ÎCCJ, Decizia nr. 53/2021

Asupra cauzei penale de față,

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

I. Prin Decizia nr. 353/A din 18 noiembrie 2020, pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în Dosarul nr. x/2013, s-a dispus, printre altele, admiterea cererii formulate de procuror și, în consecință, s-a dispus luarea măsurii sechestrului asigurator asupra sumelor de câte 1.500.000 ron consemnate la A. pe numele inculpaților B. și C. (recipisele seria x, nr. x/31.03.2015, respectiv seria x, nr. x/31.03.2015) în vederea reparării pagubei produse prin infracțiuni.

Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte, secția penală, a reținut că, așa cum reiese din concluziile consemnate în încheierea de dezbateri din data de 17.12.2018 de la Curtea de Apel București, procurorul a solicitat "(...) în conformitate cu art. 217 alin. (7) din C. proc. pen. ... instanței să dispună plata, din cauțiunile consemnate de inculpații C. și B., a despăgubirilor acordate pentru repararea pagubei și a cheltuielilor judiciare" însă, prin sentința atacată, judecătorul fondului nu s-a pronunțat pe această cerere formulată de către procuror.

Înalta Curte a mai reținut că, în motivarea apelurilor, precum și în precizările ulterioare, inculpații C. și B. nu au solicitat restituirea sumelor consemnate cu titlu de cauțiune și nici nu au expus critici cu privire la motivul de apel al procurorului. Ulterior, la data de 11.06.2020, prin apărător, ambii inculpați au arătat că înțeleg să completeze apelul inițial și cu solicitarea de restituire a sumelor consemnate cu titlu de cauțiune.

În continuare, s-a reținut că, în condiții de contradictorialitate, în cursul dezbaterilor în fața Înaltei Curți, apărarea, cu referire la cererea procurorului - pentru ambii inculpați - a solicitat restituirea sumelor de bani consemnate la A.

Pentru a dispune cu privire la acest aspect, instanța de apel a examinat cadrul legal în materie și, din coroborarea dispozițiilor art. 249, art. 397 și art. 404 alin. (4) din C. proc. pen., a apreciat că aspectele invocate de procuror, în cuprinsul motivelor de apel, cu privire la omisiunea instanței de fond de a se pronunța referitor la sumele de bani consemnate cu titlu de cauțiune este întemeiată.

În acest context, Înalta Curte a notat că la data formulării cererilor de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a controlului judiciar pe cauțiune, ambii inculpați, trimiși în judecată pentru infracțiuni care au produs pagube considerabile, au avut cunoștință și, pe cale de consecință, au achiesat (prin consemnarea sumelor de bani), la regimul juridic al cauțiunii prevăzut în art. 217 din C. proc. pen.

În continuarea argumentării, instanța a mai reținut că dispozițiile legale antemenționate reflectă voința legiuitorului în sensul ca, în situația în care nu se dispune confiscarea cauțiunii în condițiile alin. (5) al art. 217 din C. proc. pen., această sumă de bani să fie utilizată pentru repararea pagubelor produse prin infracțiune.

S-a apreciat că voința legiuitorului a fost chiar mai categorică în acest sens, având în vedere că, inclusiv în situația în care s-ar impune, potrivit legii, confiscarea cauțiunii în favoarea statului, această confiscare are loc numai în măsura în care "nu s-a dispus plata din cauțiune, în ordinea următoare, a despăgubirilor bănești acordate pentru repararea pagubelor cauzate de infracțiune, a cheltuielilor judiciare sau a amenzii", acesta statuând că, în cazul infracțiunilor care au produs pagube/prejudicii, prioritară să fie plata din cauțiune, în ordinea următoare, a despăgubirilor bănești acordate pentru repararea pagubelor cauzate de infracțiune, a cheltuielilor judiciare sau a amenzii".

