ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1856/2020

Ședința publică din data de 30 septembrie 2020

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 27 iulie 2020 pe rolul Curții de Apel Brașov, secția civilă, sub nr. x/2020, petentul A. a solicitat strămutarea judecării dosarului înregistrat administrativ sub nr. x/2020, în baza Legii nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea protecției victimelor infracțiunilor, având ca obiect acordarea de compensații financiare victimelor infracțiunilor, la o altă instanță egală în grad, invocând ca temei de drept dispozițiile art. 140 alin. (1) și urm. din C. proc. civ.

În ședința publică din 13 august 2020, petentul a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 80, art. 81, art. 91 și art. 93 din C. proc. pen., care intră în contradicție cu art. 24 alin. (1) și (2) din Constituția României, cu celelalte prevederi în materie privind dreptul la apărare, art. 15, art. 16 din Constituție privind drepturile omului, art. 2, art. 7, art. 8, art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prevederile art. 6 alin. (1), art. 8, art. 13 alin. (1), (2), (3), (4) din C. proc. civ., care intră în contradicție cu art. 15 alin. (1) și (2), art. 16 alin. (1) și (2), art. 20 alin. (1) și (2), art. 21 alin. (1), (2) și (3), art. 24 alin. (1) și (2), art. 31 alin. (1), art. 31 alin. (1), art. 52 alin. (1) și (3) din Constituția României.

Prin încheierea din 13 august 2020, Curtea de Apel Brașov, secția civilă a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 80, art. 81, art. 91, art. 93 din C. proc. pen. și a dispozițiilor art. 6 alin. (1), art. 8, art. 13 alin. (1), (2), (3) și (4) din C. proc. civ., invocată de petentul A..

Pentru a dispune astfel, instanța a constatat că nu este îndeplinită condiția de admisibilitate prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în sensul în care prevederile a căror neconstituționalitate se invocă, nu au legătură cu obiectul cauzei, fiind vorba de o cerere de strămutare în care nu se soluționează fondul litigiului.

Împotriva încheierii din 13 august 2020 a Curții de Apel Brașov, secția civilă, a declarat recurs petentul A..

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la 07 septembrie 2020, sub nr. x/2020/a2, fiind repartizată aleatoriu, spre soluționare, completului de judecată nr. 6.

Recurentul-petent a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate, cu consecința sesizării Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a art. 80, art. 81, art. 91 și art. 93 din C. proc. pen. și a art. 3 alin. (1) și alin. (2), art. 6 alin. (1), art. 8, art. 13 alin. (1) și (2), art. 90 alin. (1) și (2) lit. b) din C. proc. civ. care intră in contradicție cu art. 24 alin. (1) și (2), art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1) și (2) art. 20 alin. (1) și (2) art. 21 alin. (1), (2) și (3) art. 23, art. 24 alin. (1) și (2)art. 52 alin. (1), (2) și (3), art. 59 alin. (1), art. 124 alin. (1) și (2), art. 142 alin. (2), art. 146 lit. d), art. 154 alin. (1) și (2) din Constituția României.

În motivarea cererii, a arătat că analizarea cererilor adresate instanței cu atribuții juridicționale, având ca obiect excepții de neconstituționalitate, nu trebuie să fie o acțiune de îngrădire a drepturilor și libertăților procesuale/procedurale, ci trebuie să se întemeieze pe verificarea condițiilor de admisibilitate prin raportare la dispozițiile art. 31 alin. (1) din C. proc. civ. și art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.

A susținut recurentul-petent că cererea de sesizare a Curții Constituționale este admisibilă, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege.

Intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În combaterea căii de atac, în raport de criticile formulate de recurentul-petent, a opinat că soluția instanței de judecată cu privire la excepția de neconstituționalitate invocată în cauză are la bază un raționament în concordanță cu dispozițiile legale.

Cu referire la art. 29 din Legea nr. 47/1992, intimata a susținut că excepția de neconstituționalitate, ca orice mijloc procedural, nu poate fi utilizată decât în scopul și pentru finalitatea prevăzută de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătura cu soluționarea cauzei.

Din aceasta perspectivă, prima instanță a constatat că cererea de sesizare a Curții Constituționale nu îndeplinește condiția legăturii între textele de lege pretins neconstituționale și soluționarea cauzei, întrucat obiectul cauzei îl reprezintă cerere de strămutare.

A precizat că respingerea cererii privitoare la solicitarea desemnării unui avocat din oficiu nu aduce nicio atingere dreptului la apărare consacrat de prevederile art. 24 din Constituție câtă vreme dreptul la apărare nu poate fi confundat cu dreptul la asistentă juridică obligatorie, iar prezenta cauză C. proc. civ. nu prevede asistența juridică a părților care formulează cerere de strămutare.

