorași reglementări de către Curtea Constituțională.

Examinând cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de petentul A. Înalta Curte a constatat că aceasta întrunește doar trei din cele patru condiții prevăzute de lege pentru admisibilitatea acesteia - respectiv invocarea de către o parte din proces, în fața unei instanțe de judecată, a neconstituționalității unor texte de lege aflate în vigoare, care nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale - nefiind îndeplinită condiția referitoare la existența legăturii cu soluționarea cauzei a excepțiilor invocate.

Înalta Curte a apreciat că, referitor la examenul legăturii cu cauza, acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță. Stabilirea existenței interesului se face pe calea verificării pertinenței excepției în raport cu procesul în care a intervenit, astfel încât, decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal. Prin urmare, cerința relevanței este expresia utilității pe care soluționarea excepției invocate o are în cadrul rezolvării litigiului în care a fost invocată.

Înalta Curte a constatat că excepțiile de neconstituționalitate formulate de petentul A. vizează dispoziții legale care nu sunt aplicabile în cauza în care au fost invocate - ce are ca obiect cererea de strămutare formulată de petent -, astfel că o eventuală decizie a Curții Constituționale, prin care s-ar stabili neconstituționalitatea dispozițiilor legale menționate, nu ar avea niciun efect asupra parcursului acestei cauze.

Totodată, s-a constatat că, în susținerea excepțiilor se invocă formal neconstituționalitatea dispozițiilor legale menționate, prin argumentele prezentate nefiind formulate veritabile critici de neconstituționalitate, solicitându-se, în esență, modificarea textelor de lege criticate ca fiind neconstituționale.

Ca urmare, având în vedere că remediul procedural al excepției de neconstituționalitate nu a fost folosit în scopul și finalitatea sa, adică pentru armonizarea prevederilor legale considerate neconstituționale cu legea fundamentală, se apreciază că excepțiile invocate nu respectă cerința reglementată de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, referitoare la legătura cu soluționarea cauzei.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, Înalta Curte a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de petentul A., de sesizare a Curții Constituționale.

I. La termenul din data de 19 aprilie 2021 petentul A. a formulat cerere de recuzare a întregului complet de judecată pentru lipsă de imparțialitate, de independență, de integralitate, lipsă de conștiință, lipsa unui proces echitabil, abuz de drept, exercitarea funcției cu rea credință și gravă neglijență, apreciind că prin respingerea cererilor de desemnare a unui apărător din oficiu și de constatare a lipsei de procedură au fost încălcate prevederile Legii nr. 303 și Legii nr. 307, art. 99 paragraful 1, respectiv O.G. nr. 137/2000, republicată .

Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători examinând cererea formulată constată că cererea de recuzare nu îndeplinește condițiile de formă prevăzute de art. 67 alin. (4) din C. proc. pen., în cuprinsul acesteia nefiind indicate cazurile de incompatibilitate prevăzute de lege și nici temeiurile de fapt cunoscute la momentul formulării cererii.

Totodată, instanța supremă constată că cererea nu întrunește nici condițiile prevăzute de art. 67 alin. (2) din C. proc. pen., nefiind indicate persoanele împotriva cărora înțelege să formuleze cerere de recuzare, aceasta fiind făcută generic.

Or, potrivit dispozițiilor art. 67 alin. (5) teza I din C. proc. pen. "nerespectarea condițiilor prevăzute la alin. (2) - (4) (…) atrage inadmisibilitatea cererii de recuzare".

Față de cele ce preced, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recuzare formulată de contestator.

II. Analizând cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate formulată de petentul A. Înalta Curte, Completul de 5 Judecători la termenul din data de 19 aprilie 2021 constată că aceasta este inadmisibilă, având în vedere în acest sens următoarele considerente:

Reglementând condițiile de admisibilitate a unei cereri de sesizare a Curții Constituționale, art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale prevede că aceasta trebuie să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanță ori de procuror, în cauzele în care acesta participă; să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale și să aibă legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerințele de admisibilitate ale excepției sunt și cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția ridicată.

În aplicarea acestui text de lege, instanța realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.

Analiza îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992 nu trebuie, însă, să se realizeze formal.

Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.

În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, și corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege. Sub acest aspect, în mod constant, instanțele judecătorești au statuat că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii sau atunci când tinde la modificarea sau completarea unor dispoziții normative.

