ÎCCJ, Decizia nr. 345/2021

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 2245 din 3 iunie 2020, pronunțată în Dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Sentinței civile nr. 1170 din 18 februarie 2019 pronunțate de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. x/2018, ca nefondată.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte a constatat că, deși revizuentul a invocat în drept dispozițiile art. 322 pct. 7 din C. proc. civ. de la 1865, prezentei cauze îi sunt aplicabile dispozițiile noului C. proc. civ., dosarul în care a fost pronunțată sentința atacată fiind înregistrat pe rolul instanței judecătorești ulterior datei de 15 februarie 2013 (Dosar nr. x/2018), astfel încât instanța va avea în vedere la soluționarea cererii de revizuire prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat.

În motivarea hotărârii, a reținut că prin cererea de revizuire s-a invocat, în esență, că Sentința civilă nr. 1170 din 18 februarie 2019 a Tribunalului București este potrivnică Sentinței civile nr. 789 din 11 septembrie 2002 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, în sensul nesocotirii autorității de lucru judecat.

S-a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât hotărârile pretins a fi contradictorii poartă asupra unor pricini diferite ca obiect.

Astfel, Sentința civilă nr. 789 din 11 septembrie 2002 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, dată în Dosarul nr. x/2002, a fost pronunțată într-un litigiu ce avea ca obiect anularea unor ordine de aprobare a statelor de funcții nominale ale personalului din cadrul Secretariatului General al Camerei Deputaților, respectiv Ordinele nr. 493/22.07.1997, nr. 753/14.10.1998, nr. 827/18.09.2001 și nr. 907/01.10.2001, emise de Secretariatul General al Camerei Deputaților, reținându-se incidența art. 1 lit. a) din Legea nr. 29/1990, atunci în vigoare, care le excepta de la controlul judecătoresc pe calea contenciosului administrativ.

La rândul său, Sentința civilă nr. 1170 din 18 februarie 2019 a Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost pronunțată în Dosarul nr. x/2018, ce avea ca obiect solicitarea reclamantului de obligare a intimatei să actualizeze și să comunice Casei Naționale de Pensii Publice salariul de bază al consilierului parlamentar coordonator al activității de gestionare a bunurilor, funcție publică parlamentară, asimilată funcțiilor de director, aflați în activitate la data înființării Secretariatului General al Camerei Deputaților, așa cum au fost învestiți în funcție prin ordinele emise de la cabinetul secretarului general sub nr. x/22.07.1997, nr. y/01.08.1997 și nr. z/03.09.1997, nivel maxim de salarizare/13.374 RON (12.688 RON salariul de bază maxim 686 RON valoarea brută a sporului pentru condiții vătămătoare conform poz. 6 col. 4 + col. 7 funcțiilor din serviciile Camerei Deputaților la data de 30.09.2017) și 15.776 RON (13.718 RON salariul de bază maxim + 2.058 RON valoarea brută a sporului pentru condiții vătămătoare), conform poz. 6 col. 5 + col. 8 din Lista salariilor de bază în cuantumul brut lunar - aferent funcțiilor din serviciile Camerei Deputaților, începând cu data de 31 martie 2018.

Împotriva deciziei menționate la pct. 1, recurentul A. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. art. 488 alin. (1) pct. 5, 7 și 8 C. proc. civ.

În esență, recurentul susține că este nelegală soluția dată de instanță, pentru că cererea de revizuire îndeplinește condițiile prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, atât Sentința civilă nr. 4625 pronunțată de către Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, definitivă și executorie, cât și Sentința civilă nr. 1170 a aceleiași instanțe, rămasă definitivă prin Decizia 6071/2019 a Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, sunt hotărâri definitive potrivnice, ele fiind date de instanțe de același grad, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.

A doua condiție, a triplei identități de elemente este, de asemenea, îndeplinită, cum rezultă din dispozitivele celor două hotărâri, părțile sunt reclamant/A. și pârât/angajatorul Camera Deputaților; obiectul este actualizare pensie de serviciu, iar cauza este asigurări sociale.

Recurentul a susținut că obiectul cauzelor este același, respectiv actualizare pensie de serviciu, în temeiul dispozițiilor prevăzute în mod expres și limitativ de art. I pct. l alin. (5) din Legea nr. 215 din 21 iulie 2015 privind modificarea și completarea Legii nr. 7/2006 privind statutul funcționarului public parlamentar, respectiv legile salarizării funcționarilor plătiți din fonduri publice.

Și cea de a treia condiție este îndeplinită, pentru că se solicită anularea celei din urmă hotărâri și anume a Sentinței civile nr. 1170 din 2019, pronunțată de către Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, prin care, în mod nelegal, s-a respins excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâta Camera Deputaților.

