ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1366/2021

Ședința publică din data de 16 iunie 2021

Deliberând asupra cererii de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 27 iulie 2020, pe rolul Curții de Apel Brașov, secția civilă, sub nr. x/2020, petentul A. a solicitat strămutarea judecării dosarului înregistrat administrativ sub nr. x/2020, în baza Legii nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea protecției victimelor infracțiunilor, având ca obiect acordarea de compensații financiare victimelor infracțiunilor, la o altă instanță egală în grad, invocând ca temei de drept dispozițiile art. 140 alin. (1) și următoarele din C. proc. civ.

În ședința de judecată din data de 13 august 2020, petentul A. a invocat excepția de neconstituționalitate a art. 80, art. 81, art. 91, art. 93 C. proc. pen. și a articolelor 3 alin. (1) și (2), art. 6 alin. (1), art. 8, art. 13 alin. (1) și (2), art. 80 alin. (1), art. 90 alin. (1) și (2) lit. b), care intră în contradicție cu art. 15 alin. (1), art. 16, art. 20 alin. (1) și (2), art. 21 alin. (1), (2) și 3, art. 24 alin. (1) și (2), art. 52 alin. (1), (2) și 3, art. 59 alin. (1), art. 124 alin. (1) și (2), art. 129, art. 142 alin. (1), art. 146 alin. (3), art. 154 alin. (1) și (2) din Constituția României, cu celelalte prevederi în materie privind dreptul la apărare, art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1) și (2) din Declarația universală a drepturilor omului privind eliminarea discriminărilor, art. 2, art. 7, art. 8 și art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.

Prin încheierea din 13 august 2020, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, în dosarul nr. x/2020, a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale, formulată de petentul A., precum și cererea formulată de petent pentru strămutarea dosarului nr. x/2020 al Tribunalului Brașov- Comisia pentru acordarea de compensații financiare victimelor infracțiunii.

Împotriva acestei hotărâri, în ceea ce privește soluția de respingere a cererii de strămutare, a declarat recurs A., dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 07 septembrie 2020 și repartizat aleatoriu, spre soluționare, completului nr. 10.

În ceea ce privește soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul încheierii din 13 august 2020, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, în dosarul nr. x/2020, din verificările efectuate în sistemul informatic ECRIS, reiese că a făcut obiectul dosarului asociat nr. x/2020, repartizat completului nr. 5 și soluționat de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă prin decizia nr. 288 din 11 februarie 2021.

Prin cererile depuse la dosar în calea de atac a recursului, petentul a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 21 alin. (1), alin. (2), alin. (3), art. 22 alin. (1), art. 23, art. 24, art. 27 și art. 31 din Legea nr. 211/2004; a art. 29 alin. (5) Legea nr. 47/1992, art. 80, art. 81, art. 91, art. 93 din C. proc. pen. a art. 3 alin. (1) și (2), art. 6 alin. (1), art. 8, art. 13 alin. (1) și (2), art. 80 alin. (1), art. 90 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (3) din C. proc. civ. a art. 287, art. 341, art. 347, art. 408, art. 425, art. 351 alin. (2) și art. 367 alin. (9) din C. proc. pen.

Intimata Direcția Națională Anticorupție a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca inadmisibil, având în vedere dispozițiile art. 144 alin. (2) C. proc. civ.

II. Soluția și considerentele înaltei Curți de Casație și Justiție

Cu privire la solicitarea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 21 alin. (1), alin. (2), alin. (3), art. 22 alin. (1), art. 23, art. 24, art. 27 și art. 31 din Legea nr. 211/2004; a art. 29 alin. (5) Legea nr. 47/1992, art. 80, art. 81, art. 91, art. 93 din C. proc. pen. a art. 3 alin. (1) și (2), art. 6 alin. (1), art. 8, art. 13 alin. (1) și (2), art. 80 alin. (1), art. 90 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (3) din C. proc. civ. a art. 287, art. 341, art. 347, art. 408, art. 425, art. 351 alin. (2) și art. 367 alin. (9) din C. proc. pen., se rețin următoarele:

Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, cu modificările și completările ulterioare prevede:

"Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia".

Din perspectiva întrunirii cerințelor de admisibilitate ale cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile ridicate, se constată că art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 prevede ca dispozițiile pretins neconstituționale să aibă legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului, oricare ar fi obiectul acestuia. Prin urmare, se impune o analiză a interesului procesual al petentului cu privire la rezolvarea excepțiilor de neconstituționalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual și a stadiului în care se află pricina.

Astfel, în ceea ce privește cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 80, art. 81, art. 91, art. 93 din C. proc. pen. (care reglementează desemnarea unui reprezentant al persoanei vătămate și drepturile acesteia, respectiv asistența juridică a părților în procesul penal), și a dispozițiilor art. 3 alin. (1) și (2), art. 6 alin. (1), art. 8, art. 13 alin. (1) și (2), art. 80 alin. (1), art. 90 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (3) din C. proc. civ. (care vizează domeniul de reglementare și principiile fundamentale ale procesului civil, precum și reprezentarea părților în judecată și asistența lor juridică), se constată că aceste prevederi legale nu au nicio legătură cu aspectele ce urmează a fi analizate de către instanță în soluționarea cererii de recurs formulată împotriva încheierii de respingere a unei cereri de strămutare.

Se deduce astfel, că argumentele de neconstituționalitate avute în vedere de autorul sesizării sunt strict legate de modul concret în care dispozițiile arătate au fost interpretate și aplicate într-o procedură anterioară, care nu au legătură cu cererea de recurs formulată într-un dosar având ca obiect o cerere de strămutare, care reprezintă un incident procedural, aspecte care nu pot fundamenta o sesizare de neconstituționalitate a unei norme dintr-o lege sau ordonanță.