Verificând, din această perspectivă, solicitarea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată de recurentul A., Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, constată că cererea de sesizare întrunește doar două din condițiile instituite de lege pentru admisibilitatea acesteia, în sensul că excepția a fost invocată în fața unei instanțe de judecată învestită cu soluționarea unei căi de atac (Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, învestită cu soluționarea recursului formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de din data de 10 decembrie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2020), de către o persoană care are, în speță, calitatea de recurent (A.).

Din examinarea cererii de sesizare a Curții Constituționale se constată, totodată, că autorul nu a indicat dispozițiile pretins neconstituționale, limitându-se a preciza, în mod generic, că excepția de neconstituționalitate vizează textele de lege în baza cărora instanța a respins cererile recurentului, de desemnare a unui apărător din oficiu, respectiv de citare și comunicare a actelor de procedură Ministerului Public (care, în opinia recurentului are calitatea de pârât în cauza de față) astfel încât nu se poate determina în mod rezonabil norma legală vizată, iar instanța nu se poate substitui părții în invocarea dispozițiilor legale pretins a fi contrare legii fundamentale.

Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, reține că partea care invocă o excepție de neconstituționalitate nu trebuie să indice doar textele de lege pe care dorește să le supună controlului, ci are obligația să raporteze aceste dispoziții la legea fundamentală și să-și argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziția legală contestată corespunde sau nu cu prevederile constituționale.

Prin urmare, simpla invocare a neconstituționalității unor dispoziții din C. proc. pen. nu este adecvată atâta timp cât recurentul nu a argumentat în ce constă legătura textului în discuție cu prevederile constituționale și care este neconcordanța dintre ele și textul legii fundamentale. Or, neindicarea textului pretins neconstituțional sau a principiului constituțional încălcat constituie motiv de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare, nefiind invocată, în realitate o veritabilă excepție de neconstituționalitate.

Totodată, cu referire la examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, apreciază că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care invocă excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță.

În acest context se reține că prin Decizia nr. 591 din 21 octombrie 2014 a Curții Constituționale (paragraful 18) s-a statuat că "legătura cu soluționarea cauzei" presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului.

În examinarea îndeplinirii legăturii normei ce face obiectul excepției de neconstituționalitate cu soluționarea cauzei, în raport cu criticile dezvoltate oral de recurent, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, constată că formularea cererii de sesizare a Curții Constituționale nu a fost determinată, în fapt, de o contradicție concretă a textelor criticate pentru neconstituționalitate cu prevederile legii fundamentale ci, de nemulțumirea recurentului față de soluția dispusă de instanță, de respingerea cererilor prealabile formulate de recurent în dosarul ce face obiectul cauzei de față.

În speță, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că nu există o legătură efectivă între necesitatea pronunțării unei hotărâri cu privire la constituționalitatea dispozițiilor ce vizează condițiile de desemnare a unui apărător din oficiu, respectiv, modul de citare a părților și soluționarea cauzei ce are ca obiect examinarea recursului formulat împotriva unei dispoziții de respingere a sesizării Curții Constituționale cu alte excepții de neconstituționalitate.

În lumina argumentelor anterior expuse, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că în cauză nu se impune sesizarea Curții Constituționale, excepția de neconstituționalitate invocată de recurent, aceasta nefiind utilă și pertinentă pentru soluționarea recursului formulat, fiind, așadar, irelevantă în soluționarea cauzei.

Prin urmare, constatând că cererea de sesizare a Curții Constituționale că nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 29 din Legea 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, nefiind indicate textele a căror neconstituționalitate se invocă, excepția nevizând aspecte de neconstituționalitate apte să provoace un examen al conformității normelor legale cu legea fundamentală a României și neavând, în mod vădit, legătură cu soluționarea cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. x/2020, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, va respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată de recurentul A.

III. Analizând cererea de sesizare a instanței supreme în vederea pronunțării unei hotărâri preliminare, cerere formulată de petentul A. la termenul din data de 19 aprilie 2021, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că aceasta este inadmisibilă, având în vedere în acest sens următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 475 din C. proc. pen., dacă în cursul judecății, un complet de judecată învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective și asupra căreia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.