Cu privire la admisibilitatea revizuirii, a făcut referire la Decizia nr. 153 din 6 mai 2020, prin care Curtea Constituțională a admis obiecțiile de neconstituționalitate formulate de Înalta Curte de Casație și Justiție și de Avocatul Poporului și a constatat că Legea privind abrogarea unor prevederi referitoare la pensiile de serviciu și indemnizațiile pentru limită de vârstă, precum și pentru reglementarea unor măsuri în domeniul pensiilor ocupaționale este neconstituțională în ansamblul său.

Recurentul a adus critici cu privire la situația de fapt reținută de către instanțele de fond, arătând că, relevant în soluționarea cauzei, este managementul defectuos al Secretarului general B. în elaborarea și actualizarea normelor metodologice privind drepturile de pensie ale funcționarilor publici parlamentari.

Intimata Camera Deputaților a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, întrucât prin cererea de recurs se invocă o altă contradictorialitate de hotărâri decât cea indicată prin cererea de revizuire.

Recurentul a depus răspuns la întâmpinare, prin care a invocat o excepție de ordine publică, referitoare la autoritatea de lucru judecat a Sentinței nr. 4625 pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, precum și excepția de nelegalitate a Ordinului nr. 965 din 25 august 2015 emis de Camera Deputaților, Senat și Casa Națională de Pensii Publice. A solicitat admiterea recursului, așa cum a fost formulat.

II. Considerentele Înaltei Curți

Analizând recursul dedus judecății, Înalta Curte constată următoarele:

Cu privire la excepția de ordine publică, invocată de recurentul A., se rețin următoarele:

Prin răspunsul la întâmpinare, recurentul a invocat o excepție de ordine publică, referitoare la autoritatea de lucru judecat a Sentinței nr. 4625/2018 a Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

Înalta Curte va respinge excepția invocată de recurent, reținând că prin motivele de recurs s-a invocat contradictorialitatea acestei hotărâri judecătorești cu Sentința nr. 1170/2019 a Tribunalului București, a cărei anulare se solicită.

În susținerea criticilor deciziei recurate, sunt aduse argumente cu privire la contradictorialitatea dintre Sentința nr. 4625/2018 și sentința a cărei anulare s-a solicitat prin cererea de revizuire, în sensul îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., referitoare la identitatea de obiect, cauză și părți.

Față de aceste argumente, se reține că revizuentul a făcut referire la excepția autorității de lucru judecat ca la o apărare de fond, pentru a susține greșita aplicare a art. 431 C. proc. civ., așa încât instanța de recurs o avea în vedere la analiza pe fond a recursului promovat, sens în care va respinge excepția de ordine publică invocată de recurentul A.

Cu privire la excepția de nelegalitate a Ordinului nr. 965 din 25 august 2015 emis de Camera Deputaților, Senat și Casa Națională de Pensii Publice, invocată de recurentul A., se rețin următoarele:

Potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"Legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate".

Așadar, excepția de nelegalitate, după cum este reglementată de dispozițiile legale citate, permite, în cadrul unei proceduri simple, cercetarea legalității unui act administrativ invocat pe cale de excepție în cadrul unui proces pornit pentru alte motive decât cele ce vizează anularea respectivului act.

Înalta Curte reține că, pentru invocarea acestei excepții, este nevoie să fie îndeplinite, cumulativ, următoarele condiții de admisibilitate:

- excepția de nelegalitate trebuie să se refere la verificarea legalității unui act administrativ;

- excepția trebuie să aibă ca obiect un act administrativ unilateral cu caracter individual;

- este necesară existența unui proces pe rolul instanței judecătorești, fie civil, fie penal, fie comercial, indiferent în ce fază se află acesta fond, apel sau într-o cale extraordinară de atac.

- actul administrativ care face obiectul excepției de nelegalitate să depindă soluționarea litigiului în fond.

În cauză, nu este îndeplinită ultima condiție, respectiv ca obiectul excepției de nelegalitate să aibă înrâurire asupra soluționării în fond a procesului.

Înalta Curte reține că litigiul pendinte are ca obiect recursul declarat de recurentul A. împotriva Deciziei nr. 2245 din 3 iunie 2020 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, hotărâre prin care a fost respinsă cererea de revizuire formulată împotriva Sentinței civile nr. 1170 din 18 februarie 2019 a Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. x/2018, ca nefondată.

În cadrul căii de atac extraordinare a recursului, urmează a se analiza hotărârea recurată, în limita motivelor de recurs indicate de revizuent, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., chestiunea nelegalității Ordinului nr. 965 din 25 august 2015 emis de Camera Deputaților, Senat și Casa Națională de Pensii Publice neavând nicio influență asupra soluției ce urmează a se pronunța; chiar în cazul admiterii cererii de recurs, dezbaterea cererii de revizuire se limitează la admisibilitatea acesteia și la faptele pe care se întemeiază, cum prevede art. 513 alin. (3) C. proc. civ.

