ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1961/2020

Ședința publică din data de 7 octombrie 2020

Analizând recursul în condițiile art. 499 C. proc. civ., în conformitate cu care, prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) pct. b din C. proc. civ., hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins, Înalta Curte reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 22 iulie 2020 pe rolul Curții de Apel Brașov, secția civilă, sub nr. x/2020, petentul A. a solicitat strămutarea judecării pricinii ce face obiectul dosarului administrativ nr. 5/2020 al Tribunalului Brașov, constituit conform Legii nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea protecției victimelor infracțiunilor, având ca obiect acordarea de compensații financiare victimelor infracțiunilor.

La termenul din 13 august 2020, petentul A. a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 80, art. 81, art. 91, art. 93 și art. 287 din C. proc. pen., art. 3 alin. (1) și (2), art. 6 alin. (1), art. 8, art. 13 alin. (1) și alin. (2), art. 80 alin. (1), art. 90 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (3) din C. proc. civ., care, în opinia acestuia, intră în contradicție cu dispozițiile art. 15 alin. (1), art. 16, alin. (1) și (2), art. 20 alin. (1) și alin. (2) art. 21 alin. (1), alin. (1), alin. (2) și alin. (3), art. 23, art. 24 alin. (1) și alin. (2), art. 52 alin. (1), alin. (2) și alin. (3), art. 59 alin. (1), art. 124 alin. (1) și alin. (2), art. 129, art. 142 alin. (1), art. 146 lit. d) și art. 154 alin. (1) și alin. (2) din Constituția României.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, petentul a arătat că legislația românească nu reglementează dreptul persoanei vătămate și nu numai, de a beneficia, din oficiu, de asistență juridică de specialitate, conform prevederilor Constituției României, a prevederilor art. 2, art. 7, art. 8 și art. 10 din cuprinsul Declarației Universale a Drepturilor Omului privind eliminarea discriminărilor, și în art. 13, art. 14 și art. 17 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului.

În fața curții de apel, petentul a declarat că renunță la susținerea cererii de sesizare a Curții Cosntituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 287 din C. proc. pen.

Prin încheierea din 13 august 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2020 Curtea de Apel Brașov a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că excepția invocată nu privește neconstituționalitatea unei legi sau a unor dispoziții legale care să aibă legătură cu soluționarea cererii de strămutare deduse judecății.

Împotriva încheierii din data 13 august 2020, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, în dosarul nr. x/2020, prin care a fost soluționată cererea privind strămutarea dosarului administrativ nr. 5/2020 al Tribunalului Brașov, constituit conform Legii nr. 211/2004, a declarat recurs petentul A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 16 septembrie 2020 și repartizată aleatoriu completului nr. 10.

În susținerea căii de atac exercitate, recurentul-petent A. a criticat soluția curții de apel, invocând, într-o manieră prolixă și nesistematizată următoarele aspecte:

În mod greșit, instanța curții de apel a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale având în vedere că prevederile legale ale art. 80, art. 81, art. 91 și art. 93 din C. proc. pen., art. 3 alin. (1) și alin. (2), art. 6 alin. (1), art. 8, art. 13 alin. (1) și alin. (2), art. 80 alin. (1), art. 90 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (3) din C. proc. civ. intră în contradicție cu dispozițiile art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1) și alin. (2), art. 20 alin. (1) și alin. (2), art. 21 alin. (1), alin. (2) și alin. (3), art. 23, art. 24 alin. (1) și alin. (2), art. 52 alin. (1), alin. (2) și alin. (3), art. 59 alin. (1), art. 124 alin. (1) și alin. (2), art. 129, art. 142 alin. (1), art. 146 lit. d) și art. 154 alin. (1) și alin. (2) din Constituția României.

Din această perspectivă, legislația românească nu reglementează dreptul persoanei vătămate de a beneficia, din oficiu, de asistență juridică de specialitate, conform prevederilor Constituției României, a prevederilor art. 2, art. 7, art. 8 și art. 10 din cuprinsul Declarației Universale a Drepturilor Omului privind eliminarea discriminărilor, și a art. 13, art. 14 și art. 17 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului.

Pe de altă parte, filtrarea cererilor de sesizare a Curții Constituționale nu trebuie să reprezintă o îngrădire a drepturilor și libertăților procesuale care, în cauza dedusă judecății, vizează verificarea de către instanță a îndeplinirii condițiilor impuse de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.

