ÎCCJ, Decizia nr. 123/2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 1605 din 23 iunie 2021, pronunțată în Dosarul nr. x/2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a respins, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de doamna A., în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., împotriva Deciziei civile nr. 1282/AP din 17 decembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă în Dosarul nr. x/2019.

Împotriva deciziei menționate la pct. 1 a declarat recurs doamna A., fără a-și încadra formal criticile în motivele reglementate de art. 488 din C. proc. civ.

În esență, recurenta susține că în mod greșit instanța a calculat termenul pentru introducerea revizuirii de la data pronunțării ultimei hotărâri potrivnice în opinia sa, deși art. 184 din C. proc. civ. reglementează regula conform căreia termenele încep să curgă de la comunicarea hotărârii atacate.

În ceea ce privește dispozițiile din C. proc. civ., care reglementează termenul de introducere a cererii de revizuire pentru hotărâri potrivnice, respectiv art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. (recurenta referindu-se în mod eronat la art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., care reglementează motivul de revizuire pentru hotărâri potrivnice), dispoziții care au fost declarate constituționale de Curtea Constituțională, recurenta solicită a fi înlăturate deciziile instanței de contencios constituțional având în vedere jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene prin care s-a statuat că principiul supremației dreptului Uniunii Europene impune instanțelor naționale să lase neaplicate dispozițiile dreptului intern, indiferent dacă sunt de natură legislativă sau constituțională (Hotărârea în cauzele conexate C-83/19, C-127/19, C-195/19, C-291/19, C-355/19, C-397/19).

Printr-o altă critică, recurenta critică faptul că instanța de revizuire nu i-a pus în vedere, prin citație, faptul că, la termenul din 23 iunie 2021, va fi pusă în discuție excepția tardivității cererii de revizuire.

Intimata Casa Județeană de Pensii Brașov a formulat întâmpinare, prin care invocă excepția inadmisibilității recursului, iar, în subsidiar, solicită respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii atacate.

În susținerea excepției inadmisibilității, intimata arată că litigiul are ca obiect, în fond, o contestație împotriva unei decizii emise de casa județeană de pensii, motiv pentru care, potrivit ar. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., hotărârea pronunțată în apel este definitivă, nefiind supusă recursului, conform art. 483 alin. (2) teza finală din C. proc. civ., art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 și art. 155 alin. (1) din Legea nr. 263/2010.

4.1. Cu privire la excepția inadmisibilității recursului

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului, Înalta Curte constată că este neîntemeiată pentru considerentele arătate în continuare.

Așa cum rezultă din expunerea anterioară a lucrărilor cauzei, prezentul recursul este exercitat împotriva unei hotărâri prin care secția a II-a civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție a soluționat o cerere de revizuire formulată în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Astfel fiind, sunt incidente dispozițiile art. 513 alin. (6) din C. proc. civ., conform cărora:

"Art. 513. - [...]

(6) Dacă revizuirea s-a cerut pentru hotărâri potrivnice, calea de atac este recursul. În cazul în care revizuirea a fost soluționată de una dintre secțiile Înaltei Curți de Casație și Justiție, recursul este de competența Completului de 5 judecători."

Potrivit dispozițiilor citate, recursul ce formează obiectul cauzei este admisibil, neputând fi primite susținerile intimatei fundamentate pe prevederi care reglementează numai calea de atac a apelului în litigiile de asigurări sociale, întrucât, în speță, nu suntem în prezența unui recurs declarat împotriva hotărârii date în apel într-un asemenea litigiu, ci ne aflăm în ipoteza particulară reglementată de art. 513 alin. (6) din C. proc. civ.

4.2. Cu privire la recurs

Analizând criticile din recurs, în raport cu dispozițiile incidente și circumstanțele cauzei, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

În cauză, revizuirea întemeiată pe motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. este îndreptată împotriva Deciziei nr. 1282/AP din 17 decembrie 2020 a Curții de Apel Brașov, secția civilă, susținându-se că este potrivnică Deciziei nr. 827/AP din 13 iunie 2019 a Curții de Apel Brașov, secția civilă.

Potrivit art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., "Termenul de revizuire este de o lună și se va socoti: [...] 8. în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri".

Sunt necontestate aspectele reținute în mod corect în hotărârea atacată cu privire la faptul că ultima dintre hotărârile invocate în revizuire (Decizia nr. 1282/AP din 17 decembrie 2020) a rămas definitivă la data pronunțării - 17 decembrie 2020 - iar cererea de revizuire a fost formulată la 1 aprilie 2021, cu depășirea termenului de o lună prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii.

Susținerile din recurs în sensul că termenul prevăzut de dispozițiile citate se calculează de la data comunicării ultimei hotărâri, iar nu de la data pronunțării, nu pot fi primite având în vedere că dispozițiile procedurale prevăd expres și lipsit de orice echivoc momentul de la care începe să curgă termenul, în acest sens fiind atât jurisprudența Completului de 5 judecători (Deciziile nr. 330/2017, nr. 331/2017, nr. 34/2018, nr. 191/2018, nr. 9/2019, nr. 10/2019, nr. 33/2019, nr. 175/2020, nr. 4/2021, nr. 120/2021, nr. 152/2022), cât și jurisprudența Curții Constituționale (Decizia nr. 823/2021).

În ceea ce privește criticile întemeiate pe jurisprudența CJUE, se reține că, prin Hotărârea din 18 mai 2021, pronunțată în cauzele conexate C-83/19, C-127/19, C-195/19, C-291/19, C-355/19, C-397/19, s-a statuat că "Principiul supremației dreptului Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări de rang constituțional a unui stat membru, astfel cum este interpretată de instanța constituțională a acestuia, potrivit căreia o instanță inferioară nu este autorizată să lase neaplicată din oficiu o dispoziție națională care intră în domeniul de aplicare al Deciziei 2006/928 și pe care o consideră, în lumina unei hotărâri a Curții, ca fiind contrară acestei decizii sau articolului 19 alin. (1) al doilea paragraf TUE". Susținerile din recurs nu pot primi relevanța propusă de recurentă, în condițiile în care, pe de o parte, interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu intră în domeniul de aplicare al Deciziei 2006/928, iar, pe de altă parte, nu a fost identificată și nici recurenta nu indică vreo hotărâre a CJUE care să fie încălcată prin modalitatea expusă de interpretare și aplicare a dispozițiilor procedurale menționate din dreptul intern, nefiind argumentate în recurs nici elementele de contrarietate cu dispozițiile articolului 19 alin. (1) al doilea paragraf TUE.

Nici critica referitoare la faptul că recurenta nu a fost citată de instanța de revizuire cu mențiunea că urmează a fi pusă în discuție excepția tardivității cererii de revizuire nu este întemeiată, întrucât la termenul de judecată, așa cum rezultă din practicaua Deciziei nr. 1605 din 23 iunie 2021, părțile nu s-au prezentat la strigarea cauzei, însă au solicitat judecarea cauzei în lipsă, astfel cum permit dispozițiile art. 223 din C. proc. civ., instanța procedând cu respectarea normelor procedurale.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători constată că hotărârea ce formează obiectul recursului este legală și temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 din același Cod, va fi respins, ca nefondat, recursul declarat de doamna A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimata Casa Județeană de Pensii Brașov.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 1605 din 23 iunie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/2021.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 mai 2022.

GGC - ED