Concluzionând, a susținut că recurentul-petent s-a limitat la a enumera texte pretins neconstituționale, interesul nefiind dovedit în raport cu utilitatea pe care soluționarea excepției invocate o are în cadrul rezolvării acestui litigiu.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului

Examinând cererea de recurs prin prisma îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu preliminar, se reține că prin cererea formulată în ședința publică din 30 septembrie 2020, recurentul-petent a solicitat acordarea asistenței juridice prin avocat, în raport de Constituția României și Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Potrivit art. 24 din Constituția României, dreptul la apărare este garantat, iar în tot cursul procesului, părțile au dreptul să fie asistate de avocat, ales sau numit din oficiu, în același sens fiind și prevederile art. 15 din Legea nr. 304/2004.

Pentru a da valoare acestui principiu, în acord cu Directiva Consiliului Uniunii Europene nr. 2003/8/CE, legiuitorul a instituit prin dispozițiile art. 6 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 51/2008, ajutorul public judiciar sub forma plății onorariului pentru asigurarea reprezentării, asistenței juridice și, după caz, a apărării, printr-un avocat numit sau ales, în vederea asigurării dreptului la un proces echitabil și garantarea accesului egal la actul de justiție, pentru realizarea unor drepturi sau interese legitime pe cale judiciară, inclusiv pentru executarea silită a hotărârilor judecătorești sau a altor titluri executorii, conform art. 1 din aceiași ordonanță.

Or, câtă vreme recurentul-petent nu a înțeles să uzeze de calea reglementată de dispozițiile art. 6 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 51/2008, instanța de recurs nu poate da eficiență dreptului la apărare alegat.

Pentru argumentele expuse, Înalta Curte va respinge cererea privind acordarea asistenței juridice prin avocat, formulată de recurentul-petent.

În ceea ce privește cererea vizând comunicarea datelor de identificare ale membrilor completului de judecată, precum și cele ale reprezentantului Ministerului Public, Înalta Curte urmează să o respingă, ca neîntemeiată, pentru argumentele ce succed:

Potrivit art. 144 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești, aprobat prin HCSM nr. 1375/2015, cu modificările și completările ulterioare, "(1) Grefierul de ședință preia dosarele de la arhivă, sub semnătură, de regulă, cu două zile înaintea ședinței și afișează lista cauzelor cu o zi înaintea termenului de judecată sau cel mai târziu cu o oră înainte de începerea ședinței la instanțele la care activitatea de desfășoară în 2-3 timpi. (...) (4). Lista de ședință cuprinde și numele și prenumele judecătorilor care compun completul de judecată (…), precum și numele și prenumele procurorului de ședință."

Dispozițiile art. 215 alin. (1) din C. proc. civ. prevăd că:

"Pentru fiecare ședință de judecată se va întocmi o listă cu procesele ce se dezbat în acea zi, care va fi afișată pe portalul instanței și la ușa sălii de ședință cu cel puțin o oră înainte de începerea acesteia. Lista va cuprinde și intervalele orare orientative fixate pentru strigarea cauzelor (…)."

În contextul argumentelor teoretice redate, se reține că activitatea premergătoare ședinței de judecată din 30 septembrie 2020, prin modul efectiv în care a fost îndeplinită, a asigurat transparența necesară pentru ca recurentul-petent să ia cunoștință de datele de identificare ale judecătorilor care intră în compunerea completului de judecată învestit cu soluționarea prezentului recurs, precum și cele ale procurorului, a cărui participare este obligatorie, conform art. 31 din Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii și protecției victimelor infracțiunilor.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge ca neîntemeiată cererea vizând comunicarea datelor de identificare ale membrilor completului de judecată și ale reprezentantului Ministerului Public.

Referitor la maniera în care partea a înțeles să declare prezenta cale de atac, prin neindicarea expresă a motivelor de nelegalitate incidente, în sensul art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curte va proceda la examinarea cererii de recurs în raport de decizia Curții Constituționale nr. 321/09.05.2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580/20.07.2017, al cărui dispozitiv prevede că " (...) dispozițiile art. 21 și art. 24 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară raportate la cele ale art. 29 alin. (5) teza a II-a din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale sunt constituționale în măsura în care nu exclud posibilitatea formulării recursului împotriva hotărârii judecătorești de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale pronunțate de ultima instanță în ierarhia instanțelor judecătorești."