În acest context, Înalta Curte a constatat că în patrimoniul celor doi inculpați se găsesc sumele menționate anterior (consemnate pe numele lor la A.) fiind întemeiată cererea procurorului în sensul ca aceste sume trebuie să fie utilizate pentru completarea măsurilor asigurătorii deja dispuse de procuror încă din cursul urmăririi penale pentru repararea pagubelor produse cauzate de infracțiune/infracțiuni.

Totodată, Înalta Curte a constatat că potrivit art. 2501 alin. (4) din C. proc. pen.: "În cazul în care măsura asigurătorie s-a dispus direct prin hotărârea instanței de apel, dispozițiile alin. (1) - (3) se aplică în mod corespunzător".

II. Împotriva dispoziției de instituire a măsurii asiguratorii din cuprinsul Deciziei nr. 353/A din 18 noiembrie 2020, pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în Dosarul nr. x/2013, în termen procedural au formulat contestații inculpații C. și B., cauza înregistrându-se pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători la data de 10.02.2021.

În esență, în motivarea scrisă a contestației inculpații au susținut că, în motivarea Deciziei penale nr. 353 din 18 noiembrie 2020, Înalta Curte, secția penală, a apreciat că sumele ar fi trebuit menținute în vederea reparării unor pagube al căror cuantum nu este cunoscut.

De asemenea, au susținut că, deși doresc să achite eventualele pagube, nu o pot face deoarece instanța de apel a statuat că numai în faza punerii în executare a hotărârii se vor putea stabilit aceste aspecte.

Au mai solicitat să sa constate că instanța, în mod eronat a apreciat că inculpații urmează a fi obligați, în solidar, potrivit principiului răspunderii civile delictuale, la plata despăgubirilor civile, în condițiile în care fiecare inculpat din cauză a avut semnate cu instituțiile bancare constituite părți civile, contracte de credit individuale.

Concluzionând, au solicitat admiterea contestației cu consecința ridicării măsurii asiguratorii, a deblocării sumelor și a restituirii acestora către contestatori.

Ca temei de drept au fost invocate dispozițiile art. 250 din C. proc. pen.

În susținerea cererii au fost depuse recipisele de consemnare nr. x din 31.03.2015 emisă de A., în cuantum de 1.500.00 ron cauțiune consemnată pe numele lui C., respectiv nr. y din 31.03.2015, emisă de A., în cuantum de 1.500.00 ron, cauțiune consemnată pe numele lui B., ambele la dispoziția Curții de Apel București.

III. Examinând contestațiile formulate de inculpații C. și B. împotriva Deciziei nr. 353/A din 18 noiembrie 2020, pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în Dosarul nr. x/2013 prin raportare la actele și lucrările dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., le apreciază ca fiind nefondate, urmând a le respinge ca atare, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Preliminar, Completul de 5 Judecători din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție reține că, potrivit art. 249 din C. proc. pen. (condițiile generale de luare a măsurilor asigurătorii):

"(1) Procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecății, poate lua măsuri asigurătorii, prin ordonanță sau, după caz, prin încheiere motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracțiune.

(2) Măsurile asigurătorii constau în indisponibilizarea unor bunuri mobile sau imobile, prin instituirea unui sechestru asupra acestora.

(3) Măsurile asigurătorii pentru garantarea executării pedepsei amenzii se pot lua numai asupra bunurilor suspectului sau inculpatului.

(4) Măsurile asigurătorii în vederea confiscării speciale sau confiscării extinse se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului ori ale altor persoane în proprietatea sau posesia cărora se află bunurile ce urmează a fi confiscate.

(41) În cazul bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse, luarea de către procuror a măsurilor asigurătorii pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a acestor bunuri este obligatorie.

(5) Măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune și pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului și ale persoanei responsabile civilmente, până la concurența valorii probabile a acestora.

(6) Măsurile asigurătorii prevăzute la alin. (5) se pot lua, în cursul urmăririi penale, al procedurii de cameră preliminară și al judecății, și la cererea părții civile. Măsurile asigurătorii luate din oficiu de către organele judiciare prevăzute la alin. (1) pot folosi și părții civile. (...)"