În raport de cele anterior expuse, se reține că excepția de nelegalitate invocată este inadmisibilă, urmând a fi respinsă, ca atare.

Cu privire la recursul declarat în cauză, se rețin următoarele:

Recursul este nefondat.

Ca o chestiune prealabilă, Înalta Curte reține că recursul a fost întemeiat în drept pe art. 488 alin. (1) pct. 5, 7 și 8 C. proc. civ.

Instanța apreciază că criticile recurentului se impun a fi analizate din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., întrucât se susține că instanța de revizuire a aplicat/interpretat greșit cerințele de admisibilitate a cererii de revizuire privind tripla identitate de părți, obiect și cauză, încălcând astfel normele referitoare la autoritatea de lucru judecat.

Față de criticile expuse în cuprinsul motivelor de recurs, se reține că pct. 5 și 8 ale art. 488 C. proc. civ. au fost formal indicate, câtă vreme recurentul nu indică ce norme de drept material sau de drept procesual au fost greșit aplicate.

Recurentul consideră că instanța de revizuire a aplicat și interpretat greșit normele prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiindcă cele două hotărâri menționate în cererea de revizuire erau vădit contradictorii.

În argumentarea acestei susțineri, recurentul a arătat că Sentința civilă nr. 4625 pronunțată de către Tribunalul București, secția a VIII - a conflicte de muncă și asigurări sociale, și Sentința civilă nr. 1170 pronunțată de aceeași instanță sunt hotărâri definitive potrivnice, instanța de revizuire interpretând greșit dispozițiile art. 431 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 430 alin. (2) și raportate la cele ale art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte reține, în primul rând, că instanța a fost învestită cu o cerere de revizuire, prin care recurentul de astăzi a invocat contradictorialitatea a două hotărâri judecătorești: Sentința civilă nr. 789 din 11 septembrie 2002 pronunțată de Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ în Dosarul nr. x/2002 și Sentința civilă nr. 1170 din 18 februarie 2019 pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. x/2018.

Analizând cererea de revizuire, instanța a respins-o, ca nefondată, apreciind că hotărârile pretins a fi contradictorii poartă asupra unor pricini diferite ca obiect.

Criticând această soluție, recurentul invocă prin cererea de recurs o altă contradictorialitate, respectiv cea dintre Sentința civilă nr. 4625 pronunțată de către Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, și Sentința civilă nr. 1170 pronunțată de aceeași instanță.

Instanța de recurs verifică hotărârea recurată în limite învestirii acesteia, adică în raport de cadrul procesual stabilit prin cererea de revizuire. Or, prin cererea de revizuire s-a invocat contradictorialitatea Sentinței nr. 1170/2019 cu Sentința nr. 789/2002, astfel că Înalta Curte va limita controlul hotărârii recurate la aspectele prezentate în cererea de revizuire, fără a aprecia asupra acestei hotărâri judecătorești nou indicate.

Susținerea revizuentului în sensul că a fost greșit aplicat art. 431 C. proc. civ. întrucât cauzele indicate ar fi fost identice este nefondată.

Înalta Curte subliniază că obiectul cauzei nu se apreciază în raport de obiectele din nomenclatoarele Ecris, cum invocă recurentul, ci se are în vedere obiectul cauzei așa cum este formulat în cererea de chemare în judecată, în raport de pretențiile reclamantului și ceea ce urmărește prin promovarea cererii de chemare în judecată, acesta reprezentând limitele învestirii instanței de judecată.

Textul de procedură indicat de recurent ca fiind greșit aplicat, art. 431 alin. (2) C. proc. civ., varianta în vigoare la data la care s-a înregistrat pe rolul instanțelor Dosarul nr. x/2018 (13.09.2018), prevedea că:

"Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă".

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.:

"Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: ... există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri;".

Din interpretarea logică, teleologică și sistematică a celor două norme procedurale, rezultă că, pentru admisibilitatea revizuirii în temeiul textului menționat, cele două hotărâri pretins potrivnice trebuie să fie pronunțate în cauze identice (identitate stabilită cumulativ pe baza celor trei elemente: părți, obiect și cauză).

Examinând prin prisma acestor considerații teoretice speța, se constată, contrar susținerilor recurentului, că instanța de revizuire, analizând condițiile autorității de lucru judecat, în mod corect a reținut că, în ceea ce privește hotărârile potențial potrivnice în opinia revizuentului, nu există tripla identitate de părți, obiect și cauză.