Potrivit considerentelor aceleiași decizii "21. (...) acest recurs este un remediu judiciar care nu preia niciunul din elementele și caracteristicile proprii recursului din C. proc. civ. sau penală. De asemenea, Curtea constată că, dat fiind faptul că textul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 este aplicabil atât în materie procesual civilă, cât și penală, acesta își menține natura juridică de cale de atac specială ce nu poate fi calificată în funcție de reglementările proprii procedurii penale sau civile. (…) 24. (…) obiectul recursului este acela al verificării aprecierii instanței ierarhic inferioare cu privire la soluția pe care aceasta a adoptat-o de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, motivată de neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate prevăzute în mod exclusiv de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992. Cu alte cuvinte, se verifică legalitatea respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale prin prisma acestor condiții."

Din modalitatea de redactare a dispozițiilor legale precitate rezultă că cerințele de admisibilitate ale excepției sunt și cele de admisibilitate ale cererii de sesizare a Curții cu excepția ridicată.

Din perspectiva întrunirii cerințelor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, este necesară o analiză a interesului procesual al părții cu privire la rezolvarea excepției de neconstituționalitate, prin prisma identificării acelor elemente care demonstrează legătura de dependență între dispozițiile pretins neconstituționale și soluționarea pe fond a litigiului.

În speța dedusă judecății, în mod judicios, curtea de apel a apreciat că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, pentru a da curs solicitării petentului de sesizare a Curții Constituționale în a se pronunța asupra neconformității dispozițiilor art. 80, art. 81, art. 91 și art. 93 din C. proc. pen. și a celor ale art. 6 alin. (1), art. 8, art. 13 alin. (1), (2), (3) și (4) din C. proc. civ. cu legea fundamentală.

Într-adevăr, prefigurarea unei soluții vizând neconstituționalitatea textelor procedurale criticate nu creează premisele aplicării directe a acestora de către instanța de judecată la speța dedusă judecății, dat fiind faptul că obiectul cauzei îl reprezintă o cerere de strămutare, incident procedural pus de legiuitor la îndemâna părții care are îndoieli asupra imparțialității instanței pe rolul căreia se află cauza, în cadrul căreia nu se analizează fondul litigiului.

Totodată, se reține că normele de procedură penală pretins neconstituționale ce reglementează reprezentarea persoanelor vătămate (art. 80), drepturile persoanei vătămate (art. 81), desemnarea avocatului din oficiu (art. 91) și asistența juridică a persoanei vătămate, a părții civile și a părții responsabile civilmente (art. 93), nu sunt aplicabile procesului civil.

Ca atare, nu pot constitui obiect de analiză al instanței de contencios constituțional, întrucât excepția de neconstituționalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condițiile legii, analiza conformității dispozițiilor legale pe care se întemeiază cererea dedusă judecății (în speță, cererea de strămutare), cu cele din Constituția României, ipoteză ce nu se regăsește în prezenta cauză.

Drept urmare, nefiind întrunită una dintre condițiile de admisibilitate, reglementate de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, pentru sesizarea Curții Constituționale, anume legătura cu soluționarea cauzei a dispozițiilor legale pretins neconstituționale, Înalta Curte reține legalitatea și temeinicia încheierii atacate, în ceea ce privește soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate ridicată în cauză.

Pe de altă parte, se observă că recurentul-petent a invocat direct în recurs neconstituționalitatea unor dispoziții din C. proc. pen. și C. proc. civ., astfel cum au fost expuse în partea introductivă, precum și în considerentele prezentei decizii (pct. 3), ce nu au făcut obiectul cererii de sesizare a Curții Constituționale deduse judecății în apel.

Or, dispozițiile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ. prevăd că recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Câtă vreme limitele judecății cererii de sesizare a Curții Constituționale au fost trasate de recurent, conform principiului disponibilității, consacrat în art. 9 alin. (2) din C. proc. civ., iar curtea de apel s-a pronunțat asupra a ceea ce s-a cerut, conform art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., încheierea atacată nu este susceptibilă a fi supusă reformării pe calea recursului din perspectiva extinderii obiectului cererii la alte dispoziții procedurale pretins neconstituționale a căror relevanță juridică în soluționarea cererii de strămutare nu mai poate fi apreciată în acest stadiu procesual.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1), Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii din 13 august 2020, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă în dosarul nr. x/2020.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca neîntemeiate cererile privind acordarea asistenței juridice prin avocat și comunicarea datelor de identificare ale membrilor completului de judecată și ale reprezentantului Ministerului Public.

Respinge ca nefondat recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii din 13 august 2020, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă în dosarul nr. x/2020.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 30 septembrie 2020.