Condițiile generale de formulare a cererilor de sesizare a Curții Constituționale trebuie să fie analizate în corelație cu cele ale art. 31 din C. proc. civ.. Dispozițiile din C. proc. pen. nu stabilesc criterii generale cu privire la cererile de sesizare a instanței, ci condiții speciale, prin raportare la situații concrete, cum ar fi cererea de constituire ca parte civilă, în condițiile art. 20 din C. proc. pen., sau plângerea, ca mod de sesizare a organului de urmărire penală.

Ca atare, procedura derulată în fața Curții Constituționale se completează cu regulile procedurii civile, inclusiv în ipoteza în care aceasta este chemată să soluționeze o excepție de neconstituționalitate formulată în cadrul unui dosar penal, și deci, presupune îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 32 din C. proc. civ. și art. 20 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.

Normele art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 impun respectarea cerințelor privind existența calității și capacității procesuale, ce se subsumează noțiunii de "parte", reglementate de art. 32 din C. proc. civ.

De asemenea, interesul în formularea cererii de sesizare a Curții Constituționale rezidă din legătura prevederilor legale, pretins neconstituționale, cu cauza dedusă judecății și din împrejurarea că instanța de contencios constituțional nu a pronunțat anterior neconstituționalitarea normelor legale cu privire la care s-a solicitat sesizarea.

Prin urmare, sunt îndeplinite cumulativ condițiile legale impuse pentru sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 80, art. 81, art. 91 și art. 93 din C. proc. pen., art. 3 alin. (1) și alin. (2), art. 6 alin. (1), art. 8, art. 13 alin. (1) și alin. (2), art. 80 alin. (1), art. 90 alin. (1) și alin. (2) lit. b) și alin. (3) din C. proc. civ.

Așa cum a decis și Curtea Constituțională, prin decizia nr. 878 din 30 iunie 2011, instanța de judecată nu este chemată să examineze textul legal sub aspect constituțional sau să adauge o altă cerință pentru sesizarea Curții Constituționale, ci numai să verifice îndeplinirea cumulativă a condițiilor impuse de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.

Analizând recursul declarat în cauză, prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale relevante, Înalta Curte constată că acesta este nefondat și îl va respinge pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, această instanță decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești (...) privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Corelativ, alin. (5) din același articol dispune că dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge, printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Ca atare, instanța este abilitată, în raport de prevederile alin. (1) și (5) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, să aprecieze ea însăși asupra relevanței ori nerelevanței textului denunțat ca fiind contrar legii fundamentale în soluționarea cauzei în care s-a ridicat excepția de neconstituționalitate.

Așadar, posibilitatea pe care legiuitorul a lăsat-o la îndemâna instanței de a putea respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate este limitată de textul art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, strict la constatarea condițiilor de admisibilitate, printre care și cea referitoare la existența unei legături între textul legal a cărui neconstituționalitate a fost invocată și cauza dedusă judecății.

Condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 trebuie îndeplinite cumulativ, dar analiza lor este graduală, astfel încât dacă una dintre acestea nu este îndeplinită, instanța va respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curții Constituționale.

În calea extraordinară de atac, exercitată împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de sesizare a instanței de control constituțional, va fi examinată respectarea, de către instanța care a pronunțat hotărârea atacată, a cerințelor impuse de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată.

Înalta Curte reține că una dintre condițiile pentru a sesiza Curtea Constituțională este aceea a interesului procesual, ceea ce presupune ca partea să probeze influența hotărâtoare asupra judecării procesului a textelor sau dispozițiilor dintr-o lege sau ordonanță, în vigoare, contestate sub aspectul constituționalității acestora.

În speță, criticile recurentului vizând îndeplinirea condiției legale ca dispozițiile invocate din C. proc. pen. și C. proc. civ. să aibă legătura cu soluționarea cauzei nu sunt fondate.

Recurentul a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 80, art. 81, art. 91 și art. 93 din C. proc. pen., a art. 3 alin. (1) și alin. (2), art. 6 alin. (1), art. 8, art. 13 alin. (1) și alin. (2), art. 80 alin. (1), art. 90 alin 1, alin. (2) lit. b) și alin. (3) din C. proc. civ., în fața Curții de Apel Brașov, instanță învestită cu soluționarea cererii de strămutare a judecării pricinii ce face obiectul dosarului administrativ nr. 5/2020 al Tribunalului Brașov, constituit conform Legii nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea protecției victimelor infracțiunilor, având ca obiect acordarea de compensații financiare victimelor infracțiunilor.

Prin încheierea din 13 august 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Brașov a respins cererea de strămutare a judecății dosarului nr. x/2020 al Tribunalului Brașov, formulată de către petentul A..