Astfel fiind, în deplin acord cu argumentele instanței de revizuire, Înalta Curte reține, la rândul său, că Dosarul nr. x/2002 a avut ca obiect acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul A., prin care a solicitat anularea unor ordine de aprobare a statelor de funcții nominale ale personalului din cadrul Secretariatului General al Camerei Deputaților, respectiv Ordinele nr. 493/22.07.1997, nr. 753/14.10.1998, nr. 827/18.09.2001 și nr. 907/01.10.2001, emise de Secretariatul General al Camerei Deputaților. Cererea sa a fost respinsă, prin Sentința civilă nr. 789 din 11 septembrie 2002 pronunțată de Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, reținându-se incidența art. 1 lit. a) din Legea nr. 29/1990, atunci în vigoare, care le excepta de la controlul judecătoresc pe calea contenciosului administrativ. Această sentință a rămas irevocabilă prin Decizia nr. 2701/19 septembrie 2003 a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ.

Cel de al doilea litigiu, Dosarul nr. x/2018, a avut ca obiect solicitarea reclamantului de obligare a intimatei să actualizeze și să comunice Casei Naționale de Pensii Publice salariul de bază al consilierului parlamentar coordonator al activității de gestionare a bunurilor, funcție publică, asimilată funcțiilor de director aflați în activitate la data înființării Secretariatului General al Camerei Deputaților, așa cum au fost învestiți în funcție prin ordinele emise de la cabinetul secretarului general sub nr. x/22.07.1997, nr. y/01.08.1997 și nr. z/03.09.1997, nivel maxim de salarizare/13.374 RON (12.688 RON salariul de bază maxim 686 RON valoarea brută a sporului pentru condiții vătămătoare conform poz. 6 col. 4 + col. 7 funcțiilor din serviciile Camerei Deputaților la data de 30.09.2017) și 15.776 RON (13.718 RON salariul de bază maxim + 2.058 RON valoarea brută a sporului pentru condiții vătămătoare), conform poz. 6 col. 5 + col. 8 din Lista salariilor de bază în cuantumul brut lunar - aferent funcțiilor din serviciile Camerei Deputaților, începând cu data de 31 martie 2018.

În acest proces, a fost pronunțată Sentința civilă nr. 1170 din 18 februarie 2019 a Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, prin care fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Secretariatul General al Camerei Deputaților, Secretarul General al Camerei Deputaților, Președintele Camerei Deputaților și a fost respinsă acțiunea formulată împotriva acestor pârâți ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă; a fost respinsă excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâta Camera Deputaților, ca neîntemeiată; a fost admisă excepția lipsei de interes, invocată de pârâta Camera Deputaților și a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Camera Deputaților, Secretariatul General al Camerei Deputaților, Secretarul General al Camerei și Președintele Camerei Deputaților, ca lipsită de interes.

Așadar, cum s-a reținut și în decizia recurată, condițiile prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu sunt îndeplinite, întrucât hotărârile pretins a fi contradictorii poartă asupra unor pricini diferite ca obiect.

Nici susținerea privind efectul pozitiv al lucrului judecat nu este fondată.

Înalta Curte reține că acesta se manifestă ca prezumție, de natură a proba aspecte în legătură cu raporturile juridice dintre părți, tinzând să demonstreze modalitatea în care, prin prima soluție, au fost dezlegate anterior anumite chestiuni litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit în următoarele hotărâri.

Este adevărat că această reglementare a puterii de lucru judecat în forma prezumției vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătorești.

Prezumția, însă, nu oprește judecata celui de-al doilea proces, ci doar ușurează sarcina probațiunii, aducând în fața instanței constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecății anterioare și care nu pot fi ignorate.

Dar, așa cum s-a expus în cele ce preced, rațiunea reglementării remediului juridic prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului autorității lucrului judecat și conduce, în final, la anularea ultimei hotărâri pronunțate cu încălcarea acestui principiu.

Prin urmare, în acord cu raționamentul instanței de revizuire, Completul de 5 judecători reține că instanța competentă să se pronunțe asupra revizuirii întemeiate pe textul menționat nu exercită un control judiciar asupra legalității și temeiniciei hotărârilor pretins contradictorii, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost dată cu încălcarea principiului autorității de lucru judecat și, în caz afirmativ, procedează la anularea acestei din urmă hotărâri, aspect care nu se regăsește în cauza de față.

Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători constată că hotărârea ce formează obiectul recursului este legală și temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (5) C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția de ordine publică invocată de recurentul A.

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de nelegalitate a Ordinului nr. 965 din 25 august 2015 emis de Camera Deputaților, Senat și Casa Națională de Pensii Publice, invocată de recurentul A.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva Deciziei nr. 2245 din 3 iunie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2020.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 noiembrie 2021.

GGC - ED