Prin Decizia nr. 24 din data de 20 ianuarie 2016, Curtea Constituțională a României a constatat că, soluția legislativă cuprinsă în art. 250 alin. (6) din C. proc. pen., care nu permitea și contestarea luării măsurii asigurătorii de către judecătorul de cameră preliminară ori de către instanța de judecată (ci numai contestarea modului de aducere la îndeplinire a măsurii), este neconstituțională.

Ulterior pronunțării acestei decizii, prin art. 2501 alin. (1) din C. proc. pen. (introdus prin pct. 63 din O.U.G. nr. 18/2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 389 din data de 23 mai 2016), s-a reglementat contestarea măsurilor asigurătorii dispuse în cursul judecății, prevăzându-se, în mod expres, competența materială de judecare a contestației împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea unei măsuri asigurătorii în cursul judecății în sarcina instanței ierarhic superioare celei care a pronunțat încheierea atacată.

Prin art. 2501 alin. (4) din C. proc. pen. (introdus prin Legea nr. 228/2020 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul penal (publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 1019 din 02 noiembrie 2020), legiuitorul a stabilit că în cazul în care măsura asiguratorie s-a dispus direct prin hotărârea instanței de apel, dispozițiile alin. (1) - (3) ale art. 2501 din C. proc. pen. se aplică în mod corespunzător.

Din interpretarea dispozițiilor legale evocate rezultă că, în principiu, luarea măsurilor asigurătorii este condiționată de constatarea prealabilă a necesității instituirii lor în vederea atingerii scopului prevăzut de lege, principiu care guvernează, de altfel, toate măsurile procesuale. Totodată, dispunerea măsurilor asigurătorii trebuie să satisfacă și cerința proporționalității acestora cu scopul urmărit prin dispunerea lor și cu valoarea estimată a sumelor a căror recuperare este garantată prin intermediul acestei categorii de măsuri.

În raport cu argumentele prezentate, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători consideră că în mod corect prin decizia contestată s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurilor asiguratorii instituite față de cei doi inculpați.

Astfel, se constată că prin decizia penală antemenționată față de inculpatul C. s-a dispus încetarea procesul penal pentru infracțiunile prev. de art. 367 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen. și art. 48 din C. pen. rap la art. 244 alin. (1) și (2) din cu aplicarea art. 35 alin. (1) și art. 5 din C. pen. constatând că a intervenit prescripția răspunderii penale.

În temeiul art. 19 din Legea nr. 682/2002 s-a redus pedeapsa aplicată pentru infracțiunea prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 rep cu aplicarea art. 5 din C. pen. la 2 ani închisoare și pedeapsa aplicată pentru infracțiunea prev. de art. 207 alin. (1) și (3) din C. pen. cu aplicarea art. 35 și art. 5 din C. pen. la 1 an închisoare.

Au fost înlăturate pedepsele complementare și pedepsele accesorii aplicate de instanța de fond.

În baza art. 38-39 din C. pen., cu referire la art. 5 din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare ani, sporită cu 4 luni închisoare, în final, urmând a executa o pedeapsă de 2 ani și 4 luni închisoare, fiind dedusă din pedeapsă durata măsurilor preventive privative de libertate din perioada 31.03.2013 - 24.04.2015.

Față de inculpatul B., în temeiul art. 396 alin. (1) și (6) din C. proc. pen. și art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. s-a dispus încetarea procesului penal față de acesta pentru infracțiunile prev. de art. 367 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen. și art. 48 din C. pen. rap la art. 244 alin. (1) și (2) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) și art. 5 din C. pen. constatând că a intervenit prescripția răspunderii penale.

În temeiul art. 19 din Legea nr. 682/2002 s-a redus pedeapsa aplicată pentru infracțiunea prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 656/2002 rep. cu aplicarea art. 5 din C. pen. la 2 ani închisoare și pedeapsa aplicată pentru infracțiunea prev. de art. 207 alin. (1) și (3) din C. pen. cu aplicarea art. 35 și art. 5 din C. pen. la 1 an închisoare.