În raport cu textul legal evocat, se constată că admisibilitatea unei sesizări formulată în procedura pronunțării unei hotărâri prealabile este condiționată de îndeplinirea, în mod cumulativ, a următoarelor cerințe:

- existența unei chestiuni de drept, care să nu fi fost încă dezlegată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin mecanismele legale ce asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către instanțele judecătorești sau să nu facă în prezent obiectul unui recurs în interesul legii;

- soluționarea pe fond a acelei cauze să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării;

- instanța care a formulat întrebarea să fie învestită cu soluționarea cauzei în ultimă instanță.

Examinând îndeplinirea acestor condiții în cauză, se constată că este îndeplinită condiția referitoare la existența unei cauze pendinte aflate în curs de judecată în ultimă instanță, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, fiind învestită, în Dosarul nr. x/2021 cu soluționarea recursul formulat de petentul A. împotriva încheierii din data de 10 decembrie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2020.

De asemenea, se constată că este îndeplinită și condiția referitoare la nestatuarea anterioară de către instanța supremă în cadrul unui mecanism de unificare a practicii judiciare asupra chestiunii de drept ce face obiectul sesizării.

Referitor însă la condiția de admisibilitate privind natura chestiunii ce poate face obiectul sesizării pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile și cerința ca de lămurirea acesteia să depindă soluționarea pe fond a cauzei, se constată că nu este îndeplinită în cauză.

Din perspectiva cerințelor de admisibilitate, sesizarea, conform art. 475 din C. proc. pen., trebuie efectuată doar în situația în care, în cursul soluționării unei cauze penale, se pune problema interpretării și aplicării unor dispoziții legale neclare, echivoce, care ar putea da naștere mai multor soluții. Interpretarea urmărește cunoașterea înțelesului exact al normei, clarificarea sensului și scopului acesteia, așa încât procedura prealabilă nu poate fi folosită în cazul în care aplicarea corectă a dreptului se impune într-un mod atât de evident, încât nu lasă loc de îndoială cu privire la modul de soluționare a întrebării adresate.

Examinând solicitarea de sesizare a instanței supreme în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile se constată că problema de drept ce solicită a fi dezlegată vizează interpretarea și aplicarea uniformă a dispozițiilor art. 257 - 264 din C. proc. pen. și art. 88 - 96 din C. proc. pen., dispoziții care se referă la citarea și comunicarea actelor procedurale, și respectiv la asistența juridică și reprezentarea. Recurentul nu semnalează dificultăți de interpretare a dispozițiilor legale menționate ci relevă o îndoială asupra modului de aplicare a acestora prin raportare la dispozițiile Convenției europene. Acest procedeu însă, nu reprezintă o solicitare de interpretare a unor dispoziții legale cu un conținut neclar, susceptibil de a genera interpretări diferite, ci are semnificația unei cereri de validare sau confirmare a opiniei recurentului în cazul dedus judecății, chestiune care, în mod evident, excedează mecanismului de unificare a practicii judiciare.

Textele legale la care face referire recurentul sunt formulate într-o manieră clară, lipsită de echivoc, limitele și sfera de aplicare a depozițiilor enunțate fiind pe deplin determinabile, nefiind așadar, necesară intervenția Înaltei Curți prin intermediul mecanismului de unificare practicii judiciare.

Prin urmare, față de cele învederate, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători va respinge cererea formulată de recurentul A., de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.

IV. Examinând recursul formulat de petentul A. împotriva încheierii din data de 10 decembrie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători constată că este nefondat, din următoarele considerente:

Cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale din perspectiva dispozițiilor art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători constată că pentru a fi admisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale este condiționată de îndeplinirea cumulativă a celor patru cerințe stipulate expres de textul legislativ, respectiv:

a) starea de procesivitate, în care ridicarea excepției de neconstituționalitate apare ca un incident procedural creat în fața unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului;

b) activitatea legii, în sensul că excepția privește un act normativ, lege sau ordonanță, după caz, în vigoare;

c) prevederile care fac obiectul excepției să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

d) dispozițiile criticate să aibă legătură cu soluționarea cauzei.

Din analiza dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 reiese că o cerere de sesizare a instanței de contencios constituțional poate fi formulată în orice fază a procesului penal, textul de lege menționat prevăzând doar condiția ca excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată și să aibă legătură cu soluționarea cauzei "indiferent de obiectul acesteia".