Astfel, având a aprecia asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate, curtea de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, atunci când a constatat că nu se impune învestirea instanței de contencios constituțional cu soluționarea excepției de neconstituționalitate, nefiind întrunite cerințele textului legal care să facă posibilă sesizarea, respectiv, dispozițiile invocate de către petentul A., ca fiind neconstituționale, nu au legătură cu cauza.

Cu privire la relevanța pe care soluționarea excepției de neconstituționalitate invocată ar avea-o în prezenta cauză, din analiza prevederilor legale a căror neconstituționalitate a fost invocată și a obiectului cauzei, Înalta Curte constată că nu sunt fondate criticile recurentului, neexistând legătură între soluția ce ar fi putut fi dată în cererea de strămutare și soluția ce ar fi putut fi pronunțată de Curtea Constituțională. Aceasta întrucât, pe de o parte, cererea de strămutare, reglementată de prevederile art. 140-146 din C. proc. civ., vizează analiza de către instanța de judecată a existenței unor motive de bănuială legitimă care ar afecta garantarea dreptului justițiabililor la un proces echitabil, respectiv a unor împrejurări de fapt care ar proba existența unui subiectivism și parțialitate, real sau aparent, a instanței legal învestite, care ar putea denatura actul de justiție, în substanța lui, iar pe de altă parte, în ceea ce privește textele de lege ce reglementează, de o manieră generală, principiile desfășurării procesului civil, nu a fost invocată o încălcare a garanțiilor constituționale în litigiul derulat în fața instanței în care a fost formulată cererea de strămutare care, ca incident procedural, nu privește fondul litigiului, ci verificarea condițiilor de imparțialitate și obiectivitate la instanța inițial sesizată.

Or, dispozițiile art. 80, art. 81, art. 91, art. 93 din C. proc. pen. reglementează desemnarea unui reprezentant al persoanei vătămate și drepturile acesteia, respectiv asistența juridică a părților în procesul penal, iar dispozițiile pretins a fi neconstituționale din C. proc. civ. vizează domeniul de reglementare și principiile fundamentale ale procesului civil, precum și reprezentarea părților în judecată și asistența lor juridică, prevederi legale fără nicio legătură cu aspectele ce urmează a fi analizate de către instanță în soluționarea cererii de strămutare.

Se deduce astfel, că argumentele de neconstituționalitate avute în vedere de autorul sesizării sunt strict legate de modul concret în care dispozițiile arătate au fost interpretate și aplicate într-o procedură anterioară, care nu au legătură cu cererea de srămutare, care reprezintă un incident procedural, aspecte care nu pot fundamenta o sesizare de neconstituționalitate a unei norme dintr-o lege sau ordonanță.

Prin urmare, în mod corect și legal, Curtea de Apel Brașov a reținut că "excepția invocată nu privește neconstituționalitatea unei legi sau a unor dispoziții legale care să aibă legătură cu soluționarea cererii de strămutare deduse judecății."

În consecință, Înalta Curte reține că legătura dintre excepția de neconstituționalitate invocată și soluționarea cererii de strămutare ar putea fi pusă în discuție numai în situația în care soluționarea cererii de strămutare ar presupune aplicarea și interpretarea de către instață a prevederilor legale pretins neconstituționale, ceea ce nu este cazul în speță, așa cum s-a arătat și mai sus.

Cum condiția legală a existenței unei legături între pricina dedusă judecății și excepția de neconstituționalitate este una sine qua non, analiza îndeplinirii celorlalte condiții, prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privitoare la sesizarea Curții Constituționale nu se mai impune, așa cum corect a statuat și curtea de apel prin încheierea ce face obiectul prezentei căi de atac.

În ceea ce privește susținerile recurentului referitoare la faptul că "procedura de filtrare de către instanțele judecătorești a cererilor de sesizare a Curții Cosntituționale" este una care ar fi produs ingerințe "în drepturile și libertățile procesuale", Înalta Curte reține că, potrivit jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului, exercitarea drepturilor procesuale, ca o componentă a dreptului de acces la instanță, garantat de art. 6 par. 1 din Convenția, nu este absolută și poate fi limitată prin proceduri și norme instituite de către fiecare stat membru.

Pentru considerentele expuse, constatând legalitatea încheierii recurate, în raport de dispozițiile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii din 13 august 2020, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, în dosarul nr. x/2020, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii din 13 august 2020, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, în dosarul nr. x/2020, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 octombrie 2020.