Au fost înlăturate pedepsele complementare și pedepsele accesorii aplicate de instanța de fond.

În baza art. 38 - 39 din C. pen., cu referire la art. 5 din C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare ani, sporită cu 4 luni închisoare, în final, urmând a executa o pedeapsă de 2 ani și 4 luni închisoare.

Potrivit celor reținute de instanța de apel, luarea măsurilor asiguratorii a fost impusă de necesitatea reparării pagubelor cauzate prin faptele deduse judecății.

În acord cu instanța de fond, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, având în vedere condițiile în care se poate lua această măsură, așa cum sunt prevăzute în art. 249 alin. (1) din C. proc. pen., apreciază că măsura asiguratorie a sechestrului judiciar astfel dispusă este legală, dar și necesară în raport cu scopul urmărit, respectiv în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune.

Cu privire la motivele de critică formulate de inculpații C. și B., Completul de 5 Judecători din cadrul instanței supreme constată că aceștia au fost cercetați și condamnați pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 656/2002 și art. 207 din C. pen.. Deși sub aspectul faptelor prevăzute de art. 367 alin. (1) din C. pen. și art. 48 din C. pen. rap art. 244 alin. (1) și (2) din C. pen. s-a dispus încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale, o atare dispoziție nu exclude soluționarea laturii civile, în condițiile în care, potrivit art. 25 alin. (5) din C. proc. pen., în caz de achitarea a inculpatului sau de încetare a procesului penal, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I, lit. e), f) - cu excepția prescripției, i) și j), în caz de încetare a procesului penal ca urmare a retragerii plângerii prealabile, precum și în cazul prevăzut de art. 486 alin. (2), instanța lasă nesoluționată acțiunea civilă.

Înalta Curte mai notează că în această procedură, analiza cauzei se face doar în limitele prezentului cadru procesual, fără a putea antama decât tangențial aspecte ce țin de vinovăția și faptele pentru care sunt judecați inculpații.

Ca atare, alegațiile inculpaților vizând aspectul că instanța de apel, în mod eronat a apreciat că urmează a fi obligați, în solidar, potrivit principiului răspunderii civile delictuale, la plata despăgubirilor civile, în condițiile în care fiecare inculpat din cauză a avut semnate cu instituțiile bancare constituite părți civile, contracte de credit individuale, nu pot fi reținute, cu atât mai mult cu cât, considerentele vizând soluționarea laturii civile și a celei penale ale cauzei se bucură de autoritate de lucru judecat. Prin rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești se încheie judecarea conflictului de drept penal, iar soluția cuprinsă în hotărâre este considerată că exprimă adevărul asupra faptelor și împrejurărilor deduse judecății (res judicata pro veritate habetur).

Completul de 5 Judecători mai reține că prejudiciul cauzat prin săvârșirea faptelor reținute în sarcina celor doi contestatori nu a fost recuperat, măsurile asiguratorii dispuse prin decizia instanței de apel fiind necesare pentru a garanta repararea prejudiciului cauzat prin încheierea frauduloasă a contractelor de credit.

Pentru aceste motive, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători va respinge, ca nefondate, contestațiile formulate de inculpații C. și B. împotriva Deciziei nr. 353/A din 18 noiembrie 2020, pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în Dosarul nr. x/2013.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., contestatorii inculpați vor fi obligați la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen. onorariul cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu pentru contestatorii inculpați C. și B. până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de câte 80 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, contestațiile formulate de inculpații C. și B. împotriva Deciziei nr. 353/A din 18 noiembrie 2020, pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în Dosarul nr. x/2013.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă contestatorii inculpați la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen. onorariul cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu pentru contestatorii inculpați C. și B. până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de câte 80 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 februarie 2021.

GGC - ED