În ceea ce privește primele trei condiții prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători constată că acestea sunt îndeplinite. Astfel, excepția a fost invocată de petentul A. în cadrul unui dosar aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală (Dosar nr. x/2020), are în vedere neconstituționalitatea unor dispoziții legale în vigoare, iar textele de lege criticate nu au fost declarate neconstituțional printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Însă, pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, excepția trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces.

Prioritar examinării în concret a acestei condiții, se impun anumite considerații generale asupra excepției de neconstituționalitate.

Excepția de neconstituționalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condițiile legii, analiza conformității anumitor dispoziții legale cu Constituția României.

Potrivit art. 146 lit. d) din Constituția României, competența de a hotărî asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești, revine Curții Constituționale.

Sesizarea Curții Constituționale nu se face direct, deoarece prin Legea nr. 47/1992 se stabilește un veritabil filtru, în virtutea căruia instanța în fața căreia se invocă excepția de neconstituționalitate efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate, în funcție de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanței în fața căreia se invocă excepția posibilitatea de a controla constituționalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate.

Judecătorul cauzei nu are atribuții de jurisdicție constituțională, așa încât verificarea condițiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii legale atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.

Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerințele de admisibilitate a excepției sunt și cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția ridicată.

În aplicarea acestor dispoziții legale, judecătorul realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.

Astfel, în mod constant, instanțele judecătorești au statuat că o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii, când nu are legătură cu cauza sau când se urmărește o modificare sau completare a actului normativ.

Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.

În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Pentru a admite cererea de învestire a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate, instanța în fața căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluționarea cauzei a textului invocat ca neconstituțional. Partea care ridică excepția de neconstituționalitate nu trebuie să indice doar textele de lege pe care dorește să le supună controlului, ci are obligația să raporteze aceste dispoziții la legea fundamentală și să-și argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziția legală contestată corespunde sau nu cu prevederile constituționale și care sunt implicațiile declarării neconstituționalității acestor dispoziții asupra finalizării cauzei.

Totodată, în jurisprudență, s-a reținut că o cerere de declarare a unui text neconstituțional bazată pe un interes trecut sau eventual, ori pe salvgardarea legii, în general, nu îndeplinește cerința prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

În acest context, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători reține că excepțiile de neconstituționalitate invocate de petentul A., ce privesc dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, art. 367 alin. (9) din C. proc. pen., art. 21 alin. (1), (2) și (3), art. 22 alin. (1), art. 23, art. 24, art. 27 și art. 31 din Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii și protecției victimelor infracțiunilor, art. 341, art. 347, art. 408, art. 351 alin. (2) și art. 425 din C. proc. pen. și art. 80, art. 81, art. 91, art. 93 din C. proc. pen., au fost invocate în cauza penală ce are ca obiect cererea privind strămutarea judecării Dosarului nr. x/2020 al Curții de Apel Brașov, secția penală.

Astfel, se constată că textele de lege a căror neconstituționalitate a fost invocată, nu se referă la un interes actual, acestea vizând critici cu privire la diferite instituții procesual penale, care nu au aplicabilitate și nici relevanță în soluționarea cererii de strămutare, astfel cum este prevăzută expres de dispozițiile art. 72 - art. 75 din C. proc. pen.

În consecință, având în vedere că dispozițiile legale, pretins a fi neconstituționale, nu se circumscriu instituției strămutării, lipsind astfel legătura cu soluționarea cauzei, cerință obligatorie impusă de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, Completul de 5 Judecători al instanței supreme constată că, în mod corect, prima instanță a apreciat că nu se impune sesizarea instanței de control constituțional.

Față de argumentele expuse anterior, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători va respinge, ca nefondat, recursul formulat de petentul A. împotriva încheierii din data de 10 decembrie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2020.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

I. Respinge, ca inadmisibilă cererea de recuzare a membrilor completului de judecată și a reprezentantului Ministerului Public.

II. Respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate invocate.

Cu recurs în 48 de ore de la pronunțare.

III. Respinge cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.

IV. Respinge, ca nefondat, recursul formulat de petentul A. împotriva încheierii din data de 10 decembrie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2020.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 aprilie 2021.

GGC - NN