Este lipsită de relevanță juridică în soluționarea prezentului recurs cererea de sesizare cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale a României care reglementează curgerea termenului pentru declararea recursului "de la pronunțare", având în vedere împrejurarea că, în cauză, recursul declarat împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, din cuprinsul încheierii din 13 august 2020 a Curții de Apel Brașov, secția I civilă, a făcut obiectul dosarului nr. x/2020, ce a fost repartizat completului nr. 5, iar prezentul complet a fost învestit cu soluționarea cererii de recurs împotriva soluției de respingere a cererii de strămutare. Prin urmare, se constată că nu există o legătură între acest articol și soluționarea cererii deduse judecății.

Nici cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 21 alin. (1), alin. (2) și alin. (3), art. 22 alin. (1), art. 23, art. 24, art. 27 și art. 31 din Legea nr. 211/2004, nu îndeplinește condiția legăturii cu cauza în condițiile în care vizează aspecte de fond ale litigiului inițial în care s-a formulat cererea de strămutare din care s-au desprins solicitările de sesizare a Curții Constituționale, textele de lege menționate nefiind incidente în soluționarea prezentului litigiu.

În ceea ce privește cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 367 alin. (9) din C. proc. pen., care nu prevăd dreptul persoanei vătămate de a beneficia de suspendarea judecății până la soluționarea excepției de neconstituționalitate invocate, se constată că nici aceasta nu îndeplinește condiția reglementată de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 de a fi o dispoziție dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare sau ale cărei efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea din vigoare, având în vedere că nu se invocă neconstituționalitatea unei norme din corpul activ de legi, ci lipsa unei reglementări în sensul dorit de petent. Or, controlul de constituționalitate se raportează la legislația aplicabilă și nu poate avea ca obiect instituirea unor noi reglementări, atribuție ce revine exclusiv puterii legiuitoare.

Cu privire la neconstituționalitatea art. 287, art. 341, art. 347, art. 408, art. 425, art. 351 alin. (2) din Noul C. proc. pen. pentru neprevederea dreptului persoanei vătămate de a beneficia de dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală, nici în această situație cererea de sesizare nu îndeplinește condiția de admisibilitate a legăturii cu cauza în condițiile în care se invocă neconstituționalitatea unor dispoziții din C. proc. pen., neincidente în litigiul pendinte care vizează un recurs declarat împotriva unei încheieri prin care a fost soluționată o cerere de strămutare, formulată într-un dosar aflat pe rolul unei instanțe civile.

În raport de considerentele menționate, Înalta Curte constată că un eventual control de constituționalitate al dispozițiilor pretins a fi neconstituționale nu prezintă relevanță în cauza în care au fost invocate, respectiv în soluționarea recursului împotriva unei soluții de respingere a unei cereri de strămutare, nefiind îndeplinită condiția prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 pentru admisibilitatea cererii de sesizare, respectiv existența legăturii dintre excepțiile de neconstituționalitate și cauza dedusă judecății.

Examinând recursul, în condițiile art. 499 C. proc. civ., în raport de excepția inadmisibilității, invocată prin întâmpinare de intimata Direcția Națională Anticorupție, înalta Curte constată următoarele:

Obiectul căii de atac declarate de petentul A. îl reprezintă încheierea din 13 august 2020, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, în dosarul nr. x/2020, prin care a fost respinsă cererea de strămutare a dosarului nr. x/2020 al Tribunalului Brașov- Comisia pentru acordarea de compensații financiare victimelor infracțiunii.

Potrivit dispozițiilor art. 144 alin. (2) din C. proc. civ.:

"Hotărârea asupra strămutării se dă fără motivare și este definitivă".

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., pot fi recurate hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

Art. 634 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. prevede că sunt hotărâri definitive hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului.

Art. 457 din C. proc. civ., care consacră principiul legalității căii de atac, prevede la alin. (1) că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii.

Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea însăși a acestora să se realizeze în condițiile legii.

În raport de dispozițiile art. 144 alin. (2) din C. proc. civ., coroborate cu art. 634 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., precum și din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 483 C. proc. civ., în materia strămutării nefiind reglementată expres calea de atac a recursului, rezultă că hotărârea pronunțată în soluționarea unei cereri de strămutare nu poate fi atacată cu recurs, fiind definitivă.

Pentru aceste considerente, întrucât decizia atacată în prezenta cauză este o decizie definitivă, pronunțată în soluționarea unei cereri de strămutare, în temeiul art. 499 C. proc. civ., înalta Curte va respinge recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii din 13 august 2020, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, în dosarul nr. x/2020, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii din 13 august 2020, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, în dosarul nr. x/2020, ca inadmisibil.

Respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 21 alin. (1), alin. (2), alin. (3), art. 22 alin. (1), art. 23, art. 24, art. 27 și art. 31 din Legea nr. 211/2004; a art. 29 alin. (5) Legea nr. 47/1992, art. 80, art. 81, art. 91, art. 93 din C. proc. pen. a art. 3 alin. (1) și (2), art. 6 alin. (1), art. 8, art. 13 alin. (1) și (2), art. 80 alin. (1), art. 90 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (3) din C. proc. civ. a art. 287, art. 341, art. 347, art. 408, art. 425, art. 351 alin. (2) și art. 367 alin. (9) din C. proc. pen.

Definitivă în ceea ce privește soluția de respingere a recursului.

Cu drept de recurs în termen de 48 de ore de la pronunțare în ceea ce privește soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale. Cererea de recurs se depune la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 iunie 2021.